Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 25/

Ședința publică din 11 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

JUDECĂTOR 3: Dumitru Petruș

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de condamnatul ( fiul lui și, născut la 06.08.1978, în G, domiciliat în G,-, CNP- -, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila ) împotriva deciziei penale nr. 65/R/14.05.2009 a Curții de APEL GALAȚI pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză a răspuns contestatorul condamnat, în stare de arest, asistat de av., în substituirea av., în baza delegației de substituire eliberată de Baroul Galați - Cabinet individual.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul condamnatului depune la dosar xerocopia certificatului de naștere nr.- al minorei - Sunita și 4 caracterizări ale inculpatului și arată că deși știe despre eficiența acestor acte, i le-a dat familia și sunt acte în circumstanțiere.Mai arată că a vorbit cu apărătorul titular care a declarat această cale de atac și l-a întrebat pe ce anume s-a bazat, respectiv care sunt motivele și acesta a precizat că în momentul în care a declarat calea extraordinară de atac a avut reprezentarea că inculpatul a fost arestat în străinătate și că în luna mai, momentul în care s-a judecat recursul, acesta era arestat și că din această cauză nu s-a prezentat în fața instanței.

Întrucât situația contestatorului nu este așa, întrucât acesta a fost arestat mai târziu decât luna mai, lasă la aprecierea instanței, din acest punct de vedere, admisibilitatea contestației în anulare, față de cazurile prevăzute în mod expres și limitativ în Codul d e procedură penală. Mai arată că -ar dori ca să fie admisibilă în principiu contestația și să pună concluzii pe fond. Solicită a se aprecia dacă este admisibilă în principiu prezenta contestație.

Reprezentanta Ministerului Public, în ce privește contestația în anulare formulată, deși aceasta este admisibilă în principiu, în conformitate cu art.391 Cod pr. penală, întrucât este formulată în termenul prevăzut de lege, se invocă unul din motivele prevăzute la art.386 Cod pr.penală, iar dovezile sunt existente la dosarul cauzei. Apreciază că în ceea ce privește examinarea ei, contestația în anulare este neîntemeiată, întrucât la momentul soluționării cauzei de către instanța de recurs, procedura de citare a fost corect îndeplinită în ceea ce-l privește pe contestator, motiv pentru care solicită respingerea contestației în anulare formulată.

Apărătorul condamnatului contestator,arată că urmează a se dispune prin hotărâre dacă este sau nu admisibilă în principiu contestația.Pe fond, în măsura în care este limitată în concluzii, nu poate să spună decât că inculpatul ar fi avut dreptate și că într-adevăr cei doi ani pe care i-a primit sunt nejustificați și urmează a se aprecia în acest sens.

Condamnatul contestator lasă la aprecierea instanței soluționarea contestației.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr.65 din 14.05.2009 a Curții de APEL GALAȚIs -a respins ca nefundat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.453/31.10.2008 a Tribunalului Galați ( sentința penală nr. 1165/01.06.2007 a Judecătoriei Galați )

Inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.1165/01.06.2007 a Judecătoriei Galați modificată prin decizia penală nr.453 /31.10.2008 a Tribunalului Galați la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b, art.75 lit. c Cod penal.

Împotriva deciziei penale nr.65 din 14.05.2009 a Curții de APEL GALAȚI, în termen legal, condamnatul a formulat prezenta contestație în anulare.

În motivarea contestației în anulare, condamnatul a arătat că această cale extraordinară de atac a fost promovată de avocatul ales, care la acel moment a avut reprezentarea faptului că pe parcursul judecării recursului se afla în stare de arest.

A mai susținut condamnatul că în realitate a fost arestat după data soluționării cauzei în recurs, motiv pentru care a lăsat la aprecierea instanței analizarea și soluționarea contestației în anulare.

Contestația în anulare este nefondată.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile art. 386 Cod pr.penală constatăm că prezenta contestație în anulare este nefondată.

În speță nu sunt incidente dispozițiile art.386 lit.a Cod pr.penală întrucât la termenul la care s-a judecat cauza în recurs, procedura de citare a condamnatului a fost legal îndeplinită.

Analizând cauza din oficiu, constatăm că în speță nu este incident nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art.386 Cod pr.penală.

Față de cele de mai sus se va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de condamnatul.

Va fi obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de condamnatul ( fiul lui și, născut la 06.08.1978, în G, domiciliat în G,-, CNP- -, în prezent deținut în Penitenciarul Brăila ) împotriva deciziei penale nr. 65/R/14.05.2009 a Curții de APEL GALAȚI pronunțată în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 11.02.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. dec. jud.

Jud. recurs - - -

Tehnored. CG/ 2 ex./25.02.2010

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Ion Avram, Dumitru Petruș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Galati