Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 23/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2904/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.23
Ședința publică de la 5 IANUARIE 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ciobanu Corina
JUDECĂTOR 2: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 3: Moroșanu Raluca
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursurile declarate de inculpatele și împotriva deciziei penale nr.637 A din data de 20 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele inculpate și,personal, aflate în stare de arest și asistate juridic de apărător din oficiu - avocat - cu delegație depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul din oficiu al recurentelor inculpate, invocând cazul de casare prev.de art.385 ind.9 pct.14 Cod de procedură penală, solicită a se dispune admiterea recursului, casarea celor două hotărâri atacate și pe fond, reindividualizarea pedepselor aplicate celor două inculpate, în sensul diminuării pedepsei aplicate fiecăreia la minimul prevăzut de lege.
În susținerea motivelor de recurs, arată că pedepsele aplicate inculpatelor sunt mult prea aspre în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei si de cele personale ale inculpatelor, sens în care solicită a se reține și a se da eficiență maximă circumstanțelor atenuante, a se avea în vedere poziția procesual sinceră, de recunoaștere și regret a faptelor, valoarea modică a prejudiciului care a fost recuperat - partea vătămată neconstituindu-se parte civilă în proces, astfel că, în opinia sa, apreciază că o pedeapsă sub cuantumul stabilit de instanța de fond si-ar atinge scopul coercitiv.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârilor pronunțate ca fiind legale și temeinice, precizând că la individualizarea pedepselor aplicate inculpatelor s-au avut în vedere toate criteriile prev art.72 Cod penal, fiind chiar nejustificat de blânde. În acest sens arată că, în raport de gradul ridicat de pericol social concret al faptei săvârșite, de modalitatea concretă de comitere - furt din buzunare, dar și de circumstanțele personale ale inculpatelor care anterior au suferit condamnări pentru același gen de fapte, împrejurarea că au recunoscut faptele doar în scopul obținerii unui tratament sancționator mai blând, în cauză nu se impune aplicarea unor pedepse mai mici decât cele stabilită de instanța de fond, acestea fiind just individualizate. Mai solicită deducerea prevenției la zi.
Curtea, din oficiu pune în discuția părților incidența cazului de casare prev de art.3179pct.171Cod de procedură penală, privitor la instituirea măsurii de siguranță a obligării de a nu se afla pe raza municipiului B pentru o anumită perioada de timp după executarea pedepsei, cu privire la inculpata, în raport cu domiciliul acesteia.
Apărătorul din oficiu lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța sub acest aspect.
Reprezentantul Ministerului Public arată că în raport de poziția geografică a județului I, practica judiciară este împărțită, unele instanțe interzicând dreptul de a se afla pe raza municipiului B, astfel că în speță instanța de fond în mod corect a motivat că datorită aglomerării urbane a municipiului B, inculpatei îi este mult mai ușor să săvârșească acest gen de infracțiuni, însă alte instanțe au apreciat că pentru a se deplasa pe raza județului I este necesară tranzitarea municipiului B și nu au aplicat această măsură de siguranță. Precizează că, în opinia sa, în mod corect s-a dispus această măsură, inculpata având posibilitatea de a se deplasa pe raza județului I prin ocolirea municipiului
Recurentele inculpate, în ultimul cuvânt, solicită clemența instanței, inculpata precizând că a săvârșit fapta pentru a-și ajuta fiul care este consumator de droguri și se află într-un program de dezintoxicare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin sentința penala nr.431/14.09.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul nr-, în temeiul art.334 Cod de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei, din infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. a și b Cod penal.
În temeiul art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a și b Cod penal a condamnat pe inculpata, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art. 61 Cod penal a revocat beneficiul liberării condiționate pentru condamnarea de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1348/2007 a Judecătoriei Ploiești și a contopit restul rămas neexecutat de 762 de zile închisoare cu pedeapsa stabilită prin prezenta.
A aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni (trei ani și șase luni) închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a Ii-a și lit.b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 88 alin.1 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 29.04.2009 la zi.
În temeiul art.350 alin.1 Cod de procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatei.
În temeiul art. 26 Cod penal raportat la art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal. a condamnat pe inculpata la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art.61 Cod penal revocat beneficiul liberării condiționate pentru pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.182/2004 a Tribunalului București - Secția I Penală și a contopit restul rămas neexecutat de 765 de zile închisoare, cu pedeapsa stabilită prin prezenta.
A aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a Il-a și lit.b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art.88 alin.1 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 29.04.2009 la zi.
În temeiul art. 350 alin.1 Cod de procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatei.
În temeiul art.116 Cod penal a interzis inculpatei a se afla în Mun. Bop erioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
In temeiul art.346 Cod de procedură penală s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar prejudiciul a fost recuperat integral.
In temeiul art. 191 alin.1 Cod de procedură penală a obligat inculpatele la plata a câte 900 (nouă sute) lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat, și 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat Bej an, se urmează a se avansa către Baroul București din fondurile speciale ale Ministerului Justiției:
Pentru a pronunța aceasta soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.5570/P/2009 din data de 25.05.2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 B au fost trimise în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatele și, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal (inculpata ), respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută și pedepsită de art.26 Cod penal raportat la art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e, g Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal. (inculpata ).
În expunerea de motive a actului de sesizare s-a arătat că la data de 29.04.2009, în jurul orei 20.00, inculpata a sustras un telefon mobil marca Nokia 1100, aparținând părții vătămate, în timp ce coinculpata îi asigura paza, fapta fiind comisă într-un magazin din.
Din probele administrate în cauză, declarațiile inculpatelor, declarația părții vătămate, a martorei, proces-verbal de depistare, proces-verbal de predare-primire a telefonului mobil, fișă de cazier judiciar, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 29.04.2009 lucrătorii operativi din cadrul Compartimentului, au observat inculpatele în zona Pieței și au trecut la urmărirea acestora, deoarece aveau un comportament suspect. Inculpatele au călătorit cu mai multe mijloace de transport în comun, în tot acest timp uitându-se insistent la persoanele din apropiere pentru a vedea dacă pot sustrage bunuri. Ajunse la au intrat într-un magazin de îmbrăcăminte și încălțăminte, unde, profitând de neatenția părții vătămate, inculpata i-a sustras din buzunar telefonul mobil marca Nokia 1100, folosindu-se ca paravan de o bluză, în timp ce inculpata îi asigura paza.
În momentul în care au ieșit din magazin inculpatele au fost oprite de către organele de poliție, telefonul mobil sustras fiind descoperit asupra inculpatei și predat părții vătămate pe bază de dovadă.
Inculpatele au recunoscut săvârșirea faptelor, deși inițial au dat declarații oscilante cu privire la contribuția fiecăreia la săvârșirea infracțiunii.
La termenul de judecată din data de 14 septembrie 2009, instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice în temeiul art. 334 Cod de procedură penală față de inculpata, din infracțiunea reținută în rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin.1 -209 alin.1 lit.a,e,g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a și b Cod penal.
Cu privire la acest aspect, prima instanță a reținut că inculpata a fost condamnată anterior și la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr.1691/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B, fiind liberată condiționat la data de 23.03.2004, cu un rest de pedeapsă de 527 de zile rămas neexecutat și întrucât această pedeapsă în prezent este considerată executată și nu s-a împlinit termenul de reabilitare, devin aplicabile și prevederile art. 37 lit.b Cod penal alături de prevederile art.37 lit.a Cod penal, care se aplică pentru pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.1348/2007 a Judecătoriei Ploiești.
Față de aceste considerente, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul arătat.
În drept, s-a considerat că fapta inculpatei, de a sustrage un telefon mobil din buzunarul părții vătămate în loc public, în timpul nopții, fiind oră târzie, împreună cu o altă persoană, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e, g Cod penal, întrucât infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă după ce anterior inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 6 ani închisoare prin sentința penală nr.1348/2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești, fiind liberată condiționat la data de 24.02.2009, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 762 de zile, și la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1691/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B, reținându-se și aplicarea dispozițiilor art.37 lit.a și b Cod penal, fapta fiind săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie și postcondamnatorie
Totodată s-a menționat că fapta inculpatei, de a asigura paza inculpatei pentru ca aceasta să sustragă telefonul mobil al părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.26 Cod penal raportat la art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e, g Cod penal, iar față de faptul că prezenta infracțiune a fost săvârșită în termenul liberării condiționate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.182/2004 a Tribunalului București - Secția I Penală, s-a făcut și aplicarea art.37 lit.a Cod penal, cu privire la recidiva postcondamnatorie.
La individualizarea sancțiunilor, instanța fondului a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv limitele pedepsei, împrejurările comiterii faptei, obiectul infracțiunii, pericolul social, relevat de modalitatea de acțiune și de persoana inculpatelor, care deși au suferit alte condamnări anterioare și nu s-au reeducat.
Față de aceste aspecte, instanța a condamnat-o pe inculpata la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, iar pe inculpata la pedeapsa de 3 ani închisoare, având în vedere și contribuția fiecăreia la săvârșirea faptei, precum și condamnările anterioare.
întrucât faptele au fost comise în termenul de liberare condiționată, în temeiul art. 61 Cod penal instanța a revocat beneficiul liberării condiționate pentru pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1348/2007 a Judecătoriei Ploiești, în ceea ce o privește pe inculpata, și respectiv beneficiul liberării condiționate pentru pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 182/2004 a Tribunalului București - Secția I Penală, în ceea ce privește pe inculpata.
De asemenea, a contopit restul rămas neexecutat din sentințele anterior menționate, de 762 de zile închisoare, pentru inculpata și 765 de zile închisoare, pentru inculpata, cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre și a aplicat în final pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru inculpata, respectiv 3 ani închisoare, pentru inculpata.
Față de criteriile prevăzute la art. 71 alin.3 Cod penal a interzis inculpatelor, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a Ii-a și lit. b Cod penal.
Având în vedere că telefonul mobil a fost restituit părții vătămate, pe bază de dovadă, iar aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal, în temeiul art. 346.pr.pen. prima instanță a luat act de acest fapt.
Întrucât inculpata nu are domiciliul în B, iar prezența sa în Capitală implică un pericol social pentru ordinea publică, datorită asocierii acesteia la săvârșirea de fapte penale, în temeiul art. 116 Cod penal, i s-a interzis acesteia a se afla în Mun. Bop erioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Împotriva acestei sentințeau declarat apel inculpatele si,cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a li- Penală în data de 09.10.2009, sub nr-.
În susținerea apelurilor declarate, inculpatele și a invocat greșita individualizare a pedepselor aplicate de instanța de fond, solicitând admiterea apelurilor conforma art.379 pct.2 lit.d Cod de procedură penală și aplicarea unor pedepse situate sub minimul special prevăzut de lege în considerarea circumstanțelor lor personale constând în aceea că au recunoscut și regretat săvârșirea faptei, au colaborat cu organele de urmărire penală, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, iar prejudiciul a fost recuperat în integralitate, inculpata are trei copii minori în întreținere dintre care unul are probleme cu drogurile și necesită atenție sporită din partea familiei și în plus ambele doresc sincer să se îndrepte și să-și găsească un loc de muncă. În plus inculpata apelantă a solicitat a se dispune și schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul de a nu se reține agravanta prev.de art.209 lit.g Cod penal, motivat de împrejurarea că fapta nu a fost săvârșită în timpul nopții, ci în jurul orei 20.00, într-un magazin din.
Prin decizia penale nr.637/A din data de 20 2009, Tribunalul București - Secția a II-a Penalăîn baza art.379 pct.1 lit.b Cod de procedură penală a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantele - inculpate si împotriva sentinței penale nr.431/14.09.2009 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 B in dosarul nr-.
În baza art.383 alin.11rap.la art.350 alin.1 Cod de procedură penală, a menținut arestarea preventiva a inculpatelor, iar în baza art.383 alin.2 Cod de procedură penală rap. la art.88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicata fiecărei inculpate prevenția de la 29.04.2009 la zi.
În baza art. 192 alin.2, 4 Cod de procedură penală, apelantele-inculpate au fost obligate la plata a cate 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că sentința pronunțată asupra fondului cauzei este legală și temeinică, iar criticile invocate de către apelantele inculpate în calea de atac a apelului sunt neîntemeiate.
Astfel, Tribunalul a constatat că situația de fapt a fost în mod corect reținută de către prima instanță, săvârșirea nemijlocită de către apelanta-inculpată, a acțiunii de sustragere a telefonului mobil aparținând părții vătămate și ajutorul acordat acesteia de către apelanta-inculpată (constând în supravegherea a ceea ce se întâmpla în imediata apropiere a coinculpatei și părții vătămate, astfel încât coinculpata să nu fie surprinsă în timpul acțiunii de sustragere), concomitent cu acțiunea de sustragere, rezultând atât din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile părții vătămate și ale martorei, dar și din declarațiile inculpatelor, care după unele oscilații, au recunoscut că modul de operare, contribuțiile celor două persoane implicate, erau conform celor menționate în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
Totodată, Tribunalul a apreciat ca fiind corectă reținerea în încadrarea juridică a tuturor celor trei elemente circumstanțiale prev. de art.209 alin.1 Cod penal, fiind vorba despre cele prev. la literele a, e și Astfel, s-a constat că fapta a fost săvârșită de două persoane împreună, sprijinul moral acordat de către inculpata inculpatei fiind concomitent acțiunii de sustragere săvârșită de inculpata. Apelantele-inculpate au acționat într-un loc public, în sensul art.152 lit.b Cod penal, magazinul fiind deschis accesului publicului la momentul săvârșirii faptei și aglomerat, ambele inculpate recunoscând acest lucru (oricum, condiția prev. de art.152 lit.b Cod penal, de a fi fost de față cel puțin două persoane, era îndeplinită, în interiorul magazinului, în afară de inculpate și partea vătămată, aflându-se cel puțin alte două persoane, și anume, martora și o vânzătoare). În ceea ce privește săvârșirea faptei "în timpul nopții", element circumstanțial a cărui înlăturare din încadrarea juridică a fost solicitat de către apărătorul apelantei-inculpate, Tribunalul a apreciat că a fost corect reținută. Astfel, atât potrivit procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dar și potrivit declarațiilor părții vătămate și ale martorei, fapta a fost săvârșită în jurul orei 20:00, prin urmare, având în vedere că este vorba despre o zi de la sfârșitul lunii aprilie, după lăsarea întunericului. Faptul că în interiorul magazinului era lumină artificială nu este de natură să justifice înlăturarea elementului circumstanțial din încadrarea juridică dată faptelor, legiuitorul neprevăzând soluții diferite după cum fapta a fost săvârșită în timpul nopții, dar într-un loc cu iluminare artificială sau nu.
În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a apelantei-inculpate, în sensul reținerii ambelor forme de recidivă mare, Tribunalul a apreciat-o ca fiind corectă, cu următoarea precizare: Judecătoria Sectorului 3 Bar eținut ca prim termen al recidivei postexecutorii condamnarea la pedeapsa închisorii de 2 ani, aplicată prin sentința penală nr.1691/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Din analiza mențiunilor din cuprinsul copiei de pe cazierul judiciar al acestei apelante-inculpate,aflat la filele 46 și 47 ale dosarului Judecătoriei Sectorului 3 B nr-, dar și a sentințelor penale definitive atașate la dosar, rezultă că pedeapsa cu închisoarea de 2 ani aplicată prin sentința penală nr.1691/10.11.2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, nu poate fi considerată ca executată la momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze. Astfel, se observă că restul de 8 luni și 1 zi din această pedeapsă a fost contopit cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1267/26.09.2006 a Tribunalului București, aplicându-se o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare. Restul de 175 zile din aceeași pedeapsă cu închisoarea de 2 ani aplicată prin sentința penală nr.1691/10.11.2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, a fost contopit și cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare la care apelanta-inculpată a fost condamnată prin sentința penală nr.1257/17.05.2006 a Judecătoriei Sectorului 6 B, care a aplicat o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare. Ulterior, prin sentința penală nr.1348/14.06.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr-, pedepsele contopite prin sentințele penale nr.1257/17.05.2006 a Judecătoriei Sectorului 6 B și nr.1267/26.09.2006 a Tribunalului București, au fost repuse în individualitatea lor, pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare și, respectiv, 6 ani închisoare la care apelanta-inculpată a fost condamnată prin acestea au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, care, la rândul său, a fost contopită, în temeiul art. 39 alin. 2 Cod penal, cu "resturile rămase neexecutate din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1691/2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B", apelanta-inculpată urmând să execute 6 ani închisoare. Niciuna dintre pedepsele care au fost avute în vedere la aplicarea, prin sentința penală nr.1348/14.06.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a pedepsei rezultante de 6 ani, nu poate fi considerată ca executată la data de 29.04.2009 când a fost săvârșită infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze, în condițiile în care, apelanta-inculpată fusese liberată condiționat din executarea pedepsei de 6 ani închisoare la data de 24.02.2009, cu un rest neexecutat de 762 de zile. Pe de altă parte, însă, săvârșirea infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze în stare de recidivă postexecutorie se poate reține în raport cu condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1945/06.12.1999 a Judecătoriei Sectorului 1 B, din executarea căreia apelanta-inculpată a fost liberată condiționat la data de 11.06.2002, cu un rest neexecutat de 484 zile. Se observă că liberarea condiționată din executarea acestei pedepse nu a fost revocată prin condamnările ulterioare, această pedeapsă nu a fost contopită cu alte pedepse, iar termenul de reabilitare judecătorească, de 6 ani, potrivit art. 135 alin.1 lit.a Cod penal, nu se împlinise la data de 29.04.2009.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Tribunalul a apreciat că nu se impune aplicarea unor pedepse mai blânde. Astfel, atitudinea inculpatelor, deși a fost de recunoaștere a săvârșirii faptei, a fost oscilantă în privința contribuției fiecăreia, în cele din urmă, acestea recunoscând că rolul fiecăreia în sustragerea bunului părții vătămate a fost cel expus în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante. Chiar dacă acestea ar fi fost întru totul și constant sincere pe întreaga perioadă a procesului, Tribunalul apreciază că nu se impunea reținerea în beneficiul acestora a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin.1 lit.c Cod penal, în condițiile în care, infracțiunea fiind flagrantă, inculpata fiind surprinsă cu bunul asupra sa, orice negare a săvârșirii faptei ar fi fost inutilă. Pe de altă parte, pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracțiunea de furt calificat ce face obiectul prezentei cauze, aproape egală cu minimul special, este foarte blândă, față de numeroasele antecedente penale ale acesteia. La rândul său, tratamentul sancționator aplicat pentru pluralitatea de infracțiuni reținută în sarcina acesteia, este unul blând, instanța nesporind pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, deși restul neexecutat din pedeapsa de 6 închisoare aplicată prin sentința penală nr.1348/14.06.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești, cu care a fost contopită pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, era mai mare de 2 ani, și anume, de 762 de zile.
În ceea ce o privește pe apelanta-inculpată, pedeapsa aplicată acesteia pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat ce face obiectul prezentei cauze a fost egală cu minimul special de 3 ani închisoare în ciuda săvârșirii faptei în stare de recidivă postcondamnatorie. La rândul său, tratamentul sancționator aplicat pentru pluralitatea de infracțiuni reținută în sarcina acesteia, este unul blând, instanța nesporind pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, deși restul neexecutat din pedeapsa de 7 închisoare aplicată prin sentința penală nr.182/2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, cu care a fost contopită pedeapsa de 3 ani, era mai mare de 2 ani, și anume, de 765 de zile.
În baza art. 383 alin.11rap.la art.350 alin.1 Cod de procedură penală, Tribunalul a menținut arestarea preventiva a inculpatelor, apreciind că temeiurile avute în vedere la privarea lor de libertate până la momentul pronunțării deciziei subzistă.
În baza art.383 alin.2 Cod de procedură penală rap. la art.88 Cod penal, s-a dispus deducerea prevenției de la 29.04.2009 la zi.
În baza art. 192 alin.2, 4 Cod de procedură penală, Tribunalul le-a obligat pe apelantele-inculpate la plata a cate 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, din care onorariul avocaților din oficiu, in cuantum de câte 300 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției si Libertăților.
Împotriva deciziei din apel, au declarat recurs în termenul legal (la data de 25 2009) inculpatele și, care, invocând exclusiv cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, au solicitat reducerea pedepselor la care au fost condamnate de către instanța de fond și care au fost menținute de către instanța de apel, în sprijinul acestei solicitări invocând împrejurarea că pedepsele ce le-au fost aplicate sunt mult prea aspre față de circumstanțele lor personale constând în aceea că au avut o atitudine procesuală sinceră de recunoaștere și regret față de săvârșirea faptei, precum și în raport de faptul că prejudiciul a fost recuperat în întregime, partea vătămată neconstituindu-se parte civilă în procesul penal, astfel că aceste aspecte ar putea fi valorificate drept circumstanțe atenuante cărora să li se dea eficiență maximă la reindividualizarea pedepsei.
La termenul de judecat[ din data de 05 ianuarie 2010, Curtea din oficiu, în temeiul art.3859alin.3 și 4 din Codul d e procedură penală a invocat și a pus în discuție, în privința inculpatei, incidența cazului de casare prev. de art.3859alin.1 pct.17 din Codul d e procedură penală, referitor la față de aceasta a măsurii de siguranță prev. de art.116 Cod penal constând în interdicția de a se afla pe raza municipiului Bop erioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, cu luarea în considerare a tuturor cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursul inculpatei este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează, iar recursulinculpatei este fondatdoar din perspectiva cazului de casare invocat de către instanță din oficiu:
În ceea ce privește cazul de casare prev. de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că acest motiv de recurs vizând greșita individualizare a pedepsei este nefondat în cazul ambelor inculpate recurente, întrucât instanțele de fond și respectiv apel au apreciat în mod just asupra întinderii pedepsei aplicate fiecărei inculpate, dând eficiență deplină la stabilirea duratei acesteia, dar și a modalității sale de executare, tuturor criteriilor de individualizare prevăzute în art.72 din Codul penal.
Astfel, pedepsele aplicate inculpatelor pentru infracțiunile reținute în sarcina lor (de 3 ani și 6 luni închisoare în cazul inculpatei și respectiv de 3 ani închisoare în cazul inculpatei ) sunt proporționale cu gravitatea concretă a faptei săvârșite și reflectă în mod corespunzător atât împrejurările reale de comitere a acesteia, contribuția concretă a fiecărei inculpate la realizarea scopului infracțional, dar și perseverența infracțională a inculpatelor.
În concret, sustragerea de către inculpata, într-un loc public și pe timp de seară, a unui telefon mobil din buzunarul părții vătămate, faptă săvârșită cu ajutorul inculpatei care asigura paza, relevă un grad de periculozitate socială suficient de ridicat pentru a justifica aplicarea unor pedepse privative de libertate într-un cuantum moderat, respectiv a unei pedepse orientate spre minim în raport cu limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina inculpatei și a unei pedepse situate la limita minimului special prevăzut de lege pentru fapta de furt calificat imputată inculpatei.
Totodată, în antecedența penală a inculpatei se regăsesc, conform fișei de cazier judiciar aflată la fila 34, patru condamnări definitive pronunțate tot pentru infracțiuni contra patrimoniului, cea mai aspră dintre acestea fiind aceea la o pedeapsă de 4 ani închisoare, precum și o condamnare la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri, în raport de aceste condamnări anterioare reținându-se că fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită atât în stare de recidivă postexecutorie, cât și în stare de recidivă postcondamnatorie, or această perseverență remarcabilă de care a dat dovadă inculpata pe calea infracțională pune în evidență lipsa oricăror efecte educative ale pedepselor precedente și justifică aplicarea, pentru noua infracțiune, a unei pedepse relativ mai drastice, tocmai în scopul de a asigura îndreptarea socială a acesteia.
De asemenea, și în ceea ce o privește pe inculpata, analiza fișei de cazier aflată la fila 47, relevă predispoziția acesteia către încălcarea valorilor sociale ocrotite de lege, aceasta fiind anterior condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, din executarea căreia a fost liberată condiționat la data de 12 august 2008 și8 care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii reținută în cauză față de această inculpată, astfel încât acest comportament antisocial de care a dat din plin dovadă și inculpata reclamă aplicarea unei pedepse care să corespundă necesității de reeducare a acesteia.
Cu privire la aspectele invocate de către cele două inculpate în susținerea solicitării de reindividualizare a pedepselor ce le-au fost aplicate în cauză, Curtea constată că acestea nu pot fi valorificate drept circumstanțe atenuante conform solicitării inculpatelor recurente, spre a produce consecințele prevăzute de art.76 Cod penal.
Astfel, Curtea consideră că atitudinea procesuală sinceră pe care o clamează inculpatele nu este de natură a justifica o eventuală reducere a pedepsei sub limita minimului special prevăzut de lege, întrucât atitudinea respectivă nu a făcut altceva decât să confirme evidența probelor certe de vinovăție care le încriminează dincolo de orice îndoială drept participante în calitate de autor și respectiv complice, la comiterea faptei deduse judecății.
În plus, conduita procesuală a inculpatelor nu poate fi evaluată decât în concurs cu existența cauzei legale de agravare a răspunderii penale pe care o reprezintă starea de recidivă, conform art.80 Cod penal, astfel cum în mod corect au procedat și instanțele inferioare.
De asemenea, nici împrejurarea că prejudiciul cauzat părții vătămate prin sustragerea telefonului mobil în modalitatea anterior descrisă, a fost recuperat prin restituirea acestui bun către partea vătămată, nu poate constitui un argument pertinent pentru redozarea cuantumului pedepselor aplicate, întrucât împrejurarea respectivă nu este rezultatul contribuției personale a inculpatelor, ci telefonul mobil a fost recuperat de la inculpata de către organele de poliție care au supravegheat și observat îndeaproape conduita infracțională a celor două inculpate.
În sfârșit, din punctul de vedere al profilului socio-moral al inculpatelor, Curtea constată că deși acestea au o vârstă tânără (35 de ani inculpata și 31 de ani inculpata ) și sunt mamele unor copii minori față de care ar fi trebuit să aibă responsabilitatea creșterii și îngrijirii lor din surse licite, ele nu au ocupație și nici loc de muncă, sunt slab școlarizate (inculpata absolvind 6 clase, iar inculpata, 8 clase) și așa cum s-a precizat în cele ce preced sunt recidiviste în sfera aceluiași ilicit penal (anterior comițând tot infracțiuni contra patrimoniului), asemenea referințe personale îndoielnice trădând o veritabilă predispoziție din partea lor pentru comiterea de fapte antisociale, în scopul de a-și asigura disponibilitățile financiare necesare subzistenței și fiind de natură să afecteze în mod serios perspectivele lor de dobândire a unei atitudini corecte față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială, astfel încât nici din această perspectivă nu se justifică o ameliorare a tratamentului sancționator aplicat inculpatelor de către instanțele inferioare.
De altfel, în condițiile în care în cazul fiecărei inculpate restul rămas neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii și cu privire la care prin aplicarea dispozițiilor art.61 Cod penal s-a dispus revocarea liberării condiționate și contopirea cu pedeapsa aplicată în cauză, este de peste 2 ani închisoare (respectiv de 762 de zile în cazul inculpatei și de 765 zile în cazul inculpatei ), aplicarea unor pedepse situate sub limita minimului special prevăzut de lege (care este de 3 ani închisoare) ar conduce în mod inevitabil la crearea unei impresii de impunitate pentru fapta săvârșită ulterior, a cărei sancțiune ar ajunge să fie aproape integral absorbită în restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, ceea ce este incompatibil cu scopul legal al pedepsei - punitiv și educativ-preventiv - astfel cum este definit prin disp. art.52 Cod penal.
În ceea ce privește incidența cazului de casare prev.de art.3859alin.1 pct.17 din Codul d e procedură penală, invocat din oficiu de către instanța de recurs, Curtea constată că instanțele inferioare au făcut o aplicare greșită a legii prin dispunerea și respectiv menținerea față de inculpata a măsurii de siguranță prev.de art.116 Cod penal constând în interdicția de a se afla pe raza municipiului Bop erioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
Examinând dispozițiile art.116 cod penal care reglementează măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în anumite localități, Curtea constată că această normă legală are un caracter dispozitiv, iar nu unul imperativ, astfel încât instanța trebuie să aprecieze asupra oportunității instituirii unei atare măsuri.
Din această perspectivă, în speța de față Curtea observă că măsura de siguranță a interzicerii de a se afla pe raza municipiului Boa numită perioadă de timp după executarea pedepsei închisorii, dispusă față de inculpata apare ca justificată prin prisma pericolului social pentru ordinea publică pe care l-ar implica prezența acesteia în Capitală, totuși având în vedere împrejurarea că inculpata își are domiciliul în județul I, iar majoritatea instituțiilor acestui județ își au sediul în municipiul B, rezultă că aplicarea unei astfel de măsuri creează pentru inculpată imposibilitatea de a se prezenta la oricare dintre aceste instituții pentru rezolavarea unor probleme referitoare la viața sa privată sau la exercitarea drepturile sale cetățenești în raporturile cu instituțiile publice, ceea ce constituie o restrângere nepermisă și nejustificată a libertății de mișcare a persoanei.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată alte motive legale de casare a hotărârilor pronunțate în cauză, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, va admite recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr.637/A din data de 20 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-, va casa în parte decizia recurată, precum și sentința penală nr.431/14 septembrie 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B și rejudecând va înlătura aplicarea măsurii de siguranță prev.de art.116 Cod penal cu privire la această inculpată, menținând ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Totodată, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr.637/A din data de 20 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
În temeiul art.38517alin.4 rap. la art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală, va deduce din pedepsele aplicate inculpatelor durata prevenției de la 29 aprilie 2009 la zi.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de inculpata vor fi lăsate în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a inculpatelor, fiind avansat și respectiv suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, admite recursul declarat de recurenta-inculpată împotriva deciziei penale nr.637/A din data de 20 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Casează în parte decizia penală recurată și sentința penală nr.431/14 septembrie 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B și rejudecând:
Înlătură aplicarea măsurii de siguranță prev.de art.116 Cod penal cu privire la recurenta-inculpată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr.431/14 septembrie 2009.
În temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-inculpată.
În baza art.38517alin.4 rap. la art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală, deduce din pedepsele aplicate inculpatelor durata prevenției de la 29 aprilie 2009 la zi.
În baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, obligă pe recurenta inculpată la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei, onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în recursul inculpatei, din care 300 lei onorariul apărătorului din oficiu, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
.
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2
Red. jud. - -II.
Jud.
Red.jud. - Jud.Sect.3.
Președinte:Ciobanu CorinaJudecători:Ciobanu Corina, Constantinescu Mariana, Moroșanu Raluca
