Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 105/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--12.01.2009

DECIZIA PENALĂ NR.105/

Ședința publică din data de 15.10.2009

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror .

Pe rol se află (după casare) judecarea apelului formulat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.376/PI din 29.06.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul apelant, asistat de avocat ales, lipsind partea civilă intimată -

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se procedează la audierea inculpatului, în prezența apărătorului ales, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosar, după ce în prealabil i-au fost aduse la cunoștință drepturile de care beneficiază potrivit dispozițiilor art. 70 Cod procedură penală.

Instanța față răspunsul dat prin adresa nr.126/172 din 03.- de Direcția de Evidență a Persoanei B existentă la fila 35 dosar instanță, constată imposibilitatea audierii martorului.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul ales al inculpatului susține apelul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat prev de art. 208 alin.1, art. 209 al.1 lit.a,i și al.3 lit.c Cod penal, în infracțiunea de furt simplu prev. de art. 208 al.1 Cod penal și în rejudecare achitarea inculpatului în baza art. 11 pct.2 lit. a, rap. la art. 10 lit.c Cod penal întrucât nu inculpatul este persoana care a săvârșit infracțiunea dedusă judecății. În subsidiar solicită după schimbarea încadrării juridice, reindividualizarea pedepsei, orientarea acesteia sub minimul special prevăzut de legea penală cu executarea ei în modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzută de art. 81 Cod penal sau a suspendării condiționate sub supraveghere prevăzută de art. 861Cod penal. În susținerea celor solicitate arată că nu există nici o probă directă care să creeze convingerea că inculpatul a săvârșit această faptă penală, iar probele administrate nu se coroborează între ele. Mai arată că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei întrucât săvârșirea de către inculpat a infracțiunii dedusă judecății împreună cu două sau mai multe persoane nu este dovedită în cauză. Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, faptul că prejudiciul creat este relativ mic și l-a achitat părții civile, că este singurul întreținător al familiei.

Procurorul pune concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea soluției dată de prima instanță ca legală și temeinică, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut agravanta având în vedere declarația dată de martorul coroborată cu declarațiile celorlalți martori, și.

Inculpatul apelant, luând cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța, susținând că este nevinovat.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.367/PI din 29.06.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș în baza art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a, i și alin. 3 lit. c Cod Penal, condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 06.10.1961 în B, cetățean român, studii 10 clase, ocupația agricultor, stagiu militar satisfăcut, domiciliat în comuna Lungă, sat nr. 256, jud. T, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, CNP - - la:

- 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă calificată.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b pe Cod Penal durata prev. de art. 71.Cod Penal.

În baza art. 14, 346.C.P.P. a constatat recuperat prejudiciul de 1800 lei - prin achitarea acestuia.

Pentru a pronunța această sentință penală instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 676/P/07.12.2004, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, i și alin. 3 lit. c Cod Penal, constând în aceea că, în data de 21.06.2004, - "" SA Fas esizat Postul de Poliție că persoane necunoscute au sustras trei stâlpi tip SE 1-2 de pe racordul 20 KV -, din apropierea localității.

În urma cercetărilor, la locuința învinuitului, aflată în comuna Lungă, sat nr. 256, jud. T, au fost găsiți trei asemenea stâlpi ce aveau caracteristici de tăiere ca și cei sustrași de la locul indicat de partea vătămată. stâlpi erau așezați ca întăritură în fundația imobilului menționat, neacoperiți încă cu beton.

În apropierea locuinței se mai aflau doi stâlpi tip SE 4 care, după afirmațiile reprezentanților - SA F, numiții și, nu aparțineau liniei de medie tensiune racord și aveau urme de pe tăietură, semn că au fost tăiați mai demult.

În faza de urmărire penală au fost audiați inculpatul care nu a recunoscut comiterea faptei, martorii, declarațiile acestora fiind consemnate și aflate în dosarul de urmărire penală.

- SA s-a constituit parte civilă cu suma de 18 milioane ROL și a precizat că stâlpii sunt "componente de rețele electrice" în evidențele lor.

În fața instanței de judecată a fost audiat inculpatul care și-a menținut poziția exprimată în fața organelor de urmărire penală, negând săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, au fost audiați martorii, și Tomani, care nu și-au menținut în întregime declarațiile date în faza de urmărire penală, nuanțându-le, modificându-le, iar urmare a procesului-verbal din data de 01.02.2007 și 22.03.2007, s-a început urmărirea penală împotriva acestor martori pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, iar prin ordonanța din data de 15.05.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor 4 martori și aplicarea unei amenzi administrative, împotriva acestei soluții nefiind formulată plângere; au fost audiați martorii, care și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, au fost audiați martori propuși -, G, și; au fost depuse la dosar: proces verbal din data de 16.02.2006 (fila 85 dosar), proces verbal din data de 15.02.2007, declarația lui din data de 15.02.2007, declarația lui din data de 15.02.2007, adresa Enel - 09.05.2007 - fila 166 dosar, ordonanța din data de 15.05.2007 dată de procuror în dosar nr. 919/P/2004, chitanța nr. - din data de 30.03.2007, adresa Enel din 28.06.2007, expertiza tehnică - specialitatea construcții, întocmită de expert tehnic G și declarația luată acestuia pentru lămurirea unor aspecte prezentate în expertiză, din data de 29.06.2007.

Din analiza probelor administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, tribunalul urmează să rețină starea de fapt prezentată pe larg în rechizitoriu, făcând următoarele precizări:

Din declarațiile martorilor, și - vărul primar al soției inculpatului - rezultă că în 16.06.2004, inculpatul a adus la domiciliu 3 stâlpi, racord 20 KW - racord, aceste declarații coroborându-se cu sesizarea - SA F din data de 21.06.2004, prin care a fost sesizat Postul de Poliție că au fost sustrași 3 stâlpi tip SE 1-2 de pe racordul 20 KW.

Martorul a sesizat Postul de Poliție că, la data de 16.06.2004, l-a văzut pe inculpat, împreună cu încă 2 persoane al căror nume nu îl cunoaște, sustrăgând stâlpi din rețeaua 20 KW. Fiind pe parcela sa din, a auzit un zgomot de lovire a stâlpilor în vederea spargerii betonului, apoi aceștia au fost trași cu tractorul care aparținea inculpatului, și a fost tăiată armătura metalică, au fost agățați în spatele tractorului și transportați acasă. Martorul a susținut că a urmărit tractorul până la intrarea în satul, orientându-se după bucățile de beton ce se desprindea de pe stâlpi. Nu a fost până acasă la inculpat, dar a văzut stâlpii depozitați lângă fundația casei lui care locuiește lângă fântâna arteziană. Martorul susține că i-a fost teamă să se apropie de cei ce au fost la, fiind singur. Acesta a avut o atitudine oscilantă, fiindu-i frică pentru el și mama sa, femeie în vârstă, fiind cunoscută violența inculpatului, iar în vecini mai sunt doar câteva familii. Audiat în instanță, martorul a sugerat că nu-l cunoaște pe inculpat, ca apoi să revină cu prilejul cercetării sale pentru mărturie mincinoasă.

Martorul și-a menținut declarația și a precizat că,în data de 16.06.2004, în timp ce era cu oile la, a văzut un tractor fără cabină care a intrat în pădure, trăgând după el ceva, fără remorcă, iar peste câteva zile a sesizat că lipsesc 5 stâlpi din rețeaua electrică și, întâlnindu-se cu, i-a spus să anunțe la primărie că de la s-au furat stâlpi de beton. În luna decembrie a aflat de la o vecină a inculpatului că acesta a furat stâlpii de la.

Martorul, fila 22, l-a ajutat pe inculpat la lucrări, fiind vărul soției acestuia, și declară că inculpatul a adus acasă în data de 15.06.2004, 3 stâlpi de la racordul, iar în 19.06.2004 un stâlp l-au băgat în fundația casei ți în data de 22.06.2004 a mai tăiat 2 bucăți care au fost folosiți ca întăritură la fundație.

În data de 21.06.2004, inculpatul a adus 2 stâlpi de joasă tensiune.

În data de 21.06.2006 s-a emis de către - SA FE Foa dresă către Poliția com. prin care se sesiza furtul a 3 stâlpi SE 1-2 de pe racordul 20 KW - fila 6.

În data de 22.06.2006, s-au deplasat și, lucrători ai părții civile, la domiciliul inculpatului, din, unde au constatat, în prezența soției acestuia și a agenților de poliție și, de la Postul de Poliție, că, în fundație, erau așezați 3 stâlpi care prezentau aceleași caracteristici ca și cei sustrași de la. Din fundație a fost ridicată o consolă de susținere a izolatorilor, de tensiune medie, și a fost dusă la Postul de Poliție. A fost întocmit un proces verbal - fila 28, semnat de cei doi lucrători ai părții civile și de către agenții de poliție.

În ziua de 22.06.2004, la ora 10,00, s-au deplasat, la locuința inculpatului, cei doi agenți de poliție antemenționați, care au constatat existența în fundație a 2 bucăți de stâlp din ciment racord 20 KW și încă o bucată de stâlp neacoperit cu ciment, au pus în vedere soției inculpatului să nu acopere stâlpul din fundație și să nu înstrăineze cei doi stâlpi de lângă fundație.

Soția inculpatului a declarat că soțul său a adus stâlpii cu tractorul din - fila 29.

Martorii, și, toți trei lucrători ai părții civile, au încercat, în fața instanței, să modifice declarațiile date în faza de urmărire penală, pentru a decredibiliza afirmațiile și constatările acestora, dar, fiind cercetați pentru mărturie mincinoasă, au recunoscut că au mințit (ordonanța de scoatere de sub urmărire penală - filele 169-170 dosar instanță), astfel că, instanța va avea în vedere declarațiile inițiale din faza de urmărire penală ale acestora, conform cărora, stâlpii de pe nu sunt la fel cu cei din racordul, primii fiind rotunzi, iar cei de la dreptunghiulari.

Din declarațiile agenților de poliție și, rezultă că martorii au dat singuri declarațiile și li s-a dictat fraza introductivă privind datele de identificare ale acestora și cea finală - "Aceasta îmi este declarația", nu au fost forțați, obligați să declare ceea ce au declarat.

Doar declarația de la fila 37 a fost consemnată de agentul, dar a fost semnată de martor și corespunde cu cea scrisă de acesta, personal.

Deoarece martorii nu au fost consecvenți în declarații, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, iar concluziile acesteia sunt în sensul că, stâlpul aflat în curtea inculpatului este la fel cu bucata aflată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și cu cei doi stâlpi din racordul. Expertul precizează că producătorul stâlpilor este - SA D, concentrația betonului folosit este 9500, iar armătura stâlpilor dreptunghiulari folosiți la racordul este pornită din 6 fire, iar spre vârf rămân 5.

A fost la fața locului, pe, la, la domiciliul inculpatului din nr. 256, ridicat probe de beton pe care le păstrează, iar cele de la locuința inculpatului și cele de la și Parchet sunt la fel.

Audiat în instanță pentru a da lămuriri, expertul a precizat că analiza chimică a betonului se realizează de societatea producătoare în faza de producere a acestuia, după comercializare nefiind posibile determinări chimice, ci doar cele realizate prin mijlaoce distinctive și nedistinctive.

S-a precizat de expert că, pe, s-au înlocuit stâlpi, fiind plantați cei ce corespund normelor europene, dar mai sunt și din vechea rețea, dar aceștia nu sunt la fel cu cei din racordul.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, apărarea sa fiind aceea că a adus 3 stâlpi din după ce a obținut acordul lui, cel ce a dărâmat acești stâlpi în anul 2000, plătit contravaloarea acestora, dar declarațiile sale sunt contradictorii, atât între ele, cât și în raport cu cele date de în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată, și de către, vărul soției sale.

Martorul a susținut că inculpatul, în vara anului 2003, i-a cerut permisiunea de a lua stâlpii din, iar în fața instanței a arătat că a auzit că i-a luat, ei nemaifiind la fața locului, dar nu știe când anume.

Inculpatul, în declarațiile de la filele 39-41, a susținut că, în primăvara anului 2004, adus un stâlp din, iar în 17.06.2004, încă doi stâlpi, în total 3 bucăți din care, în data de 22.06.2004, unul a fost scos din fundație.

În declarația de la fila 44 și cea dată în instanță, a arătat că un stâlp a fost adus din în toamna anului 2003, iar 2 stâlpi în luna mai 2004.

Aceste declarații sunt contrazise de martorul care susține că 3 stâlpi au fost aduși de inculpat în data de 15.06.2004 de la racordul, în data de 19.06.2004 a introdus în fundație un stâlp și în data de 22.06.2004 încă doi, dar au fost întrerupți de poliție. Martorul nu avea niciun interes să mintă în defavoarea inculpatului deoarece era vărul soției sale și venise la acesta acasă pentru a-l ajuta să ridice construcția.

Astfel fiind, instanța a înlăturat apărarea inculpatului, fiind în contradicție cu celelalte probe administrate în cauză.

Deși s-a pus în vedere inculpatului să nu continue lucrările fundației, acesta a ridicat construcția, astfel că, la data efectuării expertizei tehnice, a fost analizat stâlpul scos din fundație și aflat în curtea inculpatului, acesta recunoscând că a fost scos din fundație.

Din adresele depuse de partea civilă rezultă că cei trei stâlpi sunt componente ale rețelei electrice și au o valoare de - lei, care a fost solicitată inculpatului cu titlu de prejudiciu cauzat.

Având în vedere apărarea inculpatului, respectiv faptul că nu a săvârșit infracțiunea de furt, s-a respins cererea acestuia de a fi achitat în temeiul art. 10 lit. c C.P.P. ca fiind neîntemeiată.

Din declarația martorului rezultă că acesta se teme de agresivitatea inculpatului, de aceea a oscilat în a identifica de la început persoana inculpatului. Așa se explică și atitudinea acestuia când a fost vizitat acasă de inculpat, însoțit de martorul.

Pentru audierea martorilor a fost necesară emiterea mandatelor de aducere a acestora, amendarea lor, datorită comportamentului inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale pentru infracțiuni de violență, dar care nu atrag starea de recidivă a acestuia.

Cu chitanța din data de 30.03.2007 - fila 171 dosar, inculpatul a achitat contravaloarea stâlpilor, adică 1800 RON(-0 Rol) la Casieria - SA T, prejudiciul cauzat părții civile fiind acoperit, dar inculpatul a susținut că nu este vinovat, că nu a săvârșit fapta și a achitat suma de teamă de a nu i se demola casa.

Fapta inculpatului care, în mijlocul lunii iunie 2004, respectiv 15-16.06.2004, a sustras de pe racordul 20 KW 3 stâlpi SE 1-2, împreună cu două persoane necunoscute, stâlpi pe care i-a transportat acasă și i-a introdus în fundația construcției din nr.256, aceștia fiind componente ale rețelei electrice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat și, reținând vinovăția acestuia, sub forma intenției directe, în baza art. 208 lin. 1.Cod Penal, art. 209 alin. 1 lit. a, i și alin. 3 lit. c Cod Penal, l-a condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

I s- interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod Penal, pe durata prev. de art. 71.Cod Penal.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, modalitatea concretă de săvârșire a acesteia, atitudinea nesinceră a inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptei, nu este la primul contact cu legea penală, deși nu se află în stare de recidivă, iar achitarea prejudiciului nu a putut fi reținută ca circumstanță atenuantă, însă a fost avută în vedere valoarea mică a prejudiciului și achitarea acestuia, apreciind că, atât cuantumul, cât și modalitatea de executare a acesteia sunt de natură să realizeze scopul punitiv, educativ și preventiv al pedepsei.

Față de cele reținute, cererea formulată,în subsidiar, de către inculpat, prin apărător, de coborâre sub minimul special al pedepsei și aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a pedepsei, a fost apreciată ca neîntemeiată și a fost respinsă.

Constatând achitat prejudiciul de -0 ROL, respectiv 1800 lei, în baza art. 14, 346.C.P.P. a constatat achitat în întregime prejudiciul, în timpul procesului.

În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică a cărei contravaloare a fost achitată de stat, în sumă de 3186 lei, urmând a fi recuperată de la inculpat, care datorează cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa.

Prin decizia penală nr.24/A/11.02.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- apelul a fost respins ca nefondat.

Din considerentele deciziei rezultă că starea de fapt și încadrarea juridică au fost corect reținute iar la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal.

Împotriva ambelor hotărâri judecătorești a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, întrucât se impunea schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt simplu și achitarea sa în baza art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, rap. la prevederile art. 10 lit.c Cod procedură penală.

Prin decizia penală nr.3265/16 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-, recursul a fost admis, decizia penală recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă la Curtea de APEL TIMIȘOARA pentru rejudecarea apelului.

Din considerentele deciziei de casare rezultă că instanța de apel nu a fost preocupată de întreaga încadrare juridică a faptei ci doar în aplicarea dispozițiilor art. 209 alin.3 lit.c Cod penal " omițând să se pronunțe asupra legalității reținerii în sarcina inculpatului a circumstanțelor agravante prevăzute de textul art. 209 alin.1, lit.a și i Cod penal".

În apel după casare cu trimitere cauza a fost înregistrată sub nr-, iar în urma rejudecării, se constată că apelul declarat de inculpat este fondat, urmând a fi admis, doar cu privire la cuantumul pedepsei și al modalității de executare, deci cu privire la individualizarea pedepsei, în întregul său.

Cu privire la vinovăția inculpatului - starea de fapt și încadrarea juridică a faptei, sentința penală apelată este temeinică și legală.

Astfel, prin declarația de la fila nr. 8 dosar de urmărire penală, martorul precizează: "În cursul zilei de 16.06.2004, în jurul prânzului, am mers la holda mea din, unde am observat un tractor și 2-3 persoane care spărgeau betonul de pe stâlpi, după care au tras cu tractorul stâlpul de joasă tensiune din beton la pământ și au tăiat armătura. După ce i-au remorcat, i-au transportat spre satul. Am mers pe dâra lăsată de stâlpul tractat până la intrare în satul, după care m-am întors la casă în declar faptul că persoana care a sustras stâlpii de curent din beton de la, este din satul, care locuiește lângă o arteziană, unde am văzut stâlpii de la trași cu tractorul lângă fundația ce o avea în construcție".

Martorul indică fără dubii cine este autorul faptei, respectiv, descrie modalitatea săvârșirii furtului - efracția, constând în spargerea betonului de la baza stâlpului și tăierea armăturii metalice, precum și faptul că acesta a fost ajutat la săvârșirea furtului de alte două persoane, precizare pe care o face și în declarația de la fila nr.10 dosar de urmărire penală. Numărul persoanelor care au furat stâlpii din beton, este redat și în procesul verbal întocmit de poliție existent la fila nr.11 dosar urmărire penală, în care se consemnează: " a declarat verbal că numărul de persoane care au participat la furt sunt un număr de trei persoane, respectiv și încă două persoane".

Martorul este martor ocular, iar declarația sa nu poate fi înlăturată.

Depoziția acestui martor se coroborează și cu raportul de expertiză tehnică pe care-l vom analiza în continuare - depoziția stabilind fără dubii că furtul a fost săvârșit de două sau mai multe persoane ( art. 209 alin.1 lit.a Cod penal) și prin efracție, respectiv prin spargerea betonului și tăierea armăturii metalice ( art. 209 lit.i teza I-a Cod penal).

Raportul de expertiză tehnică - specialitatea construcții, efectuat în cauză, concluzionează că stâlpii din beton găsiți în fundația imobilului sunt identici cu cei existenți în rețeaua electrică de medie tensiune, astfel că nici sub acest aspect nu există nici un dubiu, concluzie ce rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză.

Cu privire la încadrarea faptei în dispozițiile art. 209 alin. 3 lit.c Cod penal la fila nr.31 dosar urmărire penală se află adresa nr.14/23.08.2004 părții civile din care rezultă că cei trei stâlpi sustrași de de pe rețeaua 20 Kv fac parte din categoria " componente rețele electrice", astfel că și această încadrare juridică este temeinică.

Cum temeinică este așa cum s-a arătat mai sus - și încadrarea în art. 209 alin.1 lit a și lit i Cod penal- motiv de casare cu trimitere pentru rejudecarea apelului - în baza prevederilor art. 334 Cod procedură penală cererea având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei va fi respinsă.

Apelul este fondat cu privire la individualizarea pedepsei.

Timpul scurs de la data săvârșirii infracțiunii până în prezent, care prin inexistența unei soluții definitive a exercitat asupra inculpatului un sentiment de teamă, de nesiguranță asupra statutului juridic al său, asemănător celui avut în vedere de legiuitor la adoptarea dispozițiilor penale privind prescripția răspunderii penale, la acestea adăugându-se comportarea inculpatului în timpul procesului, constând în prezența sa la instanță la toate termenele de judecată precum și recuperarea integrală a prejudiciului,

Pentru aceste considerente, apelul inculpatului va fi admis făcându-se aplicarea art. 379 alin.1 pct.2 lit. a Cod procedură penală, sentința penală apelată va fi desființată cu privire la individualizarea pedepsei și rejudecându-se cauza, prin menținerea încadrării juridice a faptei, în baza prevederilor art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a și lit.i Cod penal, rap. la art. 209 alin.3 lit.c Cod penal, inculpatul va fi condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata art. 71 Cod penal.

Întrucât scopul educativ al pedepsei poate fi realizat fără privarea de libertate a inculpatului, în baza prevederilor art.861Cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului, iar în baza prevederilor art. 862Cod penal se va stabili termenul de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 863alin.1 Cod penal se va dispune ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal se va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței penale apelată.

În temeiul art.192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

.

În temeiul art. 379 pct.2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.376/PI/29.06.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Desființează sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art.334 Cod procedură penală respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.

În temeiul art.208 alin.1 lit. a, i și alin.3 lit. c Cod penal condamnă pe inculpatul - date dosar, la pedeapsa de:

-4 ( patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.

În baza art. 861Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 862Cod penal stabilește termen de încercare de 6 ani pe seama inculpatului.

În temeiul art.863alin.1 Cod penal dispune ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

e) să se prezinte la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

f) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

g) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

h) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelată.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și comunicare cu partea civilă.

Pronunțată în ședință publică azi 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red. 20.10.2009

Tehnored.

2ex/26.10.2009

Prima inst. -Trib.

Inst. apel., V, - CAT

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--12.01.2009

MINUTA DECIZIEI PENALE NR.105/

Ședința publică din data de 15.10.2009

În temeiul art. 379 pct.2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 376/PI/29.06.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Desființează sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 334 Cod procedură penală respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.

În temeiul art. 208 alin.1 lit. a, i și alin. 3 lit. c Cod penal condamnă pe inculpatul - date dosar, la pedeapsa de:

-4 ( patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.

În baza art. 861Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 862Cod penal stabilește termen de încercare de 6 ani pe seama inculpatului.

În temeiul art. 863alin. 1 Cod penal dispune ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

i) să se prezinte la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

j) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

k) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

l) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelată.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și comunicare cu partea civilă.

Pronunțată în ședință publică azi 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--12.01.2009

COPIA DECIZIEI PENALE NR.105/

Ședința publică din data de 15.10.2009

În temeiul art. 379 pct.2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 376/PI/29.06.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Desființează sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 334 Cod procedură penală respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.

În temeiul art. 208 alin.1 lit. a, i și alin. 3 lit. c Cod penal condamnă pe inculpatul - date dosar, la pedeapsa de:

-4 ( patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.

În baza art. 861Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, în temeiul art. 862Cod penal stabilește termen de încercare de 6 ani pe seama inculpatului.

În temeiul art. 863alin. 1 Cod penal dispune ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

m) să se prezinte la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

n) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

o) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

p) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelată.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și comunicare cu partea civilă.

Pronunțată în ședință publică azi 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Ss/ indescifrabil ss/ indescifrabil

Prezenta este conformă cu originalul

GREFIER,

- -

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 105/2009. Curtea de Apel Timisoara