Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1036/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-(1470/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.1036

Ședința publică de la 09 iulie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 3: Daniel Grădinaru

GREFIER - - -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.609/25.03.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B și a deciziei penale nr.335/A/29.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, lipsind intimata parte vătămată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurentul inculpat, întrebat fiind, arată că este de acord a fi asistat de avocat din oficiu.

Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătoarea recurentului inculpat, având cuvântul, arată că își întemeiază recursul pe cazul de casare prev. de art.385/9 pct.18 și C.P.P. solicită admiterea recursului casarea hotărârilor și a se pronunța achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.b/1 C.P.P. în sensul că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Solicită a se avea în vedere persoana inculpatului, care la data comiterii faptei era minor, a recunoscut și regretat comiterea faptei, prejudiciul modic fiind recuperat prin restituire.

Totodată solicită a fi avută în vedere situația, inculpatului din punct de vedere psihiatric, considerente pentru care consideră că se poate aplica o amendă administrativă cu aplic.art.18/1 alin.3 rap. la art.91 lit.c

Cod Penal

Un alt motiv de casare are în vedere prev.art.385/9 pct.14 p Cod Penal, în sensul redozării pedepsei și al reducerii cuantumului acesteia în raport de cel fixat de instanța de fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Apreciază că în cauză trebuie avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise, precum și faptul că prejudiciul este modic dat fiind că în autoturismul pe care inculpatul l-a spart nu au fost identificate bunuri de valoare.

Mai mult arată că inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională, anterior fiind condamnat la pedeapsă cu suspendare de 1 an închisoare.

Consideră că pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate, instanța ținând cont de faptul că acesta era minor la data comiterii faptei precum și celelte circumstanțe personale ale acestuia, motive pentru care solicită respingerea recursului și deducerea prevenției la zi.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că i s-au pus în sarcină fapte pe care nu le-a comis, precizează că a fost bătut la Secția 14 poliție și dorește a face plângere împotriva lucrătorilor de la acea secție de poliție.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față.

Prin sentința penală nr.609 din 25.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în baza art.208-209 lit.e,g, Cod penal și art.99 și urm. Cod penal, și art.74,76 Cod penal, a condamnat pe inculpatul la 6 luni închisoare pentru furt calificat, cu aplicarea art.71,64 lit.a teza a II-a și b Cod penal. În baza art.83 Cod penal a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.438/2007 Judecătoriei Caracal și a dispus executarea,pe lângă prezenta pedeapsă, în final inculpatul având de executat 1 an și 6 luni închisoare.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus prevenția de la 23.10.2008 la zi.

S-a luat act că partea vătămată și-a recuperat prejudiciul.

S-a confiscat de la inculpat cheia folosită la săvârșirea infracțiunii.

Inculpatul a fost obligat la tratament medical psihiatric până la însănătoșire.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în noaptea de 23.10.2008 în jurul orelor 1.20, inculpatul a pătruns prin efracție în autoturismul părții vătămate de unde a sustras mai multe CD-uri, o antenă și un încărcător, două perechi de ochelari de și o cutie de prezervative.

La individualizarea pedepsei s-au avut prevederile art.72 Cod penal, s-a ținut seama de gravitatea faptei și de prejudiciul produs, de atitudinea sinceră și de regreta inculpatului și de starea de sănătate, inculpatul având probleme de natură psihiatrică.

Totodată, s-a avut în vedere că pedeapsa anterioară a fost dată cu suspendare, astfel că inculpatul fost arestat în prezenta cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând să se constate că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și să se dispună achitarea și aplicarea unei sancțiuni administrative în baza art.181Cod penal, iar în subsidiar redozarea pedepsei.

Prin decizia penală nr.335/A/2009, Tribunalul București - secția I penală a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul, a menținut starea de arest și a dedus arestarea preventivă.

Tribunalul a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond, iar pedeapsa aplicată bine individualizată, potrivit prevederilor art.72 Cod penal.

Tribunalul a apreciat că fapta săvârșită de inculpat,chiar și în circumstanțele care îl favorizează, prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Faptul că a recunoscut și a avut atitudine sinceră, nu a fost apreciat suficient pentru a se dispune aplicarea unei sancțiuni administrative.

Totodată, s-a constatat că executarea pedepsei în regim de detenție este justificată, în condițiile în care anterior inculpatul a beneficiat de suspendarea executării pedepsei, dar a continuat pe linia infracțională.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care a solicitat casarea acestora și aplicarea unei sancțiuni administrative iar în subsidiar redozarea pedepsei.

Se observă că motivele de recurs sunt identice cu motivele de apel, întemeindu-se pe aceleași considerente.

Analizând recursul formulat de către inculpat, Curtea constată că nu este întemeiat și îl va respinge în baza art.38515pct.1 lit. Cod procedură penală.

Situația de fapt a fost corect reținută, iar inculpatul nu a contestat recunoscând și regretând comiterea infracțiunii.

Cu toate acestea, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni administrative în baza art.181Cod penal.

Potrivit art.181Cod penal nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de legea penală, este lipsită în mod vădit de importanță.

Ori, inculpatul, pe timp de noapte, a pătruns în mașina părții vătămate folosind fără drept o cheie și a sustras mai multe bunuri în condițiile în care anterior a mai fost condamnat.

Rezultă că față de modalitatea de acționare, de circumstanțele personale ale inculpatului, fapta acestuia întrunește pericolul social al unei infracțiuni.

Este adevărat că inculpatul are anumite probleme psihice, dar nici această situație nu este de natură să înlăture caracterul penal al faptei și gradul de pericol al acesteia.

Circumstanțele personale ale inculpatului au fost avute în vedere cu ocazia individualizării pedepsei când s-a făcut aplicarea prevederilor privind circumstanțele atenuante prev.de art.74 Cod penal, pedeapsa fiind redusă la 6 luni închisoare.

În aceste condiții, nu se mai impune reducerea pedepsei, aceasta fiind stabilită la o durată minimă de către instanța de fond.

În mod justificat instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin executarea acesteia în regim de detenție, în condițiile în care inculpatul a mai fost anterior condamnat și a beneficiat de dispozițiile privind suspendarea executării pedepsei, dar perseverat pe linia comiterii de infracțiuni.

Mai este de observat că în ceea ce privește valoarea prejudiciului, deși acesta fost mic, numai întâmplarea a făcut ca în mașină să nu fie bunuri de valoare, iar inculpatul nu a urmărit neapărat sustragerea unor bunuri de valoare mică.

Se va deduce starea de arest preventiv potrivit art.88 Cod penal.

În concluzie, hotărârile recurate sunt legale și temeinice și nu se impune casarea lor.

Recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.335/A din 29.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală și a sentinței penale nr. 609 din 25.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4

Deduce prevenția de la 23.10.2008 la zi.

Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.2 ex./14.07.2009

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu, Dumitru Mirancea, Daniel Grădinaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1036/2009. Curtea de Apel Bucuresti