Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 834/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 834/ DOSAR NR-
Ședința publică din 14 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C -
JUDECĂTOR 2: Mihaela Alexandru
JUDECĂTOR 3: Mirena
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței penale nr.671/S din 28 august 2008, pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul condamnat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de avocat, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat oficiu depune la dosarul cauzei un memoriu din partea intimatului condamnat, care să fie avut în vedere la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că prin sentința penală nr.671/S pronunțată în data de 28 august 2008, TRIBUNALUL BRAȘOVa admis cererea de întrerupere a executării pedepsei pe motive familiale formulată de către condamnatul, apreciind că datorită situației locative, respectiv a stării în care se află imobilul în care locuiesc aparținătorii acestuia, există acele consecințe grave pentru familia condamnatului, impunându-se după cum rezultă din considerentele sentinței recurate întreruperea executării pedepsei condamnatului pentru ca acesta să efectueze reparațiile necesare. Apreciază că în cauză, pentru a fi admisibilă o cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive familiale trebuie să fie îndeplinite cumulativ anumite condiții. Astfel, precizează că potrivit prevederilor legale trebuie să ne aflăm în prezența unor împrejurări speciale care să ducă la concluzia că executând în continuare pedeapsa, familia condamnatului ar suferi consecințe grave. Subliniază faptul că situația relatată și expusă în referatul de anchetă socială nu relevă anumite împrejurări speciale, situația familială a condamnatului fiind una de permanență, condiții în care și sub aspect procedural apreciază că cererea acestuia trebuie respinsă. De asemenea, arată că în cauză nu s-a făcut dovada că în această perioadă de întrerupere a executării pedepsei de 3 luni de zile, maximul pe care legea îl prevede, intimatul condamnat are posibilități financiare de a-și ajuta familia și de a obține veniturile necesare pentru a efectua acele reparații. În aceste condiții și pentru aceste motive. solicită admiterea recursului formulat de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței penale nr.671/S din 28 august 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV, precizând că temeiul de casare îl reprezintă dispozițiile art. 3856alin.3 Cod procedură penală. Față de aceste considerente, solicită în principal admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV, casarea sentinței penale nr. 671/S din 28 august 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV și în urma rejudecării respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de către condamnatul. În subsidiar, raportat și la motivele dezvoltate de recurs ale Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV, solicită instanței în măsura în care apreciază că mențiunile din ancheta socială efectuată sunt insuficiente, pentru o corectă soluționare a acestei cauze, admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV și casarea cu reținere a acestei cauze în vederea completării probatoriului prin efectuarea unui supliment de anchetă socială.
Avocat oficiu, având cuvântul pentru intimatul condamnat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței penale nr.671/S din 28 august 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV, apreciind că hotărârea pronunțată de această instanță este temeinică și legală. Precizează că așa după cum rezultă din ancheta socială efectuată și care se află la dosarul cauzei, familia condamnatului este constituită din 3 copii minori și soția condamnatului, aceștia locuind într-o casă care se află într-un stadiu avansat de degradare și care necesită reparații urgente, subliniind faptul că în ancheta socială se precizează că acoperișul imobilului poate cădea în capul locatarilor oricând. Apreciază că soția condamnatului nu poate face singură aceste reparații, sens în care se impune prezența acestuia în familie.
Intimatul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru a se putea angaja și a-și repara casa aflată într-un stadiu avansat de degradare. Învederează instanței că se aproprie iarna și dorește să asigure familiei sale căldura necesară.
CURTEA
Asupra recursului penal de fa ță:
Constată că prin sentința penală nr. 671 din 28.08.2008 a Tribunalului Brașovs -a dispus - în baza prevederilor art. 455 Cod procedură penală raportat la art. 453 alin.1 lit.c Cod procedură penală - admiterea cererii formulate de către condamnatul.
În consecință, s-a dispus întreruperea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 24/2007 pe o durată de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii.
În baza art. 4531Cod procedură penală, condamnatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a localității de domiciliu - comuna, sat, județul B;
b) să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția comunei, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței care a dispus întreruperea;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu se apropie de partea vătămată, de membrii familiei acesteia și de persoanele împreună cu care a comis faptele;
f) să nu se afle în locuința părții vătămate;
g) să nu frecventeze baruri, restaurante sau alte localuri de acest fel, în vederea consumului de băuturi alcoolice.
S-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 454 alin.12Cod procedură penală privind revocarea întreruperii executării pedepsei și punerea în executare a pedepsei privative de libertate în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor impuse.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile pentru admiterea cererii, întrucât executarea în continuare a pedepsei ar putea avea consecințe grave pentru familia condamnatului care locuiește într-un imobil al cărui tavan se poate prăbuși.; lipsa veniturilor care să îi permită angajarea unor specialiști pentru efectuarea reparațiilor în regim de urgență face ca singura soluție pentru asigurarea condițiilor minime de locuit pentru familia condamnatului (care cuprinde și trei minori în vârstă de până la 4 ani) să o reprezinte punerea în libertate pentru o perioadă de 3 luni pentru efectuarea reparațiilor.
Totodată, prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în ciuda faptului că infracțiunea pentru care a fost condamnat este una deosebit de gravă, comiterea ei putând fi însă apreciată ca un incident izolat în viața condamnatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul soluției de admitere a cererii de întrerupere a executării pedepsei, pe motive sociale.
Parchetul a solicitat, în principal, respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, iar în subsidiar, efectuarea unui supliment de anchetă socială, acesta din urmă având rolul de a oferi o perspectivă completă asupra situației familiei condamnatului, dar și asupra rolului acestuia din urmă în îngrijirea și ocrotirea membrilor familiei sale.
Recursul declarat de Parchet este apreciat ca fiind fondat în ceea ce privește solicitarea de suplimentare a anchetei sociale, întrucât - în raport cu complexitatea lucrărilor de reparații care se impun a fi efectuate și cu lipsa veniturilor condamnatului, se pune problema sursei de obținere a sumelor necesare efectuării reparațiilor.
Astfel, se impune a se afla dacă sau soția sa mai au alte rude pe raza comunei sau în apropiere, dacă numita realizează ori poate realiza venituri, dacă numitul realiza venituri înainte de arestarea sa, dacă starea imobilului era degradată înainte de 23.11.2007 (data încarcerării condamnatului), respectiv de când durează starea de degradare a imobilului proprietatea familiei.
În raport cu aceste considerente, recursul declarat de Parchet va fi admis în temeiul prevederilor art. 3856alin.3 Cod procedură penală și art. 38515alin.1 lit.d Cod procedură penală, va fi casată hotărârea primei instanțe, iar cauza privind cererea formulată de către condamnatul va fi reținută spre rejudecare de către instanța de recurs.
În cadrul rejudecării, se va efectua un supliment al anchetei sociale la domiciliul familiei condamnatului, care să lămurească toate aspectele menționate anterior.
În acest scop, se va stabili termen de judecată la data de 21.11.2008, pentru când va fi citat condamnatul și va fi încunoștințat apărătorul său desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva sentinței penale nr. 671/28.08.2008 a Tribunalului Brașov pe care o casează și reține cauza spre rejudecare.
Fixează termen de judecată pentru 21.11.2008, cu citarea condamnatului și înștiințarea avocatului din oficiu
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - C - - - -
GREFIER
Red./17.11.2008
Dact./17.11.2008
2 exemplare
Jud.fond:
Președinte:Alina Constanța ManduJudecători:Alina Constanța Mandu, Mihaela Alexandru, Mirena