Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 127/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.127/R/2010
Ședința publică din data de 17 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTOR 3: Ioana Cristina președinte secția penală
- -
GREFIER: -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul A, împotriva deciziei penale nr.3/A din 07 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,e,g și i pen. și art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e,g și i pen. ambele cu aplic.art.33 lit.a pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul arată că-și menține recursul declarat în cauză și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, iar ca modalitate de executare, să se dispună suspendarea sub supraveghere a pedepsei, conform art.86/1 pen. Având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a celor două acte materiale de furt, atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal și lipsa antecedentelor penale, apreciază că i se poate aplica inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege. Cu onorar avocațial din.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior doar sub aspectul individualizării pedepsei aplicate și rejudecând, să se dispună reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că inculpatul nu este recidivist.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că rin p. sentința penală nr.1991 din 04 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr- a fost condamnat inculpatulA-, fiul lui și, născut la data de 06.10.1983 în B M, CNP -, cetățean român, 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în B M,-/76 județul M pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1, lit. e, g, i Cod penal, la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni;
- furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni.
Ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 34 lit. b Cod penals-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea respectiv 3 ani și 6 luni închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal pe perioada arătată la art. 71 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 350 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul A-.
În temeiul art. 88 Cod penal a fost scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 6 iulie 2009, la zi.
A fost condamnat inculpatul-, fiul lui și, născut la data de 20.02.1977 în B, CNP -, cetățean român, 8 clase, stagiul militar satisfăcut, muncitor necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în B M,-/48, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a,e,g,i Cod penal și cu reținerea art. 74 lit. a și c - 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal și s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal.
S-a constatat reparat prejudiciul cauzat părților vătămate și -.
În temeiul art. 191 alin. 2 Cod procedură penală au fost obligați inculpații să plătească cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
1. În noaptea de 1/2.07.2009, inculpatul A s-a deplasat pe strada - - din municipiul B M, cu intenția de a sustrage bunuri din autoturisme. Inculpatul folosind chei potrivite, a pătruns în interiorul autoturismului 1300, de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare -, parcat în dreptul imobilului nr. 24 de pe aceeași stradă și din bordul autoturismului a sustras un CD-player marca "" de culoare neagră cu fața detașabilă. Inculpatul a pus CD-playerul într-o sacoșă și a părăsit locul faptei, îndreptându-se spre domiciliul său.
Ajuns pe str. - - din municipiul B M, în apropierea Restaurantului "Europa" a fost oprit de un echipaj de poliție care l-a legitimat pe inculpat și a verificat conținutul sacoșei ce o avea asupra sa, constatând că în interior se găsea un CD-player marca "", de culoare neagră, cu fața detașabilă. Bunul sustras a fost ridicat de către organele de poliție și predat ulterior părții vătămate -.
La cercetarea la fața locului din data de 2.07.2009 au fost ridicate șase fragmente de urme digitale create prin destratificare de pe capacul de protecție al volanului.
În urma examinării în baza de date a sistemului a urmelor ridicate, s-a stabilit că una dintre acestea, respectiv cea ridicată de pe carcasa volanului a fost creată cu degetul inelar de la mâna de către inculpatul A-, conform Raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din 21.07.2009 al IPJ M - Serviciul Criminalistic.
Prejudiciul cauzat părții vătămate în cuantum de 500 lei a fost recuperat integral prin restituirea bunului sustras, astfel încât partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
2. În noaptea de 5/6.06.2009, în jurul orei 01,50, inculpatul A împreună cu inculpatul -- s-au deplasat pe str. - din municipiul B M, cu intenția de a sustrage bunuri din autoturisme.
Inculpații au forțat portbagajul autoturismului marca 1310, cu număr de înmatriculare -, parcat în spatele imobilului cu nr. 3 de pe aceeași stradă, aparținând părții vătămate -. Din interior au sustras mai multe bunuri, respectiv: două mașini de filetat marca și, un aparat de sudură, o trusă de scule, un foarfece de tăiat țeavă, un prelungitor în lungime de 30 metri, o lampă de gaz și două șurubelnițe. În timp ce inculpații depozitau bunurile sustrase într-un sac pe care l-au luat din portbagajul autoturismului, au fost surprinși de organele de poliție care, după ce i-au identificat, au ridicat bunurile sustrase și le-au predat părții vătămate.
Prejudiciul cauzat părții vătămate - în cuantum de 800 lei a fost recuperat integral prin restituirea în natură a bunurilor sustrase, astfel încât partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
În drept, judecătoria a constatat că:
Fapta inculpatului A întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de:
- art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1, lit. e, g, i Cod penal
- art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal
cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1 - 209 alin. 1 lit. a,e,g,i Cod penal cu reținerea art. 74 lit. a și c - 76 lit. c Cod penal.
Vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcină a fost pusă în evidență prin administrarea următoarelor mijloace de probă: procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe cu fotografii judiciare aferente, plângerile și declarațiile părților vătămate, proces-verbal de reconstituire a modului de săvârșire a faptei, raport de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorilor, - G și, precum și propriile declarații ale inculpaților.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatul A instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal respectiv: prezența antecedentelor penale reflectate în pedepse aplicate pentru fapte comise înainte de majorat, pericolul social concret al faptelor, valoarea prejudiciilor cauzate, atitudinea inculpatului în raport cu autoritățile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege.
Pe perioada executării pedepsei inculpatului Ais -au interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, fapta acestuia fiind incompatibilă cu respectul și încrederea pe care comunitatea le datorează autorităților publice.
S-a dispus menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul A întrucât temeiurile care au determinat luarea acesteia subzistă în continuare respectiv inculpatul a comis din nou o infracțiune, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect reflectat de ansamblul situației juridice, conform dispozițiilor art. 148 lit. d și f Cod procedură penală.
S-a constatat că în cauză nu a fost promovată acțiunea civilă alăturată celei penale întrucât prejudiciul cauzat părților vătămate și, a fost reparat prin restituirea în natură a bunurilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A-, apel respins ca nefondat prin decizia penală nr.3 din 7 ianuarie 2010 a Tribunalului Maramureș.
Decizia instanței de apel, a fost atacată cu recurs de către inculpatul A- care a solicitat casarea ei împreună cu sentința instanței de fond și rejudecând cauza, a se dispune reducerea pedepselor aplicate, ca efect al recunoașterii de circumstanțe atenuante, și aplicarea art.861pen.vizând suspendarea sub supraveghere a sancțiunii rezultante, întrucât este în vârstă de 26 de ani și chiar dacă posedă antecedente penale, a fost sincer pe parcursul procesului penal și a recuperat prejudiciile cauzate părților vătămate.
Curtea examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, rezultă că în mod judicios și temeinic motivat, instanțele de fond, au reținut vinovăția inculpatului A- în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.
Curtea consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art.63 alin.2 proc.pen.referitoare la aprecierea probelor.
Potrivit art.72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanțele de fond și de apel, au respectat aceste criterii de individualizare a pedepsei și au avut în vedere, în principal, pericolul social ridicat al faptelor comise, pericol dedus din modalitatea în care infracțiunile au fost săvârșite (după o prealabilă înțelegere între inculpați - fapta din 5/6 iunie 2009) care au stabilit în detaliu modul în care urmau să acționeze, locul și persoanele vizate pentru a fi deposedate de bunuri, precum și urmările acestor infracțiuni. De reținut că infracțiunile au fost comise pe timp de noapte, de două persoane împreună, prin folosirea de chei potrivite, în loc public.
Poziția sinceră a inculpaților, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească și manifestarea regretului, nu sunt elemente determinante și suficiente pentru a se reține în favoarea recurentului circumstanțe atenuante și a se coborî pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care a acționat în temeiul unei înțelegeri prealabile, într-un loc public, pe timp de noapte, prin folosirea de chei potrivite, pentru a sustrage bunuri din autoturisme, creând prejudicii importante avutului privat, care s-au recuperat datorită intervenției organelor de poliție.
Toate aceste elemente de circumstanțiere ale faptelor au fost analizate și nu s-a omis împrejurarea că recurentul a mai fost anterior condamnat inclusiv pentru infracțiuni contra vieții, condiții în care, pedeapsa aplicată în prezentul dosar în cuantumul stabilit, este bine proporționalizată și individualizată, astfel că nu se impune reducerea acesteia și nici schimbarea modalității de executare.
Prin cuantumul pedepsei aplicate orientat către minim, cu executare în regim de detenție, s-a considerat în mod corect că aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Astfel, critica recurentului-inculpat, în sensul reducerii pedepsei aplicate și a suspendării sub supraveghere a acesteia, nu poate fi avută în vedere, deoarece în cauză, au fost evaluate plural criteriile generale specifice individualizării pedepsei, atât față de gravitatea faptei comise cât și de persoana inculpatului, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 proc.pen.
În raport cu cele menționate, Curtea apreciază decizia tribunalului ca legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatând existența niciunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu.
Pentru motivele ce preced, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.38515pct.1 lit.b proc.pen.
În baza art.88 pen.se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv începând cu data de 6.07.2009 și până la zi.
În baza art.189 proc.pen.se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.inculpatul va plăti statului 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorarul apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr.3/A din 7.01.2010 a Tribunalului Maramureș.
Potrivit art.88 pen.deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 6 iulie 2009 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C, suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - --- -
Red.PD/CA
19.02.2010 - 4 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Delia Purice, Ioana Cristina