Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 139/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Ședința publică de la 03 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Dublea

JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă

JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă

Grefier - -

DECIZIA PENALĂ Nr. 139

Ministerul Public reprezentat de procuror -

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva Deciziei penale nr. 522/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- având ca obiect furtul calificat (art. 209.Cod Penal)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, asistat de av., apărător ales și av. pentru partea vătămată intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Av. depune la dosar trei înscrisuri în circumstanțierea inculpatului, respectiv copie după contractul de muncă și o adeverință eliberată de angajator -SC SRL din conținutul căreia rezultă că unitatea este de acord ca inculpatul să execute pedeapsa la locul de muncă.

Interpelate fiind, părțile arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av., solicită admiterea recursului declarat de inculpatul, redozarea pedepsei aplicate acestuia și suspendarea condiționată a executării pedepsei, așa cum s-a procedat în cazul celorlalți doi coinculpați.Motivarea instanței de fond a fost fundamentată în mod greșit pe starea de recidivă a inculpatului, care nu poate fi reținută.

Av. pentru partea civilă lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat de inculpatul, atâta timp cât vizează doar redozarea pedepsei, partea pe care o reprezintă fiind interesată doar de latura civilă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, pedeapsa aplicată inculpatului fiind corect individualizată. Aspectul invocat cu privire la greșita reținere a stării de recidivă nu poate fi reținut, fiind verificat de alt fel și de instanța de apel.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și suspendarea executării pedepsei, arătând că este singurul întreținător al familiei sale.

Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării:

INSTANȚA

Analizând actele și lucrările dosarului constată:

Prin sentința penală nr. 2021/20.06.2008 a Judecătoriei Iașia fost condamnat inculpatul, recidivist, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. "a,g,i" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "b" art. 74 și 76 lit. "c" Cod penal.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 Cod penal.

Prin aceeași hotărâre au fost condamnați și inculpații, fiul lui și, născut la 14.01.1958 respectiv, fiul lui și, născut la 4.09.1985, la câte o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni.

Pentru cei doi inculpați executarea pedepselor a fost suspendată condiționat.

Au fost obligați inculpații la despăgubiri civile și la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus prima instanță a reținut:

La data de 30.04.2007, numita, din I,-, s-a adresat cu o plângere la Biroul de Poliție, prin care a reclamat faptul că în perioada: martie - 30 aprilie 2007, autori necunoscuți i-au sustras dintr-un garaj de beton tip "" aflat la locul de casă pe raza satului -, mai multe bunuri, reprezentând materiale de construcție, scule unelte.

S-a efectuat o percheziție domiciliată la locuința inculpatului, din satul, comuna, județul I, ocazie cu care s-au găsit bunuri ce au fost sustrase din garajul lui, respectiv: cărămizi, plăci sobă de teracotă, o rindea manuală, o ruletă, șuruburi, etc.

Bunurile sus-menționate au fost recunoscute, în mare parte de, ca fiind cele sustrase din garajul său, căreia i-au fost predate pe bază de dovadă.

Fiind audiat, inculpatul, a declarat că celelalte bunuri se află în locuința cumătrului său, pe nume, zis "", ce locuiește în apropiere, arătând că furtul l-a comis împreună cu acesta și fiul său cu același nume, zis "". Imediat, organele de poliție au procedat la identificarea celor doi, cărora li s-a solicitat să predea bunurile deținute.

În timpul cercetărilor, inculpații au recunoscut fapta comisă, declarând cu toții că s-au întâlnit la locuința inculpatului, într-o seară din luna martie 2007, de unde au plecat cu două leviere metalice, spre satul -, comuna, oprindu-se în câmp unde se afla garajul lui. Cu toții au forțat ușa metalică a garajului ce era sudată, apoi o ușă din lemn, s-au uitat în interior și au văzut ce se află, fapt ce i-a determinat să meargă înapoi în satul aflat la circa 1,5 - 2 km, pentru a lua căruța de la locuința inculpatului. Cei trei au revenit la garaj cu căruța, au început să încarce căruța, s-au deplasat la locuința inculpatului, au descărcat prima căruță, după care au revenit iar la garaj și au mai umplut o căruță cu bunuri.

Fiind evidențiată existența vinovăției penale în sarcina inculpaților în aceste condiții, sub forma intenției directe, conform disp. art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal (au prevăzut rezultatul faptei lor, urmărind producerea lui prin săvârșirea acestei fapte), în drept, fapta inculpaților, (născut la 14.01.1958, născut la 04.09.1985), care în perioada martie - aprilie 2007, pe timp de noapte și prin efracție au pătruns într-un garaj aparținând părții vătămate, situat în sat, comuna și au sustras bunuri în valoare de 8.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat", faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal.

Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și inculpatul care au solicitat desființarea hotărârii primei instanțe ca nelegală și netemeinică.

Criticile parchetului vizează omisiunea instanței de a individualiza și pedeapsa accesorie a cărei executare a suspendat-o condiționat, fără a indica însă care sunt drepturile civile al căror exercițiu îl va interzice inculpaților.

Inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 - 83 Cod penal privind suspendarea executării pedepsei principale și a celei accesorii invocând un tratament egal cu al celorlalți inculpați.

Prin decizia penală nr. 522/8 decembrie 2008 Tribunalul Iașia admis apelul procurorului și a modificat hotărârea numai cu privire la inculpații, în sensul: a aplicat acestora pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. "a și b" Cod penal.

Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.

Tribunalul a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților pe baza unei juste aprecieri a probelor testimoniale și cu înscrisuri administrate în cauză, dând faptelor comise de către inculpați încadrarea juridică corespunzătoare modelului infracțional aplicabil speței de față.

Trecând la individualizarea pedepsei principale, instanța de fond a aplicat inculpaților pedepse cu închisoarea, bine dozate, adaptate atât gradului de pericol social concret al faptei comise cât și circumstanțelor personale ale făptuitorilor și de natură a contribui la reeducarea acestora.

În considerarea acestor circumstanțe, instanța de fond a apreciat în mod corect că scopul pedepsei de reeducare a făptuitorilor și de prevenire a comiterii de noi fapte penale se poate realiza și prin suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților și, respectiv atât a celor principale, cu închisoarea cât și a celor accesorii.

Cu toate acestea, instanța de fond a omis a face aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a, b Cod penal, această menținere fiind obligatorie chiar și în condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și după caz și lit. c Cod penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

Rezultă așadar că în mod imperativ, legiuitorul a statuat că drepturile prevăzute în art. 64 lit. a-c Cod penal, după caz, vor fi interzise în condițiile art. 71 Cod penal, ori de câte ori instanța va dispune condamnarea la pedepse cu închisoarea, chiar și în cazul în care, ca modalitate de executare a pedepsei a fost aleasă suspendarea condiționată a executării.

Fiind o dispoziție ce se aplică "ope legis", tribunalul a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală a desființat în parte, în latură penală, sentința penală nr. 2021/20.06.2008 în sensul că a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a, b teza a II a Cod penal.

Rejudecându-se cauza în limitele menționate, Tribunalul, în baza art. 71 Cod penal va interzice inculpaților și exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b teza a II a Cod penal.

Cât privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c Cod penal privind interzicerea drepturilor părintești, tribunalul a apreciat că față de natura faptelor reținute în sarcina inculpaților, respectiv cea de furt calificat și de conduita acestora după comiterea faptelor, aplicarea acesteia nu se impune.

De altfel, în jurisprudența Curții Europene a drepturilor omului (cauza Sabău și Pârcălab contra României ) s-a statuat că aplicarea automată și de o manieră absolută a dispozițiilor art. 64 lit. c Cod penal astfel cum impun dispozițiile art. 71 alin. 2 Cod penal, fără nici un control din partea instanțelor și fără a se lua în considerare tipul infracțiunii și natura interesului minorului reprezintă o încălcare a articolului 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Cât privește apelul formulat de inculpatul privind suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată acestuia prin aceeași sentință, tribunalul a constatat că aplicarea dispozițiilor art. 81-83 Cod penal în cazul acestui inculpat nu poate fi dispusă în prezenta cauză, nefiind întrunite cerințele impuse de norma penală cu referire la lipsa antecedentelor penale ale inculpatului.

Astfel, în sarcina inculpatului s-a reținut recidiva postexecutorie prevăzută de dispozițiile art. 37 lit. b Cod penal ca urmare a condamnărilor aplicate anterior acestuia, respectiv de 1 an și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 989/1993 și de 2 ani închisoare prin Sentința penală nr. 3378/2000 a Judecătoriei Iași rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 62/2002 a Curții de APEL IAȘI, situație față de care dispozițiile art. 81 Cod penal devin inaplicabile.

În termen, hotărârile au fost recurate de inculpatul cu motivarea că modalitatea de executare și pedeapsa aplicată sunt prea severe.

Recursul formulat nu este fondat.

Față de starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului atrasă de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3378/2000, hotărâre care a rămas definitivă la 24 ianuarie 2002, de data când se consideră sfârșitul executării pedepsei mai 2004 și data săvârșirii faptei care a atras condamnarea de față, cerințele art. 81 lit. "b" Cod procedură penală nu sunt îndeplinite pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei.

Pedeapsa și modalitatea de executare au fost corect stabilite de prima instanță și instanța de apel, o altă modalitate de executare nefiind permisă de lege.

Pentru aceste motive, în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 al. 2 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 522/08.12.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2009

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

16.03.2009

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Aurel Dublea
Judecători:Aurel Dublea, Mihaela Chirilă, Maria Cenușă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 139/2009. Curtea de Apel Iasi