Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 695/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(1015/2009)
DECIZIE PENALĂ NR. 695R
Ședința publică de la 11 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Encean
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Lucia Rog
GREFIER - - -
Cu participarea MINISTERULUI PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de către petentul-condamnat, împotriva sentinței penale nr. 360/02.04.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a-II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul-condamnat, aflat în stare de detenție, personal și asistat de avocat desemnat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. -/05.05.2009, atașată la fila 6/dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, recurentul-condamnat precizează că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu și nu solicită termen pentru angajarea unui apărător ales.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului-condamnat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacată și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, având în vedere că din concluziile referatului de anchetă psihosocială rezultă că familia deținutului se confruntă cu o situație materială, financiară și medicală precară.
Reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței penale atacată ca legală și temeinică, apreciind că în raport de probele administrate în cauză nu se impune admiterea cererii și întreruperea executării pedepsei, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 455 Cod procedură penală rap. la art. 453 Cod procedură penală.
Deși familia deținutului se confruntă cu o situație materială, financiară și medicală precară, întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de trei luni de zile nu poate schimba cu nimic această situație.
Solicită obligarea recurentului-condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-condamnat, având cuvântul, arată că lasă pronunțarea soluției la aprecierea instanței.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.360/ 02.04.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a penală, în dosarul nr-, în baza art. 456 din Codul d e procedură penală raportat la art. 455 din Codul d e procedură penală și 453 lit.c din Codul d e procedură penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulate de către petentul condamnat.
În baza art.192 alin.2, a fost obligat petentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariu apărător oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la data de 16.01.2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a penală, sub nr-, petentul - condamnat a solicitat întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penala nr. 191/ 8.02.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr.2910/ 31.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea cererii petentul condamnat a arătat ca situația materială și locativă a familiei sale este foarte grea.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte: referatul întocmit de Biroul executări penale al Tribunalului București, Secția I penală, copie nr.218/ 1.06.2007 emisa de Tribunalul București, Secția I penală, copie sentința penala nr. 191/ 8.02.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, definitivă prin decizia penala nr.2910/ 31.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În cauză s-a întocmit un referat de ancheta socială de către Serviciul de Autoritate Tutelară al Consiliului Local al sectorului 5 B, din care a rezultat că familia petentului condamnat se compune din soția sa care este fără ocupație, a prestat diverse munci ocazionale, încă în luna martie 2009, iar urmare unui accident casnic i-a fost amputat un deget de la mâna dreaptă iar in prezent nu poate muncii.
S-a mai arătat în referatul de ancheta socială că, exceptând problema degetului, soția petentului condamnat este sănătoasă, beneficiind de cantina socială pentru două persoane acordată de Primăria sector 5
Din căsătoria cu petentul condamnat a rezultat minorul, în prezent elev în clasa I, sănătos din punct de vedere medical și care beneficiază de alocație de stat și alocație complementară.
Dintr-o căsătorie anterioară a soției petentului au mai rezultat încă doi copii minori, la data întocmirii referatului de ancheta socială minorii fiind instituționalizați, urmând însă ca din luna aprilie 2009 să rămână în grija mamei.
De asemenea, în același imobil cu soția și fiul petentului condamnat mai locuiesc și mama și frații, precum și o nepoată de soră a petentului condamnat, mama sa suferind o intervenție chirurgicală la piciorul drept, iar frații săi sunt încadrați în diferite grade de handicap.
Locuința în care domiciliază familia petentului condamnat este o garsoniera confort III, racordată la rețeaua de apă curenta, canalizate, electricitate și ca- foarte modest mobilată, dar dotată cu aparatură electronică și electrocasnică necesare, cu paturi improvizate din placaje.
Analizând întregul material probator administrat în cauza, pentru a răspunde exigențelor cerute de dispozițiile legale în materie, instanța de fond a apreciat că petentul-condamnat nu a făcut dovada existenței unor împrejurări speciale, care să aibă consecințe grave pentru sine sau pentru familia sa, în cazul în care ar continua executarea pedepsei.
Situația familială a petentului-condamnat prezentata în referatul de anchetă socială, deși este precară din punct de vedere material, nu justifica necesitatea întreruperii executării pedepsei, cu atât mai mult cu cât unii dintre membrii familiei sale dispun de alocația de stat și alocații complementare, au cele necesare asigurării unui trai minim, beneficiind de cantină socială, iar la dosar nu există dovezi că petentul condamnat, în condițiile în care s-ar întrerupe executarea pedepsei, are posibilitatea imediată de a asigura un alt nivel de trai.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs condamnatul apreciind că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.
Analizând sentința recurată atât prin prisma criticilor formulate dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Astfel, în mod corect,Tribunalul a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 455 rap. la art. 453 lit. c din Codul d e procedură penală, condamnatul nedemonstrând existența unor împrejurări speciale, cu consecințe grave pentru familia sa, care să impună prezența sa în cadrul acesteia prin întreruperea executării pedepsei.
Este adevărat că familia recurentului se confruntă cu o situație financiară precară însă, pe lângă faptul că aceste aspecte nu au natura unor"împrejurări speciale"în sensul legii, ele sunt de durată și nu ar putea fi rezolvate de către condamnat într-o perioadă limitată de timp.
Pentru motivele arătate mai sus, apreciind sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul și-l va obliga la 2000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.360/ 2.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală.
Obligă recurentul la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăți.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Proces-verbal
pentru d-na jud.
aflată în CM semnează
Președinte instanță
GREFIER,
Red.SC- 13.05.2009
Dact.-15.05.2009/2ex
.a II aPen.- Jud.
Președinte:Simona EnceanJudecători:Simona Encean, Silvia Cerbu, Lucia Rog