Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 212/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.212/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.03.2009
PREȘEDINTE: Mița Mârza
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Marcian Marius
GREFIER-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror- - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
La ordine fiind recursurilor promovate de inculpata și de partea civilă SC "" SRL împotriva deciziei penale nr.481/20.11.2008 a Tribunalului Galați pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta inculpată personal asistată de av.ales, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar și recurenta- parte civilă SC SRL, prin reprezentant, asistată de av.ales în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că s-au depus la dosar de către recurenta inculpată motivele de recurs.
Recurenta inculpată solicită instanței a lua act de împrejurarea că se numește și nu, legitimându-se cu CI seria - nr.-, CNP -.
Curtea dispune rectificarea citativului în sensul că se va menționa la numele recurentei inculpate și nu.
procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului conform dispozițiilor art.38513Cod procedură penală.
Av. arată că inculpata a formulat recurs împotriva deciziei penale pronunțată de Tribunalul Galați prin care s-a admis în parte apelul promovat de aceasta împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Tecuci în sensul că s- dispus înlăturarea obligării și la plata sumei de 12.000 lei reprezentând contravaloarea altor bunuri decât cele două strunguri și două mașini de găurit reținute ca fiind sustrase de inculpată.
Apreciază că atât instanța de fond cât și cea de apel au promovat hotărâri nelegale și netemeinice și sunt incidente dispozițiile art.3859alin.9 și 10 Cod procedură penală în sensul că instanța nu a analizat mijloacele de probă analizate în cauză și pe cale de consecință nici nu motivat temeinic decizia pe latură penală
Apreciază că totul pornește de la o greșită interpretare a situației de fapt.
Pe scurt situația este următoarea: inculpata a avut calitatea de director al SC SA T, calitate în care a încheiat în anul 1998 un contract de închiriere cu partea civilă SC "" SRL pentru una din cele 30 magazii care se aflau situate pe suprafața de peste 20002pe care funcționa abatorul.
Contractul a fost încheiat doar pe un an: 1998-1999, nu a fost prelungit niciun moment dar partea civilă a continuat să folosească acest spațiu cu acordul celuilalt asociat, care a decedat ulterior.
În anul 2002 reprezentantul părții civile împreună cu alte două persoane s-au prezentat cu două tiruri la sediul abatorului, au încărcat toate piesele, utilajele pe care le avea în acea magazie închiriată, aspect confirmat și de martorul ( declarație fila 147 dos.urm.pen) pentru ca 2 ani mai târziu, în august 2004, să demareze o campanie de denigrare a inculpatei. Astfel, formulat o plângere la Parchet pentru abuz de încredere și a susținut că inculpata nu-i mai dă înapoi utilajele aflate în magazie și că s-ar fi uitat pe geamul magaziei și a observat că aceste bunuri nu se mai află acolo.
Ulterior depune la dosar o adresă prin care se adresa unui partener comercial, SC SA, în care precizează că nu își poate îndeplini obligațiile asumate față de aceasta pentru că inculpata, încă din iulie 2004, vândut utilajele ce aparțineau societății la licitație publică.
S-au dat două rezoluții de neîncepere a urmăririi penale față de inculpată, dar partea civilă a continuat, și într-un final, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pe motiv că în ianuarie 2005 aceasta a înstrăinat două strunguri și două mașini de găurit ce ar fi aparținut părții civile SC "" SRL către martorul.
Niciun moment instanța de fond, cea de apel și nici partea civilă nu au arătat când au fost sustrase bunurile pentru că s-a precizat de către partea civilă că în august 2004 a observat că bunurile nu se mai aflau, iar 6 luni mai târziu, în ianuarie 2005 se arată de către aceeași parte civilă că inculpata ar fi vândut bunurile către.
Această situație ar fi trebuit să atragă aplicabilitatea principiului in dubio pro reo.
S-a arătat de către instanța de fond că data comiterii faptei este ianuarie 2005, fapt ce rezultă din declarațiile inculpatei coroborate cu declarațiile martorului. Ori dacă aceasta ar fi fost vinovată ar fi avut posibilitatea să scape de acele utilaje, având în vedere tracasările la care era supusă încă din august 2004, cu atât mai mult cu cât în incinta abatorului existau cel puțin două centre care colectează fier vechi.
Inculpata a înstrăinat două strunguri și două mașini de găurit care aparțineau abatorului, pe care aceasta le primise de la fostul asociat în schimbul unei datorii, aspect confirmat de cel puțin 4 martori;, și.
Arată că abatorul a fost lichidat în anul 2002 și inițial au funcționat două societăți distincte, conduse fiecare de către unul dintre cei doi asociați.După lichidarea abatorului s-a procedat la o împărțire a anumitor bunuri din patrimoniu, bunuri care erau de gen.
A făcut dovada că în cadrul abatorului existau bunuri de același fel cu cele reclamate ca fiind sustrase de către partea civilă.
Precizează că niciuna din probele adminJ. în cauză nu îndeplinește condiția de a fi certă, sigură și completă așa cum prevede decizia nr.3465/27.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Potrivit sentinței, vinovăția inculpatei a fost dovedită cu înscrisurile și martorii audiați în cauză
În ceea ce privește înscrisurile, solicită a se avea în vedere că deși a solicitat copia registrului evidenței contabile a SC SRL, din anul 2004, nu s-a depus nicio copie, dovadă că s-ar putea ca aceste bunuri să fi fost înstrăinate chiar de partea civilă.
Celelalte înscrisuri sunt facturi fiscale de proveniență, fie ale celor 4 utilaje, fie ale pieselor cu care s-au îmbunătățit acestea
S-au efectuat verificări și s-a constatat că din cele 18 facturi depuse la dosar 15 sunt emise de societăți inexistente dar pentru că s-a prescris dreptul de a fi antrenată răspunderea penală a părții civile nu s-a putut începe urmărirea penală în acest sens.
Pentru bunurile reclamate ca fiind sustrase nu s-a făcut dovada existenței lor în contabilitatea firmei.
În ceea ce privește depozițiile aflate la dosar arată că sunt peste 50 declarații de martori, unii dintre nu știu nimic despre cauză.
În fața instanței au declarat că abatorul avea 4 porți de acces, dintre acestea doar la două se asigura pază și aceasta în mod sporadic de către persoane neautorizate iar reprezentantului părții civile nu i s-a restricționat niciodată accesul în incinta abatorului, așa cum rezultă și din declarația martorului propus de partea civilă,.
Din 2002 au mai trecut 2 ani și J până când se afirmă că s-a săvârșit această faptă, perioadă în care abatorul a intrat în faliment, au fost desemnați doi lichidatori, și a fost cumpărat în cele din urmă astfel că inculpata nu a mai avut nici un control.
S-au audiat 4 martori care au afirmat că aveau cunoștință despre înțelegerea dintre inculpată și fostul asociat
Instanța califică aceste probe ca fiind insuficiente în demonstrarea susținerilor inculpatei fără a indica motivele pentru care a ajuns la această concluzie.
Instanța de apel și-a motivat contradictoriu hotărârea pentru că nu reține prezumția de nevinovăție a inculpatului și referitor la cele 4 bunuri.
Deasemeni solicită a se avea în vedere faptul că deși partea civilă nu avea sediu, niciun angajat pe firmă, nu desfășura niciun fel de activitate semnează totuși un contract prin care arată că va presta servicii de 5 miliarde lei
Toate plângerile formulate de partea civilă inculpatei; trafic de mită, dare de mită, trafic de influență s-au soluționat cu rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.
Ceea ce urmărește reprezentantul părții civile este îmbogățirea fără justă cauză solicitându-se de la inculpat peste 6 miliarde lei.
Instanța de apel a apreciat generic că instanța de fond a procedat la o corectă soluționare a speței dedusă judecății, ori nu s-a clarificat cum s-a intrat în atelier.
Arată că într-adevăr ușa s-a scos din balamele pentru că utilajele nu puteau fi extrase din încăpere dar în magazie s-a intrat cu chei potrivite.Chiar partea civilă declară că lacătul de la magazie a fost schimbat de inculpată, și nu a mai avut acces în magazie. Astfel, existența agravantei prev. de lit.i nu a fost dovedită nici un moment.
Instanța de apel arată că dacă inculpata s-ar fi considerat proprietară a acestor bunuri trebuia să uzeze de căile legale pentru a intra în posesia lor ori bunurile sunt mobile, a recunoscut atât ea cât și cumpărătorul valoarea tranzacției nu există nicio îndoială cu privire la această tranzacție.
În cauză a fost încălcată prezumția de nevinovăție, inculpata fiind nevoită să procure dovezi pentru stabilirea nevinovăției sale
Deasemeni în mod eronat s-a reținut că inculpata are cunoștințe juridice, aceasta are studii de economistă, ceea ce infirmă orice bănuială că având cunoștință despre instituțiile de drept ar fi putut să-și dea seama de fapta pe care o face
Solicită admiterea recursului conform art.38515pct. 2 lit.b Cod procedură penală și în principal achitarea în temeiul disp. art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.a Cod procedură penală iar dacă instanța va aprecia că utilajele înstrăinate de inculpată sunt aceleași cu cele ale părții civile, solicită a se dispune achitarea în temeiul, art.10 lit.b Cod procedură penală întrucât inculpata nu a acționat cu convingerea că bunurile aparțin altei persoane.
Într-un ultim subsidiar solicită a se face aplicarea dispozițiilor art.181Cod procedură penală raportat la faptul că inculpata se află la primul impact cu legea penală, este un profesor universitar, a candidat la funcția de primar a orașului
Avocatul părții civile precizează că aceasta a solicitat despăgubiri civile iar instanțele nu i-au admis decât parțial pretențiile doar cu privire la bunurile găsite fizic. S-a constituit parte civilă atât cu prejudiciu direct cât și cu prejudiciu indirect, iar recursul de față vizează nemulțumirea părții vătămate în sensul că nu i s-au acordat toate bunurile sustrase și nici prejudiciul indirect.
Apreciază recursul promovat de inculpată, nefondat.
Instanțele de fond și de apel au reținut corect încadrarea juridică menționată în rechizitoriu: furt calificat prin efracție.
Inculpata prin apărător a prezentat trunchiat situația de fapt.
În iulie 2004 existau în magazia respectivă bunuri ale părții civile, existența lor fiind dovedită cu acte contabile existente la firma SC SRL, s-a constatat existența, s-a găsit identitatea dintre seriile utilajelor și cele menționate în evidența contabilă a părții civile.
Este nefondată afirmația că aceste bunuri ar fi aparținut abatorului, singura listă de inventar depusă la dosar este cea din 1997 iar partea vătămată a făcut dovezi clare privind identitatea bunurilor.
Nu există inventar din 2004, pentru că din acel an reprezentantul părții civile nu a avut acces în atelier decât însoțit de paznic, și la un moment dat nu a mai avut acces deloc.
Solicită respingerea recursului promovat de inculpată ca nefondat și admiterea recursului promovat de partea civilă.
Apărătorul recurentei-inculpate, cu privire la recursul părții civile arată că nu a înțeles motivarea în drept a motivelor de recurs invocate de partea civilă, simpla amintire a faptului că instanța de apel a respins parte a pretențiilor civile nu se încadrează în niciunul din motivele de ordine publică prev. de art.3859Cod procedură penală motiv pentru care solicită anularea recursului ca nemotivat
Referitor la bunurile respective arată că atât inculpata cât și au avut calitatea de asociați în două societăți comerciale SC și SC SRL iar în aul 2003 au luat decizia de a se despărți în fapt și în drept, inculpata rămânând cu SC și cu SC și cum acesta din urmă trebuia să-i plătească inculpatei în nume propriu suma de 80.000.000 lei și cum nu avea această sumă de bani i-a oferit în custodie de niște bunuri aflate în magazie: două strunguri și două mașini de găurit. A decedat în vara anului 2003 și inculpata a ajuns în situația de a vinde acele bunuri.
Precizează că cele două firme își aveau sediile pe suprafața abatorului
Referitor la susținerea reprezentantului părții civile că s-au efectuat două expertize arată că expertul tehnic nu a vizualizat bunurile iar cel contabil a găsit un fragment dintr-un număr care i s-a părut că seamănă cu numărul din registrul de inventar al părții civile
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor declarate.
Referitor la recursul inculpatei, din materialul probator administrat în cauză rezultă vinovăția acesteia.
Încă din faza de urmărire penală rezultă din declarațiile inculpatei poziția oscilantă a acesteia referitor la aceste utilaje
La 3.08.2005 inculpata a precizat că nu știa ce utilaje existau în magazie ci a aflat ulterior la efectuarea cercetărilor penale.
Martorul nu a cumpărat aceste utilaje pentru că nu avea nici un act de proveniență.
La 2.11.2005 inculpata a declarat că în aprilie sau mai, 2003, avut o discuție cu fostul asociat care i-a spus că bunurile îi aparțin în contul unei datorii pe care partea vătămată ar fi avut-o la el, ori niciodată partea vătămată nu a arătat că ar fi avut vreo datorie la.
Deasemeni nu a menționat că ar fi avut aceste utilaje de la partea vătămată în contul unei datorii
Din declarația martorului rezultă că acesta a cumpărat utilaje de la inculpată pentru suma de 30.000.000 lei, pe care le-a vopsit deși inițial a arătat că le-a cumpărat pentru piese de schimb.
Martorul declară că a vrut să cumpere utilajele de la partea vătămată dar nu a putut pentru că nu a avut acces la ele.
S-a mai precizat că nu se știe data exactă a comiterii faptei ori aceasta a fost dovedită cu declarația martorului care a arătat data la care s-a intrat în magazie și chiar cu declarația inculpatei care arată că la un moment dat utilajele au rămas nesupravegheate și nu mai avea cheie, ulterior a arătat că nu_și amintește dacă a spart lacătul sau dacă a avut cheie, dar martorul arată exact cum s-a pătruns în magazie.
Partea civilă a dovedit cu acte existența utilajelor, găsite ulterior la martorul.
Vinovăția inculpatei este dovedită, aceasta a fost corect condamnată reținându-se largi circumstanțe în favoarea ei.
Instanța de apel a corectat și latura civilă a cauzei nereținând o valoare mai mare decât s-a reținut prin sustragere pe latură penală.
Av. arată că martorul (147 dosar fond) a aflat de existența utilajelor de la personalul care lucra la abator și că s-a dus să le vadă, ori nu a aflat de acestea de la inculpată; nu le-a cumpărat pentru că a fost vizitat acasă de o persoană sex masculin care i-a spus ca sunt bunurile lui, recunoscută în instanță în persoana reprezentantului părții civile.
Sunt dubii cu privire la data săvârșirii faptei pentru că în august 2004 reprezentantul părții civile nu a mai văzut acele bunuri în magazie, iar în ianuarie 2005 se susține că au fost sustrase, este evident că e vorba de alte bunuri; 2 ani și 6 luni abatorul nu a mai fost sub paza inculpatei și în orice moment partea civilă putea să-și ia bunurile.
Din 1999 de când a expirat contractul de închiriere legal partea civilă nu avea acces în magazie, avea acces proprietarul, respectiv abatorul.
În 2002 partea civilă și-a luat bunurile și ulterior își aduce utilajele acolo pe care i le lasă în custodie inculpatei, bunuri pe care aceasta le-a vândut martorului.
Recurenta inculpată având cuvântul arată că nu este vinovată, nu a avut intenția de a săvârși această faptă.
Curtea
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința penală nr.52/29.01.2008 a Judecătoriei Tecucis -a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpată, ca fiind nefondată.
S-a dispus condamnarea inculpatei la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 208 al.1-209 al.1 lit.i pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit. a și al.2 pen. și art.76 lit.c pen.
Conform art. 71.pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza II și lit.b pen.
Conform art.81,82 și 71 al.5 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni conf. art.14 pr.pen. și art. 998.civil a fost obligată inculpata să restituie părții civile SC " "SRL T sau să plătească contravaloarea următoarelor bunuri: un strung 560 în valoare de 6471,04 lei, un strung 450 în valoare de 6236,91 lei, o mașină de găurit 6.40 în valoare de 1316,34 lei și o mașină de găurit 6.16 în valoare de 447,56 lei, bunuri aflate în custodia SC " " SRL
Conform art.14 pr.pen. și art.998 civil a fost obligată inculpata să plătească părții civile SC " " SRL T suma de 12.501,23 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a respins cererea părții civile, de obligare a inculpatei la plata sumei de 761.996,46 lei, cu titlu de prejudiciu indirect, ca nefondată.
A fost obligată inculpata la plata de cheltuieli judiciare către partea civilă și către stat.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpata a fost administrator la SC - SA T și în această calitate a încheiat cu partea vătămată SC - SRL T contractul de închiriere nr.76/20.03.1998 având ca obiect un spațiu cu destinația de atelier în incinta SC - SA Contractul care a fost semnat de reprezentantul SC - SRL T și anume a fost încheiat pe termen de 1 an începând cu data de 1.04.1998 și până la 1.04.1999.
Că, după expirarea acestui termen chiriașa SC - SRL a continuat să desfășoare activități în atelierul închiriat, așa încât a instalat în spațiul închiriat mai multe utilaje și anume: mașini de găurit, tuburi de oxigen, strunguri și alte scule.
Chiar și după expirarea termenului de închiriere societatea și-a continuat activitatea, iar după o perioadă, în urma unor neînțelegeri intervenite între reprezentanții celor două societăți, inculpata a interzis lui accesul în incintă așa încât utilajele au rămas în atelier.
Profitând de această situație, inculpata s-a interesat de persoane dornice să cumpere utilaje de genul celor ce aparțineau părții vătămate. Astfel, în cursul lunii ianuarie 2005 inculpata a vândut martorului -, administrator al SC - SRL T patru utilaje și anume: un strung 560 în valoare de 6471,04 lei, un strung 450 în valoare de 6236,91 lei, o mașină de găurit G 40 - în valoare de 1316,34 lei și o mașină de găurit - în valoare de 447,56 lei. Bunurile au fost luate din atelierul în care s-a pătruns prin efracție.
Prejudiciul cauzat părții vătămate SC - SRL T nu a fost recuperat.
Partea vătămată s-a constituit inițial parte civilă cu suma de 49268,66 lei reprezentând contravaloarea utilajelor sustrase.
Partea vătămată prin reprezentant a susținut că, inculpata i-a sustras și alte bunuri reprezentând mijloace fixe și obiecte de inventar pe lângă cele două strunguri și mașini de găurit, și, ulterior și-a majorat câtimea obiectului laturii civile la suma de -,46 lei și anume:22131,20 RON materiale consumabile; 30228,90 lei RON mijloace fixe și 11315,01 RON obiecte de inventar (total bunuri sustrase 63675,11 RON), la care se adaugă valoarea contractului reziliat datorită lipsei mijloacelor materiale de lucru sustrase de inculpată.
Atât în timpul urmăririi penale cât și la instanță inculpata nu a recunoscut fapta.
La urmărirea penală inculpata a declarat la data de 14.01.2005 că după expirarea contractului la data de 1.04.1999 nu a mai fost reînnoit deoarece nu a mai desfășurat nici o activitate în atelierul respectiv, iar utilajele au rămas închise acolo pentru că numai administratorul avea cheie.
A mai arătat inculpata că nu a asigurat paza atelierului, iar utilajele au rămas în incintă până în luna mai 2002 când a venit însoțit de mai multe persoane și a încărcat în două tiruri lucrurile din atelier, dar că ea nu a fost de față la această operațiune.
La data de 03.08.2005, inculpata a arătat că deși expirase contractul de închiriere i-a permis lui să-și desfășoare activitatea în continuare, dar că nu i-a plătit chirie ei personal și este posibil să-i fi plătit asociatului său,.
A mai arătat că nu a știut niciodată ce utilaje existau în atelier și că a aflat ulterior, cu ocazia cercetărilor, că ar fi avut struguri, mașini de găurit, tuburi de oxigen și alte piese.
A mai arătat inculpata că prin luna septembrie 2004, martorul a contactat-o pentru a cumpăra anumite utilaje: struguri, freze, mașini de găurit și altele și i-a arătat și utilajele din atelierul închiriat părții vătămate SC - SRL T unde se aflau 2 struguri, 2 mașini de găurit și o masă, bunuri ce-i aparțineau și le avea de la numitul, fostul său asociat, pe care i le dăduse în aprilie - mai 2003, în contul unei datorii de 8000 lei.
A mai precizat inculpata că nu deține nici un document justificativ pentru aceste utilaje, și că din acest motiv martorul nu le-a cumpărat, dar că, le-a vândut numitului - administrator la SC - SRL T cu suma de aproximativ 50 milioane lei în ianuarie 2005.
Inculpata a arătat că nu-și mai amintește cum a intrat în atelier, dacă a spart lacătul sau dacă a avut cheie și că, după scoaterea utilajelor "ușa s-a pus la loc de către muncitori " trimiși de și a asigurat-o cu lacăt.
La data de 02.11.2005, inculpata a declarat că i-a arătat martorului pe fereastră bunurile din interior, spunându-i că-i aparțin.
A mai arătat inculpata că în aprilie - mai 2003 avut o discuție cu fostul său asociat și că acesta i-a spus că bunurile din acel atelier (2 struguri și 2 mașini de găurit) îi aparțin fiindu-i date de către în contul unei datorii față de.
În declarația din 07.11.2005 inculpata a reluat cele arătate în celelalte declarații.
La instanță inculpata a arătat următoarele:
După expirarea contractului utilajele au rămas în atelier dar fără a exista un paznic, iar în anul 2002 reprezentantul părții vătămate împreună cu un grup de persoane au ridicat din atelier niște bunuri pe care le-au încărcat în 2 mașini. A mai menționat că în anul 2003 asociatul său i-a propus ca în contul unei datorii de 80 milioane lei să-i dea niște utilaje, "până la momentul când îi va da în numerar" și anume 2 struguri și 2 mașini de găurit, dar că nu s-a încheiat nici un act în acest sens însă i-a predat cheia lacătului de la atelier. Datoria nu i-a fost plătită în numerar niciodată deoarece a decedat.
A mai arătat inculpata că în anul 2005 vândut aceste utilaje lui și în momentul când a mers la atelier a constatat că lacătul era spart. Utilajele au fost vândute fără acte deoarece le-a cumpărat ca persoană fizică pentru piese de schimb.
Inculpata a declarat că i-a solicitat lui bani pentru chirie și ridicarea utilajelor din atelier.
În apărarea sa inculpata a solicitat proba cu martori, expertiză contabilă și acte.
A depus la dosarul cauzei adresa 5652/2006, lista de inventar, cartea de muncă a martorului, carnet de muncă a martorului, plan de amplasament și delimitare și procesul verbal de licitație.
Din declarațiile martorilor propuși în apărare de inculpată rezultă următoarele:
Martorul - a declarat că (fila 130 dosar instanță și 141, 139 dosar urmărire penală) la începutul anului 2005 - sfârșitul anului 2004 cumpărat de la inculpată două bormașini și două motostivuitoare ce se aflau într-un atelier din incinta SC, iar atunci când a ajuns ușa atelierului era deja deschisă, inculpata era de față și că nu au încheiat nici un act.
A mai arătat martorul că le-a cumpărat cu suma de 30 milioane lei pentru piese de schimb dar că totuși le-a vopsit fără să îndepărteze seriile, ca să arate mai bine și că inculpata i-a spus că bunurile proveneau de la un fost asociat ca urmare a unei datorii.
Martorul a arătat că a intenționat să cumpere de la inculpată niște utilaje pe care le-a văzut într-un atelier în incinta SC doar pe fereastră deoarece atelierul era încuiat cu lacăt, dar pentru că inculpata nu a prezentat acte de proveniență a bunurilor și pentru că aflase că aceste bunuri aparțineau lui nu le-a mai cumpărat.
Martorul a declarat în calitate de director economic la SC SRL Vaî ncheiat în anul 2000 un contract de vânzare - cumpărare cu societatea părții vătămate a cărei reprezentant este având ca obiect mai multe scule, curele și robineți industriali pe care la început nu a reușit să-i ia din atelierul aflat în incinta SC pentru că nu achitase chiria și nu i se permitea accesul. A mai arătat martorul că în aceste condiții a achitat el chiria și că bunurile respective au fost ridicate în octombrie 2001, dar că în atelier au rămas 2 strunguri, 2 mașini de găurit, un dulap cu scule, un aparat sudură, tuburi de oxigen, iar la plecare a asigurat ușa atelierului cu lacăt.
Tot în apărare, inculpata a solicitat și audierea martorilor, și.
Din declarațiile martorei rezultă că a asistat la momentul ridicării bunurilor de către, bunurile și condițiile în care au fost luate fiind aceleași ca cele menționate de.
A mai arătat martora că inculpata nu a fost de față la această operațiune și că din încăperea de unde au fost luate bunurile au mai rămas "niște fiare" despre care nu a putut preciza ce anume reprezentau.
Din declarația martorei rezultă că a fost contabil la SC și că după expirarea contractului de închiriere nu a mai fost prelungit în mod expres, dar că partea vătămată a rămas în spațiu. A mai arătat că în luna august 2002 l-a văzut pe care a intrat în curtea abatorului cu două mașini și care după ce a întrebat-o de administratorii și a ridicat bunuri pe care le avea în spațiul închiriat.
Martorul a mai arătat în instanță că asociatul avea o datorie la inculpată și că din discuțiile celor doi a înțeles că i-a spus inculpatei că nu are bani pentru achitarea datoriei dar că a oferit spre garanție niște struguri și mașini.
Martora a arătat că are cunoștință despre discuția dintre și în legătură cu datoria acesteia din urmă și că în contul acestei datorii a primit niște utilaje.
Analizând declarațiile inculpatei date de la urmărirea penală cât și de la instanță, s-a constatat că acestea sunt contradictorii și în plus sunt contrazise și de declarațiile martorilor propuși în apărare.
Astfel, a declarat inculpata că nu cunoștea ce bunuri existau în atelierul închiriat părții vătămate, însă tot aceasta arată că în atelier existau două struguri și două mașini de găurit ce îi aparțineau fiindu-i lăsate de fostul său asociat în contul unei datorii, în aprilie - mai 2003.
Or, este clar că inculpata cunoștea de existența utilajelor din atelierul părții vătămate odată ce a susținut că-i aparțineau și a fost nesinceră atunci când a declarat că a aflat de existența bunurilor respective abia cu ocazia cercetărilor.
Mai mult, inculpata a mai arătat că cele două strunguri și mașini de găurit le-a vândut lui și au fost luate de acesta chiar din atelierul închiriat părții vătămate. Așadar, cu acordul inculpatei bunurile respective au fost luate din atelier iar modul în care s-a pătruns în atelierul respectiv a fost efracție, dovadă fiind chiar declarația inculpatei din data de 3.08.2005 de la urmărirea penală unde arată că nu-și mai amintește cum s-a pătruns în atelierul respectiv, dar că, după ce bunurile au fost luate "ușa s-a pus la loc de către muncitori" trimiși de. Or, dacă a fost necesară această operațiune de a fi montată ușa este evident că, aceasta a fost precedată de o demontare a ușii, demontare care a fost necesară pentru a pătrunde în incinta atelierului.
Dovadă că inculpata nu avea posibilitatea și nici dreptul de a intra în atelierul părții vătămate este și faptul că martorul, care venise să cumpere utilajele respective, nu le-a putut vedea altfel decât pe fereastra atelierului.
În plus, și martorul a arătat că atelierul era încuiat cu lacăt atunci când împreună cu a mers să ridice o serie de bunuri din atelier și că la plecare printre alte bunuri în incintă au rămas 2 strunguri și 2 mașini de găurit, iar ușa a fost asigurată cu un lacăt de.
La urmărirea penală (declarație 3.08.2005) inculpata a arătat că nu-și mai amintește modul în care a intrat în atelierul părții vătămate.
Abia în instanță inculpata, sesizând probabil contradicțiile și neclaritățile din declarațiile sale anterioare și-a amintit că de fapt cheile de la atelier i-au fost predate de, despre care arătase că i-a lăsat bunurile în contul unei datorii pe care o avea față de ea.
Sunt neverosimile și cu nimic probate în concret susținerile inculpatei în sensul că cele două strunguri și mașini de găurit au aparținut de fapt lui care le avea la rândul său de la tot în contul unei datorii.
Astfel, în primul rând nu există nici un act justificativ care să demonstreze trecerea acestor bunuri de la un proprietar la altul, iar susținerile inculpatei față de martorii sau în sensul că le-a primit de la în contul unei datorii nu sunt suficiente, deoarece bunurile respective se aflau în continuare în atelierul închiriat părții vătămate și deci aceasta avea posesia. Nimic nu-i dădea dreptul inculpatei să pătrundă abuziv în incinta atelierului și să-și însușească bunurile aflate acolo pentru a le înstrăina iar dacă se considera proprietara acestora ar fi trebuit să apeleze la căi legale.
S-a apreciat că susținerile inculpatei în sensul că utilajele respective îi aparțineau nu sunt confirmate, deoarece nu a putut fi audiat fiind decedat, iar declarațiile martorilor și în sensul că au auzit o discuție între cei doi asociați referitoare la o datorie pe care avea față de inculpată nu sunt suficiente pentru a demonstra nevinovăția inculpatei. Astfel cu nimic nu este dovedit că în contul datoriei pe care o avea față de inculpată, primul i-a lăsat în garanție tocmai bunurile aflate în atelierul părții vătămate și nu există nici o dovadă că ar fi avut la rândul său o datorie față de și că în contul acestei datorii i-a lăsat cele două strunguri și mașini de găurit.
Ceea ce cu certitudine s-a întâmplat este că inculpata a pătruns prin efracție, așa cum s-a arătat, prin demontarea ușii, în incita atelierului închiriat părții vătămate și pretinzând că bunurile îi aparțin au fost vândute lui.
Inculpata prin apărător a mai arătat că, nu se poate constata vinovăția inculpatei atâta timp cât nu poate fi stabilit data săvârșirii faptei și că nici nu a putut indica această dată.
Instanța a apreciat că nu are nici o relevanță că reprezentantul părții civile nu a știut să indice data săvârșirii faptei. Dacă acesta a fost în eroare nu înseamnă că nu poate fi stabilită data săvârșirii faptei cu alte mijloace de probă. Astfel, momentul săvârșirii faptei este atunci când inculpata a permis lui să ridice bunurile din atelierul părții vătămate, iar atât inculpata cât și martorul plasează această acțiune la începutul anului 2005, deci în ianuarie 2005.
De asemenea, faptul că reprezentantul părții civile nu a avut o poziție fermă și clară în ceea ce privește bunurile ce i-au fost sustrase nu înseamnă că fapta nu a fost săvârșită.
Așa cum s-a arătat s-a dovedit că bunurile pe care inculpata și le-a însușit sunt cele două strunguri și cele două mașini de găurit care au fost identificate și lăsate în custodie și despre care și inculpata a recunoscut că le-a vândut, considerându-se îndreptățită să facă acest lucru, precum și tuburile de oxigen a căror existență este dovedită cu listele de inventar și cu declarațiile martorilor,.
Inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice conform art.334 din C.P.P. infracțiunea prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.i în Cod Penal infracțiunea prev. deart.213 și Cod Penal apoi achitarea inculpatei în temeiul art.11 pct.2 lit.a comb. cu art.10 lit.a deoarece C.P.P. nu s-a demonstrat că fapta există datorită neconcordanțelor privind data săvârșirii faptei și a identității utilajelor.
Inițial, partea vătămată a formulat plângere pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.213 însă Cod Penal prin sentința penală 949/2004 s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci în vederea efectuării de cercetări față de inculpată privind săvârșirea infracțiunii de furt.
S-a precizat că în cauză nu poate fi vorba de infracțiunea de abuz de încredere deoarece nu există situația premisă și anume acel titlu în baza căruia inculpata să fi deținut bunul. Acest titlu trebuia să derive dintr-un raport juridic de drept civil în baza căruia bunul să-i fi fost încredințat, or în speță s-a dovedit faptul că bunurile au rămas în atelierul închiriat părții vătămate și între aceasta și inculpată nu a existat nici o convenție cu privire la bunuri.
Așa cum s-a arătat, faptul că partea vătămată nu a putut indica exact data săvârșirii faptei sau că a avut o poziție oscilantă în ceea ce privește utilajele care au fost sustrase nu atrage concluzia că fapta nu există în materialitatea ei. Această faptă, așa cum s-a arătat, există și a putut fi plasată în luna ianuarie 2005 cu ajutorul mai multor mijloace de probă așa cum s-a arătat chiar și inculpata declarând că bunurile au fost vândute la sfârșitul anului 2004 începutul anului 2005.
De asemenea, nu s-a putut reține nici că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție întrucât în cauză lipsește latura subiectivă a infracțiunii și anume lipsa intenției pe motiv că nu a avut cunoștință despre împrejurarea că utilajele aparțin părții vătămate și că a acționat cu credința că acestea au aparținut fostului asociat Astfel, așa cum s-a arătat nu s-a făcut nici o dovadă concretă că aceste bunuri aparțineau lui, iar inculpata nu avea cum să fie convinsă de acest lucru atâta timp cât nu i-a prezentat nici un act justificativ în acest sens și atâta timp cât bunurile se aflau în atelierul părții vătămate, deci în posesia acesteia ceea ce trebuia să-i creeze mai degrabă convingerea că bunurile îi aparțin părții vătămate și nu lui, cu atât mai mult cu cât inculpata are cunoștințe juridice.
În final inculpata a solicitat achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.1și C.P.P. art.18 ind.1 deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social a unei infracțiuni.
Față de modul de săvârșire al faptei și de prejudiciul cauzat, instanța nu a putut reține că fapta nu prezintă gradul de pericol social a unei infracțiuni, ea aducând o atingere însemnată valorilor ocrotite de lege.
Situația de fapt și vinovăția inculpatei au fost dovedite cu probele adminJ. atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.
La dozarea și individualizarea pedepsei au fost invocate și avute în vedere dispozițiile art.72 Cod penal, persoana inculpatei și lipsa antecedentelor penale.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de lege au declarat apel inculpata și partea civilă.
Inculpata a criticat hotărârea instanței ca fiind nelegală sub mai multe aspecte.
Astfel, s-a invocat incompatibilitatea magistratului care a pronunțat sentința penală apelată motivat de faptul că a pronunțat sentința penală nr.610/2005, prin care a dispus scoaterea cauzei de pe rolul instanței și înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Pe fondul cauzei a arătat că nu a avut reprezentarea faptului că utilajele îi aparțin părții civile întrucât le primise de la asociatul său în contul unei datorii, sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de abuz de încredere.
Pentru aceste infracțiune a solicitat să se dispună achitarea sa în temeiul disp. art.10 lit. a, lit. d sau lit.1pr.pen.
Partea civilă a invocat nelegalitatea hotărâri apelate în privința despăgubirilor ce i-au fost acordate.
A arătat că prejudiciul direct a fost cauzat de inculpată prin sustragerea în mod repetat a tuturor bunurilor ce se aflau în atelierul închiriat și nu doar a celor patru utilaje ce au fost vândute de inculpată martorului.
De asemenea, a solicitat obligarea inculpatei la plata beneficiului nerealizat ca urmare a neonorării contractului pe care-l încheiase, datorită faptului că nu a mai putut intra în posesia utilajelor.
În fine, s-a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante și majorarea pedepsei aplicate inculpatei.
Prin Decizia penală nr.481/A/20.11.2008, Tribunalul Galația admis apelul declarat de inculpata și a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă SC SRL
S-a desființat în parte sentința apelată și s-au înlăturat dispozițiile obligării inculpatei la plata către partea civilă a sumei de 12501,23 lei cu titlu de despăgubiri civile.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelată.
A fost obligată partea civilă la cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea soluției instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt ca și încadrarea juridică, iar probele au fost analizate judicios.
S-a reținut că, într-adevăr, inculpata și-a însușit bunuri ce aparțineau părții civile și care se aflau depozitate în atelierul închiriat, respectiv cele 4 utilaje identificate de partea vătămată și lăsate în custodia martorului (2 mașini de găurit și 2 strunguri).
Întrucât instanța de apel a ajuns la concluzia că aparatul de sudură și tuburile de oxigen nu au fost luate de inculpată s-a înlăturat obligația acesteia de a plăti părții civile suma de 1250,23 lei și pe care a înlăturat-o din dispozitivul hotărârii.
S-a reținut că dozarea pedepsei este corect stabilită ca și modalitatea de executare a acesteia.
Cu privire la apelul părții civile s-a reținut că aceasta nu a făcut nicio probă, dovadă din care să rezulte prejudiciul ce i-a fost cauzat și pentru care are pretenția recuperării.
Împotriva acestei decizii în termenul prevăzut de lege au declarat recurs inculpata și partea civilă SC SRL
Prin motivele de apel inculpata, prin apărător, critică hotărârile instanței de apel și de fond ca fiind netemeinice și nelegale și aceasta datorându-se unei greșeli de interpretare a situației de fapt cu referire la contractul de închiriere din anul 1998 încheiat cu partea civilă pentru una din cele 30 de magazii ce se aflau pe suprafața de 20002pe care funcționa abatorul.
Se susține, de asemenea, că între partea civilă și inculpată au fost mai multe diferende ce s-au soldat cu mai multe plângeri pentru inculpată, plângeri care însă au fost soluționate cu rezoluții de neîncepere a urmăririi penale și că partea civilă urmărește îmbogățirea fără just temei.
Se precizează în aceleași motive că i s-a încălcat inculpatei prezumția de nevinovăție fiind nevoită să-și procure dovezi pentru nevinovăția sa.
Se solicită ca în rejudecare să fie achitată inculpata în baza art.11 pct.2 lit.a ref. la art.10 lit.a Cod procedură penală iar, dacă se va reține că utilajele înstrăinate de inculpată sunt aceleași ca cele reclamate de partea vătămată, să se dispună achitarea în baza art.10 lit.b Cod procedură penală.
Recurenta-parte civilă în motivele de recurs susține că inculpata trebuia obligată și pentru celelalte bunuri sustrase dar și pentru prejudiciul cauzat indirect.
A apreciat, de asemenea, că încadrarea juridică a fost corect reținută (furt calificat prin efracție) și că inculpata prin apărător a trunchiat situația de fapt.
Recursurile declarate de inculpată ca și de partea civilă sunt nefondate.
Din verificarea hotărârilor date la fond și în apel (ce reformează în parte și doar pe latură civilă sentința dată de instanța de fond) și analiza ansamblului probator Curtea constată că hotărârea dată în apel este temeinică și legală.
Din probele existente la dosar rezultă că inculpata a acționat premeditat și cu intenție, aspect de altfel confirmat de declarațiile date la urmărirea penală de către inculpată, care sunt oscilante cu referire la utilajele ce fac obiectul cauzei penale.
Pe de altă parte rezultă din declarațiile date de martorul că acesta a cumpărat utilaje de la inculpată, pentru care a plătit suma de 30 milioane lei, pe care le-a vopsit cu toate că acesta inițial a arătat că le-a cumpărat pentru piese de schimb. Dacă aceste utilaje ar fi fost cumpărate pentru piese de schimb, vopsirea lor apare ca inoportună întrucât presupune niște costuri în plus care s-ar fi adăugat la cel de achiziție și cumpărare de la inculpată.
inculpatei cu privire la data comiterii faptei - respectiv a vânzării utilajelor respective și care susține că nu-și mai amintește de aceasta este contrazisă și rezultă din declarația dată de martorul care precizează data când s-a intrat în magazia unde erau depozitate respectivele utilaje.
De altfel, însăși inculpata susține că la un moment dat utilajele cu pricina rămăseseră nesupravegheate și nu mai avea cheie, ca ulterior să susțină că nu-și mai amintește dacă a spart lacătul sau dacă s-a intrat cu cheie - situația cum s-a intrat fiind precizată, de altfel, de martorul, cel ce a cumpărat utilajele.
Pe de altă parte, din probe rezultă că partea civilă face dovada existenței bunurilor sustrase, vândute de inculpată și ulterior descoperite la martor, cu dovezi clare privind identitatea bunurilor respective.
Inculpata nu a făcut dovada că a deținut legal bunurile pe care le-a sustras, bunurile au rămas în abatorul închiriat părții civile, iar între inculpată și partea vătămată nu a existat nicio convențiecu privire la bunurile depozitatecare să-i confere un drept legal de posesie sau proprietate și de comercializare.
Dacă între inculpată și partea vătămată ar fi existat o înțelegere neautentificată pe linie de afaceri comerciale sau de altă natură, calea rezolvării acesteia nu era alta decât cea legală și nu recurgerea de a-și face singură dreptate.
Cu privire la latura civilă a cauzei, în apel instanța de control a soluționat corect îndreptând nelegalitatea produsă de instanța de fond, nereținând o valoare mai mare decât cea stabilită pe latura penală.
Cu privire la sancțiunea aplicată ca modalitate și întindere Curtea constată că la stabilirea acesteia au fost corect și just evaluate criteriile de individualizare, ținându-se cont de persoana inculpatei, de faptul că nu a mai avut impact cu legea penală.
Sancțiunea aplicată reprezintă un echilibru între faptă și gradul de pericol social, asigurându-se scopul pozitiv urmărit.
Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală urmează să se respingă atât recursul inculpate cât și recursul părții civile.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală vor fi obligate recurentele la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpata, fiica lui și, născută la data de 02.10.1951 în T, județ G, domiciliată în T,-, județ G, CNP -, și partea civilă SRL T, cu sediul în T, str.-.- nr.5, -.10, județ G, R -, J-, împotriva deciziei penale nr.481/20.11.2008 a Tribunalului Galați ( sentință penală nr.52/2008 a Judecătoriei Tecuci ).
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpata - recurentă și partea civilă- recurentă la câte 80 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.03.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. /03.04.2009
Tehnored. /06.04.2009
Fond: /Apel:,
Președinte:Mița MârzaJudecători:Mița Mârza, Ion Avram, Marcian Marius
