Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 143/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.143/R

Ședința publică din data de 22 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Liviu

Grefier:

Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale nr. 345 din 14 decembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA în dosarul nr- privind pe inculpatul, domiciliat în comuna Soveja, sat Dragosloveni, județul

La apelul nominal a răspuns pentru intimatul inculpat av., apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 728/12.02.2010 emisă de Baroul Galați, lipsă fiind intimata parte civilă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public susține că prin decizia penală nr. 345 din 14.12.2009 a Tribunalului Vranceas -a admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale 228/2008 a Judecătoriei Panciu, s-a desființat în parte sentința și în rejudecare s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare în pedepsele componente, aplicându-se disp. art. 74 alin. 1 lit. c în ref. la art.76 lit. c Cod penal, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare, s-a menținut revocarea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin 213/2007 a Judecătoriei Panciu, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 4 ani închisoare.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Consideră că decizia astfel pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA este netemeinică, întrucât s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani la 1 an închisoare, prin reținerea în mod nejustificat a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal în ref. la art. 76 lit. c Cod penal.

Instanța trebuia să aibă în vedere faptul că inculpatul este recidivist. Apreciază că starea de recidivă trebuie sancționată conform politicii penale a legiuitorului. În cauză, infractorul recidivist a dovedit incorigibilitate în raport cu pedeapsa la care a fost condamnat și pe care uneori a executat-

Pe de altă parte, împrejurările concrete în care inculpatul a comis infracțiunea de furt reținută în sarcina sa, în dauna părții vătămate, modul repetat în care a acționat inculpatul pentru a-și însuși bunurile din patrimoniul părții vătămate în scopul valorificării imediate acestora, față valoarea prejudiciului, care nu este modică, în raport și de persoana inculpatului, apreciază că în mod nejustificat s-a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c Cod penal.

Totodată, consideră că decizia pronunțată de instanța de apel este și nelegală, în sensul că se impunea a fi reținute prevederile art. 80 alin. 1 Cod penal. Având în vedere concursul între cauzele de agravare și de atenuare, nu se impunea reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului promovat împotriva deciziei 345/2009 a Tribunalului Vrancea, să se caseze această decizie și să se mențină sentința pronunțată de instanța de fond.

Apărătorul intimatului inculpat solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale 345/2009 a Tribunalului Vrancea, prin care s-a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare.

Apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și că în mod corect a redus pedeapsa de la 4 ani la 1 an închisoare, prin reținerea circumstanțelor reale și personale ale inculpatului. Într-adevăr, legea prevede posibilitatea de a fi aplicate circumstanțele reale și personale în fiecare situație în parte, cu consecința reducerii pedepselor. În prezenta cauză, din punctul său de vedere, în mod corect au fost reținute circumstanțele prev. de art. 74 lit. c Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei conform art. 76 lit. e Cod penal, chiar dacă inculpatul este recidivist, în condițiile art. 37 lit. a Cod penal. Starea de recidivă a inculpatului a impus aplicarea art. 83 Cod penal, însă această revocare nu exclude și posibilitatea legală de a i se reține circumstanțe atenuante.

Consideră că în această cauză, circumstanțele atenuante au fost reținute în mod legal de instanța de apel, întrucât prejudiciul este modic - 1000 lei, reprezentând c/val. a 10. de lemne de foc, iar inculpatul a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei.

Solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA, cu plata onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 228/20.10.2009 a Judecătoriei Panciu, a fost condamnat inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 al.1-209 lit.e Cod penal, cu aplic.art. 41 al.2 cod penal și art.37 lit.a Cod penal, la 4 ani închisoare.

În temeiul art.83 cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 213/16.10.2007 a Judecătoriei Panciu, pedeapsă ce a fost cumulată cu pedeapsa aplicată prin sentința penală apelată, în total inculpatul a fost obligat să execute 7 ani închisoare.

În condițiile art.71 cod penal, pe durata executării pedepsei rezultante inculpatului i-au fost interzise drepturile prev.de art. 64 al.1 lit.a, ip.a II-a și lit.b Cod penal.

În temeiul art.14 cod proc.penală și art.998 cod civil, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile despăgubiri, în sumă de 1000 lei, reprezentând contravaloarea a 10 mc lemne foc.

De asemenea, în baza art.189 și urm. Cod proc.penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul de avocat din oficiu s-a dispus să fie avansat din fondurile

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, inculpatul, în mod repetat, în luna decembrie 2008 sustras cantitatea de 10 mc lemne pentru foc, aparținând părții vătămate.

Situația de fapt a fost stabilită pe baza plângerii părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, coroborat cu declarațiile inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, inculpatul, susținând că pedeapsa de 7 ani închisoare ce i-a fost aplicată este exagerat de mare, în raport de fapta comisă, atitudinea sa pe parcursul procesului penal, în sensul că a recunoscut, de valoarea mică a prejudiciului.

A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței criticate, în sensul reducerii pedepsei ce i-a fost aplicată.

Prin decizia penală nr. 345 din 14.12.2009 a Tribunalului Vranceaa fost admis apelul penal declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 228 din 20.10.2009, pronunțată de Judecătoria Panciu, în dosarul nr-.

S-a desființat sentința în parte și în consecință:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, în pedepsele componente.

S-au aplicat inculpatului disp. art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 lit. c Cod penal și s-a redus pedeapsa de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare.

S-a menținut revocarea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 213/2007 a Judecătoriei Panciu, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a hotărî astfel, TRIBUNALUL VRANCEAa reținut următoarele:

Verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, dar sub toate aspectele de fapt și de drept și-n limitele prevăzute de art. 371 al.2 cod proc.penală, s-a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând legal fapta comisă.

Totuși, în ceea ce privește pedeapsa aplicată de 7 ani închisoare cu executare în penitenciar, s-a apreciat că aceasta este exagerat de severă.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond, printre altele, trebuia să aibă mai mult în vedere faptul că inculpatul, atât la urmărirea penală cât și la cercetarea judecătorească, a recunoscut și regretat fapta comisă, dar și situația familială a acestuia, cât și valoarea modică a prejudiciului (1000 lei).

Având în vedere aceste aspecte, s-a apreciat că instanța de fond trebuia să rețină circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit.c Cod penal și să reducă pedeapsa în limitele prevăzute de art. 76 lit.e Cod penal, chiar dacă este recidivist, în condițiile art. 37 lit. a Cod penal.

Este adevărat că starea de recidivă prev. de art.37 lit.a Cod penal impune aplicarea art. 83 cod penal, însă revocarea nu exclude reținerea circumstanțelor atenuante, ori rezolvarea scopului pedepsei în prezenta cauză, nu se poate face prin aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare, care, așa cum s-a arătat apare ca exagerat de severă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că hotărârea este netemeinică întrucât instanța de apel a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare prin reținerea în mod nejustificat a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c și art. 76 lit. c Cod penal.

S-a apreciat că starea de recidivă a inculpatului trebuia sancționată conform procedurilor în vigoare și în conformitate cu politica penală.

În speță, fiind vorba de o recidivă specială, s-a considerat că în mod corect instanța de fond s-a orientat spre o pedeapsă peste minimul special prevăzut de textul incriminator în conformitate cu prevederile art. 39 Cod penal.

În concluzie, s-a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante și aplicarea față de inculpat a pedepsei de 4 ani închisoare la care s-a orientat instanța de fond.

Sub aspectul nelegalității s-a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut dispozițiile art. 76 lit. c Cod penal, în loc de dispozițiile art. 80 Cod penal, în condițiile în care la încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat s-a reținut starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.

Recursul este fondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 3859Cod procedură penală, se constată următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzut de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal.

Ca situație de fapt, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, se reține că în luna decembrie 2008, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatul a sustras cantitatea de 10 metri cubi lemn de foc, depozitat de partea vătămată lângă vilele pe care le deținea în comuna Soveja.

Inculpatul a recunoscut fapta comisă, cu mențiunea că ar fi sustras doar 4 metri cubi lemn de foc, și a fost de acord să o despăgubească pe partea vătămată.

Prin comiterea faptei din prezenta cauză, față de inculpat au devenit incidente dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal privind starea de recidivă postcondamnatorie, întrucât inițial, prin sentința penală 213/16.10.2007 a Judecătoriei Panciua fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Analizând motivele de netemeinicie invocate în prezentul recurs, prin raportare la actele și lucrările dosarului, considerăm că în mod corect instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimului special.

Conform disp. art. 72 Cod penal, la individualizarea răspunderii penale a inculpatului, și implicit la stabilirea pedepsei, instanța analizează mai multe criterii și nu doare eventuala stare de recidivă a inculpatului.

În speță, față de gradul concret de pericol social al faptei comise, față de modalitățile și împrejurările săvârșirii, așa cum au fost arătate mai sus, față de urmarea produsă și valoarea prejudiciului cauzat, având în vedere atitudinea inculpatului manifestată pe tot parcursul procesului penal, în sensul recunoașterii și regretării faptei, considerăm că nu se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c Cod penal.

Faptul că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie nu poate impune instanței de judecată obligația de a stabili o pedeapsă peste limita minimului special și nicio dispoziție legală în materie nu interzice reținerea circumstanțelor atenuante.

Mai mult, conform art. 39 alin. 1, 2 și art. 83 Cod penal (în cazul existenței recidivei postcondamnatorii) sancționarea inculpatului se regăsește în cuantumul pedepsei finale stabilită prin cumulul aritmetic al pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății cu pedeapsa a cărei executare a fost inițial suspendată condiționat.

Față de cele de mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 52 Cod penal, considerăm că îndreptarea și reeducarea inculpatului se poate realiza în bune condiții prin executarea efectivă a pedepsei în cuantumul stabilit de TRIBUNALUL VRANCEA, motiv pentru care nu se va dispune majorarea pedepsei.

Considerăm însă, că hotărârea instanței de apel este nelegală sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 80 Cod penal.

Întrucât față de inculpat au fost reținute atât circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal cât și starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a Cod penal, în mod corect TRIBUNALUL VRANCEA trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 80 Cod penal.

Față de cele de mai sus, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA.

Se va casa în parte decizia penală 345 din 14.12.2009 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:

Se vor aplica față de inculpat dispozițiile art. 80 Cod penal în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a, art. 74 lit. c, art. 76 lit. c Cod penal, menținându-se pedeapsa de 1 an închisoare.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate, inclusiv pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale nr. 345 din 14 decembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA în dosar nr- - sentința penală nr. 228 din 20 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosar nr- și în consecință:

Casează în parte decizia penală nr. 345 din 14 decembrie 2009 Tribunalului Vrancea și în rejudecare:

Aplică față de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 29 iunie 1976 în comuna Soveja, județul V, CNP -, cu domiciliul în comuna Soveja, sat Dragosloveni, județul V, cetățenia română, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, recidivist) dispozițiile art. 80 Cod penal în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, art. 76 lit. c Cod penal, menținând pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin decizia penală recurată.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate, inclusiv pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

Suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu (avocat ) va fi avansată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. -/09.03.2010

Tehnored. /2 ex./23.03.2010

Fond:

Apel:,

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Liviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 143/2010. Curtea de Apel Galati