Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 180/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 180/R/2009
Ședința publică din data de 26 martie 2009
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Claudia Ilieș Săndel Macavei
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale 33/A/2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind pe inculpatul, trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.și ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g și ia C.penal, cu aplicarea art.37 lit.b penal și art.33 lit.a penal.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar și partea civilă
OGProcedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel și rejudecând cauza, să se dispună,în principal, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c pr.pen. Inculpatul consideră hotărârile pronunțate ca fiind netemeinice întrucât a contestat săvârșirea faptei deoarece nu a sustras bunurile părții vătămate. Mai mult, din declarațiile inculpatului și a părților vătămate nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului.În subsidiar, solicită înlăturarea sporului de șase luni și în consecință a se dispune micșorarea pedepsei aplicate. Apreciază că sporul aplicat nu se justifică având în vedere prejudiciul cauzat și gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite astfel că pedeapsa este îndestulătoare. Cu onorar din.
Partea civilă G, solicită respingerea recursului inculpatului arătând că a suferit un prejudiciu foarte mare. Arată că i-au fost sustrase bunuri constând în scule și un candelabru din bronz care a avut o valoare sentimentală.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat apreciind că probele administrate în cauză confirmă pe deplin vinovăția inculpatului, cu atât mai mult cu cât la fața locului au fost găsite urme papilare apaținând inculpatului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 931/11.12.2008 a Judecătoriei Cluj -N în baza art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. g,i C.pen. cu aplic. art. 41 al. 2 pen. și art. 37 lit.b pen. s-a dispus condamnarea inculpatului, fiu lui și născut la data de 24.05.1981 in C-N, necăsătorit, recidivist, cu domiciliul in C-N,-, jud. C, fără forme legale în com., sat, nr. 166, jud. C posesor CP nr. - la 3 ani și 3 luni închisoare.
În baza art. 36 al. 1 pen. rap. la art. 33 lit. a - 34 lit. b pen. s-a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1239/19.12.2007 a Judecătoriei Cluj -N definitivă prin decizia penală97/A/24.03.2008a Tribunalului Cluj, și a stabilit pedeapsa cea mai grea - aceea de 5 ani pe care a sporit-o cu 6 luni, inculpatul urmând a executa 5 ani și 6 luni închisoare, cu aplic. art. 71-64. a teza II și lit. b pen.
În baza art. 36 al. 3 pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate partea executată de la 13.09.2007 la zi ( 26 dosar instanță).
S-a anulat emis în temeiul sentinței penale 1239/2007 a Judecătoriei Cluj -N și s-a dispus emiterea unui nou.
În baza art. 118 lit. e pen. a fost confiscată de la inculpat suma de 300 lei.
În baza art. 14/346 pr.pen. a fost obligat inculpatul la 700 lei reprezentând despăgubiri către partea civila G, domiciliat în C-N, str. -. -, nr. 19,. 7, jud.
În baza art. 191 al. 1 pr.pen. a fost obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul av. din oficiu I în sumă de 200 lei, s-a avansat din.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul nr. 7183/P/2006 din data de 24.10.2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest în altă cauză, a inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g, i pen. fiecare cu aplic. art. art. 37 lit. b Cod penal, ambele cu aplic. art.33 lit.a pen. în fapt reținându-se că în noaptea de 27/28.10.2006 a pătruns prin efracție în beciul părții vătămate sustrăgând bunuri în valoare de 300 lei și că în noaptea de 01/02.12.2006 a pătruns prin efracție în beciul părții vătămate - G sustrăgând bunuri în valoare de 700 lei.
În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probată prin: plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor G, procese-verbale de cercetare la fața locului, rapoarte de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, declarația inculpatului în care acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei.
În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale.
Analizând întregul material probator instanța de fond a reținut următoarele:
În noaptea de 27/28.10.2006 inculpatul a pătruns prin efracție în beciul imobilului în care locuiește partea vătămată sustrăgând din interior un covor, borcane cu zacuscă și gem.
Cu ocazia cercetării efectuate la fața locului, de pe unul din borcanele aflate în boxa victimei, a fost ridicată o urma papilară care, potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopica nr. -/08.02.2007, aparține degetului arătător de la mâna a inculpatului (fila 32 p).
Cu ocazia audierii sale în instanță partea vătămată a arătat că borcanul de pe care s-a ridicat urma papilară a fost transportat de către acesta în beci, după ce în prealabil soția sa l-a spălat. Victima a mai arătat că nici o altă persoană afara de el și soția sa nu au avut contact fizic cu borcanele respective anterior săvârșirii faptei, iar boxa în speță era în folosința exclusivă a părții vătămate care o ținea închisă cu lacătul.
În noapte a de 01/02.12.2006 inculpatul a pătruns prin fortarea sistemului de închidere în beciul situat în subsolul imobilului în care locuiește partea vătămată G sustrăgând din interior o mașină de găurit, un flex, 3 ciocane, 2 patente, o geantă de voiaj.
Cu ocazia cercetării efectuate la fața locului, de pe unul din borcanele aflate în boxa victimei, a fost ridicată o urmă papilară care, potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr.851 064/28.12.2006, aparține degetului inelar de la mâna dreaptă a inculpatului (fila 60 p).
Cu ocazia audierii sale in instanță partea vătămată Gaa rătat ca el însuși a indicat organelor de poliție că borcanul de pe care s-au ridicat urmele papilare relevante a fost mutat de către făptuitor și că nici o altă persoană nu a avut acces în boxa respectivă anterior comiterii infracțiunii.
Nerecunoașterea de către inculpat a săvârșirii faptei nu se coroborează cu nici un mijloc de dovadă iar declarațiile din cursul urmăririi penale și a judecății date de către martora - sora inculpatului și martorul - cumnatul inculpatului nu oferă acestuia un alibi În raport de datele săvârșirii actelor de executare în speță.
Martorul asistent a fost de față la cercetarea la fața locului.
Fapta inculpatului, așa cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1.g, i Cod penal cu aplic. art. 41 a1.2 pen. si art. 37 lit b Cod penal, în raport de condamnarea de 5 ani închisoare aplicată prin SP nr. 1667/19.12.2002 a Judecătoriei Cluj - Având în vedere existența unei rezoluții infracționale unice (care rezultă din modul identic de operare, din locurile similare vizate, din intervalul de timp relativ scurt scurs între cele două acte materiale) instanța de fond a schimbat încadrarea juridică astfel cum s-a menționat în precedent.
La individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal și în acest context de poziția nesinceră a acestuia, de gradul redus de pericol social al faptei săvârșite - care rezultă din valoarea materială redusă a bunurilor sustrase și de antecedența penală pentru infracțiuni similare (41 dos.inst.)
Pentru aceste considerente, instanța de fond, în baza art.208 alin.1, 209 alin. 1 lit.g, i Cod penal cu aplic. art.41 al.2, art. 37 lit. b Cod penal l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa închisorii în durata de 3 ani și 3 luni.
Întrucât fapta în cauză este concurenta cu cea pentru care, prin sentința penală nr.1239/19.12.2007 a Judecătoriei Cluj -N definitivă prin decizia penală nr.97/A/24.03.2008 a Tribunalului Clujs -a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare, instanța de fond a contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultată de 5 ani și 6 luni închisoare cu executare cu aplic.art.71-64 lit.a teza II și lit.b pen.
Prima instanță a scăzut din durata pedepsei partea executată de la 13.01.2007 la zi.
Instanța de fond a anulat I emis în temeiul nr.1239/2007 și a dispus emiterea unui nou I, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 lei care i-a profitat acestuia în urma comiterii primului act de executare.
Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 14 rap.C.P.P. la art. 346 instanța C.P.P. de fond a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă G și l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 700 lei reprezentând daune materiale.
În baza art.191 al. 1 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 100 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pe latură penală inculpatul, arătând că este nemulțumit de sporul ce i-a fost aplicat de instanța de fond.
Prin decizia penală nr.33 din 16 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, inculpatul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în apel în sumă de 250 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu.
S-a stabilit în favoarea C, suma de 200 lei onorariu avocațial din oficiu cuvenit av., ce s-a avansat din
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cauză.
Cu toate că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, din întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate, coroborate cu cele ale martorilor audiați și rapoartele de constatare tehnico-științifică dactiloscopică efectuate, reiese fără dubii că, în noaptea de 27/28.10.2006, inculpatul a pătruns prin efracție în beciul părții vătămate, sustrăgând bunuri (un covor, borcane cu zacuscă și gem) în valoare de 300 lei, iar în noaptea de 1/2.12.2006, a pătruns prin efracție în beciul părții vătămate G, sustrăgând bunuri (o mașină de găurit marca, un flex, 3 ciocane, 2 patente, o geantă de voiaj) în valoare de 700 lei.
Vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită, instanța de fond a procedat la o corectă încadrare juridică a faptei reținută în sarcina lui, cu reținerea justă a disp. art. 37 lit.b privind Cod Penal comiterea infracțiunii deduse judecății în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată prin 1667/19.12.2002 a Jud. C-N, definitivă prin 486/26.08.2003 a Curții de Apel Cluj, fiind arestat la data de 7.06.2002 și liberat condiționat la data de 9.11.2004, cu un rest neexecutat de 408 zile închisoare, considerat împlinit la data comiterii prezentei infractiuni.
Pedeapsa aplicată a fost just individualizată, raportat la nesinceritatea inculpatului, antecedența sa penală, anterior fiind condamnat în mai multe rânduri pentru comiterea unor infracțiuni de același gen, chiar dacă în speță, prejudiciul cauzat are o valoare redusă.
Totodată, în mod corect a constatat concurența prezentei infracțiuni cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin 1239/19.12.2007 a Jud. C-N, definitivă prin 97/A/24.03.2008 a Trib. C, la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu consecința cumulului juridic a celor două pedepse conf. dispozițiilor art. 36 al.l rap.Cod Penal la art. 33 lit.a, 34 li.b Cod Penal, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.
De asemenea, sporul aplicat se justifică ținând cont de numărul infracțiunilor, gradul de pericol social al acestora, precum și de perseverența infracțională a inculpatului.
Împotriva deciziei menționate inculpatul a declarat recurs în termen.
In susținerea recursului inculpatul a arătat că nu a comis faptele pentru care a fost condamnat și că acestea nu rezultă din probele administrate solicitând achitarea sa.
In subsidiar a precizat că dorește reducerea pedepselor aplicate și înlăturarea sporului considerând că acesta este prea mare.
In acest sens, a specificat că mama sa este în spital și este operată.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, Curtea constată că acestea se încadrează în cazurile de casare prev.de art.385/9 al.1 pct.18 și pct.14 pr.pen.
Referitor la primul caz de casare constând în greșita condamnare a inculpatului ca urmare a comiterii unei erori grave de fapt, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile acestui caz de casare deoarece din raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică efectuat în cursul urmăriri penale 27, rezultă că urma papilară descoperită pe borcanul de 800 ml cu ocazia furtului comis la data de 27/28.10.2007 din beciul părții civile, a fost creată de către degetul arătător de la mâna a inculpatului recurent iar din raportul similar de la fila 60, rezultă că urma papilară descoperită cu ocazia cercetării furtului comis la data de 01/02.12.2006 din beciul părții civile G, a fost creată de către degetul inelar de la mâna dreaptă a recurentului.
Deși inculpatul nu își explică prezența urmelor sale la locul comiterii furturilor apărarea sa că era în altă localitate, respectiv în, nu a fost dovedită deoarece din declarațiile martorilor (46) și (52), rezultă că deși este adevărat că recurentul a locuit în și el mergea periodic în C
De asemenea, din declarația părții civile G rezultă că l-a văzut pe inculpat în câteva zile plimbându-se prin fața blocului și uitându-se prin zonă.
In ceea ce privește al doilea caz de casare referitor la pedeapsă, Curtea apreciază că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat prev.și ped.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.g și i pen. cu aplic.art.41 al.2 pen. de 3 ani și 3 luni închisoare au fost avute în vedere toate criteriile generale și speciale prev.de art.72 pen. în special existența unei rezoluții infracționale unice, modul de operare, poziția nesinceră a acestuia și gradul redus de pericol social al faptei.
In mod legal prima instanță a constatat că fapta este concurentă cu cea pentru care i s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare, prin sentința penală nr.1239/2007 și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare.
Sporul aplicat nu poate fi redus deoarece pentru îndreptarea acestuia este necesară acordarea de eficiență juridică a concursului de infracțiuni cu atât mai mult cu cât inculpatul este recidivist.
La examinarea cauzei Curtea nu a constatat cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.
Așa fiind în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul detinut în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 33/A din 16 februarie 2009 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.VC/MR
31.03.09/2 EX.
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Claudia Ilieș Săndel Macavei