Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 209 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR. 120
Ședința publică de la 26 Mai 2009
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Constantin Diaconu
- - - judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin încheierea din data de 13 mai 2009, încheiere ce fac parte integrantă din prezenta decizie penală, având ca obiect apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL OLT și inculpații, G, și, împotriva sentinței penale nr. 59 din 19 martie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL OLT în dosar nr-.
CURTEA:
Asupra apelurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 59 din 19 martie 2007, TRIBUNALUL O L T, în dosarul cu nr-, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor prev.de art.208, 209 alin.3 lit.b Cod penal, în art.208, 209 alin.1 lit.a Cod penal, privind pe inculpații -, G, - și, ca nefondată.
1. În baza art.208, 209 lit.a și alin.3 lit.b Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 și art.74 lit.b și c Cod penal și art.76 lit.c Cod penal, a condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 4 iulie 1973, în comuna de, județul O, cu același domiciliu, la 2 ani închisoare.
În baza art.31 alin.2 rap.la art.217 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.74 lit. și c Cod penal și art.76 lit.e Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 300 lei amendă penală, cu aplic.art.41 alin.2Cod penal.
În baza art.33 lit.a și 34 lit.d Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.861Cod penal și art.862Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe timp de 6 ani.
În baza art.863Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL O L T; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-au pus în vedere inculpatului și dispozițiile art.864și art.865Cod penal.
2. În baza art.208, 209 lit.a și alin.3 lit.b Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.74 lit.a.b și c Cod penal și art.76 lit.c Cod penal, a fost condamnat inculpatul G - fiul lui și, născut la 19 decembrie 1971, în comuna de, județul O, cu același domiciliu, la 2 ani închisoare.
În baza art.31 alin.2 rap.la art.217 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.74 lit. și c Cod penal și art.76 lit.e Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 300 lei amendă penală, cu aplic.art.41 alin.2Cod penal.
În baza art.33 lit.a și 34 lit.d Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.861Cod penal și art.862Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe timp de 6 ani.
În baza art.863Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL O L T; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-au pus în vedere inculpatului și dispozițiile art.864și art.865Cod penal.
3. În baza art.208, 209 lit.a și alin.3 lit.b Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.74 lit.a.b și c Cod penal și art.76 lit.c Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 21 mai 1962, în comuna de, județul O, cu același domiciliu, la 2 ani închisoare, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal.
În baza art.31 alin.2 rap.la art.217 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, art.74 lit. și c Cod penal și art.76 lit.e Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 300 lei amendă penală, cu aplic.art.41 alin.2Cod penal.
În baza art.33 lit.a și 34 lit.d Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal.
4. În baza art.208, 209 alin.1 lit.a și alin.3 lit.b Cod penal, cu aplic. art.74 lit.a.b și c Cod penal și art.76 lit.c Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 4 ianuarie 1977, în C, domiciliat în comuna, județul O, fără forme legale în comuna de, județul O, la 2 ani închisoare, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal.
În baza art.31 alin.2 rap.la art.217 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.74 lit. și c Cod penal și art.76 lit.e Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 300 lei amendă penală, cu aplic.art.41 alin.2Cod penal și art.37 lit.a Cod penal.
În baza art.33 lit.a și 34 lit.d Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei cu privire la pedeapsa de 1 an și 6 luni aplicată prin nr.1173 din 23 octombrie 2001 Judecătoriei Caracal,rămasă definitivă prin nr.184 din 3 aprilie 2002 Tribunalului O l
În baza art.7 din Legea 543/2002 s-a revocat beneficiul grațierii cu privire la aceeași pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin nr.184 din 3 aprilie 2002 Tribunalului O l
Inculpatul va executa pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare prin cumul aritmetic cu pedeapsa aplicată de 2 ani închisoare, în total pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal.
Au fost obligați inculpații -, G, - și în solidar la 2.435,58 lei despăgubiri civile către partea civilă ANIF RA Sucursala Teritorială Dunăre O - Unitatea de Administrare O, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii penale și până la data achitării efective a prejudiciului.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 1.500 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, TRIBUNALUL O L T, ca instanță de fond, a reținut în fapt că, în luna ianuarie 2005, organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție, județul O, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 12-14 ianuarie 2005, inculpații - și G, au sustras mai multe conducte metalice, aparținând sistemului de irigații C, de pe raza comunei de, în zona Pădurii.
În aceste condiții, s-au efectuat cercetări și s-a stabilit că la 11 ianuarie 2005, cei doi inculpați împreună și cu inculpatul -, au luat legătura cu numitul, domiciliat într-o comună învecinată, de profesie sudor, căruia i-au relatat că dețin o anumită cantitate de fier vechi achiziționată pe raza localității, județul O, pe care intenționează să o taie.
După ce a acceptat propunerea inculpaților, în schimbul sumei de 300.000 lei, pe 12 ianuarie 2005, s-a deplasat împreună cu inculpatul - cu ustensilele necesare, cei doi întâlnindu-se cu coinculpații -, G și la canalul colector din zona pădurii, unde se aflau conductele ce urmau să fie tăiate, martorul primind asigurări în sensul că bunurile respective au proveniență licită.
În aceste condiții, în perioada 12-14 ianuarie 2005, martorul a tăiat cu aparatul de sudură circa 21 metri de conductă, având diametrul de 80- 100 cm, rezultând o cantitate de 7,5 tone material feros.
Întreaga cantitate a fost încărcată în două căruțe, fiind transportată la o fermă proprietatea inculpatului -, iar ulterior a fost valorificată la o societate de colectare a materialului feros cu sediul în municipiul S, care nu a putut fi identificată pe parcursul cercetărilor.
După câteva zile, respectiv la 19 ianuarie 2005, organele de cercetare penală au fost sesizate de către martorul G că în seara zilei respective a observat un autoturism având numărul de înmatriculare -, condus de inculpatul -, care se deplasa dinspre câmp încărcat cu țevi metalice.
Cercetările au evidențiat că aceste bunuri proveneau de la Stația de irigații nr.8 amplasată pe raza comunei, județul O, fiind sustrase în același mod, respectiv prin tăiere cu aparatul de sudură de către martorul la solicitarea inculpaților -, G, - și, care i-au relatat că țeava a fost achiziționată în condiții legale.
Martorul a acceptat să taie conductele aflate în canalul de refulare al stației de irigare, acestea fiind transportate de inculpații - și -, fiind observați la intrarea în satul Mici de mai mulți consăteni care au încercat să-i oprească.
Evident, inculpații nu au oprit autoturismul încărcat cu țeavă sustrasă, situație în care martorul Gas esizat organele de cercetare penală.
Cu privire la prejudiciul infracțional rezultat în urma actelor de sustragere, se constată că pe parcursul urmăririi penale, Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare - RA, Sucursala Teritorială Dunăre-O, Unitate de Administrare O, a comunicat cu adresa nr.181/31 ianuarie 2005 (fila 22 dosar urmărire penală), că prejudiciul produs prin tăierea conductei de refulare de la Stația 4/ este de 2.231.246.478 lei, la care s-a aplicat gradul de uzură de 20%, valoarea propriu-zisă a prejudiciului fiind de 1.570.536.000 lei, diferența fiind reprezentată de readucerea instalației la parametrii funcționali anteriori, conform devizului întocmit de aceeași unitate.
Referitor la acțiunea de distrugere și de sustragere a conductei din 19 ianuarie 2005, de la Stația de irigat nr.8 de pe raza comunei, aceeași unitate a comunicat cu adresa nr.412 din 8 martie 2005 (fila 65 dosar urmărire penală), că valoarea bunurilor sustrase este de 276.764.400 lei, iar cheltuielile necesare pentru readucerea instalației în starea anterioară distrugerii și sustragerii sunt de 396.421.593 lei.
În total, prin actul de trimitere în judecată s-a reținut că prin cele două acțiuni de distrugere și sustragere a țevilor metalice din perioada 12-14 ianuarie și respectiv, 19 ianuarie 2005, prejudiciul este de 2.627.667.071 lei și respectiv, 1.747.300.400 lei.
Pe parcursul cercetării judecătorești, cu adresa nr.668 din 17 martie 2006, Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare RA - Sucursala Dunăre-O, s-a constituit parte civilă cu suma de 223.124,65 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin distrugerea conductei de refulare aparținând stației 4/ și sustragerea componentelor metalice (conductă Dn 1400 x 10), avându-se în vedere gradul de uzură de 20% calculat de comisia de specialitate (fila 53 dosar instanță de fond).
Cu privire la acest prejudiciu, partea civilă a menționat că la data săvârșirii infracțiunilor, sistemul se afla în stare de conservare, deci era menținut în stare funcțională, respectiv pregătit să fie pus în funcțiune în acel moment.
Mai mult, s-a făcut precizarea că pentru repunerea în funcțiune a tronsonului respectiv, se impune achiziționarea la prețuri superioare a componentelor distruse și sustrase.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpații -, G, - și, precum și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL O L T, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL O L T, s-a criticat sentința pentru nelegalitate, cu privire la stabilirea prejudiciului infracțional, sub aspectul cuantumului și al aplicării dispozițiilor art. 118 lit. e Cod penal, precum și referitor la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra sechestrului asigurător aplicat pe bunurile inculpaților G și -.
De asemenea, s-a criticat sentința pentru netemeinicie, referitor la pedepsele aplicate inculpaților atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitățile de executare.
În legătură cu prejudiciul infracțional, respectiv cuantumul acestuia, s-a criticat sentința în sensul că, fără a se avea în vedere materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale, s-a reținut un prejudiciu sensibil inferior, chiar mai mic decât sumele obținute de inculpați în urma valorificării țevilor sustrase. Astfel, s-a susținut că prejudiciul infracțional cauzat prin cele două acte de sustragere este de 1.747.300.400 lei, iar prin distrugere este de 2.627.667.071 lei, instanța de fond reținând că bunurile au fost valorificate în schimbul sumei de 27.500.000 lei, deci totuși un prejudiciu absolut modic de numai 24.355.800 lei, așa cum a stabilit expertiza contabilă efectuată în cauză.
Chiar și așa, sentința instanței de fond este nelegală, pentru că s-a omis să se dispună confiscarea diferenței de 215 lei (2.750 - 2.435,58 lei), conform art.118 lit.c Cod penal.
C de-al doilea motiv de nelegalitate invocat a privit încălcarea prevederilor art. 343 alin. 3 Cod pr.penală referitor la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra măsurilor asigurătorii dispuse pe parcursul urmăririi penale.
Cu privire la netemeinicia sentinței, s-a susținut că pedepsele aplicate inculpaților nu au fost just individualizate nici în ceea ce privește cuantumul și nici modalitatea de executare.
În apelurile declarate de inculpați, s-a criticat sentința instanței de fond pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, iar inculpatul - a criticat sentința și pentru nelegalitate, referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art. 37 lit. b Cod penal.
Prin decizia penală nr. 179 de la 03 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Penală, în dosarul cu nr-, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL OLT și inculpatul -, împotriva sentinței penale nr. 59 din 19 martie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL O L T, în dosarul cu nr-; s-a desființat hotărârea instanței de fond; s-au descontopit pedepsele aplicate inculpaților G, - și.
S-au înlăturat dispozițiile art. 861Cod penal privind pe inculpații -, G și și art. 37 lit. b Cod penal privind pe inculpatul -; s-au majorat pedepsele aplicate inculpaților -, G și, în baza art. 208-209 lit. a și alin. 3 lit. b Cod penal cu aplicația art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 74-76 Cod penal, de la câte 2 ani închisoare, la câte 3 ani și 6 luni închisoare.
S-au descontopit pedepsele, inculpații G și - urmând să execute câte 3 ani și 6 luni închisoare și s-au aplicat dispozițiile art. 71 Cod penal și art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-au descontopit pedepsele privind pe inculpatul, menținând revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1173/2001 a Judecătoriei Caracal - județul O, precum și revocarea beneficiului grațierii privind aceeași pedeapsă, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și s-a făcut aplicația art. 71 și art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 118 lit. e Cod penal, s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 44 lei, în favoarea statului, menținându-se sechestrele asiguratorii aplicate pe bunurile inculpaților G și -, precum și celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a dispus totodată respingerea ca fiind nefondate, a apelurilor declarate de inculpații -, G și, împotriva aceleiași sentințe penale și au fost obligați acești trei apelanți la plata a câte 150 lei cheltuieli judiciare statului, suma de 150 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu pentru inculpatul, urmând a fi achitată din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și inculpații, criticând-o ca nelegală și netemeinică, respectiv parchetul pentru greșita înlăturare a dispozițiilor art.37 lit.b Cod penal, cu privire la inculpatul, întrucât din actele dosarului rezultă că nu i s-a împlinit termenul de reabilitare; de asemenea, pedepsele aplicate inculpaților au fost greșit individualizate, iar prejudiciul cauzat părții civile are o valoare mult mai mare decât cel reținut; de asemenea, în recursul parchetului s-a susținut că există contradicție între dispozitivul hotărârii de condamnare și considerentele acesteia; inculpații au criticat decizia ca nelegală și netemeinică, arătând că prin săvârșirea infracțiunii nu a fost afectat sistemul de irigații, iar prejudiciul cauzat părții civile este de circa 2.400 lei, pedepsele aplicate fiind prea mari în raport cu circumstanțele personale ale acestora.
Prin decizia penală nr.1105 din 26 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și inculpați, ai casat decizia recurată și au trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, constatând incidența cazului de casare prev.de art.3859pct.9 Cod pr.penală, în sensul că există contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei instanței de apel și mai mult, dispozitivul nu se înțelege, întrucât în prima parte instanța de apel înlătură dispozițiile art.861Cod penal pentru inculpații -, G și, majorând pedepsele aplicate acestora, deși din examinarea actelor dosarului nu a rezultat că ar exista un inculpat cu numele " G", ci " -"; s-a arătat că prin dispozitivul deciziei recurate s-a înlăturat suspendarea sub supraveghere pentru trei dintre cel patru inculpați, ceea ce înseamnă că unul dintre aceștia ar beneficia în continuare de modalitatea prev.de art.861Cod penal; nu a făcut distincție între activitatea infracțională desfășurată de fiecare dintre inculpați și totodată, în dispozitivul deciziei se mențin sechestrele asiguratorii aplicate pe bunurile unora dintre inculpați, iar în considerente se referă la bunurile altor inculpați.
Ca urmare, așa cum am arătat, s-a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, cu îndrumarea de a se avea în vedere și înscrisurile depuse în recurs privitor la starea de recidivă a inculpatului -, precum și adresa părții civile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA, pentru rejudecare, sub nr-, iar cu ocazia soluționării apelurilor declarate de părți, s-a procedat la audierea inculpaților prezenți, declarațiile acestora fiind depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, pentru inculpatul - apărătorul ales a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.37 lit.b teza a III-a Cod penal și art.126 lit.b Cod penal, în raport de motivele scrise, iar instanța prin încheierea din 4 martie 2009, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, hotărâre care a rămas definitivă ca urmare a respingerii ca nefondat a recursul declarat de inculpatul -, prin decizia nr.895 din 12 martie 2009, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În susținerea apelurilor declarate de parchet și de inculpați, s-a criticat sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică.
Astfel, parchetul a susținut motivele scrise de apel, solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței apelate, iar pe fond, majorarea pedepselor aplicate inculpaților de către instanța de fond, întrucât apreciază că sunt reduse în raport de gravitatea infracțiunii pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii care nu a fost corect stabilit și nu s-au aplicat dispozițiile art.118 lit.e Cod penal, arătând, totodată, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra sechestrului asigurător aplicat în faza de urmărire penală, conform proceselor-verbale din 15 iulie 2005, asupra bunurilor inculpaților G și -.
Inculpații - și G, au solicitat admiterea apelurilor declarate, desființarea în parte a sentinței sub aspectul laturii penale, în sensul reducerii pedepselor aplicate de prima instanță, cu aplicarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a executării acestora, în raport de atitudinea sinceră a acestora pe parcursul procesului penal, faptul că au copii minori în întreținere, nu sunt recidiviști, iar prejudiciul în cuantum de 2.435,58 lei cauzat părții civile este corect, existând în acest sens un act depus de chiar partea civilă în dosarul ÎCCJ, cu ocazia soluționării recursului, din care rezultă că prin sustragerea țevilor nu a fost afectată stația de irigații care se afla la o distanță de circa 800 metri de locul faptei; s-a solicitat ridicarea măsurii sechestrul asigurător instituit anterior.
Inculpatul -, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, înlăturarea stării de recidivă reținută în sarcina sa, întrucât faptele anterioare reținute au fost comise la 7 iunie 1990 și respectiv 13 iunie 1990, fiind condamnat definitiv la o pedeapsă de 6 ani închisoare și liberat condiționat la 16 august 1994, cu un rest de pedeapsă neexecutată de 2 luni și 16 zile închisoare, iar fapta din cauza de față, a fost comisă în anul 2004, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art.126 Cod penal, art.135 lit.b Cod penal, s-a împlinit termenul de reabilitare care se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris; ori, în cauza de față, se arată că pedeapsa de 6 ani închisoare este considerată executată la data de 9 septembrie 2000, iar fapta din cauza de față a fost săvârșită, așa cum s-a arătat, în anul 2000, motiv pentru care în raport de dispozițiile legale invocate, se solicită să se constate că termenul de reabilitare s-a împlinit, acesta fiind socotit din anul 2000, respectiv data la care a luat sfârșit executarea pedepsei principale, cu consecința înlăturării dispozițiilor art.37 lit.b Cod penal; s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art.861Cod penal, privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, urmând a se constata că prejudiciul a fost acoperit integral, acesta fiind corect stabilit în raport de actele existente la dosar.
Inculpatul, a solicitat admiterea apelului, aplicarea dispozițiilor art.74, 76 Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei aplicată acestuia și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în raport de faptul că stația de irigații nu a fost afectată de sustragerea țevii și prejudiciul modic produs prin săvârșirea faptei, care a fost acoperit integral.
Apelurile declarate de parchet și de inculpați sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de lege, se constată că prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, bazată pe un material probatoriu concludent și just apreciat, în baza căruia faptele reținute în sarcina celor patru inculpați au fost încadrate în mod corect în prevederile infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, prev.și ped.de art.208, 209 lit.a și alin.3 lit.b Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și respectiv, participație improprie la infracțiunea de distrugere.
Astfel, în sarcina inculpaților s-a reținut că în cursul lunii ianuarie 2005, aceștia au sustras mai multe conducte metalice aparținând sistemului de irigații C, aflate pe raza comunei de, în zona pădurii, cauzând un prejudiciu părții civile Administrația Națională a Îmbunătățirilor funciare RA - Sucursala Dunăre, O, în cuantum de 2.435,58 lei.
Vinovăția inculpaților pentru faptele menționate mai au fost reținut în mod corect de instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză, inclusiv recunoașterile inculpaților pe parcursul procesului penal.
În ceea ce privește critica privind greșita individualizare sub aspectul cuantumului și al modalității de executare cu privire la inculpații -, - și, invocat de către parchet, se constată că este nefondată, întrucât prima instanță a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, care se referă atât la pericolul social concret al faptelor săvârșite, dat de împrejurările și modalitatea de săvârșire a faptelor, urmarea produsă (în cauza de față prejudiciul cauzat părții civile a fost acoperit integral, așa cum rezultă din adresa acestei părți, în care precizează că nu se constituie parte civilă în cauză), cât și la circumstanțele personale ale inculpaților, care în cazul inculpaților - și G nu au antecedente penale, au avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, au copii minori în întreținere, sunt persoane tinere, iar inculpatul a avut, de asemenea, o atitudine sinceră, fiind o persoană tânără.
Ca urmare, în mod corect instanța de fond s-a orientat la un cuantum al pedepselor care să aibă drept consecință recuperarea inculpaților, deoarece o pedeapsă nu trebuie percepută de un inculpat ca o răzbunare din partea societății, ci trebuie să conducă în final la redarea acestuia societății, fiind corectivă numai dacă ține seama de natura morală a omului și de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Ori, au recunoscut și regretat faptele săvârșite, acoperind integral prejudiciul cauzat părții civile, motiv pentru care a proceda în sensul majorării acestor pedepse, așa cum s-a solicitat de către parchet sau în sensul reducerii acestora, așa cum s-a solicitat de către inculpați (numai sinceritatea inculpaților în raport de împrejurările și modalitatea de săvârșire a faptei, reținută în sarcina acestora, nu poate constitui un motiv suficient pentru coborârea pedepselor la un minim exagerat pentru faptele săvârșite), ar însemna ca pedepsele aplicate să nu-și atingă finalitatea înscrisă în dispozițiile art.52 Cod penal.
Mai mult, se apreciază în raport de activitatea infracțională desfășurată de fiecare dintre inculpați că se impune pentru inculpatul -, înlăturarea dispozițiilor art.861și urm.Cod penal, apreciindu-se că scopul educativ al pedepsei și prevenția generală pot fi atinse în cazul acestui inculpat și fără instituirea unor măsuri speciale de supraveghere, în condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei menționate în art.81 Cod penal.
În ceea ce privește apelul declarat de parchet se constată însă că este fondat în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale, în condițiile prev.de art.118 alin.1 lit.e Cod penal, conform cărora bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală sunt supuse confiscării speciale, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
Ori, din actele dosarului se constată că în urma valorificării bunurilor sustrase, inculpații au obținut suma de 2.750 lei, motiv pentru care se impune confiscarea diferenței care nu a fost folosită pentru acoperirea prejudiciului, respectiv 54 lei de la fiecare inculpat.
De asemenea, în raport de faptul că prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunilor a fost acoperit integral, iar partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, se impune ridicarea măsurii sechestrului asigurator aplicată în cursul urmăririi penale asupra bunurilor aparținând inculpaților G și -, conform proceselor-verbale din 15 iulie 2005, în acest sens, apelul declarat de parchet fiind fondat, întrucât instanța de fond în mod nelegal a omis să se pronunțe cu privire la măsura asiguratorie, deși avea obligația legală în acest sens.
Cu privire la apelul declarat de inculpatul -, în sensul înlăturării dispozițiilor privind aplicarea dispozițiilor art.37 lit.b Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de reabilitare, se constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Reabilitarea este o cauză care înlătură pentru viitor consecințele penale și extrapenale ce decurg dintr-o hotărâre de condamnare, privind exclusiv consecințele condamnării și numai pentru viitor, legea prevăzând în mod imperativ anumite condiții privitoare la condamnarea pentru care se acordă reabilitarea, la termenul de reabilitare și la conduita condamnatului.
În cauza de față, apelantul inculpat - a invocat incidența dispozițiilor art.135 alin.1 lit.b Cod penal și art.136 Cod penal, apreciind că poate fi reabilitat întrucât a fost condamnat anterior la o pedeapsă mai mare de 5 ani, până la 10 ani, împlinindu-se termenul de 5 ani la care se adaugă J din durata pedepsei pronunțate, așa cum legea prevede.
Într-adevăr, ținând seama de importanța termenelor în acordarea reabilitării, s-au prevăzut reguli speciale cu privire la calcularea acestora, a datei de la care încep să curgă și a datei la care se consideră împlinite, aceste reguli fiind prevăzute în art.136 Cod penal, în cazul pedepsei închisorii termenul menționat mai, socotindu-se de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
Apelantul inculpat - a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în mod imperativ și menționate mai, însă a omis faptul că pe lângă cerințele analizate, pentru obținerea reabilitării judecătorești, legea prevede o serie de condiții imperative privitoare la conduita condamnatului, care trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar prima dintre aceste condiții se referă la faptul că acesta să nu fi suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art.135 Cod penal.
Ori, din fișa de cazier judiciar menționat mai, rezultă că apelantul inculpat - a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, fiind liberat condiționat la 16 august 1994, cu un rest de pedeapsă de 826 zile, iar prin sentința penală nr.1253/1995 a Judecătoriei Timișoaraa fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu aplicarea art.81 Cod penal, astfel încât se constată că susținerile acestuia conform cărora termenul prevăzut de lege pentru reabilitare s-a împlinit, calcularea acestuia făcându-se de la data de 9 septembrie 2000, sunt nefondate.
În consecință, pentru inculpatul -, dar și pentru inculpatul, pedepsele aplicate de prima instanță, așa cum am arătat mai, au fost corect individualizate, iar în raport de dispozițiile legale aplicabile referitoare la recidiva postexecutorie și respectiv săvârșirea unei alte infracțiuni cu intenție în termenul de încercare, pedepsele aplicate în cauza de față celor doi inculpați nu pot fi executate decât în regim de detenție.
Se constată însă cu privire la apelanții inculpați că în mod greșit prima instanță a dispus interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal, în raport de practica CEDO, impunându-se înlăturarea din conținutul pedepsei accesorii a celei referitoare la dreptul de a alege, deoarece se apreciază că aceștia sunt în măsură să aprecieze și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ al țării.
De asemenea, cu privire la apelanții inculpați - și G, se impune aplicarea dispozițiilor referitoare la aplicarea pedepsei accesorii și respectiv suspendarea acesteia pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei și respectiv a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În raport de considerentele de mai, se constată că apelurile declarate de parchet și inculpați sunt fondate, astfel încât în baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, se vor admite, se va desființa în parte sentința apelată, în sensul că se va înlătura aplicarea dispozițiilor art.861- 865Cod penal, cu privire la inculpatul -, menținând condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, iar în baza art.81 Cod penal se va dispune suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 Cod penal și se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării în cazul în care în cursul termenului de încercare acesta săvârșește din nou o infracțiune cu intenție;
Se va aplica pedeapsa accesorie, prev.de art. 64 lit. a teza II-a și lit. b Cod penal, pe durata prev.de art. 71 alin. 1 Cod penal, precum și art. 71 alin. 5 Cod penal.
Cu privire la inculpatul G se va aplica, de asemenea, pedeapsa accesorie, art. 64 lit. a teza II-a lit. b, pe durata prev.de art. 71 alin. 1 și art. 71 alin. 5, menținând condamnarea acestui inculpat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu aplic. art. 861și urm. Cod penal.
Cu privire la inculpații și, se va înlătura din conținutul pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a Cod penal, "dreptul de a alege", menținând condamnarea inculpaților la pedepse rezultante de 2 ani închisoare - pentru inc. - - și respectiv 3 ani și 6 luni închisoare pentru inculpatul, cu executare în regim de detenție.
Se va constata recuperat integral, prin echivalent, prejudiciul în cuantum de 2434,58 lei cauzat părții civile - Sucursala Teritorială Dunăre-O, Unitatea de Administrare O și se va lua act că aceasta nu se mai constituie parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. e Cod penal se va dispune confiscarea specială, cu titlu de măsură de siguranță a sumei de 54 lei, de la fiecare inculpat, reprezentând suma obținută de inculpați prin săvârșirea faptei prevăzută de legea penală și care nu a servit la despăgubirea părții civile.
Se va ridica măsura sechestrului asigurător aplicată în cursul urmăririi penale conform proceselor verbale din 15 iulie 2005 asupra bunurilor aparținând inculpaților G și -.
Din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac de față, se constată legalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice adoptate de instanța de fond, astfel încât se vor menține celelalte dispoziții din sentința apelată.
Văzând și dispoz.art.193 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariu avocat oficiu pentru inculpatul va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL OLT și inculpații, G, și împotriva sentinței penale nr. 59 din 19 martie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL OLT în dosar nr-.
Desființează în parte sentința apelată.
1. Înlătură aplicarea dispozițiilor art.861, 862, 863, 864și 865Cod penal, cu privire la inculpatul, menținând condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal;
Dispune suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului -, pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 Cod penal și atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Aplică art. 64 lit. a teza II-a și lit. b Cod penal, art. 71 alin. 1 Cod penal, precum și art. 71 alin. 5 Cod penal.
2. Cu privire la inculpatul G aplică art. 64 lit. a teza II-a lit. b Cod penal, art. 71 alin. 1 Cod penal și art. 71 alin. 5 Cod penal, menținând condamnarea acestui inculpat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu aplic. art. 861și urm. Cod penal.
3. Cu privire la inculpații și, înlătură din conținutul pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit.a Cod penal, "dreptul de a alege", menținând condamnarea inculpaților la pedepse rezultante de 2 ani închisoare - pentru inculpatul - - și respectiv 3 ani și 6 luni închisoare pentru inculpatul, cu executare în regim de detenție.
Constată recuperat integral, prin echivalent, prejudiciul în cuantum de 2434,58 lei cauzat părții civile - Sucursala Teritorială Dunăre-O, Unitatea de Administrare O și ia act că aceasta nu se mai constituie parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. e Cod penal;
Dispune confiscarea cu titlu de măsură de siguranță a sumei de 54 lei, de la fiecare inculpat.
Ridică măsura sechestrului asigurător aplicată în cursul urmăririi penale conform proceselor verbale din 15 iulie 2005 asupra bunurilor aparținând inculpaților G și -.
Menține celelalte dispoziții din sentința apelată.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariu avocat oficiu va fi suportat din fondurile Ministerul Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru părțile lipsă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 mai 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
red. jud.: -
jud. fond:
Dact. 3 ex./ - 25.06.2009
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Constantin Diaconu