Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 844/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 844/ R Dosar nr-

Ședința publică de la 21 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Hădărean

JUDECĂTOR 2: Angela Hărăstășanu

JUDECĂTOR 3: Gheorghe Radu G -

grefier: - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr.767/S din 9 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest (deținut în Penitenciarul Codlea ), asistați de apărător din oficiu, avocat.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat,apărător din oficiu al recurentului condamnat solicită admiterea recursului și, în baza art. 455 raportat la art. 453 alin.1 lit. c Cod procedură penală, să se admită cererea de întrerupea executării pedepsei formulată de petent

Potrivit anchetei sociale, de la dosarul cauzei, efectuată de Primăria, care concluzionează faptul că mama petentului, în vârstă de 52 ani, casnică și văduvă din anul 2002, prezintă un handicap de gradul II, cu diagnostic surdo-mutitate, având deficiență funcțională accentuată conform certificatului de handicap nr. 1068/21.03.2002.

Precizează că, petentul condamnat a efectuat o pedeapsă de 8 ani și 8 luni, și în caracterizarea trimisă de Penitenciarului Codlea se precizează faptul că acesta este în prezent elev în clasa a-XII-a, cu rezultate bune, a fost scos la muncă și a participă activ la activității educative și de producție.

Față de cele precizate având în vedere sprijinul activ pe care l-ar putea da mamei sale bolnave, privind repararea imobilului și procurarea lemnelor de foc și altor activității pe lângă domiciliu.

Astfel solicită admiterea recursului și pe cale de consecință să se admită cererea petentului de întreruperea a executări pedepsei, apreciind că o soluție contrară ar avea efecte nefaste asupra petentului și mamei acestuia, întrucât aceasta se află într-o situație extrem de dificilă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de condamnat, apreciind ca legală și temeinică sentința penală nr.767/09.10.2008, pronunțată de Tribunalului Brașov.

Într-adevăr familia se confruntă cu o situație dificilă, mama condamnatului este bolnavă și imobilul prezintă anumite degradări, respectiv tencuiala căzută, acoperișul degradat, însă apreciază că prin lăsarea condamnatului acasă, pe o perioadă de timp, nu s-ar remedia toate aceste dificultății ale familiei, lipsurile fiind prea mari.

Astfel, solicită respingerea recursului.

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său.

Curtea

Asupra recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.767/S/2008 a Tribunalului Brașov constată că prin aceasta s-a dispus în baza art. 455 raportat la art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedură penală respingerea cererii condamnatului, având ca obiect întreruperea executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 327/2005 a Tribunalului Brașov.

Pentru a dispune astfel tribunalul a reținut în esență că din conținutul anchetei sociale efectuată în cauză rezultă că deși familia condamnatului are condiții materiale precare, acestea nu sunt datorate stării de deținere a condamnatului și nici nu s-ar putea remedia prin punerea sa în libertate pe scurta perioada, de trei luni, permisă de lege. În consecință s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs condamnatul solicitând casarea sentinței și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

În susținerea recursului său acesta a menționat că din conținutul anchetei sociale efectuate rezultă că, mama sa în vârstă de 52 de ani, cu invaliditate gr.II, cu diagnostic surdo - mutitate, are nevoie de sprijinul său pentru procurarea lemnelor necesare încălzirii și pentru repararea locuinței.

Judecând recursul în temeiul art. 38514Cod procedură penală, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

- deși din cuprinsul anchetei sociale efectuată în cauză (fila. 17 dosar primă instanță) rezultă că mama sa are venituri reduse ( total 687 lei ) că locuința necesită reparații iar încălzirea acesteia se face cu lemne, în mod judicios a reținut prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, respectiv nu există împrejurări speciale, față de care executarea pedepsei în detenție să atragă consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.

Potrivit anchetei sociale condițiile de viață modeste ale mamei condamnatului, ce locuiește în aceeași curte cu fratele ce i-ar putea da ajutor, nu au fost determinate sau grav afectate de arestarea condamnatului.

Față de acestea constatând că sentința atacată este temeinică și pronunțată cu respectarea prevederilor art. 455 raportat la art. 453 alin. 1 lit. Cod procedură penală, recursul este nefondat și va fi respins în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, menținând hotărârea tribunalului.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, urmare respingerii recursului său, condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs. În baza art. 69 din Legea 51/1995 republicată, onorariul avocatului din oficiu va fi achitat Baroului de Avocați B din fondul Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive

în numele legii

Decide

Respinge ca nefondat recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.767/S/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Obligă recurentul la150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs, din care 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, se achită Baroului de Avocați B din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - G -

Grefier

- -

red. /19.12.2008

dact. /19.12.2008

jud. fond

Președinte:Nicoleta Hădărean
Judecători:Nicoleta Hădărean, Angela Hărăstășanu, Gheorghe Radu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 844/2008. Curtea de Apel Brasov