Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 126/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 6352.01/300/2009

88/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 126

Ședința publică de la 22 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elena Ursulescu

JUDECĂTOR 2: Florică Duță

JUDECĂTOR 3: Petre Popescu

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 443/19.06.2009 pronunțată de Judecătoria sector 2 B și a deciziei penale nr. 686/A din data de 14.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, personal în stare de arest și asistat de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.

Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, de faptul că și-a recunoscut și regretat fapta comisă, iar prejudiciul a fost acoperit, solicită redozarea pedepsei aplicată inculpatului, pe care, o consideră prea mare.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, solicitând menținerea celor două soluții pronunțate anterior în cauză, pe care, le consideră legale și temeinice, în ceea ce privește cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei aplicată, în raport de natura și gravitatea faptei comisă de către inculpat, care este cunoscut cu antecedente penale, tot pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat.

Recurentul - inculpat având cuvântul, depune la dosar un memoriu și solicită reducerea pedepsei, având în vedere că și-a recunoscut și regretat fapta săvârșită.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.443/19.06.2009 pronunțata de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosar nr-, s-a dispus:

In baza art. 345 alin. 2.pr.pen. a fost condamnat inculpatul, în prezent încarcerat în Penitenciarul Rahova, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1.pen. - art. 209 alin. 1 lit. e pen. cu aplic. art. 39 alin. 4.pen. rap. la art. 37 alin. 1 lit. b pen.

In temeiul art.71 pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Conform art. 88 alin. 1.pen.a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la data de 09.04.2009 la zi.

Potrivit art.350 alin. 1.pr.pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

în baza art. 346 alin. 1.pr.pen. a luat act că partea vătămată -, domiciliată în B,-,. 14,. D,.2, .136, sector 2, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat integral prin restituire.

Potrivit art.191 alin. 1.pr.pen. rap. la art. 189.pr.pen.a obligat pe inculpat la plata sumei de 650 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 de lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, atât în timpul urmării penale cât și în cursul cercetării judecătorești, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Serviciului de Asistență Judiciară din cadrul Baroului

În temeiul art.193 pr.pen. a luat act că partea vătămată nu a solicitat cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța aceasta sentința prima instanța a reținut următoarele:

În data de 09.04.2009, în jurul orelor 17.30, în timp ce se afla pe- din sectorul 2, profitând de neatenția părții vătămate în vârstă de 50 de ani, inculpatul i-a sustras din buzunarul stâng de la haină două telefoane mobile marca Nokia în valoare de 700 de lei, fiind prins în flagrant de organele de poliție.

Situația de fapt mai sus-prezentată a fost dovedită prin procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de percheziție corporală efectuată asupra inculpatului, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere de către partea vătămată a celor două telefoane mobile însoțite de planșe fotografice și dovada de predare-primire a telefoanelor mobile către partea vătămată, din care rezultă faptul că, în timp ce se afla pe stradă, profitând de neatenția părții vătămate, inculpatul i- sustras acesteia din buzunarul de la bluza de trening două telefoane mobile pe care le-a ascuns sub haina cu care era îmbrăcat.

Partea vătămată a arătat că, în data de 09.04.2009, în jurul orelor ora 17.30, în timp ce se deplasa pe B-dul - - împreună cu nepotul său, inculpatul i-a deschis fermoarul de la bluza de trening și din buzunarul stâng i-a sustras două telefoane mobile marca Nokia, apreciind valoarea prejudiciului la suma de 700 de lei, cu care nu s-a constituit parte civilă, deoarece, recunoscând bunurile la sediul organului de cercetare penală, fiind întocmit în acest sens un proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere, bunurile i-au fost restituite în baza unei dovezi de predare-primire, astfel că prejudiciul a fost integral recuperat.

Așadar, declarațiile părții vătămate s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Fiind audiat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că în data de 09.04.2009, în jurul orelor 17.30, în timp ce se afla pe B-dul - -, a observat o doamnă de aproximativ 50-55 de ani, pe care a urmărit-o câțiva metri, iar la un moment dat, profitând de neatenția acesteia, i-a sustras din buzunarul stâng al bluzei de trening două telefoane mobile pe care le-a ascuns sub tricoul cu care era îmbrăcat, depărtându-se în grabă. A mai precizat că, după ce a parcurs aproximativ 10 metri, a fost prins de către organele de poliție, având asupra sa bunurile sustrase.

In drept, fapta inculpatului constând în aceea că, în data de 09.04.2009, în jurul orelor 17.30, în timp ce se afla pe- din sectorul 2, profitând de neatenția părții vătămate, i-a sustras din buzunarul stâng de la bluza de trening două telefoane mobile marca Nokia în valoare de 700 de lei, fiind prins în flagrant de organele de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul criticând sentința pentru netemeinicie si nelegalitate, in sensul greșitei individualizări a pedepsei aplicate.

Examinând apelul formulat prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele, in baza art.371 pct.2 C.P.P. tribunalul a apreciat ca acesta este nefondat.

Astfel s-a constatat ca instanța de fond a reținut in mod corect situația de fapt pe baza probatoriului administrat in cauza, respectiv împrejurarea ca inculpatul in data de 09.04.2009 in jurul orelor 17,30 in timp ce se afla pe-, sector 2, profitând de neatenția părtii vătămate, i-a sustras din buzunarul stâng de la bluza de trening doua telefoane mobile marca Nokia in valoare de 700 lei, fiind prins in flagrant de organele de politie.

Situația de fapt ce a fost probata de procesele verbale de constatare întocmite, declarațiile martorilor, proces verbal de recunoaștere, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, participația acestora la comiterea faptelor rezultând in mod indubitabil din aceste probe.

In ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului tribunalul a reținut ca instanța de fond a făcut o justa individualizare a acesteia având in vedere atât criteriile generale de individualizareprev.deart.72 cat si circumstanțele personale ale inculpatului, in acest sens având in vedere modalitatea de comitere a faptei, gradul concret de pericol social al faptei, dar si poziția sincera a acestuia in timpul procesului precum și împrejurarea ca este cunoscut cu antecedente penale, dând dovada de perseverenta infracțională.

Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică apelul declarat de inculpat se vădește nefondat.

Prin decizia penală nr.686/14.12.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Bucureștia respins, cu această mențiune, apelul inculpatului iar în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus prevenția inculpatului de la 09.04.2009 la zi și conform art.350 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest.

Împotriva ambelor hotărârii a declarat recurs, în termenul și condițiile legii, inculpatul solicitând reducerea pedepsei aplicate întrucât este prea severă în raport de fapta comisă și circumstanțele sale personale.

Examinând hotărârile atacate sub aspectul criticilor invocate prin prisma dispozițiilor art.385/9 pct.14 Cod procedură penală cât și din oficiu, Curtea constată că recursul de față nu este fondat.

Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru o infracțiune de furt calificat, săvârșită la data de 09.04.2009, surprins fiind în flagrant în timp ce a sustras din buzunarul părții vătămate, două telefoane mobile marca Nokia.

La individualizarea pedepsei, instanțele au avut în vedere criteriile instituite de art.72 Cod penal, gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele de pedeapsă cuprinse între 3 și 15 ani închisoare, datele ce îl caracterizează, fiind recidivist potexecutoriu, condamnat anterior pentru mai multe fapte de furt și tâlhărie, unele încă din minorat, liberat condiționat din ultima pedeapsă de 1 an închisoare înainte de împlinirea ei.

Se constată că pedeapsa de față, 4 ani și 6 luni închisoare, a fost dozată corespunzător faptei săvârșite pe timp de zi, ceea ce denotă nu numai perseverența infracțională dar și îndrăzneală deosebită în a acționa în disprețul oricărei norme de conduită conformă legilor statului iar pentru aceasta, sancțiunea se cere a fi pe măsură.

Ea este în acord cu scopul educativ-preventiv și de constrângere al pedepsei iar astfel individualizată va fi în măsură să îl complinească.

Prin urmare, hotărârile atacate se vădesc legale și temeinice iar recursul declarat de inculpat apare nefondat și va fi respins conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

În baza art.385/17 raportat la art.383 Cod procedură penală va fi dedusă prevenția de la 09.04.2009 la zi.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la 300 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu avansat din fondul Ministerul Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul inculpatului împotriva sentinței penale nr.443/19.06.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 2 B și a deciziei penale nr.686/A din data de 14.12.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală.

Deduce prevenția de la 09.04.2009 la zi.

Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului din care onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei se avansează din fondul Ministerul Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.22.02.2010/Dact.EA-25.02.2010/2ex

II.P-Jud. O;

Președinte:Elena Ursulescu
Judecători:Elena Ursulescu, Florică Duță, Petre Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 126/2010. Curtea de Apel Bucuresti