Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 163/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 163/

Ședința publică din 10 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu

JUDECĂTOR 3: Irina președinte secție

Judecător: - - - vicepreședintele Curții de APEL GALAȚI

Grefier:

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații, și, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 208 - 209 Cod penal, împotriva deciziei penale nr. 336/A din 30.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. - apărătorul din oficiu al inculpaților recurenți -, și, în baza delegației nr. 3755/27.08.2009 eliberată din oficiu de Baroul Galați, lipsă fiind intimații părți responsabile civilmente, intimat - autoritate tutelară - Consiliul Județean G, intimat reprezentant legal Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, prin care s-a arătat că la dosar s-au depus procesele - verbale privind îndeplinirea mandatelor de aducere din care rezultă următoarele: în privințainculpatului-, că potrivit evidenței rezultă că are domiciliu în G, - Veche, nr. 105, că la adresa din G, str. G -,. 1A,.42 nu a fost găsită nici o persoană, precum și că vecinul acestuia - Noar Gam enționat că inculpatul a locuit cu chirie la această adresă, dar nu mai locuiește de aproximativ două săptămâni; iar în privința inculpatului - rezultă că, potrivit evidențelor, acesta figurează cu domiciliul în G,-, că la adresa din G,-,.42, unde a locuit cu chirie, nu mai locuiește de aproximativ două săptămâni, precum și că nu a fost găsită nici o persoană la adresa din mandatul de aducere, după care:

Av. depune la dosar dovada lipsei de la termenul anterior. Arată că mama inculpatului i-a adus la cunoștință că familia locuiește la o altă adresă, respectiv în G,cartier 17, -.6,.20, că la adresa din G,- A,.42, au locuit cu chirie, iar la adresa din G, str. - veche este un imobil în renovare.

Reprezentanta Ministerului Public arată că deși s-a indicat o altă adresă, informația nu provine de la o instituție oficială, pentru a fi verificată,că inculpații au fost citați la toate adresele indicate,cât și prin afișare și s-a constatat de altfel că se și sustrăgeau până la acest moment și tot nu se prezentau, deși au locuit acolo.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că s-au făcut toate demersurile în cauză, au fost citați inculpații cu mandat de aducere, s-au depus procesele-verbale de căutare ale acestora la domiciliu, iar cele afirmate de d-na av. sunt simple susțineri, nedovedite, iar în adresele din evidența populației inculpații figurează cu același domiciliu. În prezent inculpații și sunt majori, au împlinit 18 ani. Nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată.

Apărătorul inculpaților recurenți solicită a se aprecia cu privire la recursurile formulate de către inculpați, având în vedere că instanța de fond a dat dovadă de clemență față de ei și a dispus condamnarea acestora la pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Instanța a dat eficiență atât circumstanțelor reale, dar și circumstanțelor personale ale inculpaților, reținând că au dat declarații și au avut o atitudine de sinceritate și de regret în fața instanței de judecată, motiv pentru care a aplicat pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Raportat la această situație, urmează a se aprecia cu privire la recursurile inculpaților, să se aprecieze dacă se impune sau nu reducerea pedepselor aplicate, sub cuantumul stabilit de instanța de fond, cu onorariu pentru apărător din oficiu.

Reprezentanta Ministerului Public consideră că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, întrucât s-a avut în vedere de către instanțe natura și gravitatea infracțiunii, iar pedepsele au fost just individualizate, conform criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, reținând în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.74 lit.a și c Cod penal și s-a aplicat în acest fel pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită. Față de situația personală a inculpaților și de vârsta acestora, consideră că o altă măsură sau sancțiune,ori un alt mod de individualizare a pedepselor nu se impune. Solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de inculpați, cu obligarea la cheltuieli.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 31/11.01.2008 pronunțată de Judecătoria Galați in dosarul nr- s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c Cod penal și a art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal și la art. 80 Cod penal (faptă săvârșită la data de 11/12.07.2005).

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani și 2 (două) luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani și 2 (două) luni.

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c Cod penal și a art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal și la art. 80 Cod penal (faptă săvârșită la data de 11/12.07.2005).

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

S-a aplicat inculpatului - pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani.

A fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și a art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârșită la data de 11/12.07.2005).

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani, stabilit în condițiile art. 110 Cod penal.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani.

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și a art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârșită la data de 11/12.07.2005).

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 1 (un) an și 6 (șase) luni, stabilit în condițiile art. 110 Cod penal.

S-a aplicat inculpatului - pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 1 (un) an și 6 (șase) luni.

A fost condamnat inculpatul A - la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și a art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârșită la data de 11/12.07.2005).

În temeiul art. 85 Cod penal, s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2420/30.11.2005 a Judecătoriei Galați (definitivă la data de 03.01.2006).

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 2420/30.11.2005 a Judecătoriei Galați, în pedepsele componente, astfel:

- 1 (un) an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2420/30.11.2005 a Judecătoriei Galați, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și a art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârșită la data de 08/09.04.2004), și

-6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2388/12.10.2004 a Judecătoriei Galați (rămasă definitivă la data de 24.10.2004), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și a art. 74 alin. 1 lit. a, b și c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârșită la data de 11/12.04.2004).

În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală, cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2420/30.11.2005 a Judecătoriei Galați, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită la 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare.

În temeiul art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2388/12.10.2004 a Judecătoriei Galați, urmând ca inculpatul A- să execute această pedeapsă alături de pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare, mai sus stabilită.

În final, în privința inculpatului A- s-a dispus să execute o pedeapsă de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului A-, pe perioada executării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și a art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârșită la data de 11/12.07.2005).

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani, stabilit în condițiile art. 110 Cod penal.

S-a aplicat inculpatului - pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani.

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și a art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârșită la data de 11/12.07.2005).

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni, stabilit în condițiile art. 110 Cod penal.

S-a aplicat inculpatului - pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentințelor penale mai sus arătate.

În temeiul art. 14 și 346 Cod de procedură penală, în referire la art. 998 și 1000 alin. 2 Cod civil, au fost obligați în solidar inculpații, -, -, A-, - și -, iar pe inculpații minori, -, A-, - și - în solidar și cu părțile responsabile civilmente și, și, respectiv și, la plata sumei de 1.010 RON cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă

În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de 300 RON (pentru faza de urmărire penală), respectiv în sumă de 550 RON (pentru faza de cercetare judecătorească la instanța de fond), s-a dispus fi avansate din fondul Ministerului Justiției, către Baroul d e Avocați G, iar contravaloarea expertizelor medico-legale efectuate în cauză, în sumă de 61,50 RON, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției, în contul nr. -Z-X-, al Spitalului Clinic de Urgență "Sf. " G, deschis la Trezoreria

În temeiul art. 191 alin. 1, 2 și 3 Cod de procedură penală, au fost obligați inculpații la plata de cheltuieli judiciare către stat, astfel:

- inculpatul la plata sumei de 250 RON;

- inculpatul - la plata sumei de 180 RON;

- inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata sumei de 180 RON;

- inculpatul -, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata sumei de 180 RON;

- inculpatul A-, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata sumei de 320 RON;

- inculpatul -, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 380 RON;

- inculpatul -, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata sumei de 320 RON.

Pentru pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpații sunt prieteni, locuind cu toții în același cartier și obișnuind să se întâlnească adesea.

În seara zilei de 11.07.2005, în jurul orei 21:00, inculpații, -, -, A-, - și - s-au întâlnit în zona blocului 1A, pe strada - -. La un moment dat, inculpatul - a propus celorlalți inculpați să sustragă bunuri din consignația aparținând G, aflată la parterul blocului 1B, aceștia fiind de acord cu această propunere. În acest scop, inculpatul - a adus un levier de care urma să se folosească pentru a pătrunde în consignație.

Înainte de a pune în practică rezoluția infracțională, inculpații au stabilit modul în care urmau să acționeze. Astfel, au hotărât ca în interiorul consignației să intre, după ce vor escalada gardul împrejmuitor și vor forța geamul de la toaleta consignației, numai inculpații și -. Inculpatul urma să escaladeze și el gardul împrejmuitor, cu scopul de a transporta bunurile de la geamul toaletei, până la gard, de unde să le preia inculpații - și -. La rândul lor, acești doi inculpați trebuiau să ascundă bunurile sustrase, într-o scară de bloc. În fine, inculpații - și A- trebuiau să meargă în spatele consignației, pentru a asigura paza locului faptei.

În continuare, inculpații au procedat conform planului, în consignație intrând numai inculpații și -. Odată intrați în consignație, prin forțarea geamului de la toaletă, cei doi inculpați au încărcat în mai multe sacoșe de plastic diferite bunuri, pe care le dădeau inculpatului. Acesta, la rândul său, le dădea peste gard mai departe inculpaților - și -.

Fiind sesizate organele de poliție prin serviciul de urgență 112, un echipaj aflat în patrulare i-a depistat la locul faptei pe inculpații, - și, având asupra lor mai multe sacoșe cu bunuri sustrase. La vederea lucrătorilor de poliție, cei trei inculpați au abandonat bunurile sustrase și au încercat să fugă, însă au fost imobilizați. Bunurile au fost recuperate de lucrătorii de poliție, fiind restituite ulterior părții vătămate (proces-verbal, fila 64 dosar urm. pen.).

La scurt timp după aceasta, a fost depistat în scara 3 blocului 1A situat în apropiere și inculpatul -, care avea asupra sa patru sacoșe de bunuri sustrase din consignația aparținând părții vătămate Inculpatul a fost reținut de către organele de poliție, iar bunurile au fost ridicate și restituite ulterior părții vătămate (proces-verbal, fila 65 dosar urm. pen.). De asemenea, a mai fost restituită părții vătămate și suma de 1.350.000 ROL, găsită asupra inculpatului.

După sosirea lucrătorilor de poliție, inculpatul -, împreună cu inculpații - și A-, s-au ascuns într-o scară de bloc, chemându-l mai târziu acolo și pe martorul C. Potrivit declarației acestui martor, cei trei inculpați aveau mai multe sacoșe de bunuri (a apreciat că erau vreo zece). Inculpații i-au solicitat ajutorul martorului pentru a transporta bunurile, însă acesta nu a fost de acord. Bunurile respective nu au mai fost găsite de către organele de poliție.

Partea vătămată G, prin reprezentant legal, a apreciat valoarea bunurilor sustrase (inclusiv moneda divizionară și bancnotele aflate în casa de bani) la suma de 21.000.000 ROL. Întrucât au fost recuperate bunuri în valoare de 10.900.000 ROL, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză numai pentru suma de 10.100.000 ROL.

Audiați fiind cu respectarea garanțiilor procesuale, inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, astfel cum au fost prezentate mai sus. Inculpaților, -, A-, - și - le-a fost prezentat materialul de urmărire penală, în condiții legale, fiind încheiate procese-verbale în acest sens (filele 100-104 dosar urm. pen.). Inculpaților și - nu li s-a prezentat materialul de urmărire penală, aceștia fiind plecați dințară în cursul urmăririi penale. Declarațiile de recunoaștere ale inculpaților se coroborează atât între ele, cât și cu declarațiile martorilor audiați, precum și cu consemnările proceselor-verbale de cercetare la fața locului, respectiv de depistare, încheiate de organele de poliție.

Prima instanță a reținut că vinovăția inculpaților este pe deplin dovedită prin materialul probator existent la dosarul cauzei. Inculpații au săvârșit fapta cu intenție directă, urmărind sustragerea bunurilor în scopul însușirii pe nedrept a acestora.

La individualizarea și dozarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților în conformitate cu prevederile art. 72. pen. prima instanță a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății, pericolul social concret al faptei comise, atitudinea inculpaților pe parcursul cercetării penale, modul de săvârșire al faptei, dar și datele referitoare la persoana fiecăruia dintre inculpați.

Prima instanță, în aprecierea atitudinii procesuale de care au dat dovadă inculpații, a reținut în favoarea acestora circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c pen. cu consecința reducerii pedepselor ce vor fi aplicate sub limita minimă prevăzută de lege. De asemenea, cu privire la inculpații -, și -, observând că aceștia se află la primul impact cu legea penală, prima instanța a reținut și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a pen.

Față de modalitatea de săvârșire a faptei (noaptea, prin efracție, de mai multe persoane împreună), precum și față de valoarea bunurilor sustrase, prima instanța a aplicat pedepse cu închisoarea tuturor celor șapte inculpați. Pedepsele ce au fost aplicate au fost apreciate - pentru fiecare inculpat în parte - în funcție de participarea efectivă a fiecăruia la săvârșirea faptei. La dozarea pedepselor ce au fost aplicate, instanța a ținut seama totodată și de antecedentele penale ale inculpaților, de atitudinea avută în cursul cercetării judecătorești, precum și de vârstele pe care le aveau inculpații la data comiterii faptei. În fine, la dozarea pedepselor ce au fost aplicate, instanța de fond a ținut seama de conținutul referatelor de evaluare întocmite în cauză.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond observat că partea vătămată G, prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 1.010 RON (reprezentând de prejudiciu nerecuperat din totalul prejudiciului cauzat de către inculpați). Prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale, motiv pentru care a dispus obligarea inculpaților în solidar, iar a inculpaților minori în solidar și cu părțile responsabile civilmente, la plata de despăgubiri către partea civilă legal constituită.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat apel inculpații, si, apreciind-o ca netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, apreciate ca fiind prea mari raportat la contribuția minoră la săvârșirea infracțiunii.

Au arătat că au colaborat cu organele de poliție, au fost prezenți la toate termenele de judecată (cu excepția unuia dintre ei), astfel încât se impune reducerea pedepselor aplicate de instanța de fond.

Prin decizia penală nr. 336 din 30.07.2009 a Tribunalului Galați, apelurile declarate de inculpați au fost respinse ca nefondate, aceștia fiind obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că, instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate celor trei apelanți-inculpați, in conformitate cu criteriile prev. de art. 72. pen, reținând în favoarea acestora circumstanțe atenuante judiciare si aplicându-le pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

S-a reținut că, în apel, nu se mai justifică o altă reducere a pedepselor, având in vedere modalitatea si împrejurările in care apelanții-inculpați au comis faptele, contribuția fiecăruia, urmarea produsă dar si persoana acestora.

Astfel, in privința apelantului-inculpat s-a constatat că acesta, fiind major, a săvârșit fapta împreună cu mai mulți inculpați minori, in calitate de autor, având o contribuție determinantă, iar din referatul de evaluare întocmit in cauză rezultă că acesta are perspective medii de reintegrare in societate, având tendința de a frecventa un anturaj cu preocupări preponderent antisociale.

In ceea ce-l privește pe inculpatul, s-a reținut că pedeapsa aplicată este adecvată contribuției acestuia la săvârșirea faptei dar si persoanei inculpatului, din referatul de evaluare întocmit rezultând că perspectivele de reintegrare in societate a acestuia sunt medii, inculpatul neasumându-și responsabilitatea pentru conduita infracțională si neconștientizând importanța respectării legilor si a normelor procesuale.

Aceeași este și situația inculpatului, din referatul de evaluare întocmit rezultând că perspectivele sale de reintegrare in societate sunt medii.

Actele in circumstanțiere depuse in apel d e către cei trei apelanți-inculpați au fost apreciate ca nefiind de natură să conducă la concluzia că scopul pedepselor aplicate va putea fi atins prin reducerea acestora.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs aceiași inculpați, reiterând susținerile formulate și în fața instanței de apel.

Au solicitat, în esență, redozarea pedepselor în sensul micșorării cuantumului acestora, apreciind că au avut o contribuție minoră la comiterea faptelor.

Recursul este nefondat.

Verificând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de inculpați Curtea constată că pedepsele aplicate celor trei inculpați au fost în mod corect individualizate, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal.

Astfel, la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, contribuția fiecărui inculpat la comiterea acestora, valoarea prejudiciului cauzat precum și faptul că acesta nu a fost acoperit integral dar și circumstanțele personale ale inculpaților.

Lipsa antecedentelor penale și atitudinea corectă manifestată pe parcursul procesului penal de către inculpați au fost reținute ca circumstanțe atenuante în favoarea acestora cu consecința aplicării unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise.

Pe de altă parte, s-au avut în vedere concluziile referatelor de evaluare întocmite in cauză din care rezultă că perspectivele tuturor celor trei recurenți inculpați de reintegrare în societate sunt medii, aceștia având tendința de a frecventa anturaje cu preocupări preponderent antisociale, neasumându-și responsabilitatea pentru conduita infracțională si neconștientizând importanța respectării legilor si a normelor procesuale.

Față de toate aceste aspecte ce caracterizează fapta și persoana inculpaților, Curtea apreciază că o reducere a pedepselor ce le-au fost aplicate este nejustificată motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 385 indice 15 punctul 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursurile declarate de inculpați, aceștia urmând a fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații - ( fiul lui și, născut la data de 26.05.1989 în G, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, domiciliat în G--107, fără forme legale în G,str. G -.1A.42 jud. G, CNP-- ), (fiul lui și, născut la data de 22.09.1987 în G, cetățean român, 10 clase, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în G,--107, fără forme legale în G str. - -.1 A.42,CNP--) și - (fiul lui și, născut la data de 03.05.1986 în G, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, domiciliat în G, str. -. 3D. 3 jud. G, CNP--) împotriva deciziei penale nr. 336/A/30.07.2009 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 31/11.01.2008 a Judecătoriei Galați ).

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe inculpații -, și - la câte 400 lei fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Suma de 900 lei (lot 3 inculpați), reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs - avocat, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 10.12.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red.dec.jud.

Jud.apel -

Jud.fond

Tehnored.CG/2 ex./15.12.2009

Președinte:Daniela Liliana Constantinescu
Judecători:Daniela Liliana Constantinescu, Aurel Burlacu, Irina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 163/2009. Curtea de Apel Galati