Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penal și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENAL NR. 162/R/2008
Ședința public din 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Soane Laura
Judector: - -
Judector: - G - președintele instanței
Procuror:
Grefier:
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnata, nscut la 27.04.1971, din Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr. 25/A din 4 februarie 2008 Tribunalului Bihor, prin care s-a menținut sentința penal nr. 1748 din 7 decembrie 2007 Judec toriei Oradea, pronunțat în dosarul cu numrul de mai sus, având ca obiect cerere de revizuire.
La apelul nominal fcut în cauz s-a prezentat revizuienta recurent, în stare de deținere, asistat de aprtorul din oficiu, av., în baza delegației nr. 1489/2008, emis de Baroul Bihor.
Procedura de citare a fost legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, dup care:
Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța a acordat prților cuvântul asupra recursului.
Aprtorul revizuientei recurente a solicitat admiterea recursului și casarea celor dou hotrâri pronunțate în cauz în sensul admiterii în principiu și în fond a cererii de revizuire formulat de recurent și, în urma anulrii hotrârii atacate, s se dispun achitarea acesteia.
Procurorul a solicitat respingerea recursului declarat de revizuient și menținerea, ca temeinic și legal, a hotrârilor recurate, artând c în mod corect instanțele au respins cererea de revizuire formulat de recurent, motivele invocate neîncadrându-se între cele expres prevzute de lege și, mai mult de atât, nu au fost nici dovedite.
Revizuienta recurent, în ultimul cuvânt, a solicitat ca, în urma admiterii recursului su, s-i fie redus pedeapsa, artând c are în întreținere 8 copii minori.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de faț, pe baza actelor și lucrrilor de la dosar, constat urmtoarele:
Prin sentința penal nr. 1748 din 7 decembrie 2007, Judec toria Oradea, în baza art. 403 alin. 3 teza a II- Cod procedur penal, a respins ca neîntemeiat cererea de revizuire formulat de condamnata (fost ), deținut în O, cu privire la sentința penal nr. 3050/1998 a Judec toriei Oradea, pronunțat în dosar nr. 5707/1998, dispunând obligarea revizuientei la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, prima instanț a reținut urmtoarele c, prin sentința penal nr. 3050/1998 a Judec toriei Oradea, inculpata (în prezent ) a fost condamnat în baza art. 208 alin. 1, 209 al.1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, la o pedeaps de 4 ani și 6 luni închisoare, pedeaps ce a fost apoi contopit în baza art. 39 alin. 1 Cod penal cu o pedeaps de 1 an și 8 luni închisoare, aplicat prin sentința penal nr. 1327/1997 a Judec toriei Oradea, la care s-a adugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca în final s execute pedeapsa rezultant de 4 ani 10 luni închisoare.
Totodat, s-a menținut revocarea suspendrii sub supraveghere a executrii pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate prin entința penal nr. 423/1996 a Judec toriei Oradea, urmând s execute inculpata și aceast pedeaps alturi de pedeapsa rezultant din cauza respectiv.
S-a reținut ca stare de fapt c, în data de 2 februarie 1998, în jurul orelor 11,00, inculpata s-a deplasat la locuința prții vtmate, din, nr. 341, jud. B și constatând c partea vtmat lipsește de acas, a intrat în cas prin forțarea unui geam. Din interior a sustras un pachet de detergent " Prima", un sculeț din pânz cu uscat, cartofi, precum și o secure. Inculpata a dus apoi bunurile furate la domiciliul su, iar ulterior sculețul cu și pachetul cu "" au fost ridicate de ctre organele de poliție și restituite prții vtmate, care nu s-a mai constituit parte civil.
Aceast sentinț a rmas definitiv prin neapelare.
Motivele revizuirii, invocate de deținuta, aflat în executarea pedepsei de 6 ani și 2 luni închisoare, sunt în sensul c exist o împrejurare, necunoscut instanței, c autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat este, în realitate, fiica sa, care la acea dat avea vârsta de 12 ani și care în ziua respectiv, fiind lsat nesupravegheat acas, a furat bunurile respective de la partea vtmat. Susține de asemenea c în ziua respectiv ea era plecat de la orele 8,00 dimineața la piaț, împreun cu numita.
Judectoria a reținut c, potrivit art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedur penal, cererea de revizuire este întemeiat dac s-au descoperit fapte sau împrejurri ce nu au fost cunoscute de instanț la soluționarea cauzei, în condițiile în care, faptele sau împrejurrile noi ar putea dovedi netemeinicia hotrârii de condamnare.
Prima instanț a reținut c revizuienta a invocat ca motive de revizuire aceleași împrejurri ce au fost învederate instanței de fond, ca aprri și cu ocazia judecrii infracțiunii. Astfel, se observ c în considerentele hotrârii de condamnare, instanța de fond a reținut c declarațiile inculpatei au fost contradictorii, întrucât în cursul urmririi penale a afirmat c sculețul de pânz cu, gsit în casa sa și recunoscut de partea vtmat, ar fi fost dobândit ca urmare a cerșitului din zona localitții, iar în ce privește pachetul de detergent, l-ar fi cumprat din magazinul din sat. În fața instanței, inculpata a afirmat, dup cum s-a reținut în considerentele hotrârii, c bunurile gsite la domiciliul su au fost sustrase de la partea vtmat de fetița sa în vârst de 12 ani, în timp ce ea era plecat de acas. Se constat c, instanța de fond a apreciat c declarațiile inculpatei nu sunt sincere, înlturând totodat și declarația martorei, propus de inculpat, martor care a declarat c la data comiterii infracțiunii a fost împreun cu inculpata în alt loc, astfel c era imposibil ca inculpata s fi comis infracțiunea. Cu acea ocazie instanța de fond a artat motivele pentru care a înlturat aceste declarații.
În aceast situație, invocarea din nou a acelorași împrejurri în susținerea cererii de revizuire, nu constituie fapte sau împrejurri noi, necunoscute de instanț cu ocazia judecrii cauzei. Din acest motiv, s-a apreciat c nu se impune a se încuviința audierea unor martore propuse de revizuient prin care aceasta a dorit s dovedeasc c fiica sa ar fi comis fapta în timp ce ea era plecat de acas. Împrejurarea ce se dorește a fi dovedit rmâne aceeași și nu are caracterul de noutate solicitat de prevederile art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedur penal.
Apelul declarat de revizuient împotriva acestei sentințe a fost respins de Tribunalul Bihor, prin decizia penal nr. 25/A din 4 februarie 2008, instanța de apel apreciind c în mod temeinic prima instanț a respins cererea de revizuire formulat de condamnat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuienta, solicitând admiterea lui și casarea celor dou hotrâri pronunțate în cauz în sensul admiterii în principiu și în fond a cererii de revizuire formulat de recurent și, în urma anulrii hotrârii de condamnare atacate, s se dispun achitarea acesteia.
Examinând decizia prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedur penal, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevzute de art. 385/9 Cod procedur penal, curtea constat c aceasta este legal și temeinic, iar recursul declarat de revizuient este nefondat și urmeaz a fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Astfel, în cadrul procesului penal, judecata constituie cea mai important activitate procesual deoarece, în cursul ei se soluționeaz conflictul de drept penal dedus în justiție, adic problema existenței faptei penale, a vinovției fptuitorului și a aplicrii unei sancțiuni.
Autoritatea de lucru judecat este considerat un principiu, exprimat în adagiul non bis in idem, principiu care nu mai permite declanșarea unei nou judecți cu privire la aceeași fapt și aceeași persoan, dac acestea au fcut obiectul unei judecți pentru care exist o hotrâre definitiv.
În virtutea autoritții de lucru judecat, hotrârea judectoreasc penal este considerat ca o expresie a adevrului -res iudicata pro veritae habetur.
Stabilitatea hotrârilor penale definitive este necesar, dar nu în detrimentul soluționrii juste și legale a cauzelor penale, condiții în care prților li s-a dat posibilitatea s exercite cile extraordinare de atac, prin intermediul crora se poate verifica dac în cursul primei judecți nu au fost svârșite erori sau abuzuri.
Revizuirea, cale extraordinar de atac, este destinat a îndrepta în exclusivitate erorile judiciare, legea procesual penal precizând expres care sunt cazurile de revizuire, adic situațiile care îndreptțesc presupunerea serioas c s-a comis o eroare judiciar.
Revizuienta, prin cererea formulat, a invocat cazul de revizuire prevzut de art. 349 alin. 1 lit. a Cod procedur penal, respectiv c s-au descoperit fapte sau împrejurri ce nu au fost cunoscute de instanț la soluționarea cauzei.
Or, este evident c faptele probatorii trebuie s fie noi, iar nu mijloacele de prob a unei fapte sau împrejurri cunoscute de instanț la soluționarea cauzei.
În cauz, cererea de revizuire este întemeiat pe o aprare cunoscut de instanț și verificat la soluționarea cauzei, condiții în care în mod corect prima instanț a apreciat cererea de revizuire ca neîntemeiat.
O soluție de admitere a cererii de revizuire întemeiat pe o aprare cunoscut de instanț și de achitare a revizuientei în baza reaudierii unui martor ascultat cu ocazia judecții în fond și a reaprecierii acestei probe ar fi în mod evident greșit, ea aducând atingere autoritții de lucru judecat.
Faț de cele preced, curtea apreciaz s soluția atacat este temeinic și legal și cum nu se constat nici existența vreunui caz de casare susceptibil a fi luat în discuție din oficiu, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedur penal, va respinge ca nefondat recursul revizuientei care, în baza art. 192 alin. 2 și art. 189 Cod procedur penal, va fi obligat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru aprarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedur penal,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de condamnata revizuient, nscut la 27.04.1971, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr. 25/A din 4 februarie 2008, pronunțat de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Oblig pe recurent s plteasc statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITV.
Pronunțat în ședința public azi, 27 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR, GREFIER,
- - - - -
red. decizie -
jud. apel -
jud. fond
dact. 3 ex. 4.04.2008, pc
Președinte:Soane LauraJudecători:Soane Laura, Pătrăuș Mihaela, Groza Gheorghe