Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1767/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
2682/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.1767/
Ședința publică din data de 18 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr.516/A/7.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.036.130/24.XI.2009, depusă la fila 16.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că starea de arest preventiv a recurentului-inculpat, menținută prin Încheierea de ședință din data de 27.XI.2009, va înceta pe data de 25.2010, după care;
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală, critică hotărârile penale pentru netemeinicie în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, arătând că pedeapsa de 4 ani și 6 luni este disproporționată în raport cu atitudinea procesuală cooperantă și sinceră a inculpatului, cu valoarea modică a prejudiciului, care a fost recuperat prin restituire, așa încât, în temeiul art.38515pct.2 lit.c Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale și a sentinței penale și, pe fond, reținând circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.c Cod penal și dând eficiență prevederilor art.76 alin.1 lit.c Cod penal, să-i fie aplicată o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că pedeapsa a fost judicios individualizată atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, cu obligarea recurentului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat, personal, arată că a avut o atitudine sinceră și a restituit, integral, prejudiciul, solicitând reducerea cuantumului pedepsei închisorii, care este prea mare.
CURTEA
Prin sentința penală nr.1542/26.08.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr-, în baza art.208 alin. 1 - art. 209 alin.1 lit. a, e Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie.
În baza art.61 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată privind pedeapsa de 863 de zile închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1093/09.05.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, definitivă prin decizia penală nr.479/11.07.2007 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, și s-a contopit restul rămas de executat de 248 zile de închisoare cu pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului, de la data de 21.06.2009 la zi.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 1.pr.pen. s-a luat act că părțile vătămate SC SRL, SC ROMÂNIA SRL, SC SRL și SC SRL nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art.14 rap. la art.346 alin.1 Cod pr.pen. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă a părții civile SC. SRL.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 4717/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Baf ost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 - 209 lit. a, e pen. cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. și art. 37 lit. a pen. reținându-se că în perioada aprilie - iunie 2009 în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a sustras bunuri în valoare totală de aprox. 1500 lei din mai multe hipermarket-uri și a încercat să sustragă bunuri împreună cu numitul.
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângeri părți vătămate, declarații martori, procese verbale de constatare a infracțiunii flagrante, dovezi de restituire bunuri, planșe foto și declarații inculpat.
Astfel, la data de 25.04.2009 inculpatul a intrat în magazinul, s-a deplasat la raionul electronice, a luat detector de căruia i-a rupt ambalajul după care l-a introdus în buzunarul de la pantaloni, fiind oprit de agenții de pază după ce a trecut de casele de marcat fără a achita contravaloarea bunului.
Situația de fapt descrisă a reieșit din declarațiile martorului care se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii încheiat la acea dată și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului care a arătat modalitatea în care a procedat în acea zi în sensul celor menționate mai sus.
Bunul sustras a fost restituit reprezentantului părții vătămate pe bază de dovadă ( 66 ) care a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză.
La data de 28.04.2009 inculpatul împreună cu numitul s-au deplasat în magazinul de unde au încercat să sustragă mai multe produse fiind opriți la timp de către angajații magazinului.
Situația de fapt descrisă a reieșit din declarațiile martorului care se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii încheiat la acea dată și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului și ale numitului.
La data de 03.05.2009 inculpatul a intrat în magazinul România de unde a luat o marchiză de aprox. 4, fiind oprit de agenții de pază după ce a trecut de casele de marcat fără a achita contravaloarea bunului.
Situația de fapt descrisă a reieșit din declarațiile martorului care se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii încheiat la acea dată și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului care a arătat modalitatea în care a procedat în acea zi în sensul celor menționate mai sus.
La data de 09.05.2009 inculpatul a intrat în magazinul, s-a deplasat la raionul electronice, a luat detector de pe care l-a ascuns sub haine, fiind oprit de agenții de pază după ce a trecut de casele de marcat fără a achita contravaloarea bunului.
Situația de fapt descrisă a reieșit din declarațiile martorului care se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii încheiat la acea dată și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului care a arătat modalitatea în care a procedat în acea zi în sensul celor menționate mai sus.
Bunul sustras a fost restituit reprezentantului părții vătămate pe bază de dovadă ( 69 ) care a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză.
La data de 17.06.2009 inculpatul a intrat în magazinul de unde a luat trei freze universale pe care le-a ascuns în buzunarul de la pantaloni, fiind oprit de agenții de pază după ce a trecut de casele de marcat fără a achita contravaloarea bunurilor.
Situația de fapt descrisă a reieșit din declarațiile martorului care se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii încheiat la acea dată și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului care a arătat modalitatea în care a procedat în acea zi în sensul celor menționate mai sus.
Bunurile sustrase au fost restituite reprezentantului părții vătămate pe bază de dovadă ( 68, 70 ) care a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză.
La data de 21.06.2009 inculpatul a intrat în magazinul de unde a luat un ghiveci în valoare de 149,99 lei, fiind oprit de agenții de pază după ce a trecut de casele de marcat fără a achita contravaloarea bunului.
Situația de fapt descrisă a reieșit din declarațiile martorului care se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii încheiat la acea dată și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului care a arătat modalitatea în care a procedat în acea zi în sensul celor menționate mai sus.
În drept fapta inculpatului care în stare de recidivă postcondamnatorie, în perioada aprilie - iunie 2009, în baza aceleași rezoluții infracționale, a sustras bunuri în valoare totală de aprox. 1500 lei din mai multe hipermarket-uri de pe raza sectorului 4 B și a încercat să sustragă bunuri împreună cu numitul în valoare de 276,64 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie și în formă continuată prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e pen. cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. și art. 37 lit. a pen.
Reținerea agravantei prevăzute de lit. a) a art.209 Cod penal s-a impus avându-se în vedere faptul că inculpatul a încercat să sustragă bunuri împreună cu o altă persoană în una dintre ocazii, fapt suficient pentru reținerea și acestei agravante. De asemenea încadrarea s-a făcut în forma consumată deoarece nu prezenta relevanță faptul că unul din actele materiale a rămas în forma tentativei.
De asemenea, actele de executare au fost săvârșite în condițiile art. 152 lit. b Cod penal în interiorul hipermarket-urilor amintite, în timp ce publicul avea acces în acele locuri, fiind incidentă agravanta prevăzută de art. 209 lit. e Cod penal.
Întrucât actele de executare, constând în acțiuni ce realizează fiecare conținutul infracțiuni de furt calificat sau tentativă la aceeași infracțiune, au fost săvârșite la diferite intervale de timp, în realizarea aceleași rezoluții infracționale, urmează a reținut incidența art. 41 alin. 2 Cod penal.
Prezenta infracțiune a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal, în condițiile în care prin sentința penală nr. 1093/09.05.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 B inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și liberat condiționat la 16.09.2008, cu un rest de 248 de zile, iar cea mai mare parte din actele materiale au fost săvârșite în timpul liberării condiționate, neavând relevanță sub aspectul încadrării juridice că ultimul dintre actele materiale a fost săvârșit după considerarea ca executată a pedepsei mai sus menționate.
În procesul complex de individualizare a pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al infracțiunii, raportat la împrejurările comiterii acestora, multitudinea actelor materiale, urmările produse respectiv repararea prejudiciul produs în totalitate, persoana și conduita inculpatului, care așa cum reiese din fișa de cazier judiciar este recidivist, a mai suferit anterior multiple condamnări, nu are o ocupație sau un loc de muncă, este consumator de droguri, dar și atitudinea sinceră a acestuia după săvârșirea infracțiunii rezultată din recunoașterea săvârșirii faptelor, natura și limitele pedepselor prevăzute de lege.
Conform art. 52 Cod penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul său este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni instanța a apreciat că se impune în cauză cu prisosință aplicarea unei pedepse cu închisoarea.
Scopul pedepselor anterioare nu a fost atins, inculpatul dovedind că nu s-a îndreptat, dimpotrivă, a încălcat din nou legea penală, perseverând în comiterea de fapte antisociale.
Prima instanță nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului dat fiind faptul că acesta a fost prins de fiecare dată în flagrant delict, este recidivist, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate tocmai ca urmare a intervenției prompte a angajaților magazinelor părți vătămate. De asemenea instanța a mai avut în vedere și multitudinea actelor materiale săvârșite în perioada menționată mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei sub aspectul cuantumului.
Prin decizia penală nr. 561/A/07.10.2009 Tribunalul București - Secția I Penală a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, a menținut arestare preventivă a inculpatului, a dedus reținerea și arestarea preventivă la zi și în conformitate cu art. 192 alin. 2 Cod procedură penală l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că:
Fapta inculpatului care, în perioada aprilie - iunie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a sustras bunuri în valoare totală de aproximativ 1500 lei din mai multe hipermarket-uri, unul din actele materiale - săvârșit împreună cu numitul - rămânând în faza de tentativă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.
Cu privire la reținerea formei continuate a infracțiunii de furt calificat săvârșită de inculpat, Tribunalul a avut în vedere, pe lângă îndeplinirea condițiilor privind unitatea de subiect activ, pluralitatea actelor de executare și unitatea de calificare juridică, intervalul scurt de timp în care și locurile unde s-au săvârșit actele materiale, modul similar de săvârșire a acestora, aspecte ce denotă o aceeași rezoluție infracțională.
o unitate sub forma infracțiunii continuate și actele de executare care nu reprezintă toate infracțiuni continuate, unele rămânând în faza de tentativă, precum și cele care realizează unele variante tip, iar altele varianta calificată a acelei infracțiuni, precum și, pentru identitate de rațiune, în cazul în care numai pentru unele acte de executare se poate reține un element circumstanțial agravant (cum este, în speță, cel de la art.209 alin.1 lit. a) pen.)
De asemenea, infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă mare postcondamnatorie, având în vedere faptul că infracțiunea ce face obiectul cauzei a fost comisă înainte de împlinirea termenului de liberare condiționată a ultimei pedepse cu închisoarea, de 2 ani, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1093/09.05.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 B, definitivă prin Decizia penală nr.479/11.07.2007 a - Secția a II-a Penală, pedeapsă din executarea căreia fusese liberat condiționat la data de 16.09.2008, cu un rest rămas neexecutat de 248 de zile, pedeapsă considerată ca executată, față de dispozițiile art.61 din Codul penal, la data de 19.05.2009.
Primul dintre actele materiale a fost săvârșit în timpul liberării condiționate, astfel că nu are relevanță sub aspectul reținerii stării de recidivă postcondamnatorie și al revocării liberării condiționate că ultimele două acte materiale (din 17.06.2009 și, respectiv, 21.06.2009) au fost săvârșite după considerarea ca executată a pedepsei mai sus menționate.
Este adevărat că data săvârșirii infracțiunii continuate este aceea a comiterii ultimei acțiuni sau inacțiuni, de acest moment fiind legate consecințe juridice referitoare la aplicarea legi penale în spațiu și timp, privind, îndeosebi, încadrarea juridică a faptei, minoritatea, amnistia și grațierea, data de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Consumarea infracțiuni prin întrunirea elementelor sale constitutive are drept consecință angajarea răspunderii penale a făptuitorului, din acest moment (al săvârșirii primului act material în cazul infracțiunii continuate) producându-se consecințe juridice ce țin, în primul rând, de întreruperea unor termene care curg în favoarea infractorului (termenul de încercare a suspendării executării pedepsei, termenul de încercare prevăzut de legile de grațiere, termenul de reabilitare, de prescripție), precum și de revocarea liberării condiționate și de recidivă (în acest sens, Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr.1 din 20 iunie 1987).
Față de cele expuse, având în vedere și principiul neagravării situației inculpatului în propria cale de atac (non reformatio in peius), Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a aplicat inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa pedeapsa închisorii, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art.52 din Codul penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 din Codul penal.
Sub acest aspect, Tribunalul a reținut pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, multitudinea actelor materiale, starea de recidivă, precum și conduita inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, acesta suferind alte 4 condamnări la pedeapsa închisorii (de la 1 la 5 ani și 6 luni), pentru 3 infracțiuni de furt calificat și complicitate la o infracțiune de tâlhărie, dar și atitudinea sinceră a acestuia după săvârșirea infracțiunii constând în recunoașterea săvârșirii faptelor.
Pedepsele aplicate inculpatului până în prezent, executate parțial în penitenciar, și-au dovedit pe deplin ineficiența, nereușind să-și atingă scopul de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv de formare a unei atitudini corecte a condamnatului față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, în condițiile art.52 din Codul penal.
Tribunalul a apreciat că nu se justifică sub nicio formă scăderea cuantumului pedepsei închisorii stabilit de prima instanță pentru infracțiunea comisă de inculpat.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, Tribunalul a reținut că natura faptei săvârșită, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzută de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.
Nu a fost interzis inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, și, mai nou, în Hotărârea din 1 iulie 2008, în cauza Calmanovici împotriva României, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia și împotriva României, că nu se impune interzicereaope legisa drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia.
Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Dreptul de a fi ales se impune însă a fi interzis deoarece din penitenciar condamnatul nu și-ar putea îndeplini funcțiile elective și nici nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetățeni.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei în raport cu criteriile prev. de art. 72 Cod penal arătând că, în raport cu atitudinea sa sinceră, de recunoaștere și regret a faptelor comise și de urmarea acestora, prejudiciul fiind recuperat prin restituire se impunea reținerea de circumstanțe atenuante cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând legalitatea și temeinicia ambelor hotărârii pronunțate în cauză prin prisma criticilor invocate - care se circumscriu cazului de casare prev. de 3859alin. 1 pct.14 Cod procedură penală - caz luat în considerare potrivit disp. art. 38510alin. 2 Cod procedură penală Curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, în condițiile art. 38515pct. 2 lit. b) Cod procedură penală, în considerarea următoarelor argumente:
Instanța fondului, în conformitate cu disp. art. 287 alin. 1 și 2 rap. la art. 4 Cod procedură penală, art. 62, art. 63 alin. 2, art. 66 și 69 Cod procedură penală a stabilit fără dubiu vinovăția inculpatului în sensul că, perioada aprilie - iunie 2009 în baza unei rezoluții infracționale generice, având clare obiective a comis mai multe sustrageri în scopul însușirii pe nedrept de bunuri din mai multe hipermarket -uri din raza sectorului 4 al capitalei, bunuri apreciate la valoarea de 1500 lei, iar la data de 23.04.2009 împreună cu, în același mod, a pus în executare hotărârea de a sustrage din hipermarketul luând fiecare câte o pereche de pantofi sport marca pe care i-au încălțat, fiind însă opriți de agenții de pază ai magazinului.
Inculpatul a fost prins de fiecare dată imediat după comiterea celor 6 acte materiale de sustragere, iar bunurile au fost restituite persoanelor prejudiciate.
În speță, furturile fiind săvârșite în împrejurări similare, în modalități identice, având ca obiect material bunuri de natură asemănătoare se impune concluzia că activitatea infracțională desfășurată de inculpat se circumscrie disp. art. 41 alin. 2 Cod penal fiind vorba de o infracțiune continuată, formă unității legale de infracțiune.
Acțiunile inculpatului în realizarea aceleiași rezoluții s-au materializat prin faptele săvârșite la 25.04.2009, 28.04.2009, 03.05.2009, 09.05.2009, 17.06.2009 și 21.06.2009 - data ultimei acțiuni, când infracțiunea de furt calificat s-a și consumat (potrivit disp. art. 122 alin. ultim Cod penal).
Inculpatul a săvârșit această infracțiune după considerarea ca executată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1093 din 09.05.2007 a Judecătoriei Sector 5 B din care a fost liberat condiționat la 16.09.2008 cu un rest rămas de executat de 248 zile fiind înstare de recidivă postexecutorie prev. și ped. de art. 37 lit. b) Cod penal și nu în stare de recidivă postcondamnatorie așa cum greșit s-a reținut de către prima instanță și de către intanța de apel care a preluat motivarea confuză a situației juridice a inculpatului.
În mod evident Curtea nu poate lua în considerare cazul de casare prev. de art.3859alin. 1 pct. 17 Cod procedură penală (faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică) întrucât nu a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, iar în propria cale de atac a acestuia, operează principiulnon reformatio in pejus.
Însă, sub aspectul stabilirii pedepsei aplicate inculpatului prin valorificarea armonioasă și realistă,în sensul și spiritul criteriilor prev. de art. 72 Cod penal a tuturor împrejurărilor și elementelor obiective și subiective specifice cazului dat, cu referire la pericolul social concret și persoana inculpatului, Curtea nu poate da curs criticilor aduse de recurentul inculpat care solicită reducerea pedepsei.
Astfel, existența celor două cauze de agravare facultativă a pedepsei - infracțiunea continuată și starea de recidivă care particularizează perseverența infracțională a inculpatului, în condițiile în care condamnările definitive anterioare sunt toate, pentru infracțiuni contra patrimoniului precum și împrejurarea că, inculpatul nu are ocupație sau loc de muncă, este consumator de droguri, justifică aprecierea că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante cu consecința reducerii cuantumului pedepsei.
Atitudinea inculpatului de recunoaștere și regret în condițiile în care acesta a fost prins, de fiecare dată, după comiterea celor 6 acte materiale de sustragere, în flagrant, nu este rezultatul unei căințe active cu privire la fapta comisă și consecințele ei și nu poate fi valorificată așa cum se solicită, nefiind în măsură să reducă nici gravitatea faptei și nici să caracterizeze favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special să se învedereze a satisface imperativul justei individualizări, astfel cum impune art. 52 Cod penal.
Totodată Curtea constată că pedeapsa accesorie aplicată inculpatului este de asemenea, just individualizată și respectă principiul proporționalității măsurii cu cauzele ce au generat-
Cum în cauză Curtea nu a identificat alte motive care luate în considerare, din oficiu, să conducă la reformarea hotărârii recurate, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat cu consecința obligării acestuia, potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat urmând a deduce din pedeapsă timpul în care inculpatul s-a aflat în stare de detenție, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul disp. art.38515pct.1 lit. b) pr.penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.516/A din 7.10.2009 pronunțată de Tribunalului București Secția a I-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul disp. art.38517alin.4 pr.penală rap. la art.383 alin.2 pr.penală deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 21.06.2009 la zi.
În temeiul disp. art. 192 alin.2 pr.penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 300 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - /22.12.2009
Dact./ 04.01.2010
Ex.2
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Magdalena Iordache, Cristina
