Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 903/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 903/R Dosar nr-

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Alexandru

JUDECĂTOR 2: Mirena Radu

JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C

Grefier:

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de către condamnatul, cauză reținută spre rejudecare prin decizia penală nr. 834//R/ 14.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depus la dosar, prin serviciul registratură, suplimentul la ancheta socială nr. 1065/22.08.2008, emis de Primăria Comunei sub nr.1775/ 03.12.2008.

Se permite apărătorului desemnat din oficiu să i-a legătura cu condamnatul arestat.

Întrebat fiind, condamnatul arată că a luat la cunoștință de conținutul suplimentului la anchetă sociale, atașat la dosar cauzei.

Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, apărător din oficiu al condamnatului, având în vedere ancheta socială depusă la dosarul cauzei, cât și suplimentul acesteia, solicită a se dispune întreruperea executării pedepsei condamnatului, în baza art. 455 Cod procedură penală raportat la art. 453 alin.1 Cod procedură penală.

Apreciază că, întreruperea executării pedepsei ar fi benefică pentru familia condamnatului, acesta putând în perioada întreruperii să amelioreze condițiile de trai ale familiei sale.

Solicită a se avea în vedere că soția sa nu realizează și nu poate realiza venituri, având în întreținere copii acestora, că starea de deteriorare a imobilului datează din primăvară lui 2008, deci după momentul arestării condamnatului. De asemenea,solicită a se ține cont că până la momentul arestării, acesta a contribuit la veniturile familiei.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public, pune concluzii de respingere a cererii formulate de către condamnat.

Având în vedere conținutul obiectiv al mențiunilor din referatul inițial și suplimentul dispus de către Curtea de Apel, deși se face dovada unor condiții mai grele de trai, în opinia sa, apreciază că din motivele invocate nu rezultă acele împrejurării speciale impuse de dispozițiile procedurale.

Pe de altă parte, din suplimentul din 03.12.2008 al anchetei sociale, rezultă că există părinții condamnatului care se pot ocupa de situația familială,precum și sora acestuia, în vârstă de 26 ani.

Precizează că, din actele dosarului nu rezultă acele consecințe grave pentru familia condamnatului în condițiile în care acesta va continua executarea pedepsei.

Solicită respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, ca nefondată.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului, solicitând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru a-și ajuta familia.

Curtea

Asupra recursului penal de fa ță:

Constată că prin sentința penală nr. 671 din 28.08.2008 a Tribunalului Brașovs -a dispus - în baza prevederilor art. 455 Cod procedură penală raportat la art. 453 alin.1 lit.c Cod procedură penală - admiterea cererii formulate de către condamnatul.

În consecință, s-a dispus întreruperea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 24/2007 pe o durată de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii.

În baza art. 4531Cod procedură penală, condamnatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească limita teritorială a localității de domiciliu - comuna, sat, județul B;

b) să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat sau la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția comunei, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței care a dispus întreruperea;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie de partea vătămată, de membrii familiei acesteia și de persoanele împreună cu care a comis faptele;

f) să nu se afle în locuința părții vătămate;

g) să nu frecventeze baruri, restaurante sau alte localuri de acest fel, în vederea consumului de băuturi alcoolice.

S-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 454 alin.12Cod procedură penală privind revocarea întreruperii executării pedepsei și punerea în executare a pedepsei privative de libertate în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor impuse.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile pentru admiterea cererii, întrucât executarea în continuare a pedepsei ar putea avea consecințe grave pentru familia condamnatului care locuiește într-un imobil al cărui tavan se poate prăbuși.; lipsa veniturilor care să îi permită angajarea unor specialiști pentru efectuarea reparațiilor în regim de urgență face ca singura soluție pentru asigurarea condițiilor minime de locuit pentru familia condamnatului (care cuprinde și trei minori în vârstă de până la 4 ani) să o reprezinte punerea în libertate pentru o perioadă de 3 luni pentru efectuarea reparațiilor.

Totodată, prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în ciuda faptului că infracțiunea pentru care a fost condamnat este una deosebit de gravă, comiterea ei putând fi însă apreciată ca un incident izolat în viața condamnatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul soluției de admitere a cererii de întrerupere a executării pedepsei, pe motive sociale.

Parchetul a solicitat, în principal, respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, iar în subsidiar, efectuarea unui supliment de anchetă socială, acesta din urmă având rolul de a oferi o perspectivă completă asupra situației familiei condamnatului, dar și asupra rolului acestuia din urmă în îngrijirea și ocrotirea membrilor familiei sale.

Recursul declarat de Parchet este apreciat ca fiind fondat în ceea ce privește solicitarea de suplimentare a anchetei sociale, întrucât - în raport cu complexitatea lucrărilor de reparații care se impun a fi efectuate și cu lipsa veniturilor condamnatului, se pune problema sursei de obținere a sumelor necesare efectuării reparațiilor.

Astfel, se impune a se afla dacă sau soția sa mai au alte rude pe raza comunei sau în apropiere, dacă numita realizează ori poate realiza venituri, dacă numitul realiza venituri înainte de arestarea sa, dacă starea imobilului era degradată înainte de 23.11.2007 (data încarcerării condamnatului), respectiv de când durează starea de degradare a imobilului proprietatea familiei.

În raport cu aceste considerente, recursul declarat de Parchet va fi admis în temeiul prevederilor art. 3856alin.3 Cod procedură penală și art. 38515alin.1 lit.d Cod procedură penală, va fi casată hotărârea primei instanțe, iar cauza privind cererea formulată de către condamnatul va fi reținută spre rejudecare de către instanța de recurs.

În cadrul rejudecării, se va efectua un supliment al anchetei sociale la domiciliul familiei condamnatului, care să lămurească toate aspectele menționate anterior.

În acest scop, se va stabili termen de judecată la data de 21.11.2008, pentru când va fi citat condamnatul și va fi încunoștințat apărătorul său desemnat din oficiu.

pentru aceste motive

În numele legii

Decide

În temeiul prevederilor art. 455 raportat la art. 453 lit.c Cod procedură penală, respinge cererea formulată de către condamnatul de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 24/18.10.2007 a Tribunalului Brașov.

Onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă de 140 lei (40 lei pentru fond și 100 lei pentru recurs) se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției și se vor include în cheltuielile judiciare.

Obligă condamnatul să plătească suma de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - pt. - C

aflată în concediu de odihnă

semnează președinte complet

- -

Grefier

red. /23.12.2008

dact. 7 24.12.2008/ 3 ex

jud. fond-

Președinte:Mihaela Alexandru
Judecători:Mihaela Alexandru, Mirena Radu, Alina Constanța

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 903/2008. Curtea de Apel Brasov