Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1632/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
2645/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1632/
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Damian Dolache
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.582/A din data de 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, în baza delegației nr.-/24.11.2009, eliberată de Baroul București (atașată la fila 7 din dosar), lipsă fiind intimatul parte vătămată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită audierea unui martor, al cărui nume este.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestei cereri, ca inadmisibilă, arătând că proba cu martori nu se poate administra în calea de atac a recursului.
Curtea respinge cererea formulată, întrucât, în calea de atac a recursului, nu se poate administra decât proba cu înscrisuri.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, în temeiul art.38515pct.2 lit.b din Codul d e procedură penală, casarea deciziei atacate, dar și a sentinței pronunțate în primă instanță, iar, pe fond, achitarea acestuia conform art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a sau e din Codul d e procedură penală.
În susținerea recursului, arată că, din probele administrate în cauză, nu rezultă cu certitudine că inculpatul a săvârșit fapta de care este acuzat. De asemenea, raportul de expertiză medico-legală a concluzionat că acesta a avut un discernământ redus la momentul presupusei fapte.
Solicită a se avea în vedere și faptul că prejudiciul a fost recuperat, motiv pentru care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că, în speță, este incident cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, întrucât instanța de apel nu a procedat la audierea singurului martor ocular, care nu a fost ascultat nici de către instanța de fond. Astfel, din procesele verbale privitoare la îndeplinirea mandatelor de aducere emise pe numele martorului în cursul judecății în primă instanță, rezultă că acesta locuiește la adresa indicată la dosar, însă nu s-a prezentat pentru a fi audiat în fond. În aceste condiții, în raport cu poziția procesuală a inculpatului, instanța de apel trebuia să dispună măsuri pentru aducerea martorului în fața sa, în vederea audierii, aceasta fiind obligatorie și necesară pentru lămurirea situației de fapt, câtă vreme, din actele dosarului, rezultă că persoana respectivă a fost singurul martor ocular al faptei.
Pentru acest motiv, solicită admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, în vederea audierii martorului, cu menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul cu privire la cazul de casare invocat de reprezentantul Ministerului Public, arată că se opune trimiterii cauzei spre rejudecare, considerând că se impune achitarea inculpatului de către instanța de recurs, întrucât acesta este nevinovat, astfel cum rezultă din probatoriul administrat.
Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt potrivit art.38513alin.3 din Codul d e procedură penală, arată că suferă de afecțiuni psihice și că nu a săvârșit fapta de furt reținută în sarcina sa.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.427/F din data de 10 septembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 3 B - Secția Penală a hotărât astfel:
În baza art.334 din Codul d e procedură penală, a admis cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice, cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului, din art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal în art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.e, g și alin.2 lit.b cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal.
În baza art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.e, g și alin.2 lit.b cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 28 august 1977 în localitatea L Gară, județul C, CNP -) la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie.
În baza art.71 alin.1 din Codul penal, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.350 din Codul d e procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.88 din Codul penal, a dedus din durata pedepsei principale perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 05 aprilie 2009 și până la zi.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art.113 din Codul penal, a dispus față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical.
În baza art.191 alin.1 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 135 lei, reprezentând cuantumul taxei de expertizare a acestuia de către, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 05 aprilie 2009, în jurul orei 0200-0230, partea vătămată s-a oprit la fast-food-ul aparținând SC SRL, situat pe B-dul -, pentru a cumpăra o șaorma. În vederea achitării acestui produs, partea vătămată a scos banii din portofelul pe care îl avea în buzunarul din spate al pantalonilor, după care a pus acel portofel în același buzunar. Partea vătămată a stat câteva minute pe trotuar, timp în care inculpatul, profitând de neatenția sa, i-a sustras din buzunar portofelul, fapta fiind observată de martorul (vânzător la unitatea anterior menționată). Nesesizând activitatea infracțională a inculpatului, partea vătămată s-a urcat imediat într-un taximetru, constatând abia ulterior că nu mai avea asupra sa portofelul în care se aflau suma de 15 lei și documente personale. După săvârșirea faptei, inculpatul a venit la unitatea de unde partea vătămată și-a cumpărat șaorma, cu intenția de a-și cumpăra și el ceva de mâncare, cu banii din portofelul acesteia, moment în care vânzătorul, în speță martorul ocular, l-a întrebat dacă portofelul îi aparține. În acel moment, din portofelul pe care inculpatul îl ținea în mână, a căzut cartea de identitate a părții vătămate, acest amănunt fiind observat și de martorul, care a constatat că actul respectiv nu aparținea inculpatului. Imediat, cei doi martori l-au luat la întrebări pe inculpat, cu privire la modalitatea în care a ajuns în posesia sa portofelul părții vătămate, discuția acestora atrăgând atenția unui echipaj de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. La controlul corporal efectuat asupra inculpatului, s-a găsit un portofel în care se aflau suma de 15 lei, o carte de identitate pe numele și un permis de bibliotecă pe același nume. Inculpatul a declarat, la solicitarea lucrătorilor de poliție, că a găsit portofelul în apropiere, pe un tomberon, pentru ca, ulterior, să revină asupra acestei declarații, relatând că a găsit portofelul în cursul zilei, pe jos. a fost restituit de către organele de cercetare penală, pe bază de dovadă, părții vătămate, care nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului.
La stabilirea acestei situații de fapt, Judecătoria a avut în vedere următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate (care a precizat că, în data de 05 aprilie 2009, în jurul orei 0200, și-a cumpărat o șaorma de la fast-food-ul în cauză, cu o parte din banii pe care îi avea în portofel, după care și-a pus acel obiect din nou în buzunar, luând un taxi din apropiere spre casă, constatând ulterior că nu mai avea asupra sa portofelul); declarațiile martorului (care a arătat că a văzut momentul în care inculpatul, aflat în apropierea părții vătămate, profitând de neatenția acesteia, i-a sustras din buzunar portofelul, înainte ca ea să se urce în taximetru și că obiectul respectiv a fost găsit asupra inculpatului de către lucrătorii de poliție, cu ocazia controlului corporal); declarațiile martorului (care a afirmat că l-a văzut pe inculpat având asupra sa portofelul părții vătămate, din care a căzut o carte de identitate ce nu îi aparținea acestuia); procesul verbal încheiat de către organele de poliție din cadrul Secției 10 la data de 05 aprilie 2009, cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului (din mențiunile căruia rezultă că, asupra acestuia, la controlul corporal, a fost găsit portofelul părții vătămate, fiind consemnate la acel moment și declarațiile verbale ale inculpatului și martorilor, cei din urmă precizând că acesta avea asupra lui un portofel pe care îl văzusesă cu puțin timp înainte în mâna părții vătămate); dovada de predare către partea vătămată a portofelului și conținutului acestuia (suma de 15 lei, carnet de student, permis de bibliotecă, carte de identitate); planșa fotografică privind aspectele fixate cu ocazia recunoașterii de bunuri (care surprind momentele în care partea vătămată recunoaște că potofelul găsit asupra inculpatului îi aparține); declarația martorului asistent (care a precizat că a participat la recunoașterea inculpatului din fotografii, de către martorul ); planșa fotografică privind recunoașterea inculpatului de către martorul din fotografii generate de baza de date a sistemului.
Judecătoria, invocând dispozițiile art.69 din Codul d e procedură penală, a înlăturat, ca nesincere, declarațiile inculpatului, cu motivarea că acestea nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. În acest sens, a apreciat că explicațiile inculpatului cu privire la modalitatea în care a intrat în posesia portofelului părții vătămate nu sunt credibile, în condițiile în care, pe de o parte, martorii audiați au prezentat o altă situație de fapt, iar, pe de altă parte, acesta a susținut versiuni diferite cu prilejul fiecărei declarații. Astfel, inculpatul a negat săvârșirea faptei, precizând inițial că portofelul îi aparține (aspect ce rezultă din procesul verbal de prindere în flagrant), pentru ca, ulterior, să arate că l-a găsit pe un tomberon, chiar în noaptea respectivă, iar, în final, să susțină că l-a găsit pe jos, cu o zi înainte.
În drept, Judecătoria a apreciat că fapta inculpatului, săvârșită într-un loc public (în accepțiunea art.152 lit.a din Codul penal), pe timp de noapte și având ca obiect inclusiv acte care servesc pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.e, g și alin.2 lit.b din Codul penal.
Judecătoria a reținut în sarcina inculpatului și stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal, în raport cu pedeapsa anterioară de 3 ani închisoare, pentru care a fost arestat la data de 19 noiembrie 2001 și eliberat la data de 05 februarie 2003, cu un rest rămas neexecutat de 356 zile de închisoare.
La individualizarea pedepsei, Judecătoria a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.52 și art.72 din Codul penal, făcând referire la gradul de pericol social relativ ridicat al faptei, ce rezultă din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acesteia și la circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist, fiind condamnat și anterior tot pentru infracțiuni de furt calificat, a manifestat în permanență o atitudine procesuală nesinceră, iar, la momentul săvârșirii faptei, avea discernământul scăzut, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză, în raport cu ale cărui concluzii a dispus și luarea, față de acesta, a măsurii de siguranță prevăzute de art.113 din Codul penal, respectiv obligarea la tratament medical.
Împotriva acestei sentințe,a declarat apelîn termenul legal (la data de 17 septembrie 2009)inculpatul, care a solicitat achitarea sa, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a sau e din Codul d e procedură penală, susținând că nu a săvârșit fapta de care este acuzat, iar, din concluziile raportului de expertiză medico-legală, rezultă că are discernământul redus.
PrinDecizia penală nr.582/A din data de 29 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I Penală a hotărât astfel:
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În baza art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicată acestuia surata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 05 aprilie 2009 și până la zi.
În baza art.350 din Codul d e procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul, analizând întregul probatoriu administrat în cauză, a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, încadrarea ei juridică și întrunirea tuturor condițiilor legale pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, deși inculpatul nu a recunoscut fapta dedusă judecății, susținând că a găsit portofelul fie pe un tomberon, fie pe jos, însă în niciun caz nu l-a sustras din buzunarul părții vătămate, Tribunal a apreciat că probele administrate în cauză dovedesc fără putință de tăgadă că acesta a săvârșit fapta respectivă.
În acest sens, Tribunalul a făcut referire, în primul rând, la declarațiile martorului, din care rezultă că acesta a văzut momentul în care inculpatul, aflat în apropierea părții vătămate și profitând de neatenția acesteia, i-a sustras din buzunar portofelul, mai înainte ca ea să se urce în taximetru, bunul respectiv fiind găsit ulterior de către lucrătorii de poliție asupra inculpatului, cu ocazia controlului corporal al acestuia.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că declarațiile martorului anterior menționat se coroborează cu declarațiile martorului, care a arătat în mod constant că l-a văzut pe inculpat având asupra sa portofelul părții vătămate, din care a căzut o carte de identitate care nu îi aparținea acestuia, precum și cu declarațiile părții vătămate, care a precizat că, în data de 05 aprilie 2009, în jurul orei 0200, și-a cumpărat o șaorma cu o parte din banii pe care îi avea în portofel, după care a pus acel obiect din nou în buzunar și a luat un taxi din apropiere spre casă, constatând ulterior că nu mai avea asupra sa portofelul.
În același timp, Tribunalul a apreciat că declarațiile părții vătămate și ale celor doi martori se coroborează și cu procesul verbal încheiat de către organele de poliție din cadrul Secției 10 la data de 05 aprilie 2009, cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului, în care s-a menționat că, asupra acestuia, la controlul corporal, a fost găsit portofelul părții vătămate, fiind consemnate la acel moment și declarațiile verbale ale inculpatului și martorilor prezenți, care au precizat că acesta avea asupra lui un portofel, pe care îl văzuseră cu puțin timp înainte în mâna părții vătămate, precum și cu procesul verbal de recunoaștere a bunului sustras, din care rezultă că partea vătămată a identificat portofelul găsit asupra inculpatului ca aparținându-
În ceea ce privește împrejurarea că partea vătămată a declarat, în fața instanței de apel, că nu l-a observat pe inculpat în locul unde ea se afla și că portofelul i-a căzut din buzunar, fiindu-i restituit de către organele de poliție, astfel că, în opinia sa, inculpatul este nevinovat, Tribunalul a apreciat că ea nu poate conduce la concluzia că inculpatul nu a săvârșit fapta pentru care este judecat, întrucât toate celelalte probe administrate în cauză dovedesc fără niciun dubiu acuzația adusă acestuia.
În consecință, Tribunalul a apreciat că, prin probatoriul cauzei, a fost răsturnată prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea inculpatului, conform art.52și art.66 din Codul d e procedură penală, iar acesta nu a reușit să dovedească lipsa de temeinicie a acelui probatoriu.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că, în speță, nu este incidentă vreo cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei săvârșite de inculpat, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică stabilind că acesta a avut discernământ, chiar dacă scăzut.
Tribunalul a mai apreciat că, în cauză, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul duratei acesteia, cât și al modalității sale de executare, dându-se eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art.72 din Codul penal, dar și scopului reglementat de art.52 din Codul penal, astfel că nu există motive de reducere a pedepsei respective.
În acest sens, Tribunalul a reținut că, stabilind o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, deși inculpatul a mai suferit și alte condamnări anterioare pentru infracțiuni de același gen, prima instanță a avut în vedere într-o măsură suficientă circumstanțele personale ale acestuia, respectiv împrejurarea că are discernământul scăzut, precum și circumstanțele reale ale faptei, îndeosebi pericolul social concret al acesteia, în contextul săvârșirii repetate de către inculpat a unor fapte de aceeași natură.
Împotriva deciziei Tribunalului,a declarat recursîn termenul legal (la data de 05 noiembrie 2009)inculpatul, fără a-l motiva în scris, conform art.38510alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a solicitat, reiterând criticile formulate în apel, achitarea sa, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a sau e din Codul d e procedură penală, susținând, pe de o parte, că, din probele administrate în cauză, nu rezultă cu certitudine că ar fi săvârșit fapta de care este acuzat, iar, pe de altă parte, că, potrivit raportului de expertiză medico-legală, a avut un discernământ redus la momentul presupusei fapte.
Tot în dezbateri, reprezentantul Ministerului Publica invocat incidența în speță a cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, care a fost pus în discuție de către C, conform art.3859alin.3 teza I și alin.4 din Codul d e procedură penală.
Analizând decizia atacată, în raport cu actele dosarului, cu toate motivele invocate în dezbateri, precum și cu celelalte cazuri de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Instanța de apel, înlăturând apărarea inculpatului în sensul că nu a săvârșit fapta de furt dedusă judecății, fără a proceda la ascultarea singurului martor ocular al cauzei, (neaudiat nici în cursul judecății în primă instanță), a pronunțat o hotărâre nelegală, prin care s-a încălcat principiul general al nemijlocirii judecății, prevăzut de art.289 din Codul d e procedură penală.
În acest sens, Curtea constată că declarațiile martorului din cursul urmăririi penale (filele 18-19 și 24, ) sunt singura probă directă din care rezultă că inculpatul ar fi sustras portofelul din buzunarul de la spate al pantalonilor părții vătămate, martorul relatând că a văzut personal această faptă.
În schimb, celălalt martor al cauzei, și organele de poliție care au efectuat cercetarea la fața locului au relevat, în declarațiile formulate (filele 20-21, și fila 116, ) și respectiv în procesul verbal întocmit (filele 7-8, ), fapte ulterioare, și anume că inculpatul a fost văzut în posesia portofelului conținând cartea de identitate a părții vătămate și că acel bun a fost descoperit asupra lui, la controlul corporal.
Astfel fiind și în condițiile în care, din declarațiile părții vătămate (filele 9-11, fila 57, și fila 12, verso, ), rezultă fără niciun dubiu că nu l-a observat pe inculpat în preajma sa și nici nu a perceput personal momentul pretinsei sustrageri a portofelului, obiect despre care opinia acesteia este că i-a căzut din buzunar, astfel pierzându-l pe stradă, iar inculpatul, la rândul său, a negat în permanență că a furat acel portofel (filele 33, 35 și 40, fila 20, și fila 10, ), susținând că el doar l-a găsit, chiar dacă a fost inconsecvent în precizarea locului și momentului, aspect însă explicabil având în vedere tulburările psihice cu care a fost diagnosticat, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică (filele 106-108, ), ascultarea nemijlocită a martorului este esențială pentru stabilirea corectă a situației de fapt și, implicit, a încadrării juridice, permițând a se constata dacă fapta într-adevăr dovedită realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e, g și alin.2 lit.b din Codul penal sau al infracțiunii mai puțin grave de însușirea bunului găsit, prevăzută de art.216 alin.1 teza a II-a din Codul penal.
Sub acest aspect, cu ocazia audierii nemijlocite a martorului, în condiții de contradictorialitate, trebuie lămurit dacă el a văzut într-adevăr momentul sustragerii portofelului din buzunarul pantalonilor părții vătămate și, pentru verificarea credibilității sale, trebuie stabilit și motivul pentru care, în caz afirmativ, nu a reacționat de îndată ce a observat această faptă, alertând-o eventual pe partea vătămată, întrucât, din declarațiile anterioare ale acestui martor, care se coroborează cu cele ale martorului, rezultă că el a intervenit numai în momentul în care inculpatul s-a prezentat la fast-food-ul unde lucra, pentru a-și cumpăra de mâncare cu bani din acel portofel.
În legătură cu martorul în discuție, Curtea constată că acesta locuiește în continuare la adresa declarată în faza de urmărire penală, astfel cum rezultă din procesele verbale repetate întocmite cu ocazia punerii în executare a mandatelor de aducere emise pe numele său în cursul judecății în primă instanță (filele 53, 91 și 122, ), însă a refuzat în mod sistematic să se prezinte pentru a fi audiat, situație în care, pe lângă aplicarea amenzii judiciare prevăzute de art.198 alin.2 din Codul d e procedură penală, se poate recurge, pentru aducerea lui silită în fața instanței, la mijlocul procedural prevăzut de art.183 din Codul d e procedură penală, punându-se în vedere organelor de poliție competente să procedeze la punerea efectivă în executare a mandatului de aducere.
În acest context, Curtea constată și faptul că dispozițiile art.327 alin.3 din Codul d e procedură penală (aplicate în mod greșit de către prima instanță în privința aceluiași martor, fără ca acest aspect să fi fost cenzurat de către instanța de apel, în virtutea caracterului integral devolutiv al căii de atac cu care a fost sesizată, prevăzut de art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală) nu sunt incidente în cauză, întrucât nu există niciun motiv pentru a se considera că ascultarea nemijlocită a martorului nu mai este posibilă în cursul judecății, astfel încât să se dea citire declarațiilor sale din faza de urmărire penală.
Față de aceste considerente, având totodată în vedere regimul specific al probatoriului ce poate fi administrat în prezenta cale de atac, conform art.38514alin.1 din Codul d e procedură penală, care nu permite ascultarea martorului de către instanța de recurs, precum și împrejurarea că nepronunțarea cu privire la una dintre probele esențiale ale cauzei (care este de natură a influența însăși soluția procesului) constituie motiv legal de casare, potrivit art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.c teza I din Codul d e procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul, va casa în întregime decizia atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, respectiv Tribunalul București.
Întrucât, pentru aceleași motive anterior expuse, nu sunt lămurite până în prezent situația de fapt și încadrarea juridică, existând serioase dubii asupra săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de furt calificat, ce face obiectul trimiterii sale în judecată, Curtea constată că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în ceea ce îl privește (cu referire îndeosebi la condiția principală prevăzută de art.143 alin.1 din Codul d e procedură penală, dar și la cea prevăzută de art.148 lit.f teza I din Codul d e procedură penală), astfel încât, în temeiul art.139 alin.2 din Codul d e procedură penală, va dispune, din oficiu, revocarea acelei măsuri și punerea de îndată în libertate a inculpatului, de sub puterea nr.60/05.04.2009 emis de Judecătoria Sectorului 3 B, dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului vor rămâne în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a inculpatului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, conform art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 28 august 1977 în localitatea L Gară, județul C, CNP -) împotriva Deciziei penale nr.582/A din data de 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Casează, în întregime, decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, Tribunalul București.
Revocă măsura arestării preventive a inculpatului și dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea nr.60/05.04.2009 emis de Judecătoria Sectorului 3 B, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 10.12.2009
/ - -
C - 3.
Președinte:Damian DolacheJudecători:Damian Dolache, Carmen Veronica Găină, Niculae
