Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 764/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 764 Dosar nr-
Ședința publică de la 22 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu
JUDECĂTOR 2: Constantin Epure
JUDECĂTOR 3: Simona Franguloiu
Grefier - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 613/S/30.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura îndeplinită.
Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu recurentul condamnat.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului declarat de condamnat, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani aplicată prin sentința 2034 din 17. 04.2006 a Tribunalului Brașov, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art 455 raportat la art 453 lit c Cod procedură penală, respectiv pe motive familiale.
Din ancheta socială de la dosar rezultă că se află in construcție o camera si o baie la imobilul mamei condamnatului, că, astfel cum declara mama acestuia, înainte de a fi condamnat, petentul o ajuta fizic in muncile din gospodărie și că acesta a fost încadrat in construcții.
Petentul i-a comunicat că aceste construcții nu sunt încă finalizate, astfel apreciind că cererea petentului este întemeiată, față de dispozițiile art 453 alin 1 lit c Cod procedură penală, care nu prevăd un caz de excepție, ci situații mai deosebite care pot avea consecințe grave asupra condamnatului și familiei acestuia, situații în care se încadrează și cea a condamnatului.
Pentru toate acestea, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, să se admită cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, de menținere a sentinței tribunalului, având în vedere că din ancheta socială nu rezultă vreo împrejurare speciala la care face referire art 453 lit Cod procedură penală.
Recurentul condamnat, având cuvântul, isi însușește concluziile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului penal de fata:
Prin sentința penala nr.613/S/30.07.2008 pronunțata de Tribunalul Brașov in dosarul penal nr-, s-a dispus respingerea cererii formulata de petentul condamnat având ca obiect întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicata prin sentința penala nr.235/2006 a Tribunalului Brașov.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a reținut ca nu sunt întrunite cerințele art.453 alin.1 lit.c pr.pen. motivele invocate de condamnatul-petent fiind de ordin familial, insa, din adresa nr.8004/2008 emisa de Primăria orașului, a reieșit faptul ca dintre părinții acestuia mai trăiește doar mama, care s-a recăsătorit, locuind intr-un imobil format din 4 camere si bucătărie, locuința fiind modest mobilata si curat întreținuta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul-petent care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat casarea sentinței recurate, iar in cadrul rejudecării admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii, apreciind ca sunt suficiente date conținute in cuprinsul referatului de ancheta sociala care sa conducă instanța la reținerea, ca incidente in cauza, a cerințelor art.453 alin.1 lit.c pr.pen. la care face trimitere art.455 pr.pen.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de condamnatul-petent, dar văzând si dispozițiile art.3856alin.3 pr.pen. Curtea retine ca nefondat recursul declarat in cauza pentru considerentele ce vor fi arătate in continuare:
Astfel, in mod corect prima instanța a reținut ca nu sunt întrunite cerințele textului de lege invocat de condamnatul-petent in cuprinsul cererii sale, având in vedere faptul ca din cuprinsul referatului de ancheta sociala întocmit de Primăria orașului nu rezulta acele împrejurări speciale care, prin continuarea executării imediate a pedepsei, ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa. Acest lucru deoarece mama sa s-a recăsătorit cu numitul G, iar condamnatul-petent este căsătorit cu numita, din căsătoria acestora rezultând minora, in varsta de 2 ani, acestea doua din urma locuind cu bunicii materni in orașul
Deoarece condamnatul-petent s-a referit la împrejurările speciale in care se afla mama sa, in mod corect prima instanța s-a raportat la condițiile socio-economice ale mamei sale, starea materiala si cea de sănătate a acesteia, posibilitățile si sursele de venit, cat si starea imobilului in care locuiește mama sa, elementele de fapt desprinse din cuprinsul referatului de ancheta sociala relevând ca nu sunt întrunite cerințele textului de lege invocat de condamnatul-petent pentru a se putea dispune o soluție de admitere a cererii sale.
Pentru aceste considerente, in baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.613/S/30.07.2008 pronunțata de Tribunalul Brașov in dosarul penal nr-, pe care o va menține.
Vânzând si dispozițiile art.189 si 192 alin.2 pr.pen.
Pentru aceste motive,
In numele legii
Decide:
In baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.613/S/30.07.2008 pronunțata de Tribunalul Brașov in dosarul penal nr-, pe care o menține.
In baza art.189 pr.pen. dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brașova sumei de 40 Ron, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
In baza art.192 alin.2 pr.pen. obliga recurentul-condamnat la plata sumei de 150 Ron, cheltuieli avansate de stat in recurs.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica, azi, 22.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. CE/11.11.2008
Dact MB/11.11.2008
- 3 exemplare -
Jud fond -
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Constantin Epure, Simona Franguloiu