Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1043/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- (1537/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.1043

Ședința publică de la 09 iulie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 3: Daniel Grădinaru

GREFIER - - -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea contestației formulate de condamnatul .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul contestator în stare de arest, asistat de avocat din oficiu împuternicire avocațială nr.-/30.06.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurentul contestator, întrebat fiind, arată că este de acord a fi asistat de avocat din oficiu

Curtea pune în discuție, din oficiu admisibilitatea prezentei contestații în anulare în raport de motivele invocate în cererea formulată.

Apărătorul recurentului contestator, având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, avându-se în vedere motivele invocate de petent în cererea formulată în scris și pe fond a se dispune admiterea cererii

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că motivele invocate de contestator nu se regăsesc între cele limitativ prevăzute în art.386 p Cod Penal, motiv pentru care solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

Recurentul contestator, având ultimul cuvânt, solicită i se reduce din pedeapsă.

CURTEA,

Deliberând asupra contestației în anulare constată următoarele:

Prin decizia penală nr.47 A din 28.04.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr.117 A/14.10.2008, pronunțată de aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut - în esență - că, motivele invocate de condamnat în susținerea cererii de contestație în anulare, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art.386 din Codul d e procedură penală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, fără a formula critici concrete.

Prin decizia nr.775/29.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în majoritate, a fost admis recursul declarat de recurentul-contestator împotriva deciziei penale nr.47/A/28.IV.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția penală, pronunțată în Dosarul nr-.

A fost casată decizia penală recurată și s-a stabilit competența materială de soluționare a contestației în anulare, formulată de contestatorul în favoarea Curții de Apel București.

Totodată, s-a dispus înaintarea dosarului în vederea repartizării aleatorii.

Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac exercitate în cauză, chestiune ce a fost analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art.3859pct.1 Cod procedură penală.

Examinând decizia atacată, prin prisma cazului de casare luat în considerare din oficiu, Curtea a constat că recursul declarat în cauză este fondat.

Astfel, Curtea reține că, în caz, contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr.82/21.05.2008 a Judecătoriei Zimnicea la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, hotărâre care a rămas definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr.117 A/14.10.2008 a Tribunalului Teleorman, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat.

Prin contestația în anulare formulată în cauză, contestatorul a criticat hotărârea de condamnare, susținând că, în mod greșit, s-a reținut vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii de furt, întrucât bunurile pe care intenționase să le rețină, nu aparțineau niciunei persoane, fiind găsite într-un imobil părăsit.

Cererea de contestație în anulare a fost introdusă la instanța Tribunalului Teleorman, care a reținut-o spre soluționare, pronunțând decizia ce formează obiectul prezentului recurs, în complet format din doi judecători, urmând compunerea prevăzută de lege pentru judecarea cauzei în apel, având în vedere că sentința de condamnare rămăsese definitivă prin decizia instanței de apel.

Curtea constată însă că soluționarea contestației în anulare s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la competența după materie, hotărârea pronunțată fiind lovită de nulitate, în condițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală.

Contestația în anulare - cale extraordinară de atac - poate fi îndreptată numai împotriva hotărârilor penale definitive, în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art.386 lit.a)-e) din Codul d e procedură penală.

Potrivit art.389 din același cod, competența de soluționare a contestației în anulare revine, în cazurile prevăzute de art.386 lit.a) - c) și lit.e) Cod procedură penală, instanței de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.

Exceptând cazul prevăzut de art.386 lit.d) Cod procedură penală, numai instanțele de recurs sunt competente să soluționeze contestația în anulare.

Cum, în speță, contestația în anulare nu a fost motivată pe situația care ar fi atras incidența cazului prevăzut de art.386 lit.d) Cod procedură penală, competența de soluționare a cauzei revine instanței de recurs.

Faptul că, în speță, hotărârea atacată a rămas definitivă, prin nerecurare, și că nu a fost pronunțată o hotărâre în recurs, este lipsită de relevanță sub aspectul aplicării regulilor de competență materială generală, care exclud posibilitatea soluționării unei contestații în anulare de către o altă instanță decât cea de recurs, cu excepția situației prevăzute de art.386 lit.d) Cod procedură penală.

Prin urmare, instanța competentă să soluționeze cererea de contestație în anulare este Curtea de Apel București, instanță în drept să aprecieze dacă motivele invocate de contestator se încadrează între cazurile pentru care se poate cere anularea unei hotărâri penale definitive.

Cu toate acestea, cererea a fost soluționată de Tribunalul Teleorman, ca instanță de apel, după o procedură sui-generis, neprevăzută de Codul d e procedură penală, fără a observa că, și în cazurile în care hotărârea atacată rămâne definitivă prin nerecurare, competența de soluționare a unei contestații în anulare aparține tot instanței de recurs, dacă motivele invocate nu se încadrează în cazul prevăzut de art.386 lit.d) Cod procedură penală.

Atâta timp cât, cauza a fost soluționată după o procedură sui-generis, care nu este prevăzută de lege pentru judecarea contestației în anulare, calea de atac a recursului trebuie privită ca admisibilă, prin raportare la dispoziția generală cuprinsă în art.3851alin.1 lit.e) Cod procedură penală, conform căreia deciziile pronunțate de tribunale ca instanțe de apel pot fi atacate cu recurs.

Ca urmare a repartizării aleatorii, cauza având ca obiect contestația în anulare formulată de contestator s-a înregistrat pe rolul secției a II-a a Curții de Apel București, sub nr-.

Cu privire la admisibilitatea contestației în anulare, Curtea constată următoarele:

Contestatorul a fost anterior condamnat prin sentința penală nr.82/21.05.2008 a Judecătoriei Zimnicea la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, hotărâre care a rămas definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr.117/A/14.10.2008 a Tribunalului Teleorman, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de acesta.

Un prim aspect ce se impune a fi clarificat vizează îndeplinirea unei condiții de fond și anume, dacă hotărârea penală atacată este susceptibilă de contestație în anulare.

Contestația în anulare - cale extraordinară de atac - poate fi îndreptată numai împotriva hotărârilor penale definitive, în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art.386 lit.a)-e) din Codul d e procedură penală.

Nu toate hotărârile penale definitive sunt susceptibile de contestație în anulare, prin dispozițiile art.389 din Codul d procedură penală, fiind precizate hotărârile penale definitive ce pot fi atacate cu contestație în anulare, în raport cu cazurile care sunt invocate.

Astfel, pentru cazurile prev. de art.386 lit.a,b,c și din Codul d procedură penală, poate fi atacată cu contestație în anulare numai hotărârea pronunțată de instanța de recurs.

Așadar, contestația în anulare întemeiată pe cazurile anterior menționate este un remediu procesual prin care se pot înlătura erori de neînlăturat pe alte căi, în condițiile în care se constată că o hotărâre dată în recurs este nelegală și netemeinică.

Pentru cazul prev. de art. 386 lit. din Codul d procedură penală, se poate exercita contestație în anulare împotriva ultimei hotărâri penale rămase definitive, care poate fi, potrivit art.416-417 din Codul d procedură penală, o sentință a primei instanțe, o decizie a instanței de apel sau o decizie a instanței de recurs.

Prin contestația în anulare formulată în cauză, contestatorul a criticat hotărârea de condamnare, susținând că, în mod greșit, s-a reținut vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii de furt, întrucât bunurile pe care intenționase să le rețină, nu aparțineau niciunei persoane, fiind găsite într-un imobil părăsit.

În raport cu motivul de contestație în anulare invocat, Curtea constată că acesta nu vizează cazul prev. de art. 386 lit. din Codul d procedură penală, întrucât contestatorul nu susține că împotriva sa s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Prin urmare, verificarea îndeplinirii condițiilor de fond se va face prin raportare la celelalte cazuri, prev. de art.386 lit.a,b,c și din Codul d procedură penală.

În acest context, Curtea constată că contestația în anulare vizează decizia penală nr.117/A/14.10.2008 a Tribunalului Teleorman, pronunțată în apelul formulat împotriva sentinței penale nr.82/21.05.2008 a Judecătoriei Zimnicea, or, potrivit dispozițiilor art.389 alin.2 din Codul d e procedură penală, pentru cazurile prev. de art.386 lit.a,b,c și din Codul d procedură penală, poate fi atacată cu contestație în anulare numai hotărârea pronunțată de instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru exercitarea contestației în anulare și în acest context calea de atac apare ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă.

În baza art.192 alin.2 din Codul d procedură penală, va obliga contestatorul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul.

Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./14.07.2009

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu, Dumitru Mirancea, Daniel Grădinaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1043/2009. Curtea de Apel Bucuresti