Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 700/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 1077/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.700/
Ședința publică din data de 18 mai 2009
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 2: Niculae Stan
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea recursului declarat de condamnata împotriva Sentinței penale nr.390/F din data de 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta condamnată, personal, aflată în stare de deținere la Penitenciarul și asistată juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentei condamnate solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, rejudecându-se cauza, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni, dându-se astfel posibilitatea acesteia să-și rezolve problemele locative apărute ca urmare a evacuării sale din imobilul unde locuia înainte de arestare.
Învederează că, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc, aflat la dosarul cauzei, ca urmare a evacuării condamnatei, au rămas bunuri mobile aparținând acesteia, care au fost inventariate și urmează să fie valorificate la o anumită dată, anterioară celei când condamnata și-ar termina de executat pedeapsa închisorii. Apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că numitul, o altă persoană care a fost evacuată la aceeași dată cu condamnata, ar avea posibilitatea să recupereze și bunurile acesteia din urmă, întrucât contractul de mandat presupune și acceptarea obligației de către mandatar, ceea ce nu s-a dovedit în speță. De asemenea, consideră că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că se impune respingerea cererii condamnatei pe motiv că aceasta nu ar fi făcut dovada că, doar personal, își poate recupera bunurile, deoarece, după cum rezultă din același proces verbal al executorului judecătoresc, respectivele bunuri sunt proprietatea exclusivă a condamnatei, iar imobilul din care s-a realizat evacuarea este cel în care aceasta a locuit înainte de începerea executării pedepsei închisorii. Mai arată că împrejurarea reținută de către instanța de fond, în sensul că bunurile inventariate se află într-o stare avansată de degradare și, astfel, nu s-ar justifica demersul condamnatei de recuperare a acestora, este lipsită de relevanță, întrucât în art.453 din Codul d e procedură penală nu se prevede o limită a valorii bunurilor ce se riscă a fi pierdute, iar faptul că acestea sunt deteriorate nu este esențial, de vreme ce respectivele bunuri reprezintă practic singura avere a condamnatei, de care aceasta va avea nevoie la momentul când își va executa în întregime pedeapsa.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât nu s-a dovedit existența unei împrejurări excepționale care să justifice întreruperea executării pedepsei.
Cu privire la bunurile la care a făcut referire apărarea, menționate în procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc, arată că acestea au fost lăsate în custodia unei anumite persoane până la data de 15 februarie 2009, când se putea proceda la valorificarea lor. Această situație nu a fost o urgență pentru condamnată, de vreme ce aceasta a formulat cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii după o lună de la expirarea termenului anterior menționat. Dacă ar fi fost într-adevăr interesată de recuperarea bunurilor și ar fi considerat că aceasta constituie o urgență, condamnata ar fi trebuit să depună diligențe pentru formularea cererii de întrerupere a executării pedepsei înaintea datei de 15 februarie 2009. În plus, condamnata, chiar aflată în stare de deținere, are și în prezent posibilitatea să împuternicească o altă persoană care să-i rezolve toate problemele, atât cu privire la bunurile în discuție, cât și cu privire la o eventuală nouă locuință.
Pentru aceste motive, apreciind că în cauză nu sunt întrunite cerințele legale, în lipsa dovedirii unei împrejurări excepționale care să justifice întreruperea executării pedepsei, formulează concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Recurenta condamnata, personal, având ultimul cuvânt, precizează că locuința este închiriată de la comunitatea evreiască și nicio altă persoană nu dorește să intervină pentru a-i acorda ajutor. Solicită admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei închisorii, pentru a-și putea rezolva problemele locative.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.390/F din data de 10 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a hotărât astfel:
În baza art.455 alin.1 rap. la art.453 alin.1 lit.c din Codul d e procedură penală, a respins, ca nefondată, cererea condamnatei (fiica lui și, născută la data de 02 noiembrie 1966 în B, CNP -, deținută în Penitenciarul ) de întrerupere, pe motive familiale, a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată acesteia prin Sentința penală nr.344/25.03.2008 a aceleiași instanțe (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.3913/27.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
În baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, a obligat pe condamnată la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondurile
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a constatat că, potrivit art.455 alin.1 rap. la art.453 alin.1 lit.c din Codul d e procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează acesta.
În cauza de față, din procesul verbal de evacuare depus în copie la dosar, a rezultat că, în data de 29 ianuarie 2009, s-a procedat la punerea în executare, prin intermediul unui executor judecătoresc, la cererea Federației Comunităților, a unei hotărâri judecătorești (Sentința civilă nr.3388/13.04.2007 a Judecătoriei Sectorului 3 B), prin care s-a dispus evacuarea condamnatei și a numitului din imobilul situat la adresa din B,-,.36B, parter,.1, sectorul 3, bunurile găsite în acel imobil, trecute pe verso-ul aceluiași proces verbal, fiind lăsate în custodia numitului până la data de 15 februarie 2009, după care acesta putea iniția acțiuni de valorificare a lor. În procesul verbal anterior menționat, s-a precizat, de asemenea, cui și unde trebuie să se adreseze condamnata pentru recuperarea bunurilor.
Tribunalul a apreciat că nu se justifică întreruperea executării pedepsei aplicate condamnatei pentru preluarea bunurilor, în condițiile în care, din cuprinsul procesului verbal rezultă că aceasta nu locuia singură în acel imobil, celălalt fost locatar, care se pare că a figurat și el ca pârât în acțiunea de evacuare, putând să efectueze demersurile necesare pentru a reintra în posesia acelor bunuri. Faptul, invocat de condamnată la termenul din data de 10 aprilie 2009, potrivit căruia sus-numitul ar fi plecat din țară, nu a fost probat.
Tribunalul a mai observat, din modul de redactare a art.453 alin.1 lit.c din Codul d e procedură penală, că nu este prevăzută o obligație în sarcina instanței de a admite cererea de întrerupere a executării pedepsei, motivul invocat de persoana definitiv condamnată trebuind să fie suficient de puternic pentru a justifica punerea ei temporară în libertate, pentru cel mult 3 luni. Or, în cauza de față, recuperarea unor bunuri, aflate"în stare avansată de degradare, cele mai multe rupte, uzate, murdare", potrivit mențiunilor făcute de executorul judecătoresc în cuprinsul inventarului, în condițiile în care nici nu s-a probat că doar condamnata ar fi în măsură să reintre în posesia lor, nu întrunește această condiție.
Împotriva sentinței Tribunalului,a declarat recurs în termenul legal(la data de 22 aprilie 2009)condamnata, fără a-l motiva în scris.
În recursul condamnatei, înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 08 mai 2009, nu s-au solicitat și administrat probe noi.
Cu ocazia dezbaterilor orale, recurenta condamnată, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a solicitat rejudecarea cauzei pe fond și admiterea cererii sale de întrerupere a executării pedepsei închisorii, pe o perioadă de 3 luni, pentru a avea astfel posibilitatea să-și rezolve problemele locative apărute ca urmare a evacuării sale din imobilul unde locuia înainte de arestare.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Condamnata se află, începând cu data de16 mai 2008, în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, care i-a fost aplicată în mod definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Potrivit dispozițiilor art.455 alin.1 rap. la art.453 alin.1 lit.c din Codul d e procedură penală (invocate ca temei juridic al cererii deduse judecății), executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă, cel mult 3 luni și numai o singură dată, când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
În cauza de față, contrar susținerilor condamnatei, Curtea constată cănu există o împrejurare specială și actuală, din a cărei cauză executarea imediată de către aceasta a pedepsei închisorii să determine consecințe grave în ceea ce o privește, astfel că nu este justificată cererea sa de punere temporară în libertate, prin întreruperea executării pedepsei respective.
În acest sens, Curtea reține că, din inventarul inserat în cuprinsul procesului verbal de evacuare, întocmit la data de 29 ianuarie 2009, cu ocazia punerii în executare a unei hotărâri civile definitive, rezultă că bunurile găsite în imobilul unde locuiau până la acel moment condamnata și numitul au fost lăsate în custodia unui funcționar până la data de15 februarie 2009, după care acesta era îndreptățit să inițieze acțiuni de valorificare a acelor bunuri.
Întrucât data anterior menționată deja a expirat, nu se identifică în prezent un motiv pertinent care să justifice eliberarea temporară a condamnatei pentru a întreprinde demersuri în vederea recuperării acelor bunuri, cu atât mai mult cu cât nu a existat niciun impediment legal ca astfel de demersuri să fi fost realizate de către aceasta, într-un termen util, chiar și din locul de deținere, în concret prin împuternicirea unui mandatar care să o reprezinte într-o asemenea acțiune. De altfel, în măsura în care bunurile în discuție nu au fost încă valorificate, condamnata are și în prezent această posibilitate legală de acționa pentru recuperarea lor.
În ceea ce privește încheierea unui nou contract de închiriere, Curtea reține, pe lângă faptul posibilității de perfectare a acestuia tot prin intermediul unui mandatar anume împuternicit în acest sens, și împrejurarea că situația respectivă nu este de actualitate, în condițiile în care încheierea unui astfel de contract nu poate avea drept scop decât asigurarea unui spațiu de locuit pentru condamnată în perioada imediat următoare, în timp ce aceasta mai are de executat, în stare de detenție, încă o perioadă de câțiva ani, pedeapsa ce i-a fost aplicată expirând, la termen, abia la data de10 mai 2012.
În consecință, nefiind într-adevăr îndeplinite condițiile prevăzute în art.455 alin.1 rap. la art.453 alin.1 lit.c din Codul d e procedură penală, Tribunalul a dispus, în mod legal și temeinic, respingerea, ca nefondată, a cererii condamnatei de întrerupere, pe motive familiale, a executării pedepsei de 4 ani închisoare.
Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a sentinței atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata NU.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurenta condamnată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acesteia, fiind avansat din fondurile
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata împotriva Sentinței penale nr.390/F din data de 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
Obligă pe recurenta condamnată la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 02.06.2009
- II.
Președinte:Vasile BăjanJudecători:Vasile Băjan, Niculae Stan, Carmen Veronica
