Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 27/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE PENALĂ Nr. 27/A/2008

Ședința publică de la 29 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror

Pe rol se află soluționarea apelul peste termen declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 198/8.07.2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală, în dosarul nr. 6429/2004.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

- avocat din oficiu pentru intimat Inculpat -,

- apelant Inculpat - personal în stare de arest în Penitenciarul M - D și asistat de avocat din oficiu,

- avocat din oficiu pentru - intimat Inculpat -, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Inculpatul declară că este de acord să fie apărat de avocat desemnat din oficiu.

S-a audiat inculpatul declarația acestuia fiind consemnată separat la dosar.

Apărătorii inculpaților și reprezentanta parchetului declară că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătoarea desemnată din oficiu pentru inculpatului apelant,avocatîn baza disp. art. 379 al.1 cod pr. penală solicită admiterea apelului peste termen așa cum este formulat de inculpat, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare a se constata că inculpatul nu a avut cunoștință despre proces, nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nici la pronunțarea hotărârii atacate.

Apărătoarea desemnată din oficiu pentru inculpații intimați,avocatarată că nu se opune admiterii apelului cu consecința extinderii efectelor și asupra inculpaților intimați.

Reprezentanta parchetului solicită admiterea apelului peste termen declarat de inculpatul, a se constata că acesta nu a avut cunoștință despre proces motiv pentru care a lipsit la toate termenele de judecată, și apreciază că se impune casarea hotărârii numai în ce-l privește pe acest inculpat și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a avea posibilitatea de a-și face apărare.

Inculpatul apelant având ultimul cuvânt solicită casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față;

Prin sentința penală nr. 198/8 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr. 6429/2004 au fost condamnați inculpații:

1., fiul lui și, născut la 29.07.2986 în, la:

2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 208 al. 1, art. 209 lit. "e" cod penal, cu art. 41, 42 cod procedură penală, art. 99 și urm. cod penal

2., fiul lui și, născut la 6.07.1985 în, la:

3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii
prev. și ped. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. "a" și "e"cod penal, cu art. 41, 42 cod penal.

3,6 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 211 al. 1 și 2 lit. "c" cod penal și al. 2/1 lit. "a" cod penal.

In baza art. 33 lit. "a", 34 lit. "b" cod penal,
pedepsele sus arătate au fost contopite în cea mai grea, de 3,6 ani închisoare.

3., zis "", fiul lui
și, născut la 24.07.1985 în, jud. B, la:

3,6 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. "e" cod penal.

In baza art. 61 cod penal, a fost menținut beneficiul liberării condiționate cu privire la restul de 180 de zile închisoare rămas neexecutat, din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 499/2002 a Judecătoriei Petroșani.

Inculpații au fost privați de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 cod penal, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 cod penal.

S-a constatat că inculpații și sunt arestați în alte cauze.

Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14 și art. 346 cod procedură penală, raportat la art. 998 cod civil, inculpații au fost obligați la despăgubiri, după cum urmează:

inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente și, la:

- 3.200.000 lei către partea civilă SC "" SA P;

- 2.500.000 lei către partea civilă;

Inculpatul și, în solidar, inculpatul cu partea responsabilă civilmente, la:

- 7.161.000 lei către partea civilă SC " Com" SA P;

- 5.000.000 lei către partea civilă.

S-a făcut aplicarea art. 191 cod procedură penală.

vinovăția inculpaților în limitele
infracțiunilor expuse, prima instanță reținut, în fapt următoarele:

Inculpații se cunosc de mai mult timp întrucât locuiesc în același oraș, nu au ocupație din care să-și asigure întreținere, astfel că s-au hotărât să sustragă bunuri de la persoane fizice cât și de la persoane juridice, în momentul în care li se ivește o situație favorabilă.

Astfel, în data de 13.08.2003 inculpații și
s-au deplasat în P, pentru a sustrage bunuri din magazine, astfel că au intrat în magazinul nr. 65, aparținînd de SC " " SA P, și în timp ce inculpatul i-a distras atenția lucrătorului comercial, inculpatul a sustras o casetă cu 49 inele de în valoare de 7.161.000 lei, prejudiciu nerecuperat.

In 9.09.2003, în jurul amiezii, inculpatul,
însoțit de această dată de numitul,
revenit la același magazin, cu intenția de a mai sustrage bunuri.

Astfel, în timp ce numitul supraveghea mișcările lucrătoarei comerciale de serviciu, inculpatul, primind semnal afirmativ a întins mâna peste tejghea, pentru a mai sustrage bijuterii. Fiind observat de a doua lucrătoare comercială care a strigat la ei, cei doi au devenit agresivi în limbaj, negând faptul că intenționau să sustragă bunuri, după care au bruscat-o pe una dintre lucrătoare, care a încercat să-i rețină pentru a sesiza organele de poliție.

In data de 16.09.2003, în jurul amiezii, inculpatul
, s-a deplasat în P, pentru a sustrage bunuri din magazine, în acest scop pătrunzând în magazinul aparținând SC "" SRL P, și profitând de neatenția lucrătoarei comerciale, a sustras de pe o vitrină frigorifică o borsetă în care se aflau diferite acte și suma de - lei, aparținând persoanei juridice.

Întrucât ulterior organele de poliție nu au restituit actele și banii societății, aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma mai sus arătată.

În data de 17.09.2003 inculpatul aflându-se în P, a pătruns în magazinul nr. 6 al SC " " P, unde era de serviciu partea vătămată. Profitând de neatenția acesteia, inculpatul i- sustras acesteia, de lângă casa de marcat, un telefon mobil marca "Nokia 3310" în valoare de 5.000.000 lei, prejudiciul nefiind recuperat.

5. In aceeași zi, în jurul orelor 11.00, inculpatul a pătruns în magazinul aparținând SC " Serv " SRL P, și prin aceleași metode, respectiv profitând de faptul că partea vătămată era ieșită afară, i-a sustras acesteia de sub tejghea un telefon "Nokia 3310" în valoare de 2.500.000 lei, prejudiciul nefiind recuperat.

In drept, faptele inculpaților comise în condițiile sus arătate, au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 al. 1 lit. "e" cod penal, cu art. 41 al. 2 cod penal, art. 99 și urm. cod penal, în ce-1 privește pe inculpatul:

- art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. "a" și "e" cod
penal, cu art. 41, 42 cod penal;

- art. 20 raportat la art. 211 al. 1 și al. 2 lit. "c"
cod penal și al. 2/1 lit. "a" cod penal, ambele infracțiuni în ce-1 privește pe inculpat;

- art. 208 al. 1, art. 209 alin. 1 lit. "e" cod penal, în ce-1 privește pe inculpatul.

În baza acestor texte de lege inculpații au fost condamnați.

La stabilirea și aplicarea pedepselor pentru fiecare inculpat instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 și 52 din Codul penal.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel peste termen inculpatul, care în motivele scrise de apel a arătat că nu se face vinovat de fapta pentru care a fost condamnat de către instanța de fond și a fost judecat în lipsă, astfel că, se impune rejudecarea cauzei și înlăturarea erorilor judiciare comise de judecătorul de fond.

În susținerea orală a motivelor de apel inculpatul apelant, personal și prin apărătorul legal a solicitat casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, pentru ca inculpatul să poată să-și facă apărările.

La termenul de judecată din 29 2008 apelantul inculpat a fost audiat de către instanța de apel, după ce i s-a adus la cunoștință dispozițiile art. 70 din Codul d e procedură penală.

Prealabil analizării pe fond a apelului peste termen, Curtea de apel constată că sunt respectate exigențele dispozițiilor art.365 Cod procedură penală privind condițiile de admisibilitate a apelului peste termen.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate de inculpatul apelant, precum și din oficiu, conf. art. 371 și 379 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată că apelul declarat în cauză nu este fondat pentru considerentele ce se vor expune:

Dintr-un început Curtea de apel are a preciza că în raport de actele și lucrările dosarului nu poate împărtășii susținerile apelantului inculpat referitoare la desființarea sentinței penale atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, pentru a avea posibilitatea de a-și face apărare, în contextul în care acesta s-a sustras urmăririi penale și judecății.

În concret, potrivit articolului 379 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală, instanța, judecând apelul poate dispune desființarea sentinței primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecarea către instanța care a pronunțat-o, pentru motivul că judecarea la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre acea imposibilitate. Însă, în cauză este de necontestat că apelantul inculpat a fost legal citat la domiciliul indicat în declarația dată organelor judiciare la data de 24.09.2003 și prin afișare la sediul consiliului local pe raza căreia s-a comis infracțiunea, dar s-a sustras atât urmăririi penale, cât și judecății, fiind depistat la data de 04.07.2008 pe raza localității Nădlac, jud. A ( 85- 89 ds. parchet, 131 ds. fond).

Mai mult decât atât, Curtea constată că audiat de către instanță, cu respectarea dispozițiilor art. 70 din Codul d e procedură penală, apelantul inculpat a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță, precizând cu nu mai are alte cereri și probe de propus, astfel cum rezultă din partea introductivă a prezentei decizii. Ori, în acest context susținerile apelantului inculpat de desființare a hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond apar ca fiind neîntemeiate.

Din examinarea coroborată a materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a stabilit atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a și e Cod penal.

Astfel, probele dosarului au confirmat că în data de 13.08.2003 inculpatul împreună cu inculpatul au sustras din incinta magazinului aparținând părții vătămate "" P o casetă cu bijuterii de, faptă care întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de furt calificat prev. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a și e Cod penal.

Prin coroborarea declarațiilor date de inculpatul, în cursul urmării penale și în fața instanței de apel ( 63 ds. parchet, 23 ds. apel), în care a recunoscut comiterea faptei, relatând în amănunt modul în care a săvârșit fapta, cu declarațiile inculpatului ( 56-59 ds. parchet, 42 ds. fond) care atât în cursul urmării penale, cât și a cercetării judecătorești a arătat că a comis fapta împreună cu inculpatul, cu declarația martorei ( 7 ds. parchet) care a relatat că în cursul lunii august, când întreținea relații de prietenie cu inculpatul, acesta i-a dăruit un inel de, inel ce ulterior a fost predat la sfatul inculpatului organelor de poliție ( 5 ds. parchet), rezultă fără echivoc vinovăția apelantului inculpat în săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

De asemenea, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate pentru fapta comisă a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, ținându-se seama de gradul de pericol social concret al faptei comise, de circumstanțele reale în care aceasta a fost comisă, respectiv în loc public, de două persoane împreună, profitând de neatenția angajaților, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care s-a sustras judecății, posedă antecedente penale, fiind condamnat încă din timpul minorității la mai multe internări în și la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea de furturi calificate, prezenta faptă fiind comisă în timpul liberării condiționate ( 65 ds. parchet).

Prin cuantumul pedepsei aplicate, orientată spre minimul special prevăzut de textul de lege încriminator, s-a apreciat just că numai aceasta poate să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, de exemplaritate și educative, dându-i posibilitatea unei resocializări viitoare pozitive.

Curtea de apel apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele.

Totodată, verificând hotărârea atacată nu se constată nici existența vreunui caz de desființare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 371 și 372 Cod procedură penală.

Față de aceste considerente, Curtea de apel, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul peste termen declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 198/8.07.2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală, în dosarul nr. 6429/2004.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală numitul apelant va fi obligat să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 450 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, se vor avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respins ca nefondat apelul peste termen declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 198/8.07.2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală, în dosarul nr. 6429/2004.

Obligă pe numitul apelant să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 450 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, se vor avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 29 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. 2 ex/10.11.2008

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 27/A/2008

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respins ca nefondat apelul peste termen declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 198/8.07.2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală, în dosarul nr. 6429/2004.

Obligă pe numitul apelant să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 450 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, se vor avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 29 2008.

Președinte, Judecător,

Ss - - ss - -

Pentru conformitate,

Decizia a rămas definitivă prin nerecurare.

Grefier,

Președinte:Dana Ghițoaica
Judecători:Dana Ghițoaica, Sanda Trif

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 27/2008. Curtea de Apel Alba Iulia