Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti

22 Aprilie 2009

DOSAR NR-(994/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

INCHEIERE

Ședința publică de la 17 februarie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Francisca Maria Vasile- - -

JUDECĂTOR 2: Daniel Grădinaru

JUDECĂTOR 3: Niculina

GREFIER -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.924/09.11.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B și a deciziei penale nr.198/A/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală,în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat personal asistat de avocat ales împuternicire avocațială fila 49 dosar, lipsind intimatele parți civile și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că s-au primit relații de la Poliția de frontieră T, în sensul că inculpatul nu figurează, în evidențe ca fiind repatriat din Serbia. Totodată s-a luat legătura telefonic la Poliția de frontieră și

s-a comunicat faptul că la această instituție se dețin datele centralizate ale punctelor de frontieră, aeroport T, inculpatul ne figurând nici în baza de date a acestor puncte de frontieră.

Recurentului inculpat, arată că insistă a se efectua adresă, către Ministerul d e externe și solicită a se acorda termen de o săptămână pentru a lua cunoștință de răspunsul primit de la Poliția de frontieră

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii formulate de inculpat și apreciază cauza ca fiind în stare de judecată.

Curtea, față de cererea formulat și având în vedere faptul că cele cuprinse în răspunsul primit de la Poliția de frontieră T și în conținutul referatului telefonic au fost învederate, în ședință publică de președintele de complet și de grefierul de ședință, respinge cererea ca tinde la tergiversarea judecării, prezentei cauze.

Totodată se pun în vedere inculpatului prev.art.140/3 alin.3 Cod procedură penală, în sensul dacă mai are ceva de declarat în prezenta cauza.

Recurentului inculpat, având cuvântul, arată că menține declarațiile date în fața Tribunalului București.

Arată că în dosar se vorbește de faptul că ar fi formulat un autodenunț, însă acest lucru nu este real, dat fiind că nu a formulat nici un autodenunț.

Totodată arată că la Judecătoria sectorului 2 a cerut a se verifica, dacă declarația dată la Penitenciarul Rahovaa fost dată în prezența unui avocat, precizează că la acel moment nu a beneficiat de asistența unui apărător.

Precizează că nu comis faptele ce i se rețin în sarcină, a vândut bunurile ne știind că acestea sunt de furat.

Solicită a se verifica dacă declarația dată în lunile ianuarie februarie 2005, a fost dată în prezența unui apărător și precizează că la momentul respectiv, nu a fost asistat de avocat.

Mai mult arată că a insistat și insistă în continuare, în audierea părților vătămate.

Curtea, în ceea ce privește cerere formulată de inculpat, în ședință publică, urmează verifica declarația despre care acesta a făcut vorbire, aceasta aflându-se în dosarul instanței.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că nu se impune administrarea probei cu audierea părților vătămate, în faza procesuală recursului, solicită respingerea acestei probe în raport de toate probele administrate în prezenta cauza.

Recurentului inculpat, arată că prin audierea părților vătămate se poate dovedi că nu este vinovat de faptele ce i se rețin în sarcină. Consideră că parchetul nu dorește a se afla adevărul privind persoanele care au comis infracțiunea ce i se reține în sarcină.

Curtea, apreciază că cele invocate, constituie un motiv de recurs ce va fi analizat în cadrul recursului declarat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătoarea recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului în temeiul art.385/15 alin.2 lit.c rap. la art.385/9 alin.1 pct.10 Cod procedură penală, casarea sentinței penale nr.924/09.11.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B și a deciziei penale nr.198/A/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Arată că în fața instanței de fond părțile vătămate nu au fost audiate, inculpatul și-a schimbat declarația în sensul că nu recunoaște comiterea faptelor și a solicitat obținerea a diverse relații în dovedirea acestui aspect, instanța de fond nu efectuat nici un demers în vederea aflării adevărului.

În subsidiar solicită trimiterea cauzei la Parchet dat fiind că în cauză nu s-a formulat nici un autodenunț, astfel cum se reține de către parchet, nu există nici un act din care să rezulte că faptele reținute în sarcina inculpatului au fost autodenunțate.

Menționează că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, în faza de urmărire penală, fiind reținut și consideră că acestuia i-a fost teamă să spună că nu este el autorul faptelor, dat fiind că era recidivist.

Arată că inculpatului i-a fost teamă dat fiind că se afla în stare de detenție, la penitenciar și o nerecunoaștere a faptelor ar fi produs anumite repercursiuni, dovada fiind, în acest sens procesele pe care

le-a intentat lucrătorilor de la penitenciar, pentru rele tratamente.

Concluzionând, solicită admiterea recursului și amânarea pronunțării pentru a avea posibilitatea de a depune concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea celor două hotărâri ca fiind legale și temeinice.

Consideră că vinovăția inculpatului a fost corect stabilită, în ceea ce privește comiterea celor două fapte, de furt calificat, ce i se rețin în sarcină, din probele administrate rezultând că este autorul faptelor reținute.

Apreciază că nu sunt motive de nelegalitate a hotărârilor vizând o așa zisă lipsă de procedură cu părțile vătămate, în fond și nu există motive pentru a se dispune restituirea cauzei la procuror.

Arată că procedura de citare a părților vătămate a fost legal îndeplinită, la dosarul de urmărire penală fila 13 există declarația olografă a inculpatului, dată în data de 18 februarie 2005 prin care acesta descrie modalitatea concretă de săvârșire a faptelor.

Menționează că nu se poate invoca în recursul inculpatului, lipsa de procedură cu părțile vătămate.

Pe fond apreciază că vinovăția inculpatului a fost corect stabilită în ceea ce privește fapta comisă în dauna părții vătămate, ce a fost comisă în intervalul 23.12.2002-3.01.2003 și în a cărei locuință acesta a pătruns prin efracție, prin forțarea yalei și a sustras aparatură electronică și bijuterii.

Între bunurile sustrase a fost și un radiocasetofon marca, care ulterior a fost descoperit la martora care a declarat că l-a primit de la inculpat fără a-i cunoaște proveniența.

Totodată urmare a declarațiilor inculpatului organele de urmărire penală au procedat la audierea martorilor și care au declarat că în luna decembrie 2002 o persoană numită le-a oferit spre vânzare un calculator și o imprimată, bunuri ce au fost restituit părții vătămate care le-a recunoscut.

Mai mult martorii au recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care le-a remis bunurile ce s-a constatat ca aparținând părții vătămate.

Referitor la fapta comisă în noaptea de 22-23.03.2003, în dauna părții vătămate, de la care s-au sustras bunuri și sume de bani, în baza declarației de recunoaștere a inculpatului a fost identificat și audiat martorul care a declarat că în iarna anului 2003 o persoană i-a adus anumite bunuri,respectiv un cort, o undiță și un bunuri, bunuri pe care partea vătămată le-a recunoscut ca aparținându-

Arată că declarațiile inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei se coroborează cu cele ale martorilor, precum și cu cele constatate cu ocazia reconstituirii efectuată, în prezenta unui martor asistent.

Precizează că declarațiile date de inculpat în fata instanței de fond, prin care acesta nu recunoaște săvârșirea faptelor, sunt nesincere și nu se coroborează cu celelalte probe și nu trebuie avute în vedere la stabilirea adevărului judiciar,considerente pentru care apreciază pedepsele ca fiind legal stabilite în raport de criteriile prev. de art.72 cod penal, de multiplele condamnări avute de inculpat pentru fapte de același gen, motive pentru care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Apărătoarea recurentului inculpat, având cuvântul în replică, arată că la filele 90 și 59 declarațiile martorilor și nu sunt semnate, motiv pentru care le consideră lovite de nulitate.

Mai arată că procesul verbal de recunoaștere nu este semnat de criminalist, aspecte care dovedesc nulitatea actului de sesizare.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru că nu el le-a comis. Solicită a se amâna pronunțarea.

CURTEA,

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise,

DISPUNE,

Amână pronunțarea la 24 februarie 2009.

Dată în ședință publică azi, 17 februarie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - -

DOSAR NR-(994/2008)

INCHEIERE

Ședința publică de la 24 februarie 2009

Curtea în aceeași compunere și pentru aceleași motive,

DISPUNE,

Amână pronunțarea la 04 martie 2009.

Dată în ședință publică azi, 24 februarie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - -

DOSAR NR-(994/2008)

INCHEIERE

Ședința publică de la 04 martie 2009

Curtea în aceeași compunere și pentru aceleași motive,

DISPUNE,

Amână pronunțarea la 05 martie 2009.

Dată în ședință publică azi, 04 martie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - -

DOSAR NR-(994/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.362/

Ședința publică de la 05 MARTIE 2009

Curtea constituită din:

PRESEDINTE -- - -

JUDECATOR - - -

JUDECATOR - -

GREFIER -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol urmează pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.924/09.11.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B și a deciziei penale nr.198/A/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală,în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17 februarie 2009 și au fost reținute în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 24 februarie 2009, 04 martie 2009 și 05 martie 2009, când decis;

CURTEA,

Președinte:Francisca Maria Vasile
Judecători:Francisca Maria Vasile, Daniel Grădinaru, Niculina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti