Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1784/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
2854/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1784
Ședința publică din data de 22 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Moroșanu
JUDECĂTOR 3: Daniela Panioglu
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Deciziei penale nr.618/A/29.09.2008 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații-inculpați, personal, asistat juridic de apărător din oficiu, în baza delegației nr.-/07.01.2009 (fila 29 dosar) și, personal, asistat juridic de apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/20.03.2009 (fila 58 dosar), lipsă fiind intimații - părți civile, intimații-părți vătămate, SC și intimatul asigurător de răspundere civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la audierea intimaților-inculpați și, declarațiile acestora fiind consemnate, semnate și atașate la dosar (filele 157,158), după care, din oficiu, pune în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei penale de furt calificat, în formă continuată, prevăzută de art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit.e,g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal reținută în sarcina intimatului - inculpat în complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.208, alin.1 Cod penal -art.209 alin.1 lit.e, g și i Cod penal.
Apărătorul din oficiu al intimatului-inculpat lasă la aprecierea Curții acest aspect.
Reprezentantul Ministerului Public opinează că din materialul probator administrat în prezenta cauză, nu rezultă că inculpatul este cel care a săvârșit infracțiunea. Conform deciziei nr.2/21.01.2008 pronunțate în recurs în interesul legii "în situația existenței unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acțiune a aceluiași tăinuitor care promite că va asigura valorificarea în continuare și a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de furt în formă simplă sau continuată, după caz, în concurs real cu infracțiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită", însă, în prezenta cauză, situația este puțin atipică, întrucât nu rezultă din actele dosarului că cele trei infracțiuni au fost săvârșite de către aceeași persoană și că tăinuirea vizează valorificarea unor produse obținute în urma săvârșirii de infracțiuni de către aceeași persoană, în atare situație, consideră că nu poate fi vorba de o primă tăinuire urmată de două complicități morale. Prin urmare, dacă există trei tăinuiri diferite în ceea ce privește valorificarea unor bunuri produse prin trei infracțiuni diferite de către autori diferiți, nu poate fi vorba de o primă infracțiune de tăinuire în concurs cu o infracțiune de complicitate la infracțiunea de furt calificat în formă continuată. În consecință, consideră că încadrarea juridică corectă a faptei ar fi aceea de tăinuire în formă continuată, cu aplicarea dispozițiilor art.41 alin.2Cod penal
Apărătorul din oficiu al intimatului-inculpat arată că este de acord cu cele susținute de procuror.
Curtea pune în discuție, din oficiu, cazul de casare prevăzut de art.3859pct.15 Cod procedură penală cu privire la inculpatul referitor la infracțiunea prevăzută de art.36 alin.1 din Decretul 328/1966, cauză care înlătură răspunderea penală, în sensul că s-a împlinit termenul de prescripție, fapta fiind săvârșită în anul 2002.
Reprezentantul Ministerului Public, fiind împlinit termenul de prescripție, consideră că se impune încetarea procesului penal în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 36 alin.1 din Decretul 328/1966.
Apărătorul din oficiu al intimatului-inculpat aderă la concluziile procurorului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public arată că primul motiv de recurs al Parchetului de pe lângă Tribunalul București referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.36 alin.1 din Decretul 328/1966 a rămas fără obiect dat fiind cazul de casarea prevăzut de art.3859pct.15 Cod procedură penală, invocat din oficiu de
Susține motivul de recurs prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală, criticând greșita achitare a inculpaților. Astfel, în ceea ce privește prima faptă privind autoturismul Peugeot 306, solicită a se avea în vedere că martorul, în declarațiile date, a arătat că în decembrie 2000 cumpărat de la martorul acest autoturism, martorul a declarat că, spre sfârșitul anului 2000, cumpărat de la martorul - respectivul autoturism înmatriculat cu numere străine. Martorul a arătat că împreună cu prietenul său, martorul, s-au deplasat la Pitești deoarece acesta din urmă a fost contactat telefonic de către inculpatul, care i-a propus să-i vândă autoturismul în cauză, astfel că s-au întâlnit cu inculpatul în parcarea "Mc s" din Pitești, constatând că autoturismul Peugeot, la momentul respectiv, avea numere de înmatriculare din Germania. În continuare, a mai arătat că inculpatul a primit o sumă de bani de la martorul, menționând că, ulterior, acesta a vândut autoturismul martorului. Cu privire la prezența inculpatului, consideră că declarațiile martorilor sunt oscilante, aceștia nu îl cunoșteau anterior respectivei întâlniri, dar elementul care coroborează toate declarațiile este că inculpatul era însoțit de inculpatul.
De asemenea, în cursul urmăririi penale, inculpatul a precizat în declarațiile inițiale că spre sfârșitul lunii noiembrie 2001, inculpatul i-a relatat că are de vânzare un autoturism Peugeot 306, despre care știa că fusese furat, dorind să o vândă în schimbul sumei de 1500 dolari. Același inculpat mai arătat că vânzarea s-a făcut în prezența sa și a martorului, autoturismul fiind cumpărat de martorul, fără a se încheia vreun act de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește fapta de sustragere a autoturismului BMW, aparținând părții vătămate, consideră că implicare inculpatului rezultă din declarațiile martorilor, și a coinculpatului, potrivit cărora mașina a fost oferită spre vânzare de către inculpatul, martorului A, fără a fi prezentate actele de proveniență ale mașinii sau talonul de înmatriculare și fără a fi încheiat vreun contract de vânzare-cumpărare în acest sens, tranzacția fiind efectuată pe timp de noapte, într-o stație din
Referitor la autoturismul BMW aparținând părții vătămate, martorii și au declarat că mașina nu avea chei de contact, fiind pornită cu ajutorul unei șurubelnițe de către inculpatul. De asemenea, au mai arătat că inculpatul a intermediat vânzarea respectivului autoturism. Inculpatul, în declarațiile inițiale, a relatat că a luat legătura telefonic cu inculpatul, ocazie cu care a aflat că are spre vânzare un autoturism BMW 525 ce provenea din săvârșirea unei infracțiuni, aspect cunoscut și de inculpatul, rugându-l să îi găsească un cumpărător, inculpatul găsindu-l pe martorul.
Cu privire la faptul că pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul și-a schimbat poziția procesuală, revenind asupra declarațiilor, motivând că a fost suspus unor presiuni de către organele de cercetare penală pentru a da declarații din care să rezulte participarea coinculpatului, solicită a se observa că, la momentul respectiv, inculpatul a fost asistat de către un apărător și declarația inițială era situată mult mai aproape în timp de momentul săvârșirii faptelor, astfel că, în mod logic, ar fi trebuit să reflecte mult mai bine adevărul.
În concluzie, consideră că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.221 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, iar inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.221 Cod penal, a cărei săvârșire rezultă și din modul în care au fost vândute autoturismele, fără acte de înmatriculare clare sau fără nici un act de înmatriculare, fără chei de contact, în cazul ultimului autoturism și din perioada în care se efectuau vânzările, de obicei, pe timp de noapte. Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea în totalitate atât a deciziei penale, cât și a sentinței penale atacate și, rejudecând, condamnarea inculpaților.
Apărătorul din oficiu al intimatului-inculpat solicită, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, respingerea recursului și achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit. raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, întrucât inculpatul nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa. Din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția acestuia.
În ceea ce privește primul motiv scris al recursului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, ținând cont de motivul invocat din oficiu de C, consideră că a rămas fără obiect.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat solicită a se avea în vedere că declarațiile inculpatului, despre care a făcut vorbire reprezentantul Ministerului Public, date în faza de urmărire penală din care ar rezulta că acesta a cunoscut că autoturismul pe care l-a intermediat ar fi provenit din săvârșirea unei infracțiuni de furt, au fost date în prezența unui apărător din oficiu, în condițiile în care, anterior momentului audierii, la dosar exista o delegație a apărătorului ales angajat de inculpat. Pe de altă parte, aceste declarații nu se coroborează cu nici un alt material probator administrat în cauză, motiv pentru care, simplele declarații date de inculpat nu pot servi prin ele însele la stabilirea vinovăției. Subliniază că dubiul profită inculpatului, iar nu celui care ar trebui să îi dovedească prin probe clare vinovăția.
Solicită a se mai avea în vedere că pe parcursul motivelor de recurs se folosesc termeni de genul "credem", "este greu de crezut".
În concluzie, în temeiul art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca fiind temeinice și legale.
Intimatul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt, se raliază concluziilor puse de apărătorul său.
Intimatul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.
CURTEA
Prin decizia penală nr. 1784/22.12.2009, Tribunalul București - Secția a II- a Penală, a espins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 B împotriva sentinței penale nr. 987 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosar nr-, cheltuielile judiciare de stat au rămas în sarcina acestuia.
Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 987 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B, în dosar nr- în baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 36 alin. 1 din 328/1966 rep. și art. 323 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal în infracțiuni prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 al. 1 lit. e,g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 36 al. 1 din 328/1966 rep. cu aplic. art. 13 Cod penal și art. 323 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
În baza art. 36 alin. 1 din 328/1966 rep. cu aplic. art. 13 Cod penal a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul tară a poseda permis de conducere.
În baza art. 81 Cod penal a suspendat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit a teza II și lit. b Cod penal, a căror executare o suspendă, conform art. 71 al. 5 Cod penal.
În baza art. 1 din legea nr. 543/2002 a constatat grațiată integral pedeapsa.
A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 7 din Legea nr.543/2002.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală a achitat pe inculpatul pentru săv. infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea unor infracțiuni prev. de art. 323 Cod penal.
A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv pe perioada 06.02.2002-12.11.2002.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prev. de art. 221 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea unor infracțiuni prev. de art. 323 Cod penal.
A luat act că părțile vătămate SC, nu s-au constitui părți civile în cauză.
A constatat ă acoperit prejudiciul părții civile.
A respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare către stat, inclusiv onorariul apărătorilor din oficiu, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că:
La data de 5.02.2002, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul 1310 cu nr. 34. în zona p-ța - din direcția bd. - către p-ța -, fără a poseda permis de conducere, fiind depistat de organele de poliție în trafic.
Situația de fapt reținută rezultă din declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei penale, din procesul verbal de la fila 14 din care rezultă că inculpatul se afla în trafic la momentul depistării sale și din procesul verbal de la fila 15 în care s-a reținut că în urma verificărilor tăcute la Serviciul Evidență Conducători Auto s-a constat că inculpatul nu posedă permis de conducere.
2.Cu privire la autoturismul Peugeot 306 de culoare roșie, serie caroserie -X- instanța a reținut că la data de 14.07.2000, ora 1000partea vătămată a constatat dispariția autovehiculului parcat pe-, sector 3 în data de 13.07.2000, așa cum rezultă din plângerea formulată de acesta la data de 15.07.2000.
Mașina a fost găsită și ridicată de la care I-a cumpărat în luna decembrie 2000 de la cu suma de 1000USD și un autoturism 1310, conform declarației acestuia.
a cumpărat la rândul lui acest autoturism de la așa cum rezultă din declarația dată în cadrul urmării penale, acesta nemaiputând fi reaudiat în fața instanței de judecată fiind plecat din țară.
a plătit pe autoturism suma de 3500 DM. s-a deplasat la Pitești împreună cu și și a cumpărat mașina de la care era împreună cu inculpatul situație reținută de instanță din coroborarea declarațiilor martorului care a arătat că își menține declarațiile date la fila 117 în care a arătat că mașina a fost cumpărată de la lucru menționat și la confruntarea care a avut loc cu, cu declarația lui care a arătat de asemenea faptul că tranzacția a avut loc la Pitești, vânzătorul mașinii fiind inculpatul și declarația martorului care a precizat locul tranzacției și cine a fost de față la aceasta.
Inculpatul a fost condamnat de către Judecătoria Craiova prin sentința penală nr. 5284 din 13.12.2001, definitivă pentru infracțiunea prev. de art. 221 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, reținându-se că acesta a cunoscut că mașina provine din furt, reținându-se în aceeași sentință că nu se cunosc autorii infracțiunii de furt.
Mașina a fost restituită lui SC, reprezentantul societății de asigurări din Franța, care a plătit despăgubiri părții civile, așa cum rezultă din adresa de ia DGPMB.
În ceea ce privește declarația inculpatului de la fila 73 conform căreia inculpatul i-ar fi spus că mașina este furată, nu poate conduce prin ea însăși la ideea că mașina ar fi fost sustrasă de către acesta din urmă, având în vedere că declarația lui nu va fi luată în considerare fiind subiectivă, între cei doi inculpați fiind contrarietate de interese, fiecare spunând despre celălalt că ar fi fost vânzătorul mașinii. De asemenea cele susținute de nu s-au coroborat cu nici o altă probă, astfel încât să rezulte clar modalitatea de săvârșirea a faptei (locul, momentul, modul de operare). În plus, inculpatul deși condamnat pentru infracțiunea de tăinuire în ceea ce privește acest autoturism, nu și-a menținut declarațiile date inițial, precizând cu ocazia, confruntării 82 că nu cunoaște nimic în legătură cu proveniența acestui autoturism. De asemenea instanța a înlăturat această declarație întrucât, ulterior, deși s-au făcut cercetări în ceea ce-i privește pe și pentru infracțiunea de tăinuire, cercetări ce au avut la bază tot aceeași declarație, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 dispus scoaterea de sub urmărire penală a primului (pentru cel de-al doilea nu s-a dat o soluție).
Cu privire autoturismul marca BMW 320i de culoare neagră, serie caroserie instanța a reținut că la data de 23.12.2000 ora 08.00 persoana vătămată a constatat dispariția autovehiculului parcat pe-, sector 3 în data de 22.12.2000, așa cum rezultă din plângerea formulată de acesta la data de 23.12.2000.
Mașina a fost găsită și ridicată de la A, așa cum rezultă din procesul verbal de predare primire de la fila 106
Aac umpărat acest autoturism de la inculpatul, tranzacția având loc la la intrare în S, așa cum rezultă din declarația martorului și din declarația martorului A. S-a plătit un preț de 4500 USD pentru această mașină.
La încheierea tranzacției au mai fost de față, și inculpatul. este cel care a I-a transportat pe inculpatul din B în S, conducând autoturismul BMW 320i, așa cum rezultă din declarațiile acestuia de la urmărire penală 121 și 124, declarație pe care martorul a declarat în fața instanței că o menține ( 323 ).
Mașina a fost restituită lui, reprezentantul societății de asigurări din, care a plătit despăgubiri persoanei vătămate, așa cum rezultă din adresa de la DGPMB persoana vătămată declarând că nu se mai constituie parte vătămată în cauză.
Cu privire autoturismul marca BMW 525 de culoare alb, serie caroseria - instanța a reținut că la data de 12.02.2001, ora 08.30 a constatat dispariția autovehiculului parcat pe-, sector 6 în data de 10.02.2001, așa cum rezultă din plângerea formulată de acesta la data de 12.02.2001.
Mașina a fost găsită și ridicată de la, așa cum rezultă din procesul verbal de predare primire de la fila 163 și a fost restituită lui, care a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 800 DM, având în vedere avariile suferite de mașină.
Mașina a fost cumpărată de către, zis "", în localitatea B la un "", plătind un preț de 2000 DM, conform declarației acestuia de la fila 175 și a declarației martorului de la fila 174, acesta negociind vânzarea cu inculpatul, cel care avea mașina de vânzare fiind inculpatul. nu a putut fi audiat în instanță, întrucât este plecat din țară, motiv pentru care instanța a dat citire declarației acestuia de la Urmărire penală și a ținut cont de declarația acestuia la soluționarea cauzei.
La încheierea tranzacției au mai fost de față A, și inculpatul.
Situația de fapt reținută a rezultat din răspunsurile date de martorul A în confruntarea cu inculpatul care și-a menținut declarațiile în fața instanței care se coroborează parțial cu declarațiile inc..
Declarația inculpatului de la filele 179, 180, în care acesta a declarat că știa că mașina BMW alb provine din furt a fost reținută de către instanță, întrucât nu se coroborează cu nici o altă probă, or, conform art. 69 Cod procedură penală declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. În plus inculpatul a revenit asupra acestei declarații chiar în timpul urmăririi penale (a se vedea procesul verbal de confruntare dintre el și inculpatul de la 188 ) și de asemenea în fața instanței ( 326 ), în care acesta a precizat că știe de la inculpatul că mașina e adusă din Austria.
Instanța a apreciat că, faptul că mașina nu avea butucul de contact în momentul în care a fost vândută nu poate reprezenta o probă în sensul că inculpatul ar fi știut că mașina provine din furt, atât timp cât nici pentru cumpărătorul, acest lucru nu a reprezentat un indiciu în sensul că mașina ar proveni din furt, existând explicația rezonabilă dată de inculpat că acesta s-a, urmând a fi înlocuit.
În drept, instanța a reținut următoarele:
1. Cu privire la fapta inculpatului de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 36 al. 1 din Decretul nr. 328/1966 rep, instanța a constatat că fapta există și a fost săvârșită de inculpat.
În drept, fapta inculpatului care la data de 5.02.2002, a condus pe drumurile publice autoturismul 1310 cu nr. 34. în zona p-ța - din direcția bd. - către p-ța -, fără a poseda permis de conducere, fiind depistat de organele de poliție în trafic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 36 al. 1 din Decretul nr. 328/1966 rep.
Având în vedere că de la data săvârșirii infracțiunii, până în momentul judecării cauzei au intervenit mai multe legi penale, instanța a făcut aplicarea art. 13 Cod penal constatând că cea mai favorabilă inculpatului este cea prev. de art. 36 al. 1 din Decretul nr. 328/1966 sub aspectul limitelor de pedeapsă, motiv pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 36 al. 1 din Decretul nr. 328/1966 rep în art. 36 al. 1 din Decretul nr. 328/1966 rep cu aplic. art. 13 Cod penal.
La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiune în Decretul nr.328/1966, de închisoare de la 6 luni la 3 ani, gradul de pericol social relevant al faptei inculpatului, care a condus pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere în contextul în care numărul accidentelor de circulație a crescut în mod îngrijorător în ultimul timp și de conduita inculpatului care a fost sincer pe toată durata cercetării judiciare și a recunoscut fapta.
Față de situația de fapt reținută, față de individualizarea pedepsei, instanța a reținut că în cauză se poate face aplicare art. 81 Cod penal, considerând că scopul educativ, dar și punitiv al pedepsei poate fi atins chiar și rară privarea de libertate a inculpatului, astfel încât conform art. 83 Cod penal instanța a fixat un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra art. 83 Cod penal, conform căruia în cazul în care inculpatul săvârșește o nouă infracțiune, suspendarea se va revoca, pedepsele aplicate urmând a se cumula.
Având în vedere disp. art. 71 Cod penal și hot. CEDO și / Ro, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal, a căror executare o suspendă, conform art. 71 alin. 5 Cod penal.
Având în vedere data săvârșirii faptei, natura infracțiunii, lipsa antecedentelor penale, instanța, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată integral pedeapsa și a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 7 din legea 543/2002, conform cărora în cazul în care inculpatul săvârșește o nouă infracțiune, grațierea se va revoca.
Cu privire la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 al. 1 lit. e,g, i Cod penal cu aplic, art. 41 alin. 2 Cod penal pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanța a reținut următoarele:
În drept, instanța a constatat că în conf. disp. art. 345 alin. 2 din Cod procedură penală, condamnarea inculpatului judecat se pronunță dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Prin urmare, în primul rând, probele administrate trebuie să releve cu certitudine existența unei acțiuni sau inacțiuni, după caz, care să constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii pentru care se urmărește tragerea la răspundere penală a inculpatei.
Angajarea răspunderii penale nu se poate face pe baza unor prezumții a existenței faptei și a unor probe indirecte, incomplete.
Conform disp. art. 66 și 52din Cod procedură penală, inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție pe tot cursul procesului penal, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În speță nu a fost administrată nici o probă în sensul arătat mai sus care să indice săvârșirea de către inculpatul a infracțiunii de furt calificat sub formă continuată.
Astfel, din faptul că inculpatul a fost o verigă într-un lanț de vânzări-cumpărări de mașini furate nu rezultă că acesta ar fi sustras acele mașini, atât timp cât nu s-a probat în nici un fel modalitatea de săvârșire a faptei, localizarea în timp și spațiu a săvârșirii acestor infracțiuni, modul de operare etc.
Instanța a constatat că inculpatul a justificat proveniența acelor mașini ca fiind cumpărate de la martorul, de la inculpatul, respectiv faptul că una din mașini o avea de vânzare inculpatul. Dat fiind contrarietatea de interese între cei doi inculpați, faptul că martorul a fost condamnat pentru tăinuire în ceea ce privește auto BMW de culoare neagră, astfel încât declarațiile acestuia sunt subiective, și faptul că inculpatul nu trebuie să-și probeze nevinovăția, principiulin dubio pro reo, își găsește aplicabilitatea în acest caz, pentru motivele arătate.
Ca atare, instanța a constatat că fapta există, dar nu a fost săvârșită de inculpat, așadar, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al. 1 - art. 209 al. 1 lit. e,g, i Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.
A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv pe perioada 06.02.2002-12.11.2002.
2. În ceea ce-l privește pe inculpatul, instanța a dedus din modalitatea de întocmire a rechizitoriului că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tăinuire în ceea ce privește mașina BMW de culoare alb. (de altfel modalitatea de efectuare a urmării penale a fost sancționată de instanță prin restituirea la parchet, soluție ce a fost infirmată de Tribunalul București ).
Nici în ceea ce-l privește pe acest inculpat nu există probe care să răstoarne prezumția de vinovăție.
Astfel așa cum s-a arătat, simplu fapt că există două declarații de recunoaștere date de inculpat în cursul urmării penale, declarații asupra cărora inculpatul a revenit tot în cursul urmăririi penale, dar și în fața instanței, nu sunt suficiente prin ele însele să răstoarne prezumția de nevinovăție, dat fiind disp. art. 69 Cod procedură penală conform cărora declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor.
De altfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bap rocedat în mod similar, în sensul de a nu lua în considerare o declarație inculpatului cu privire la faptul că martorii - și cunoșteau că mașina Peugeot provine din furt, nedând valoare probantă unei singure declarații a acestuia, declarație care nu se corobora cu o altă probă și dispunând scoaterea de sub urmărire penală a lui -, (a se vedea Ordonanța nr. 7901 /P/2006 din 06.06.2006 din dosarul cu același număr atașat la prezentul dosar).
Față de cele reținute de instanță, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prev. de art. 221 Cod penal.
În ceea ce privește infracțiunea de asociere pentru săvârșirea unor infracțiuni prev. de art. 323 Cod penal pentru ambii inculpați, având în vedere că instanța a dispus achitarea acestora pentru aceste infracțiuni, ca o consecință, a constatat că fapta de asociere pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care inculpații au fost achitați, nu există, și a achitat ambii inculpați, în baza art. art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală.
A luat act că părțile vătămate SC și nu s-au constitui părți civile în cauză.
Având în vedere că inculpații au fost achitați pentru faptele de furt, respectiv de tăinuire, nefiind îndeplinită condiția răspunderii civile delictuale a vinovăției pentru inculpatul și respectiv a existenței faptei ilicite pentru inculpatul, a respins ca neîntemeiate acțiunea civilă formulată de părțile civile și.
În ceea ce-l privește pe partea civilă a constatat acoperit prejudiciul părții.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală, având în vedere că inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, l-a obligat pe acesta la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare către stat, inclusiv onorariul apărătorilor din oficiu au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a celor doi inculpați, respectiv a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
Astfel din probele administrate în cauză a rezultat că inculpații se fac vinovați de săvârșirea celor doua infracțiuni menționate.
În ceea ce-l privește pe inculpatul și sustragerea autoturismului Peugeot 306, din declarația inculpatului lonut dată în cursul urmăririi penale, în prezenta unui apărător rezulta că acest autovehicul a fost oferit spre vânzare de către inculpatul care i-a comunicat ca autoturismul este furat. Totodată, din declarația acestui inculpat rezulta ca vânzarea s-a făcut către martorul intr-o seara din luna noiembrie 2001, în parcarea fast-food-ului Mc s din Pitești. Aceasta versiune asupra faptelor a fost confirmată de martorul care a susținut că într-adevăr inculpatul este cel care a vândut autoturismul Peugeot 306.
Audiat fiind de instanța, martorul a confirmat cumpărarea acestui autoturism de la inculpatul, fără a se încheia acte de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește autoturismul BMW seria 3 negru, din coroborarea declarațiilor martorilor, A si a inculpatului rezulta ca acest autovehicul a fost oferit spre vânzare de către inculpatul martorului A, fără ca acest inculpat să prezinte actele autoturismului și fără a se încheia între cei doi vreun contract de vânzare-cumpărare. Totodată rezulta ca tranzacția s-a efectuat noaptea, intr-o stație de benzina din
Cu privire la autoturismul BMW 525 alb, din declarația martorului (fila 173 p) si si martorului (fila 174 ) a rezultat că autovehiculul nu avea chei de contact, fiind pornit de către inculpatul lonut, cel care intermedia vânzarea acestuia, cu ajutorul unei șurubelnițe, motivând ca s-a contactul. Totodată rezulta ca inculpatul era însoțit de mai multe persoane, tranzacția având loc noaptea pa la ora 22 în localitatea B, în apropierea unei stații și nu s-a încheiat nici un contract de vânzare-cumpărare.
În declarațiile date în cursul urmăririi penale în prezenta apărătorului (filele 177, 179 si 181d.), inculpatul recunoaște că a fost sunat la începutul anului 2001 de inculpatul care i-a comunicat că are spre vânzare un autoturism BMW 525 alb, spunându-i că bunul provine din furt, și I-a rugat să-i găsească un cumpărător, lucru pe care inculpatul I-a și făcut, gasindu-l pe. Totodată inculpatul confirma faptul ca autoturismul "părea dubios din cauza contactului" și menționează că a primit de la inculpatul suma de 1.000.000 lei pentru intermedierea tranzacției. Este adevărat ca ulterior inculpatul a revenit asupra acestor declarații, arătând că în momentul în care le-a dat s-au făcut presiuni asupra sa, dar aceste afirmații nu sunt susținute de alte dovezi, nu exista nici o plângere împotriva anchetatorilor pentru presupusele presiuni exercitate declarațiile din cursul urmăririi penale fiind date în prezența unui apărător care îi cunoștea drepturile și îi putea exercita apărarea, astfel încât a apreciat că declarațiile ulterioare nu corespund adevărului și a solicitat a fi înlăturate. Faptul că autoturismul era oferit spre vânzare de către inculpatul prin intermediul inculpatului este confirmat și de declarația martorului A (fila 186, declarație menținută și în faza cercetării judecătorești).
Față de derularea tranzacțiilor cu autoturismele menționate anterior, autoturisme reclamate a fi fost furate de pe raza municipiului B de către adevărații proprietari, rezulta cu certitudine faptul că ultima veriga din lanțul vânzărilor era reprezentată de inculpatul. Totodată, chiar dacă, instanța a apreciat că din probele administrate nu s-a putut stabili cu certitudine modalitatea de săvârșire a infracțiunii de furt si modul de operare, din aceste probe, astfel cum le-a menționat anterior, a considerat că rezulta faptul ca inculpatul, cunoștea cel puțin faptul că autoturismele pe care le-a vândut sunt furate. Aceasta concluzie se desprinde nu numai din declarațiile inculpatului lonut care afirma acest lucru,coroborate cu declarațiile celorlalți martori, dar și din modalitatea de efectuare a tranzacțiilor. Astfel acestea se desfășurau noaptea, în locuri ce pot fi considerate ferite, nu se întocmeau acte de vânzare-cumpărare, autoturismele ori nu aveau acte de proveniența sau erau pornite fără chei, cu o șurubelnița, prețurile de vânzare fiind evident mai mici decât preturile pieței. Față de acestea a considerat că inculpatul poate fi considerat cel puțin a fi săvârșit infracțiunile de tăinuire, iar în mod constant s-a decis în practica judiciara (Decizia nr. 166/11.01-2005 Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția Penală și Decizia 2321/R din 29.11.2002 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală) că tăinuirile repetate, știind că bunurile provin din furturi repetate, valorează complicitate morală la infracțiunea de furt calificat, astfel încât a solicitat condamnarea acestuia pentru aceasta, din urmă infracțiune.
În ceea ce-l privește pe inculpatul lonut, din probele prezentate cu privire la autoturismul BMW 525 alb s-a apreciat că rezulta fără echivoc vinovăția acestuia cu privire la săvârșirea infracțiunii de tăinuire și a solicitat condamnarea acestuia pentru această infracțiune.
Un alt aspect criticat în motivele de apel d e către parchet s-a referit la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prev. de art.36 alin 1 din Decretul nr. 328/1966 cu aplic. art. 13 Cod penal.
S-a apreciat că instanța trebuia să țină seama la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere de faptul că aceasta este o infracțiune de pericol care pune în primejdie viața, integritatea corporală a cetățenilor si siguranța circulației pe drumurile publice, in contextul in care numărul accidentelor rutiere este in creștere.
Totodată instanța de judecată trebuia să aibă în vedere și faptul că acest inculpat nu se afla la prima fapta de acest gen, fiind condamnat prin sentința penală numărul 320/27.11.2000 a Judecătoriei Bihor pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni.
Sub acest aspect s-a apreciat că se impunea condamnarea inculpatului la o pedeapsa orientată peste minimul special prevăzut de lege, urmând a se deduce perioada de timp cât acesta a fost arestat preventiv.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma motivelor de apel formulate de Parchetul Judecătoriei sectorului 3 B, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a apreciat că apelul este nefondat, urmând a fi respins, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Astfel, instanța de fond a reținut corect situația de fapt astfel cum a reieșit din interpretarea întregului material probator administrat în cauză și care a condus la concluzia că se impune achitarea inculpaților - și - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, cu excepția infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, faptă săvârșită de inculpatul - comisă la data de 05. 02. 2002, inculpatul fiind depistat de organele de poliție în trafic. Cu privire la această faptă s-a constatat că inculpatul a recunoscut fapta, iar această declarație se coroborează cu mențiunile din procesul- verbal din care reiese că inculpatul se afla în trafic la momentul depistării sale, precum și cu verificările efectuate de Serviciul Evidență Conducători Auto din care reieșit că inculpatul nu posedă permis de conducere.
Instanța de fond a făcut o interpretare judicioasă a disp. art. 72 Cod penal referitoare la gradul de pericol social al infracțiunii, la modalitatea de săvârșire a faptei și a ținut seama și de atitudinea de recunoaștere a faptei, așa încât nu există motive de majorare a cuantumului pedepsei, astfel cum a solicitat parchetul în motivele scrise și susținute oral în ședință publică, așa încât critica sub acest aspect este nefondată.
Cât privește infracțiunea de furt calificat în formă continuată reținută în sarcina inculpatului, Tribunalul a apreciat că fapta există, însă nu a fost săvârșită de acesta, întrucât prin probele administrate nu s-a putut răsturna prezumția de nevinovăție care operează în favoarea inculpatului pe tot parcursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, potrivit disp. art. 66 și 52Cod procedură penală, respectiv, nu s-a făcut dovada că inculpatul a sustras mașinile pentru care cele trei părți vătămate au formulat plângere penală.
Astfel, cu privire la autoturismul Peugeot 306 de culoare roșie, cu nr. de înmatriculare 8831 TG 37 Tribunalul a reținut că partea vătămată a formulat plângere penală la data de 14.07.2000, întrucât a constatat dispariția acestuia parcat pe-, sector 3, în data de 13.07.2000, mașină găsită și ridicată de la, care o cumpărase în luna decembrie 2000 de la contra sumei de 1000 USD și un autoturism 1310. Numitul a cumpărat la rândul său acest autoturism de la - contra sumei de 3500 DM, acesta din urmă cumpărând mașina de la inculpatul care era împreună cu inculpatul, tranzacție care a avut loc la Pitești. Acest autoturism a fost restituit SC care a plătit despăgubiri părții civile așa cum rezultă din adresa emisă de
Împrejurarea că inculpatul - a sustras această mașină nu este confirmată de niciuna din probele administrate, singura probă fiind declarația inculpatului - din faza de urmărire penală din care reiese că însuși inculpatul i-ar fi spus la telefon că mașina este furată și că ar vrea să o vândă contra sumei de 1500 USD (fila 30 ), însă nici aceasta nu putut fi luată în considerare întrucât fiecare dintre inculpați a dat vina unul pe celălalt că ar fi fost vânzătorul mașinii, iar pe de altă parte această afirmație a inculpatului nu se coroborează cu nici o altă probă. Mai mult decât atât, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire cu privire la acest autoturism, ceea ce înseamnă că declarația acestuia este evident subiectivă.
Referitor la autoturismul BMW 320i de culoare neagră pentru care partea vătămată a formulat plângere penală la data de 23.12.2000, întrucât la aceeași dată a constatat dispariția autoturismului parcat pe-, sector 3, mașină găsită și ridicată de la A- care a cumpărat-o de la inculpatul contra sumei de 4500 USD, tranzacție ce a avut loc la din S, mașină care a fost restituită numitul, reprezentantul societății de asigurări din care a plătit despăgubiri părții vătămate, Tribunalul a apreciat că în ciuda tuturor diligentelor depuse de organul de urmărire penală în vederea aflării adevărului prin efectuarea de confruntări între inculpați, pe de o parte, între inculpați și martori, pe de altă parte, nu s-a putut dovedi că inculpatul -a sustras autoturismul marca BMW 320 i pe care ulterior l-a valorificat.
Aceeași concluzie se trage si cu privire la autoturismul marca BMW 525 de culoare albă cu privire la care partea vătămată a formulat plângere penală la data de 12. 02.2001, întrucât a constatat dispariția acestuia, mașină care a fost găsită și ridicată de la și restituită părții vătămate care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 800 DM în raport de avariile suferite la mașină. Acest autoturism a fost cumpărat de către numitul în localitatea B la un contra sumei de 2000 DM, vânzarea fiind negociată cu inculpatul iar cel care avea mașina de vânzare fiind inculpatul, la încheierea tranzacției fiind de față și numiții A-, și.
Concluzia trasă de Parchet în sensul că inculpatul este autorul infracțiunii de furt calificat, întrucât toate tranzacțiile se desfășurau noaptea, în locuri ce pot fi considerate ferite, că nu se întocmeau acte de vânzare-cumpărare, că autoturismele fie nu aveau acte de proveniență, fie erau pornite rară chei, cu o șurubelniță, prețurile de vânzare fiind evident mai mici decât preturile pieței, rămâne la nivel de afirmație și nu poate constitui o bază pentru condamnarea inculpatului sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni. Mai mult, s-a susținut în motivele scrise de apel că cel puțin acest inculpat poate fi considerat a fi săvârșit infracțiunile de tăinuire, întrucât inculpatul avea cunoștință de faptul că autoturismele pe care le-a vândut sunt furate, însă nici acest aspect nu reiese din probele administrate.
Referitor la inculpatul - trimis în judecată pentru infracțiunea de tăinuire cu privire la autoturismul BMW de culoare albă s-a impus aceeași soluție de achitare, întrucât simpla recunoaștere făcută de inculpat în cursul urmăririi penale asupra căreia inculpatul a revenit în aceeași fază, dar și în fața instanței, nu se coroborează cu nici o altă probă, motiv pentru care întemeiat a apreciat instanța de fond că fapta nu există.
Aceeași soluție de achitate, întrucât fapta nu există s-a impus și în cazul infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii unor infracțiunii prev. de art. 323 Cod penal pentru ambii inculpați ca o consecință a soluției dispusă pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților.
Așa fiind, constatând neîntemeiate criticile aduse sentinței de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 B, Tribunalul în baza art. 379 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 B împotriva sentinței penale nr. 987 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B, în dosar nr-.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a criticat hotărârea sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, caz de casare care se circumscrie disp. art. 385 indice 9 pct. 14 din Codul d e procedură penală, Parchetul solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului; a fost invocat totodată și cazul de casare prev. de art. 385 indice 9 punctul 18, privind greșita interpretare a probelor administrate, ceea ce a determinat o gravă eroare de fapt care a dus în final la achitarea nelegală a inculpaților pentru infracțiunile de furt calificat ș respectiv tăinuire, în ceea ce îi privește pe ambii inculpați, Parchetul solicitând condamnarea acestora pe baza reaprecierii probelor administrate.
Curtea a invocat din oficiu alte două cazuri de casare, cele prev. de art. 385 indice 9 punctele 15 și 17, relative la intervenirea unei cauze care înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea prev. de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, față de inculpatul și greșita încadrare juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată același inculpat, punând în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. e, g și i cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal în infracțiunea prev. de art. 221 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Analizând actele dosarului și hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu în conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin. 3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivele și în limitele care se vor arăta.
Curtea constată că instanța de apel a preluat situația de fapt din sentința instanței de fond, ambele hotărâri dând o interpretare greșită probelor administrate în tot cursul procesului penal și acordând prioritate declarațiilor date de inculpați în cursul judecății, în raport de toate celelalte probe, făcând însă abstracție de probele administrate în cursul urmăririi penale, incluzând aici și declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală.
Curtea reține pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, respectiv declarațiile părților vătămate, ale martorilor, A, procesele verbale încheiate de organele de poliție atât la momentul depunerii plângerilor de către părțile vătămate cu privire la modalitatea în care acestea și-au lăsat autoturismele și modul în care le-au fost predate, care atestă că nu au fost pornite cu cheile lor originale, acte de transfer de proprietate ale autoturismelor, declarațiile inculpaților date atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății în primă instanță, în apel și respectiv în fața instanței de recurs, că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, în formă simplă în ceea ce îi privește pe inculpatul și în formă continuată în ceea ce îl privește pe inculpatul.
Astfel, Curtea a reținut că la data de 05.02.2002, inculpatul a fost surprins de organele de poliție conducând un autoturism 1310 cu nr. de înmatriculare, pe Bd. -, în direcția Universitate, fără a poseda permis de conducere, această infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere fiind de altfel recunoscută de către inculpat.
Curtea mai reține că în noaptea de 13/14.07.2000, a fost sustras de către persoane rămase necunoscute autoturismul Peugeut 306 aparținând părții vătămate, parcat pe-, care a fost comercializat ulterior, în luna noiembrie a aceluiași an de către cei doi inculpați; inculpatul l-a contactat pe inculpatul spunându-i că are un autoturism de vânzare, cei doi s-au întâlnit și împreună cu martorii și s-au deplasat în Pitești, unde într-o parcare a unui restaurant Mc s au predat fără cheile originale și actele de proprietate mașina acestui din urmă martor, care a achitat celor doi suma de 3000 de mărci germane, martorul, la rândul său, vânzând mașina lui cu suma de 3500 de mărci. Acesta a vândut mai departe aceeași mașină numitului în luna decembrie 2000, cu suma de 1000 de mărci, la această persoană autoturismul fiind găsit și ridicat, respectiv predat ulterior părții vătămate. acestui autoturism a fost stabilit din declarațiile martorilor intermediari, care au arătat detaliat cum au intrat în posesia mașinii și starea în care aceasta s-a aflat, respectiv actele de care a fost însoțită.
Pentru această faptă, inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 5284/2001 a Judecătoriei Craiova la o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 221 din Codul penal, reținându-se așadar cu autoritate de lucru judecat această situație de fapt, respectiv că acesta, ca și celelalte persoane implicate, au cunoscut că autoturismele provin din infracțiuni de furt, fiind prin aceeași sentință condamnat și.
Curtea reține totodată că după ce în noaptea de 22/23.12.2000 a fost sustras autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare NF-TX-62, aparținând părții vătămate, de către persoane care nu au putut fi identificate, în luna februarie 2001 inculpatul, care a primit mașina pentru a fi vândută în continuare și a i se pierde astfel urma, s-a deplasat în S împreună cu martorul suma de 4500 USD, de la care a fost ulterior ridicat și predat, din declarațiile inculpaților și ale martorilor rezultând că la tranzacție au fost prezenți ambii inculpați și martorii și.
În fine, Curtea mai reține că în luna februarie 2001, inculpatul a intrat în posesia autoturismului BMW cu nr. de înmatriculare, sustras în noaptea de 11/12.02.2001 părții vătămate, pe care l-a vândut cu suma de 2000 USD martorului la B, unde s-a deplasat împreună cu, la tranzacție fiind prezent și inculpatul, care a intermediat contactul între vânzător și cumpărător, precum și A, aceștia confirmând în declarațiile lor aceste împrejurări.
Curtea constată de altfel că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut această situație de fapt, însă au apreciat în mod eronat că inculpaților nu li se poate reține săvârșirea nici unei infracțiuni, instanțele aplicând în mod arbitrar principiul"in dubio pro reo".
Sub aspectul încadrării juridice, Curtea reține că faptele astfel cum au fost reținute întrunesc atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunilor de tăinuire, în formă continuată pentru ambii inculpați, formă care se va reține în acest sens doar în ceea ce îl privește pe inculpatul, având în vedere că inculpatul nu a fost trimis în judecată și pentru actul material aferent sustragerii din noaptea de 22/23.12.2000, nu s-a extins procesul penal nici în cursul judecății pentru această faptă iar Parchetul nu a criticat nici sentința și nici decizia sub acest aspect, Curtea reținând totodată că pentru actul material aferent sustragerii din noaptea de 12/13.07.2000 acest inculpat a fost deja condamnat definitiv, considerente pentru care infracțiunea se va reține în forma sa simplă în ceea ce îl privește pe acest inculpat.
Față de modul în care au fost săvârșite faptele, Curtea constată că încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații este greșită, din probele administrate nerezultând într-adevăr că inculpații au participat în mod efectiv și la activitatea de sustragere a autoturismelor, ci doar la aceea de comercializare, cunoscând însă proveniența frauduloasă a acestora. Soluția dispusă de instanțele de fond și apel s-a bazat pe împrejurarea că inculpații nu ar fi cunoscut această împrejurare, însă Curtea constată că toate probele administrate dovedesc contrariul. Instanțele nu au dat eficiență înseși declarațiilor date de inculpați în cursul urmăririi penale, declarații în care aceștia au recunoscut că știau că mașinile provin din furt. Astfel, inculpatul a declarat inițial că inculpatul i-a spus despre mașinile pe care le-au vândut împreună că provin din furturi, că la cererea acestuia a căutat cumpărători pentru aceste mașini, precizând totodată că mașinile erau pornite prin folosirea unei șurubelnițe, deoarece nu existau chei de contact, aspecte confirmate și nde martorii, respectiv de ceilalți însoțitori ai inculpaților la predarea mașinilor. Revenirea inculpatului asupra declarațiilor inițiale nu poate fi reținută, pe de o parte pentru că declarațiile diferite ulterioare nu sunt motivate în nici un mod, susținerile în sensul că declarațiile inițiale au fost date sub amenințarea polițiștilor neavând nici un suport doveditor, inculpatul neformulând nici o plângere împotriva organelor de poliție sub aceste aspecte, iar pe de altă parte, declarațiile inițiale au fost date într-un moment mult mai apropiat de cel al săvârșirii faptelor, când amintirile inculpatului despre evenimente erau mult mai fidele realității, pe când declarațiile de revenire, când acesta a negat, sunt date ulterior, după mai mult timp de la data săvârșirii faptelor, când amintirile inculpatului s-au estompat în mod firesc, urmare trecerii timpului, uitarea fiind un proces.
În altă ordine de idei, Curtea reține că inculpații nu au putut oferi nici o explicație cu privire la împrejurarea predării autoturismelor fără chei de contact, fiind necesar ca acestea să fie pornite cu ajutorul diverselor instrumente, și de asemenea unele dintre acestea nu aveau nici acte de proveniență, toate acestea dovedind cunoașterea de către inculpați a provenienței din furt a mașinilor, toate acestea coroborat, evident, și cu declarațiile date în cauză de toate persoanele participante la tranzacții, nici una dintre aceste persoane neputând da relații cu privire la proprietarii autoturismelor.
Instanțele au înlăturat în mod nejustificat atât aceste probe, dând prevalență unor singure declarații date de inculpați în cursul judecății, când aceștia au negat, ignorând disp. art. 69 din Codul d e procedură penală, care consacră valoare probatorie declarațiilor inculpaților în procesul penal doar în măsura coroborării lor cu tot ansamblul probator administrat în cauză. Instanțele s-au limitat la încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, în raport de care, într-adevăr insuficiența probelor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt este reală, neexistând probe directe și nici indirecte de vinovăție pe această infracțiune de furt, însă lipsa dovezilor în acest sens nu conduce la inexistența oricăror alte fapte, căci codul penal român sancționează și infracțiunea de tăinuire, conform art. 221. Or, dovedindu-se în cauză vinovăția inculpaților în raport de cunoașterea provenienței din infracțiuni de furt a autoturismelor, inculpații se fac vinovați de infracțiunea de tăinuire, încadrarea juridică a unei fapte fiind atributul exclusiv al organelor judiciare în general, al instanței de judecată în special în cauza de față; instanțele au procedat greșit și s-au limitat la a analiza vinovăția doar sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor cu care au fost învestite în sensul încadrării juridice, și în măsura în care ar fi apreciat că faptele cu care au fost sesizate întrunesc elementele constitutive ale altor infracțiuni, care sunt descrise în rechizitoriu, dar încadrate juridic greșit de procuror, trebuia să se procedeze la schimbarea încadrării juridice în infracțiunile reținute de în raport de situația de fapt descrisă în rechizitoriu. Ceea ce "leagă" instanța de judecată este fapta cu care este sesizată, nu încadrarea juridică, pe care instanța o poate schimba potrivit disp. art. 334 din Codul d e procedură penală.
Reținând cunoașterea de către inculpați a caracterului infracțional al provenienței autoturismelor și caracterul repetat al actelor de tăinuire, s-ar fi impus reținerea infracțiunii de complicitate la furt, actele repetate de tăinuire fiind asimilate participației penale sub forma complicității, însă doar în ipoteza în care se dovedește că aceste acte de complicitate sunt săvârșite în raport de aceiași autori ai infracțiunilor de furt, or, în cauza de față, Curtea constată că din probele administrate nu rezultă cu certitudine că autorii infracțiunilor de furt sunt aceiași. Dacă aceeași persoană a cooperat în calitate de complice la mai multe acțiuni similare, dar distincte, săvârșite de autori diferiți, actele sale, chiar dacă ar fi determinate de o hotărâre aparent unică, nu pot constitui o complicitate în formă continuată, potrivit disp. art. 41 alin. 2 din Codul penal, ci va exista un concurs real de infracțiuni, fiecare act în parte rămânând legat de acțiunea sau inacțiunea autorului la a cărei realizare a contribuit. În acest caz, există, în fapt, hotărâri infracționale distincte pentru fiecare infracțiune comisă de un autor diferit la care complicele a înțeles să contribuie prin acte materiale sau intelectuale. În cauză de față, pe același raționament al imposibilității reținerii unicității rezoluției infracționale față de nedovedirea unicității autorului și reținând că doar actele repetate de tăinuire echivalează cu complicitatea, Curtea constată că nu poate reține această infracțiune de complicitate la furt, ci doar pe aceea de tăinuire. În raport de împrejurarea că recursul Parchetului, deși este unul în defavoarea inculpaților, nu este motivat decât în sensul condamnării pentru o singură infracțiune din acest ansamblu, Curtea va reține o singură infracțiune săvârșită în formă continuată, chiar în raport de potențiali autori diferiți ai infracțiunilor de furt, și nu două infracțiuni de tăinuire în concurs real, pentru că ar extinde efectele recursului Parchetului mai mult decât acesta a avut în intenție, cu consecința agravării situației inculpaților, cărora li s-ar reține două infracțiuni în concurs real în locul uneia singure, așa cum aceștia au fost trimiși în judecată cu referire le faptele de furt.
Pentru aceste motive,Curtea constată întemeiate cazurile de casare prev. de art. 385 indice 9 pct. 17 și 18, urmând să dispună schimbarea încadrării juridice în sensul arătat și să dispună totodată grațierea pedepselor aplicate celor 2 inculpați pentru infracțiunile reținute de tăinuire, potrivit art. 1 din Legea 543/2002, faptele fiind săvârșite anterior datei de 04.10.2002, punând în vedere inculpaților disp. privind revocarea grațierii conform art. 7 din aceeași lege.
În ceea ce privește celelalte două cazuri de casare, cel prev. de art. 385 indice 9 pct. 14, referitor la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea prev. de art. 36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, Curtea constată că acesta nu a mai fost susținut de procuror față de incidența cazuri prev. de art. 385 indice 9 pct. 15, relativ la aceeași infracțiune, cu privire la care a intervenit o cauză de înlăturare a răspunderii penale, respectiv prescripția specială, Curtea reținând că fapta a fost săvârșită la data de 05.02.2002, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta este de până la 5 ani închisoare, termenul de prescripție specială împlinindu-se potrivit art. 122 lit. d și art. 124 din Codul penal la data de 04.08.2009, după trecerea unei perioade de 7 ani și J, calculată de la data săvârșirii faptei. Față de această împrejurare Curtea apreciază că nu se mai impune analiza cazului de casare prev. de pct. 14, devenit superfluu, întrucât nu se mai impune analiza modului da individualizare a pedepsei aplicate, inculpatul nesolicitând continuarea procesului penal pentru această faptă, pe care a și recunoscut-o, prevalență având în acest caz încetarea procesului penal urmare intervenirii prescripției speciale.
În raport de toate acestea, Curtea apreciază că recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul București este fondat pentru considerentele și în limitele arătate, motiv pentru care îl va admite conform art.38515punctul 2 litera d Cod procedură penală.
Va casa în totalitate decizia penală și parțial sentința penală nr. 987 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B și în fond rejudecând:
În baza art. 334 Cod de procedură penală va schimba încadrarea juridică a faptei inculpatului din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 221 Cod penal cu aplic. art. 41alin. 2 Cod penal, menținând încadrarea juridică sub celelalte aspecte.
În baza art. 221 Cod penal cu aplic. art. 41alin. 2 Cod penal va condamna pe inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Va face aplicarea art. 71 și 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 va constata pedeapsa grațiată.
Va pune în vedere inculpatului art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea beneficiului grațierii.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod de procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod de procedură penală, cu referire art. 122 alin. 1 lit. d și art. 124 Cod penal va înceta procesul penal în ceea ce îl privește pe inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 36 alin. 1 din Decretul nr.328/1966 cu art. 13 Cod penal.
În baza art. 221 Cod penal va condamna inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare.
Va face aplicarea art. 71 și 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 1 din Decretul 543/2002 va constata pedeapsa grațiată.
Va pune în vedere inculpatului art. 7 din Decretul nr. 543/2002 privind revocarea beneficiului grațierii.
Va constata că inculpatul a fost reținut și arestat în perioada 06 februarie 2002 la 12 noiembrie 2002.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.38515punctul 2 litera d Cod procedură penală, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva deciziei penale nr. 618 A/29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalului București - Secția a II- a penală.
Casează în totalitate decizia penală și parțial sentința penală nr. 987 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B și în fond rejudecând:
În baza art. 334 Cod de procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei inculpatului din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 221 Cod penal cu aplic. art. 41alin. 2 Cod penal, menținând încadrarea juridică sub celelalte aspecte.
În baza art. 221 Cod penal cu aplic. art. 41alin. 2 Cod penal condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 și 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată pedeapsa grațiată.
Pune în vedere inculpatului art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea beneficiului grațierii.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod de procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod de procedură penală, cu referire art. 122 alin. 1 lit. d și art. 124 Cod penal încetează procesul penal în ceea ce îl privește pe inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 36 alin. 1 din Decretul nr.328/1966 cu art. 13 Cod penal.
În baza art. 221 Cod penal condamnă inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare.
Face aplicarea art. 71 și 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 1 din Decretul 543/2002 constată pedeapsa grațiată.
Pune în vedere inculpatului art. 7 din Decretul nr. 543/2002 privind revocarea beneficiului grațierii.
Constată că inculpatul a fost reținut și arestat în perioada 06 februarie 2002 la 12 noiembrie 2002.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, pentru inculpatul în cuantum de 200 lei va fi suportată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. -
Dact./18.01.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penal
Red. / Judecătoria Sector 3 B
Președinte:Mariana ConstantinescuJudecători:Mariana Constantinescu, Raluca Moroșanu, Daniela Panioglu
