Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 106/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 106/2008
Ședința publică de la 20 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
Judecător - - -
Grefier - - Creța
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul G împotriva deciziei penale numărul 144/A din 11 august 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: - recurent Inculpat - G (18.07.1985) personal în stare de arest în Penitenciarul Aiud și asistat de avocat din oficiu și avocat din oficiu pentru - intimat Inculpat - G (18.04.1990), lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a acvirat de la Judecătoria Alba Iulia dosarul nr-.
Inculpatul recurent G arată că nu dorește să dea o declarație, doar arată că recunoaște fapta și solicită să-i rămână pedeapsa pe care a executat-
Reprezentanta din oficiu a recurentului, față de noua poziție procesuală a inculpatului, nu mai susține motivele de recurs care vizau achitarea inculpatului ci doar solicită redozarea pedepsei având în vedere că a recunoscut fapta și reindividualizarea cu toate consecințele privind contopirea pedepsei față de împrejurarea că prin sentința 1416 s-a revocat liberarea condiționată din executarea celor 4 ani și 8 luni și s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minim prin prisma circumstanțelor atenuante.
Reprezentanta din oficiu a intimatului inculpat achiesează la calea de atac și solicită extinderea efectelor recursului în sensul reducerii pedepsei aplicate.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului pe considerentul că instanța de fond a avut în vedere aspectele favorabile inculpatului atunci când a aplicat o pedeapsă spre minimul prevăzut de lege în condițiile în care inculpatul este recidivist. În aceste condiții nu se justifică a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante.
Inculpatul având ultimul cuvânt solicită suspendarea executării pedepsei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 190/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr- au fost condamnați inculpații:
1. G la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate.
În baza art. 61 alin. 1 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1416/2004 a Judecătoriei Aiud și s-a contopit restul rămas neexecutat de 561 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 din Codul penal, cu respectarea Deciziei nr. 74/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b din Codul penal pe durata executării pedepsei.
În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 11.09.2007 la zi.
2. G la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate.
În conformitate cu art. 81 din Codul penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit în condițiile art. 110 Cod penal și în temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 Codul penal, cu respectarea Deciziilor nr.51/2007 și 74/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-b Codul penal pe durata executării pedepsei de la data când acesta va împlini vârsta de 18 ani, însă interzicerea drepturilor anterior menționate se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei conform art. 71 alin. 5 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
S-a făcut aplicarea art. 191 al. 1-3 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În seara zilei de 11.09.2007, inculpații HG la 18.07.1985, inculpatul minor G la 18.04.1990 și numitul, au plecat prin municipiul A I să adune fier vechi. Ajungând pe strada - cei trei au observat o magazie în fața blocului, ce aparținea părții vătămate și au luat hotărârea infracțională de a sustrage bunuri din interiorul acesteia. În timp ce numitul a rămas în drum pentru a asigura paza, inculpații s-au deplasat la ușa de acces în magazie. Inculpatul G senior a forțat un placaj al ușii de acces în magazie timp în care inculpatul G junior a deschis ușa magaziei probabil cu o cheie. După aceasta inculpații au pătruns în interiorul magaziei și de aici au sustras mai multe bunuri și anume: o bormașină rotopercutantă marca, un cablu electric prelungitor în lungime de 25 metri, o daltă și două burghie. Cei doi au introdus bunurile într-un sac, găsit în garaj, pe care l-au golit anterior, după care au părăsit magazia având bunurile sustrase asupra lor.
În aceeași seară, în jurul orelor 23.12, inculpații împreună cu numitul au fost surprinși de către organele de politie în timp ce se deplasau pe Calea, având asupra lor sacul cu bunurile sustrase din magazia părții vătămate, astfel că au fost duși la sediul poliției pentru cercetări.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen inculpatul G, solicitând desființarea sentinței atacate și modificarea pedepsei în sensul reducerii ei la cât a executat până la acest moment.
Susține că nu este vinovat de săvârșirea faptelor.
Apelul inculpatului este nefondat.
Prin decizia penală nr. 144/A/2008 Tribunalul Alba a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G reținând în considerentele hotărârii următoarele:
Conduita anterioară, starea de recidivă și persistența infracțională a inculpatului, încălcarea condițiilor liberării condiționate, sunt aspecte care conturează negativ persoana inculpatului, lipsind de temei solicitarea sa de reducere a pedepsei.
Sub aspectul vinovăției, probele avute în vedere de instanța de fond înlătură orice dubiu în acest sens.
De altfel, deși apelantul a criticat sentința primei instanțe sub acest aspect nu a solicitat achitarea sa, critica fiind doar subsidiară solicitării de reducere a pedepsei.
Împotriva deciziei penale nr. 144/A/2008 a Tribunalului albaa declarat recurs în termen inculpatul G care a solicitat casarea deciziei atacate precum și a sentinței instanței de fond iar în rejudecare să se procedeze la reindividualizarea pedepsei în sensul micșorării ei.
În dezvoltarea motivelor de recurs inculpatul a arătat că recunoaște comiterea faptei și apreciază că pedeapsa aplicată este prea mare.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 389/9 alin. 3.C.P.P. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
Unul dintre criteriile importante de individualizare a pedepsei conform art. 72.pen. este persoana inculpatului. Atingerea scopului preventiv și educativ nu este posibilă fără o atentă examinare a acestui aspect.
În speță, dând eficiență acestui criteriu, instanța de apel în mod corect a apreciat că raportat la starea de recidivă postcondamnatorie în care inculpatul a săvârșit fapta, la persistența sa infracțională și conduita nesinceră manifestată pe parcursul procesului, o coborâre a pedepsei sub minimul special legal prin aplicarea circumstanțelor atenuate nu este posibilă.
Sub un alt aspect se reține faptul că deși a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4.8 ani aplicată prin sentința penală nr. 1416/2006 a Judecătoriei Aiud instanța de fond a contopit restul rămas neexecutat fără aplicarea unui spor, dând o nouă dovadă de clemență, sens în care criticile recurentului se privesc o dată în plus ca fiind nefondate.
Solicitarea recurentului de aplicare a dispozițiilor art. 81 pen. privitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei este neîntemeiată odată ce acesta nu întrunește cerința legală de a nu fi fost condamnat anterior la o pedeapsă a închisorii mai mare de 6 luni.
Pentru toate aceste considerente reținând că instanța de fond și cea de apel au făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului recurent G, Curtea în temeiul art. 38515pct. 1.p Cod Penal va respinge ca nefondat recursul acestuia cu consecința obligării la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de recurs.
În temeiul art. 38517rap. la art. 383.C.P.P. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 11.09.2007 până la 20.10.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G ( 18.07.1985) împotriva deciziei penale nr. 144/A/11 august 2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 11.09.2007 până la 20.10.2008.
Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați în sumă de câte 100 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 20 Octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- - Creța
Red.
Tehnored. /2 ex./22.12.2008
,
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
MINUTA DECIZIE I PENALE Nr. 106/2008
ÎN NUMELE LEGII
Decide:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G ( 18.07.1985) împotriva deciziei penale nr. 144/A/11 august 2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 11.09.2007 până la 20.10.2008.
Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați în sumă de câte 100 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 20 Octombrie 2008
Președinte, Judecător, Judecător,
Ss - ss - - ss - -
Pentru conformitate,
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Sanda Trif