Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr.1978/3/2009

1037/2009

DECIZIA PENALĂ NR. 683

Ședința publică din 14 MAI 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Piciarcă Dumitri A

JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Corneliu Bogdan

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - -

__________________________________________________________

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul - inculpat împotriva sentinței penale nr. 378/08.04.2009, pronun țată de Tribunalul ș ti - Sec ția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ș edin ță publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație pentru asistența judiciară obligatorie nr. -/08.05.2009, depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ș edin ță, după care:

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu recurentului - inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentin ț ei penale nr. 378/08.04.2009, pronun țată de Tribunalul ș ti - Sec ția a II-a Penală și pe fond, aplicarea disp. prev. de art. 455 Cod procedură penală.

Sus ț ine că recurentul dore ște întreruperea executării pedepsei pentru a asigura familiei sale un trai decent întrucât, șa cum rezultă din referatul Primăriei Sectorului 5 ș ti, situa ț ia sa familială este precară, locuind într-un imobil în condi ții minime de igienă.

Solicită de asemenea a se avea în vedere că inculpatul este căsătorit, are doi copii minori în între ț inere, fiind necesară prezen ța sa în rândul familiei.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită admiterea recursului în temeiul disp. art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală, casarea sentin ț ei penale nr. 378/08.04.2009, pronun țată de Tribunalul ș ti - Sec ția a II a Penală ș i trimiterea cauzei spre solu ționare la Judecătoria Sectorului 5 ș ti întrucât aceasta este instan ța competentă potrivit disp. art. 456 Cod procedură penală.

De ș i se solicită întreruperea executării pedepsei, aplicată prin sentin ța penală nr. 646/2007 a Tribunalul ș ti - Sec ția I Penală, apreciază că în prezent recurentul condamnat execută pedeapsa de 7 ani ș i 6 luni, dispusă prin sentin ța penală nr.1323/18.07.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 ș ti, prin care a fost admisă o cerere de contopire, emi țându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1349/2009.

În consecin ț ă, competen ț a de solu ț ionare a cauzei apar ține Judecătoriei Sectorului 5 ș ti, care este instan ță de executare, astfel solicită admiterea recursului ș i trimiterea cauzei pentru solu ț ionare către această instan ță, cheltuielile judiciare ramânând în sarcina statului.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3 Cod procedură penală, arată că la instan ț a de fond a solicitat întreruperea executării pedepsei întrucât are doi copii minori în între ț inere, iar so ț ia sa este grav bolnavă. Sus ț ine că familia sa locuie ș te în condi ții precare, astfel cum rezultă ș i din ancheta socială efectuată în cauză. Arată ca lăsă solu ț ia la aprecierea instan ței de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.378/8.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală s-a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de.

A fost obligat petentul la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 19.01.2009 a fost înregistrata cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii aplicată prin sentința penală nr.646/23.04.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, formulată de petentul condamnat.

În motivarea cererii petentul a invocat disp.art.455 Cod procedură penală.

S-au depus la dosar copii ale nr.1349/26.08.2008 al Judecătoriei Sectorului 5 ști și sentința penală nr.646/23.04.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală.

S-a solicitat și încuviințat efectuarea unei anchete sociale la domiciliul petentului din ști, Sector 5,-, la familia.

Din referatul întocmit de Primăria Sectorului 5 ști a rezultat că petentul condamnatul, în vârsta de 33 ani, absolvent a 8 clase, se afla de 3 ani în Penitenciarul Rahova, având de executat o pedeapsa de 7 ani și

Acesta s-a căsătorit în data de 24.09.2007 cu numita, în vârsta de 28 ani, neșcolarizată, este casnică.

Din concubinajul acestora anterior căsătoriei au rezultat 2 copii: -, în vârsta de 7 ani, nerecunoscută de condamnat;, este în vârsta de 3 ani.

Familia condamnatului locuiește la adresa - menționată, într-un imobil compus din 2 camere, proprietate personala a mamei condamnatului - numita, care locuiește la aceeași adresă, dar în alt corp de casă. locuinței este sumar mobilat, în ordine întreținut, condiții precare de locuit.

Soția condamnatului a afirmat ca se descurca foarte greu, întrucât trăiește din alocațiile copiilor și un ajutor social în suma de 170 RON.

Aceasta a mai afirmat, ca suferă de ulcer cronic și necesită intervenție chirurgicală, dar nu a prezentat nici un act doveditor în acest sens.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut că petentul condamnat se afla în executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.646/23.04.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, fără a mai fi beneficiat de amânări sau întreruperi ale executării pedepsei închisorii așa cum rezultă din referatul întocmit de către Biroul Executări Penale al Tribunalului București.

Față de cele expuse mai, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.453 al. 1 lit.c Cod procedură penală, cu atât mai mult cu cât întreruperea executării pedepsei pe o durata de trei luni, în nici un caz nu i-ar da posibilitatea petentului-condamnat să asigure familiei sale strictul necesar de zi cu zi sau să aducă vreo îmbunătățire situației materiale sau de sănătate a familiei sale.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs condamnatul solicitând casarea acesteia ca netemeinică, rejudecarea cauzei și admiterea cererii sale de întreruperea executării pedepsei, arătând în motivare că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455 Cod procedură penală, situația sa familială fiind deosebit de gravă, iar lăsarea în libertate pe o perioadă de trei luni i-ar da posibilitatea să-și ajute familia.

În drept se invocă art. 385/9 pct. 13 Cod procedură penală.

Analizând sentința atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că recursul este nefundat, astfel încât îl va respinge conform art. 385/15 pct. 1 litera b Cod procedură penală, pentru următoarele considerente.

Din ancheta socială efectuată în cauză (fila 20 dosar de fond) a rezultat că soția condamnatului a afirmat că se descurcă foarte greu deoarece trăiește din alocațiile copiilor și dintr-un ajutor social.

Potrivit art.453 lit. c Cod procedură penală executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă - cel mult trei luni și numai o singură dată - când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat și familia sa.

Împrejurările la care se referă textul trebuie să aibă un caracter special, de excepție - deoarece executarea oricărei pedepse creează pentru familia condamnatului urmări defavorabile, cu caracter moral sau material, fără însă să justifice suspendarea executării pedepsei, și să fie de așa natură încât, prin prezența condamnatului într-o scurtă perioadă de timp, acele urmări să poată fi înlăturate.

În speță, instanța apreciază că cererea condamnatului de a fi pus în libertate pentru a-și ajuta familia nu îndeplinește condițiile art.455 Cod procedură penală, neavând acest caracter special, de excepție, astfel că sentința pronunțată în cauză este legală și temeinică.

Când se invocă existența unor împrejurări speciale din cauza cărora executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului, este necesar ca aceste împrejurări să poată fi remediate în timp scurt, de natură să justifice întreruperea executării pedepsei pe cel mult trei luni.

În caz contrar, în situația în care împrejurarea respectivă nu are o durată oarecare, ci este un eveniment desfășurat pe parcursul câtorva zile, Legea nr.275/2006 - privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal - prevede, în art.69, permisiunea de ieșire din penitenciar. Permisiunea de ieșire din penitenciar se acordă - conform art.69 alin.1, lit.c, alin.2, 3, 4 din Legea nr.275/2006, pe o durată de maximum 10 zile, pentru menținerea relațiilor de familie ale persoanei condamnate, caz în care s-ar încadra și cererea condamnatului, a fi lăsat în libertate pentru a-și vedea familia.

Față de faptul că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.453 lit.c Cod procedură penală, Curtea apreciază cererea condamnatului ca nefondată.

În consecință, Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul condamnatului. Va obliga condamnatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, incluzând și onorariul avocatului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Conform art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Respinge ca nefondat recursul inculpatului împotriva sentinței penale nr.378/8.04.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului din care se avansează onorariul avocatului din oficiu din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

-ȚA - - - - -

GREFIER

-

Red. -

Dact./18.05-2009

Ex.3

Red / Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Piciarcă Dumitri
Judecători:Piciarcă Dumitri, Ion Tudoran Corneliu Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Bucuresti