Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 17/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 17
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă Chirvasă
JUDECĂTOR 3: Aurel
GREFIER -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul recurent, împortriva deciziei penale nr. 19/A din data de 11 ianuarie 2007 Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru inculpatul recurent, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța constată că nu se impune citarea părților civile intimat și întrucât nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar a fost despăgubită.
Av. pentru inculpatul recurent arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.
Av. pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului formulat de inculpat pentru următoarele motive:
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că între părți a avut loc o înțelegere prin care mașina a fost luată pentru o datorie pe care partea vătămată o avea față de inculpat, și nu sustrasă de acesta din urmă. La fila 20 dosar nr. 1706/2006 există un înscris sub semnătură privată intitulat declarație, din cuprinsul căruia rezultă că mașina a fost dată de u, drept garanție.
Solicită, în concluzie, față de probatoriul administrat și motivele expuse pe larg, în cererea de recurs, admiterea recursului așa cum a fost formulat, schimbarea încadrării juridice din " furt calificat" în "abuz de încredere".
Reprezentantul Parchetului având cuvântul cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice, arată că din probatoriul administrat rezultă vinovăția reținută în sarcina inculpatului, prin actul de inculpare.
Consideră că pedeapsa aplicată este corectă și legală.
Referitor la declarația depusă la dosar, la termenul anterior, din care rezultă relațiile apropiate dintre părți, nu justifică cu nimic acțiunea inculpatului, fapta reținută prin actul de inculpare iar din declarație rezultă clar intenția de a vinde autoturismul, nu existența unei înțelegeri cu privire la o datorie.
Prin probatoriul administrat s-a confirmat vinovăția inculpatului, motiv pentru care formulează concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat, ca nefundat, și menținerea deciziei Tribunalului Vaslui.
CURTEA
Analizând actele și lucrările dosarului constată:
Prin sentința penală nr.1278/13.07.2006, Judecătoria Bârlada hotărât condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 al.1, 209 al.1 lit. e, g, i Cod penal cu aplicarea art.74 al.2, art.76 lit. c, 37 lit. b Cod penal.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b, e Cod penal pe durata prevăzută de art.71 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată u nu s-a constituit parte civilă.
A fost admisă acțiunea civilă a părții civile și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest sens, Judecătoria Bârlada reținut că partea vătămată este proprietarul autoturismului Wolksvagen B-0495 PK pe care i l-a trimis fratele său din Spania, plecat să muncească în acea țară. În luna decembrie 2005 inculpatul s-a întors în țară din Franța unde o perioadă scurtă de timp locuise și partea vătămată. Întâlnindu-l pe partea vătămată, inculpatul l-a acuzat pe acesta de furtul unor bunuri de-ale inculpatului aflate în apartamentul din Franța unde locuiseră împreună. În seara de 8.01.2006 partea vătămată se afla cu autoturismul sus-menționat în zona "Casa Auto" din B împreună cu numitul, când a apărut inculpatul care a pretins părții vătămate să-i plătească 500 Euro pentru bunurile despre care inculpatul susținea că-i fuseseră sustrase.
Tot atunci inculpatul a luat cheile și actele autoturismului drept garanție pentru plata sumei pretinse. Partea vătămată a plecat din acel loc, părăsind autoturismul, deoarece el nu avea decât un rând de chei la autoturism. După 1-2 zile, inculpatul s-a hotărât să sustragă autoturismul părții vătămate, rămas parcat în zona "Casa Auto" iar apoi să-l vândă. În acest scop, inculpatul a cerut printr-o convorbire telefonică numitului din, județul G, să-i găsească un cumpărător pentru autoturism. Așa a fost găsită partea civilă din T, cu care inculpatul urma să negocieze vânzarea autoturismului la data de 11.01.2006.
Ca urmare, la 11.01.2006, autoturismul a fost deplasat de un conducător auto dinspre zona "Casa auto" spre atelierul de reparații auto al numitului din B, atelier în care inculpatul s-a întâlnit cu partea civilă. Aici, după ce autoturismul a fost verificat din punct de vedere tehnic de către, partea civilă a cumpărat autoturismul plătind inculpatului 3000 lei, după care partea civilă a plecat cu autoturismul la A doua zi, a verificat autoturismul cumpărat și a constatat că acesta prezenta avarii la o portieră, motiv pentru care a dus autoturismul la atelierul numitului din, solicitându-i acestuia să-i restituie cei 3000 lei plătiți inculpatului. În timp ce autoturismul se afla în atelierul menționat, aici au sosit lucrătorii de poliție care astfel au identificat autoturismul în cauză, iar la data de 18.01.2006 autoturismul a fost restituit părții vătămate, conform dovezii de predare-primire din aceeași dată.
Situația de fapt prezentată a fost stabilită pe baza probelor administrate la urmărirea penală: procesul-verbal de cercetare la fața locului din 18.01.2006, declarația părții vătămate, declarația părții civile, declarațiile martorilor, -, -, precum și pe baza declarațiilor date în instanță de către martorii -, -,.
Prin declarațiile date la urmărirea penală inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de furt a autoturismului, susținând că prin fapta sa a intenționat să recupereze contravaloarea bunurilor pe care partea vătămată le-a sustras anterior din locuința din Franța. Aceste apărări ale inculpatului nu au fost primite deoarece nu s-a dovedit că partea vătămată ar fi convenit cu inculpatul stingerea datoriei prin remiterea autovehiculului către inculpat.
În instanță, inculpatul nu s-a prezentat la niciunul din termenele de judecată.
La termenul din 13.07.2006, apărătorul inculpatului a propus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de către inculpat din infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. e, g, i Cod penal, reținută prin rechizitoriu, în infracțiunea de abuz de încredere, prevăzută de art.213 Cod penal.
Din probele administrate nu rezultă că între părți ar fi existat o convenție prin care partea vătămată să fi încredințat inculpatului detenția autoturismului. Dimpotrivă, din probe rezultă că inculpatul a luat autoturismul din posesia părții vătămate fără acordul acesteia.
Pentru considerentele arătate, instanța a menținut încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu, respectiv a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. e, g, i Cod penal, pentru care a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea.
Circumstanțele reale ale cauzei - cu precădere împrejurarea că inculpatul avea de primit de la partea vătămată o sumă de bani - sunt apreciate ca circumstanță atenuantă în temeiul art.74 alin.2 Cod penal, motiv pentru care pedeapsa închisorii a fost coborâtă sub minimul special, conform art.76 lit. c Cod penal.
Inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 lit. b Cod penal - a mai fost condamnat prin sentința penală 260/26.02.2002 a Judecătoriei Bârlad la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, arestat la 1.06.2000, liberat la 11.09.2002, cu un rest de 19 zile.
Ca urmare, executarea pedepsei închisorii se va face prin privarea de libertate a inculpatului.
În condițiile prevăzute de art.71 Cod penal, inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b, e Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.
Privitor la cererea prin care partea civilă a solicitat ca inculpatul să-i restituie suma de 3000 lei RON, din actele dosarului a rezultat că inculpatul nu ar fi restituit această sumă cumpărătoarei autoturismului. În aceste condiții, potrivit art.998-999 cod civil cererea de despăgubiri civile formulată de va fi admisă și va fi obligat inculpatul să-i plătească părții civile suma de 3.000 lei RON despăgubiri civile delictuale, sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală la data plății efective.
Potrivit art.191 alin.1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuielile judiciare avansate în proces. Inculpatul a plătit onorariul avocatului din oficiu care i-a asigurat asistență juridică în instanță.
Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpatul care, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății în infracțiunea de abuz de încredere și, pe cale de consecință, condamnarea la pedeapsa amenzii penale. Pe latură civilă s-a solicitat înlăturarea obligării inculpatului la plata de despăgubiri materiale către partea civilă având în vedere declarația acesteia că a primit suma de 3000 lei de la inculpat.
Prin decizia penală nr.19/11 ianuarie 2007 Tribunalului Vasluia fost admis apelul inculpatului, hotărârea modificată în latura civilă în sensul că s-a luat act de acoperirea prejudiciului cauzat părții civile.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.
S-au menținut celelalte dispoziții.
S-a statuat asupra cheltuielilor judiciare.
Tribunalul a reținut că:
Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului în baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și al modalității de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal. Instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante conform art.74 al.2 Cod penal, dând eficiență dispozițiilor art.76 Cod penal, referitoare la coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Pedeapsa astfel individualizată este una extrem de blândă, așa încât, față de starea de recidivă postexecutorie a inculpatului - recidivist de obicei - nu se impune reindividualizarea acesteia în sensul reducerii.
Solicitarea inculpatului, de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de abuz de încredere este nefondată. Inculpatul i-a luat părții vătămate cheile de la mașină pentru aod etermina să-i plătească o datorie (contravaloarea unor bunuri pe care, se susține de către inculpat, le-ar fi sustras partea vătămată pe când părțile au locuit împreună, în Franța) după care, folosind fără drept acele chei, a luat autoturismul deplasându-l din locul în care se afla într-un alt loc și, după ce a găsit un cumpărător, l-a vândut părții civile, intenția inculpatului de însușire, fără drept, fiind evidentă tocmai prin această vânzare pe care inculpatul a efectuat-o, fără a avea vreun drept asupra bunului sau vreo împuternicire în acest sens din partea vătămatului. În aceste condiții, s-a reținut în mod corect încadrarea juridică în infracțiunea de furt calificat, ale cărei elemente constitutive sunt îndeplinite atât sub aspectul laturii subiective cât și sub aspectul laturii obiective.
De altfel această apărare a inculpatului a fost invocată și la instanța de fond, care a analizat-o la rândul ei.
Hotărârea este nelegală sub aspectul omisiunii instanței de fond de a aplica și pedeapsa accesorie prevăzută de art.64 lit. c Cod penal, pedeapsă care se aplică automat, ca efect al condamnării la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție. Însă, în apelul inculpatului nu se poate interveni în acest sens deoarece s-ar crea acestuia o situație mai grea în propria cale de atac, fapt ce ar fi contrar principiului non reformatio in pejus.
Apelul inculpatului este însă fondat sub aspectul laturii civile având în vedere că în apel s-a prezentat partea civilă care a declarat că inculpatul i-a restituit suma de 3000 lei plătită acestuia cu titlul de preț pentru autoturismul VW. Raportat considerentelor expuse, tribunalul, în temeiul art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de inculpat și va desființa, în parte, în latură civilă, sentința apelată.
Rejudecând, s-a luat act că prejudiciul cauzat părții civile a fost recuperat prin restituire.
A fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea dedusă judecății, în infracțiunea de abuz de încredere.
În termen hotărârea a fost recurată de inculpat cu motivarea că nu există o faptă de furt, ci una de abuz de încredere, având în vedere înscrisul aflat la fila 20 dosar de fond, înscris din care rezultă că partea vătămată a înmânat cheile autoturismului furat inculpatului.
Recursul formulat nu este fondat.
Înscrisul aflat la fila 20 dosar de fond nu confirmă că între părți a existat o convenție prin care partea vătămată să încredințeze inculpatului autoturismul.
În primele declarații partea vătămată descrie amănunțit împrejurările în care inculpatul a intrat în posesia cheilor și a actelor autovehiculului, declarația coroborându-se cu declarațiile martorilor.
Chiar dacă ar fi reală susținerea inculpatului precum că partea vătămată i-a încredințat cheile autovehiculului drept garanție pentru plata unei datorii, infracțiunea de furt tot există, inculpatul nu și-a însușit numai cheile ci a luat autoturismul, bun pe care l-a vândut ulterior părții civile.
Instanța de fond și instanța de apel au reținut corect că fapta inculpatului se circumscrie conținutului infracțiunii de furt calificat și nu de abuz de încredere, având în vedere că nu a avut o detenție legitimă asupra bunului pe care l-a vândut părții civile.
Pentru aceste motive, în baza art.38515pct.1 lit. "b" Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.19 din 11.01.2007 a Tribunalului Vaslui, decizie pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- -
-
21.2008.-
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Mihaela Chirilă Chirvasă, Aurel
