Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 170/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
2971/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.170/
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR - -
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați și împotriva Deciziei penale nr.128/A/8.XII.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.002.511/19.2010, depusă la fila 22, și recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, în substituirea avocatului titular, având depusă la dosar delegația nr.002.512/19.2010, aflată la filele 23-24, lipsind intimatul-parte civilă Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare - Sucursala O-A Unitatea de Administrare T Sud.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că starea de arest preventiv a recurenților-inculpați, menținută prin hotărârea instanței de apel, va înceta pe data de 5.II.2010, după care;
Curtea învederează faptul că la termenul din data de 08.2010, din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art.3859pct.17 Cod procedură penală, sub aspectul încadrării juridice dată faptei penale reținută în sarcina recurentului-inculpat, sens în care a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.a și e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art.221 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, iar, în ceea ce-l privește pe recurentul-inculpat, cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 Cod procedură penală, în referire la omisiunea instanței de apel dea analiza toate motivele de apel invocate de acesta.
Apărătorul din oficiu al recurenților-inculpați arată că, în recursurile inculpaților, nu mai invocă cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală, așa cum a precizat apărătorul din oficiu la termenul anterior, și își însușește cazurile de casare puse în discuție din oficiu, solicitând restituirea cauzei la instanța de apel, spre rejudecare.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor și asupra cazurilor de casare puse în discuție din oficiu, inclusiv cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei penale reținută în sarcina inculpatului,precum și asupra stării de arest preventiv a recurenților-inculpați.
Apărătorul din oficiu al recurenților-inculpați, susținând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.17 Cod procedură penală, arată că nu sunt probe că inculpatul ar fi participat în vreun fel la luarea rezoluției infracționale și, pe latură obiectivă, infracțiunea de furt s-a consumat la momentul la care coinculpatul a aruncat ultima țeavă din mașină, inculpatul neparticipând la infracțiunea de furt, însă, având în vedere faptul că a vândut bunurile împreună cu coinculpatul și, din punct de vedere teoretic, este posibil să-l fi văzut pe acesta aruncând țevile din autoturism sau să fi luat la cunoștință că provin din furt, se impune schimbarea încadrării juridice a faptei penale, așa cum Curtea a pus în discuție, din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de tăinuire.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, susținând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 Cod procedură penală, arată că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel invocate de acesta și nu s-a pronunțat asupra cererii referitoare la modalitatea de executare a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art.81-83 Cod penal, considerente pentru care solicită admiterea recursurilor, casarea deciziei penale și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, pentru ambii inculpați, spre a nu fi privați de o cale de atac.
Referitor la măsura arestării preventive, arată că, la acest moment procesual, nu se mai mențin temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, respectiv nu există probe că cercetarea lor în stare de libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică sau ar impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal, cu atât mai mult cu cât cei doi nu doresc să-și îngreuneze situația juridică, motive pentru care solicită revocarea măsurii arestării preventive a recurenților-inculpați.
Reprezentantul Ministerului Publicapreciază că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite cerințele art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală, așa încât solicită menținerea stării de arest preventiv a ambilor inculpați.
Pe fondul recursurilor, arată că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei penale reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat în cea de tăinuire, întrucât, din probele administrate, rezultă că acesta a acționat ca și coautor la acțiunea de sustragere. Mai mult decât atât, inculpații au avut atitudini oscilante și au încercat să se disculpe reciproc, deși, inițial, au recunoscut comiterea infracțiunii și au descris cu lux de amănunte, în prezența apărătorului, modalitatea de săvârșire, așa încât a se reține că inculpatul a acționat ca autor, iar inculpatul ca tăinuitor, nu s-ar circumscrie împrejurărilor în care fapta a fost comisă, prin sustragerea dintr-un vehicul aflat în mișcare și dotat cu elemente de asigurare.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, arată că, într-adevăr, instanța de apel a formulat o motivare expeditivă, în cuprinsul căreia nu s-a raportat la elementele care au fost invocate de inculpat referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei, în susținerea căreia apărătorul a învederat mai multe criterii ce țin de circumstanțele reale și de cele personale, pe care însă instanța nu le-a avut în vedere, apreciind numai că s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, considerente pentru care solicită admiterea recursului declarat de inculpatul, casarea, în parte, a deciziei penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru acest inculpat, respingerea recursului declarat de inculpatul, cu menținerea stării de arest a celor doi inculpați, deducerea duratei prevenției de la data de 27.IV.2009 la zi și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat, personal, arată că este nevinovat, tatăl său a murit la scurt timp după decesul mamei, are doi copii și nu știe unde se află aceștia, agentul de poliție l-a urmărit și l-a bătut pe pentru a declara că a participat la acțiunea de sustragere.
Recurentul-inculpat, personal, arată că dorește să fie cercetat în stare de libertate pentru a se îngriji de cei 5 frați și solicită reducerea cuantumului pedepsei închisorii, care este prea severă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că, prin sentința penală nr. 110/12.08.2009 pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), e) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, condamnarea inculpatului la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), e) Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru comiterea aceleiași infracțiuni.
În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților, iar, în baza art. 88 Cod penal, s-a dedus prevenția acestora începând cu data de 27.04.2009 la zi.
În temeiul art. 71 Cod penal, au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a constatat recuperat, prin restituire în natură, prejudiciul de 20.240 lei cauzat părții civile Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare - Sucursala O-A - Unitatea de Administrare T Sud și a fost respinsă cererea acesteia de obligare a inculpaților la plata sumei de 16.455 lei despăgubiri civile.
Au fost obligați inculpații la plata sumei de 1400 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, în dimineața zilei de 27 aprilie 2009, pe strada C, din localitatea T M, pe care locuiesc cei doi inculpați, circula autocamionul marca R Diesel cu nr. de înmatriculare - aparținând Drum, care transporta mai multe materiale, piese componente și bare din cupru al căror proprietar era Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare - Sucursala O - A - Unitatea de Administrare T Sud, cu sediul în comuna P, județul T, piese ce urmau a fi montate la stația de irigații 14 situată în extravilanul municipiului T Drumul fiind deteriorat, autocamionul circula cu viteză mică, fiind condus de martorul, însoțit în cabină și de către martorii și, angajați la ANIF, Unitatea de Administrare T Sud.
Inculpatul, ieșind din curte, a văzut camionul din care erau aruncate mai multe bare din cupru. Când autocamionul a ajuns în dreptul cimitirului din cartierul M, l-a văzut pe prietenul său aruncând bare din cupru. După ce a coborât, inculpatul l-a observat pe prietenul său și i-a făcut semn să vină să-l ajute să ia barele aruncate din camion. a fost de acord, l-a ajutat să ia barele și să le așeze pe marginea drumului, după care au mers la locuința inculpatului, au luat calul și căruța, în care au încărcat barele din cupru, și, împreună, au plecat în cartierul, la locuința martorei, despre care știau că se ocupă cu colectarea fierului vechi și a metalelor neferoase. Inculpații i-au predat acesteia întreaga cantitate de cupru, iar, în urma cântăririi, a rezultat că cele 5 bare sustrase din autocamion aveau greutatea de 92 kg. Întrucât nu deținea suma de 900 lei, ce urma să le-o plătească inculpaților, martora le-a cerut să revină în după-amiaza aceleași zile.
Când autocamionul a ajuns la destinație, conducătorul auto și cei doi martori au deschis oblonul autocamionului, care are deschidere pe lateral, și au constatat că o parte din barele de cupru lipseau, dându-și seama că au fost sustrase pe timpul transportului.
De îndată, l-au anunțat pe șeful de formațiune de lucru, care a sesizat în scris Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, fără a indica numărul de bare din cupru sau cantitatea sustrasă, dar care a precizat că prejudiciul are o valoare aproximativă de 15.000 lei.
În aceeași zi, lucrătorii de poliție s-au deplasat la domiciliul martorei și au ridicat cele 5 bare din cupru sustrase, în greutate de 92 kg și în valoare de 20.240 lei - așa cum rezultă din adresa nr. 946 din 27.04.2009 a părții civile, pe care le-au restituit reprezentantului părții civile, conform procesului - verbal de predare - primire.
În drept, instanța a apreciat că faptele comise de cei doi inculpați, în modalitatea reținută, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) și e) Cod penal, pentru inculpatul fiind aplicabile și dispozițiile art. 37 lit. b) Cod penal, privind recidiva postexecutorie, în raport cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 30/23.03.1998 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 206/27.01.1999 a Curții de APEL BUCUREȘTI.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv împrejurările în care au fost comise faptele, gradul de pericol social ridicat al acestora, determinat de modul de operare, precum și circumstanțele personale ale inculpaților. Sub acest aspect, s-a reținut că inculpatul este recidivist, a avut o poziție nesinceră în timpul cercetării judecătorești, este fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, cu doi copii minori în întreținere, iar inculpatul are vârsta de 19 ani, este fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit și fără copii minori, nu are antecedente penale, însă a fost inițiatorul faptei și a avut o contribuție mai mare la comiterea acesteia, a adoptat o poziție nesinceră pe parcursul cercetărilor, în sensul că și-a recunoscut vinovăția, dar a încercat să inducă ideea unei participări reduse a prietenului său, inculpatul.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații și, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, inculpatul a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) Cod procedură penală, arătând că nu a comis infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina sa, iar inculpatul a invocat netemeinicia hotărârii, susținând că se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată, în sensul reținerii dispozițiilor art. 81 Cod penal, având în vedere în acest sens vârsta sa fragedă, faptul că prejudiciul a fost recuperat, precum și împrejurarea că a conștientizat gravitatea faptei comise, astfel încât scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate.
Prin decizia penală nr. 128/A/8.12.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați și i-a obligat pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Totodată, a fost menținută starea de arest preventiv a apelanților - inculpați și s-a dedus din pedeapsă prevenția acestora de la 27.04.2009 la 8.12.2009.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a arătat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și că participarea ambilor inculpați la săvârșirea infracțiunii de furt calificat este pe deplin dovedită cu depozițiile martorilor, în special ale martorei (fila 35 dosar urmărire penală), și chiar cu declarația inculpatului dată în ziua comiterii faptei (fila 43 dosar urmărire penală), în care a povestit în mod amănunțit circumstanțele săvârșirii infracțiunii.
S-a mai reținut de către instanța de apel că încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpați este temeinică și legală, iar pedepsele judicios stabilite, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal.
De asemenea, s-a apreciat că latura civilă a fost rezolvată potrivit probelor administrate, în baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală, prejudiciul fiind recuperat.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, pentru netemeinicie, solicitând, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, reindividualizarea pedepselor ce le-au fost aplicate.
Totodată, la termenul de judecată din data de 8 ianuarie 2010, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 3859alin. 3 și 4 Cod procedură penală, a pus în discuția părților incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 punctul 10 Cod procedură penală, în varianta omisiunii instanței de apel dea se pronunța asupra unei cereri esențiale pentru inculpatul, de natură să garanteze drepturile acestuia și să influențeze soluția procesului, precum și cazul de casare reglementat de art. 3859alin. 1 punctul 17 Cod procedură penală, sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei comise de inculpatul, sens în care instanța de recurs a pus în discuție, în temeiul dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală, schimbarea calificării juridice din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), e) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal.
În ședința publică din data de 29.01.2010, când au avut loc dezbaterile asupra recursurilor declarate de inculpați, aceștia, asistați fiind de apărătorul din oficiu, au învederat faptul că nu mai înțeleg să susțină cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, invocat la termenul precedent, solicitând admiterea căilor de atac promovate pentru incidența cazurilor de casare puse în discuție din oficiu.
Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 punctele 10 și 17 Cod procedură penală, Curtea apreciază recursurile declarate de inculpații și ca fiind fondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 378 alin. 3 Cod procedură penală, instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate, în vederea garantării intereselor legitime ale părților în proces și respectării caracterului echitabil al procedurii judiciare în care acestea sunt implicate.
În cauză, analizând decizia penală atacată sub aspectul legalității, Curtea constată că Tribunalul Teleorman nu s-a pronunțat asupra motivului de apel invocat de inculpatul în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, instanța de apel examinând în considerentele hotărârii pronunțate doar aspectele invocate de inculpatul în legătură cu greșita sa condamnare și făcând o referire generică la faptul că "încadrarea în drept este temeinică și legală, iar pedepsele judicios stabilite, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal".
Ca urmare, se constată că Tribunalul nu a examinat în concret temeinicia pedepsei, în funcție de criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 alin. 1 Cod penal și de condițiile reglementate în art. 81 alin. 1 Cod penal, prin raportare la situația specifică și datele personale ale inculpatului, nefiind menționate motivele pentru care instanța de apel a considerat corectă aprecierea judecătoriei că scopul pedepsei aplicată inculpatului nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a sancțiunii penale, în regim privativ de libertate.
Procedând în acest mod, Tribunalul a omis să se pronunțe asupra cererii și apărărilor formulate de inculpatul și care aveau un caracter esențial pentru clarificarea situației lui juridice și stabilirea unei pedepse care, prin cuantum și modalitate de executare, să țină seama atât de circumstanțele reale ale comiterii faptei, cât și de cele personale ale inculpatului, cerere de natură să garanteze drepturile acestuia și să influențeze soluția procesului.
Prin omisiunea de a se pronunța asupra motivului de apel invocat de inculpatul, Tribunalul a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind caracterul echitabil al procesului și care implică obligația instanței de a proceda la un examen atent al tuturor argumentelor și cererilor părților, precum și de a-și motiva hotărârea, mai ales atunci când aceasta este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanță superioară.
Noțiunea de "proces echitabil" presupune ca instanțele să examineze efectiv problemele esențiale și argumentele decisive pentru soluționarea cauzei și să indice cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază deciziile, întrucât numai în acest mod părțile pot exercita efectiv căile de atac prevăzute de lege, iar instanța de control judiciar poate realiza o analiză completă a legalității și temeiniciei hotărârii atacate.
Ca urmare, față de aceste considerente, Curtea constată că, în privința recursului declarat de inculpatul, este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 punctul 10 Cod procedură penală, cu consecința admiterii căii de atac promovate, casării parțiale a deciziei penale atacate și trimiterii cauzei, spre rejudecarea apelului declarat de acest inculpat, la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Teleorman.
În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, se constată că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 punctul 17 Cod procedură penală, Curtea apreciind, pe baza materialului probator administrat, că instanța de fond și cea de apel au dat o greșită calificare juridică faptei penale comisă de acesta.
Astfel, raportat la faptul că, în cauză, nu au fost identificați martori oculari care să fi asistat în mod direct la derularea evenimentelor, Curtea va acorda o eficiență sporită declarațiilor coroborate ale inculpaților, reținând că, la data de 27.04.2009, cu ocazia primelor audieri de către organele de cercetare penală (filele 43-44, 47, 53-54 dosar urmărire penală), aceștia, asistați de apărători din oficiu, au arătat că inculpatul a fost cel care a sustras barele din cupru aparținând societății - parte civilă, inculpatul ajutându-l doar pe acesta, ulterior, să valorifice bunurile sustrase, în vederea obținerii unui folos material, cunoscând că provin din comiterea infracțiunii de furt.
În ceea ce privește declarația inițială a inculpatului, în care a arătat că a fost de față în momentul în care inculpatul a aruncat barele din camion, Curtea nu o poate reține, având în vedere că nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză, respectiv declarațiile ulterioare ale acestui inculpat, precum și declarațiile date de inculpatul pe parcursul întregului proces penal, din care reiese că, dimpotrivă, inculpatul nu a asistat la sustragerea bunurilor, aflând de comiterea faptei ulterior scoaterii acestora din posesia părții vătămate și trecerii lor în sfera de stăpânire a inculpatului.
Așadar, contrar celor reținute de instanța de fond și cea de apel, Curtea constată că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpatul ar fi comis vreo acțiune ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat sau că ar fi cunoscut dinainte care va fi activitatea inculpatului, înlesnind sau ajutând în orice mod la comiterea acesteia ori promițând, înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, că va tăinui bunurile provenite din aceasta.
Intervenția inculpatului, de a-l ajuta pe inculpatul să valorifice bunurile sustrase, s-a produs abia după consumarea infracțiunii de furt calificat comisă de acesta din urmă, la săvârșirea căreia nu a avut nici o contribuție, aflând, ulterior, că țevile ce urmau a fi valorificate în vederea obținerii unui folos material, provin dintr-o faptă prevăzută de legea penală.
Este adevărat că, în cadrul declarațiilor date ulterior, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, inculpații au revenit parțial asupra declarațiilor inițiale, arătând că inculpatul nu a cunoscut împrejurarea că bunurile proveneau din săvârșirea infracțiunii de furt, însă declarațiile de retractare vor fi înlăturate de instanță ca nesincere și făcute cu scopul evident de a-l exonera pe acest inculpat de răspundere penală, în condițiile în care este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) Cod penal.
Chiar dacă dispozițiile procesual penale nu conferă o valoare probatorie superioară anumitor declarații date de părți sau de martori în faza de urmărire penală, trebuie avut în vedere faptul că, pentru ca acestea să poată fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declarațiile de retractare să fie susținute de o justificare valabilă.
În acest sens, Curtea constată că motivul invocat de inculpați, respectiv faptul că ar fi fost constrânși de organul de urmărire penală să dea respectivele depoziții, exercitându-se violențe asupra lor, nu poate fi reținut de instanță, având în vedere atât împrejurarea că inculpații nu au făcut nicio dovadă în acest sens, nefiind înregistrată nicio plângere penală împotriva lucrătorilor de poliție care i-au audiat, cât și faptul că au fost asistați la primele audieri de către apărătorii din oficiu, ca o garanție a respectării tuturor drepturilor procesuale prevăzute lege, precum și mențiunile înscrise de inculpați la finalul declarațiilor din data de 27.04.2009, în sensul că toate consemnările făcute în cuprinsul acestora le-au fost citite și corespund întocmai cu aspectele pe care le-au relatat.
În raport cu situația de fapt reținută, se constată că, în mod greșit, fapta inculpatului a fost încadrată juridic în dispozițiile art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), e) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, Curtea apreciind că aceasta întrunește, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, în varianta înlesnirii valorificării unui bun, în vederea obținerii pentru sine și pentru altul a unui folos material injust, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală.
La stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, Curtea va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal și va ține seama de gradul de pericol social al faptei comise, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care are 5 clase, este fără ocupație și loc de muncă, a avut o atitudine oscilantă pe parcursul cercetărilor, încercând să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare, și este recidivist postexecutoriu, având trei condamnări anterioare la pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea unor infracțiuni de violare de domiciliu, furt calificat, tăinuire, lovire sau alte violențe și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, aspect ce denotă perseverența sa infracțională și faptul că scopul pedepselor aplicate anterior, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare si prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins.
Ca urmare, față de circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea apreciază că aplicarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare, cu executare efectivă, în regim privativ de libertate, este aptă să conducă la realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 Cod penal.
Constatând, pentru considerentele anterior expuse, incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 punctele 10 și 17 Cod procedură penală, Curtea, în temeiul art. 38515punctul 2 literele c) și d) Cod procedură penală, va admite recursurile formulate de recurenții - inculpați și, va casa, în parte, atât decizia penală nr. 128/A/8.12.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția penală, cât și sentința penală nr. 110/12.08.2009 a Judecătoriei Turnu - M și, rejudecând, în fond, numai cu privire la inculpatul, va dispune, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea prev. de art. 208 alin.1-art. 209 alin.1 lit. a) și e) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, text de lege în baza căruia inculpatul va fi condamnat pe la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, împotriva părții vătămate Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare - Sucursala O, A - Unitatea de Administrare T Sud.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare pentru judecarea apelului declarat de apelantul-inculpat vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 300 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale, precum și ale deciziei penale referitoare la starea de arest preventiv și la deducere față de ambii apelanți-inculpați, la obligarea apelantului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Totodată,se va dispune trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul, la aceeași instanță de judecată, respectiv Tribunalul Teleorman,urmând ca instanța de apel să examineze motivul invocat de apelantși, față de schimbarea de încadrare juridică a faptei comise de inculpatul, să pună în discuția părților, în conformitate cu prevederile art. 334 Cod procedură penală,înlăturarea dispozițiilor cuprinse în alin. 1 lit. a) al art. 209 Cod penalîn ceea ce privește infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina inculpatului.
În temeiul art. 38517alin. 4 Cod procedură penală, raportat la art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, se va deduce reținerea și arestarea preventivă pentru recurentul - inculpat începând cu data de 27 aprilie 2009 la zi.
Apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul se mențin și impun, în continuare, privarea lui de libertate, Curtea, în baza art. 3002Cod procedură penală, raportat la art. 160 alin. 1 și alin. 3 Cod procedură penală, va menține starea de arest preventiv a acestuia.
Față de soluția ce urmează a fi pronunțată, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515, punctul 2, literele c și d, Cod procedură penală, admite recursurile formulate de recurenții - inculpați și împotriva Deciziei penale nr. 128/A/8 decembrie 2009 Tribunalului Teleorman - Secția penală, din Dosarul nr-.
Casează, în parte, atât decizia penală, cât și sentința penală nr. 110/12 august 2009 Judecătoriei Turnu - M, județul T, din Dosarul nr- și, în fond, rejudecând numai cu privire la inculpatul:
În temeiul art. 334, Cod procedură penală, dispune, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea prev. de art. 208, alin.1-art. 209, alin.1, literele a și e, Cod penal, cu aplicarea art. 37, litera b, Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 221, alin. 1, Cod penal, cu aplicarea art. 37, litera b, Cod penal.
În temeiul art. 221, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art. 37, litera b, Cod penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, împotriva părții vătămate Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare - Sucursala O, A - Unitatea de Administrare T Sud.
În temeiul art. 192, alin. 3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare pentru judecarea apelului declarat de apelantul-inculpat rămân în sarcina statului, iar suma de 300 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale, precum și ale deciziei penale referitoare la starea de arest preventiv și la deducere față de ambii apelanți-inculpați, la obligarea apelantului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Dispune trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului declarat de apelantul-inculpat, la aceeași instanță de judecată, respectiv la Tribunalul Teleorman.
În temeiul art. 38517, alin. 4, Cod procedură penală, raportat la art. 383, alin. 2, Cod procedură penală, deduce reținerea și arestarea preventivă pentru recurentul-inculpat începând cu data de 27 aprilie 2009 la zi.
În temeiul art. 3002, Cod procedură penală, raportat la art. 160, alin. 1 și alin. 3, Cod procedură penală, menține starea de arest preventiv a recurentului-inculpat, arestat în baza nr.5//28 aprilie 2009, emis de Judecătoria Turnu -M, Județul T, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin. 3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar sumele de câte 300 lei, onorariul apărătorului din oficiu, vor fi suportate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Dact./10.02.2010
Ex.2
Red.--
Red. -Jud.T
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Ioana Alina Ilie
