Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 270/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 13 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă
Grefier - - -
DECIZIA PENALĂ NR. 270
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 15 / 17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect furtul calificat (art. 209.Cod Penal)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. -, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și la modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Interpelate, părțile arată că nu au alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs:
Av. solicită admiterea recursului și redozarea pedepsei aplicate inculpatului recurent, prin reducerea cuantumului acesteia, dându-se mai multă eficiență circumstanțelor reale și celor personale ale inculpatului. Astfel, inculpatul a avut o atitudine procesuală corectă, a colaborat cu organele de urmărire penală și a restituit prejudiciul cauzat părții vătămate.
Reprezentantul Ministerului Public arată că atât instanța de fond cât și cea de apel, au apreciat corect materialul probator administrat în cauză, pedeapsa aplicată inculpatului fiind corect individualizată, motiv pentru care pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat și menținerea deciziei recurate ca legală și temeinică.
Declarând închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare:
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 687/28.11.2007 Judecătoria Pașcania dispus următoarele:
Condamnă pe inculpații:
1., fiul lui și -, născut la 27.02.1968 în comuna Miroslovești, județul I,domiciliat în comuna, județul I, recidivist la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. "a,e, g" Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal.
În baza art. 61 Cod penal revocă restul de pedeapsă de 669 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2012 zile închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 1102 din 8.05.2003 a Judecătoriei Constanța, județul C, rămasă definitivă prin ne apelare și contopește acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin sentința penală de față inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.
2., fiul lui și -, născut la 28.01.1980 în comuna Miroslovești, județul I, domiciliat în comuna, județul I, fără antecedente penale la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a,e,g Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
3., fiul lui și, născut la 5.05.1969 în comuna Lespezi,Jud. I,domiciliat în comuna Lespezi, județul I, cu antecedente penale, la 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1, lit. "a,e,g" Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților și.
În baza art. 82 Cod penal stabilește pentru inculpați termen de încercare 5 ani.
Atenționează pe inculpați cu privire la dispozițiile: art. 83,85 - inculpatul și art. 83-85 inculpatul.
Admite acțiunea civilă formulată de partea vătămată și obligă pe inculpatul să plătească părții vătămate suma de 120 lei.
Ia act că partea vătămată s-a constituit parte civilă în contradictoriu cui inculpații și.
Dispune ca onorariile pentru avocați desemnați din oficiu pentru inculpați( 100 lei - avocat, delegația nr. 1270/ 11. 12. 2006 - inculpat - faza de urmărire penală,150 lei - avocat,delegația nr. 315/10.05.2007 - inculpat - faza de judecată,150 lei - avocat, delegația nr. 316/ 10.05.2007 - inculpat,faza de judecată,150 lei - avocat, delegația nr. 317/10.05.2007 - inculpat - faza de judecată) să fie suportate din fondul special al Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe inculpații și să plătească fiecare statului câte 300 lei cheltuieli judiciare.
Din probele administrate în cauză instanța a reținut următoarele:
În seara zilei de 4.09.2006 inculpații și au mers la barul aparținând AF din localitatea, județul I unde s-au întâlnit cu inculpatul și cu partea vătămată care a comandat în mai multe rânduri băuturi pentru toți patru și a achitat întreaga consumație.
Partea vătămată și-a cumpărat o sticlă de 2 litri cu vin roșu pentru acasă, sticlă pe care a așezat- lângă piciorul mesei.
Din discuțiile purtate inculpații, și au înțeles că partea vătămată are asupra sa o sumă mai mare de bani întrucât intenționa să cumpere un porc și au luat hotărârea de a-i sustrage părții vătămate banii.
În jurul orelor 23,00 inculpații au părăsit incinta barului și împreună au așteptat pe partea vătămată pe drumul spre locuința acestuia, la o distanță de aproximativ 150 de local în fața locuinței numitului G unde zona era luminată.
Inculpatul profitând de starea de ebrietate în care se afla partea vătămată și de neatenția acestuia în momentul plecării din bar a sustras sticla de 2 litri de vin roșu pusă de partea vătămată lângă masă și în așteptarea părții vătămate toți trei inculpații au consumat din vinul sustras de inculpatul.
Când partea vătămată a ajuns în apropierea inculpaților, inculpații și s-au oferit să-l ajute să se deplaseze la locuința sa, l-au susținut fiecare de câte un braț, inculpatul de brațul drept iar inculpatul de brațul stâng și ambii inculpați au condus-o pe partea vătămată pe drumul public până într-o zonă mai puțin luminată unde inculpatul i-a sustras părții vătămate din buzunarul de la piept, din partea a cămășii cu care era îmbrăcat suma de 340 lei în bancnote de câte 100 ROL timp în care inculpatul a rămas de pază în fața locuinței lui
După sustragerea banilor inculpații și au abandonat-o pe partea vătămată în drumul public și împreună cu inculpatul toți trei inculpații ai mers la locuința inculpatului unde au numărat banii pe care i-au împărțit în două părți egale; inculpatul și-a oprit suma de 170 lei iar restul de 170 lei ce se cuveneau celorlalți doi inculpați au fost păstrați de către inculpatul.
În aceeași seară inculpatul a mers la locuința numitului căruia i-a solicitat să-l conducă pe el și pe ceilalți doi inculpați cu autoturismul la Hanul din comuna, jud. N și tot în aceiași noapte toți trei inculpații au mers la barul din localitatea, județul I precum și la un local din municipiul P unde au cheltuit banii sustrași de la partea vătămată pe mâncare, băuturi alcoolice și țigări, inculpatul primind de la inculpatul și suma de 50 lei bani cu care a achitat ca și ceilalți doi inculpați consumațiile făcute.
În cursul urmăririi penale inculpatul a restituit părții vătămate la data de 5.09.2006 suma de 10 lei iar la data de 8.09.2006 suma de 113 lei.
În cauză partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 217 lei.
Inculpații au recunoscut săvârșirea faptei.
Inculpatul este recidivist. Prin sentința penală nr. 1102/8.05.2003 a Judecătoriei Constanța rămasă definitivă prin ne apelare inculpatul a fost condamnat la 2012 zile închisoare. A fost arestat la 27.08.2003, eliberat la 29.06.2006 prin întreruperea executării pedepsei rest de pedeapsă de 974 zile, în această perioadă de întreruperea executării pedepsei inculpatul a săvârșit fapta din prezenta cauză.
A fost arestat la 28.09.2006, eliberat condiționat la 31.07.2007 cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 669 zile închisoare.
Inculpatul a săvârșit infracțiunea din prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a, b" Cod penal.
- faptele săvârșite de inculpatul în noaptea de 4/5.09.2006 în incinta localului AF din localitatea, județul I când a sustras o strică de 2 litri cu vin roșu aparținând părții vătămate și ulterior, la scurt timp în aceiași seară pe drumul public și în baza aceleași rezoluții infracționale când susținând-o pe partea vătămată de brațul drept a înlesnit activitatea de sustragere a banilor de către inculpatul, bani din care el însuși a primit o parte cunoscând proveniența acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. "a,e,g" Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal;
- fapta săvârșită de inculpatul care în noaptea de 4/5.09.2006 a încurajat hotărârea de sustragere a sumei de bani de la partea vătămată însoțindu-i pe inculpatul și și asigurând paza și ulterior primind o sumă de bani din cea sustrasă de inculpatul de la partea vătămată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. "a,e,g" Cod penal.
În termenul prevăzut de art. 363 Cod procedură penală, hotărârea Judecătoriei Hârlăua fost apelată de către inculpatul, care a criticat-o sub aspectul netemeinicii, invocând prin cererea de apel și prin concluziile orale faptul că a săvârșit fapta fiind în stare de ebrietate, neconștientizând consecințele acesteia, iar față de cuantumul modic al prejudiciul provocat părții vătămate nu se impunea revocarea pedepsei executate.
Totodată solicitat a se reduce cuantumul pedepsei aplicate, urmând a se avea în vedere la individualizarea pedepsei circumstanțele atenuante incidente în cauză.
astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând individualizarea pedepsei se constată că aceasta a fost efectuată cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 72 Cod penal, dându-se eficiență deplină atât pericolului social generic al infracțiunii cât și celui concret, ultimul conturat de împrejurările în care au fost săvârșite (inculpații au profitat de starea de ebrietate în care se găsea partea vătămată, fapta a fost comisă pe un drum public și la adăpostul nopții ), de prejudiciul modic cauzat, dar și a aspectelor ce caracterizează persoana inculpatului apelant, reținându-se că, din anul 1990 și până în prezent, a mai fost condamnat de două ori la pedeapsa închisorii, fapta dedusă judecății fiind comisă în timpul întreruperii executării pedepsei rezultante de 2012 zile închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1102/08.05.2003 a Judecătoriei Constanța, fapt ce denotă o lipsă de corijare și o persistență infracțională aparte, și implicit o periculozitatea socială deosebită.
Inculpatul apelant a avut în fața primei instanțe o poziție procesuală parțial corespunzătoare, recunoscând doar participarea sa alături de ceilalți inculpați la sustragerea banalilor, negând însă că aceștia au fost efectiv sustrași din buzunarul de la piept al părții vătămate de către el, indicându-l ca autor pe.
Mai mult, acoperirea parțială a prejudiciului a fost făcută doar de către inculpatul, deși prejudiciul cauzat a fost unul modic, respectiv de 340 lei.
În raport de cele mai sus arătate, pedeapsa cu închisoarea a fost corect dozată și adaptată gravității faptei comise, fiind aptă să realizeze scopul și funcțiile prevăzute de art. 52 Cod penal și nu se impune reducerea acesteia.
Prima instanță, deși a constatat că fapta dedusă judecății a fost comisă în perioada întreruperii pedepsei de rezultante de 2012 zile închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1102/08.05.2003 a Judecătoriei Constanța, a dispus în mod nelegal revocarea restului de pedeapsă de 669 zile închisoare în temeiul dispozițiilor art. 61 Cod penal.
Dispozițiile art. 61 Cod penal prevăd efectele liberării condiționate în cazul în care în intervalul de timp de la liberare până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat săvârșește sau nu o infracțiune, dar cum în speța de față inculpatul apelant nu se afla în perioada liberării condiționate în momentul comiterii infracțiunii deduse judecății, nu sunt aplicabile în cauză aceste dispoziții.
Dispozițiile aplicabile pentru a stabili pedeapsa în cazul recidivei postcondamnatorii, când cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune în perioada întreruperii executării pedepsei, sunt cele prevăzute de art. 39 al. 2 Cod penal, potrivit cărora, dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat - în speța de față 974 zile închisoare - și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.
Doar pentru acest din urmă motiv, constatat din oficiu, tribunalul urmează a dispune, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 2, lit. "a" Cod procedură penală, admiterea apelului și desființarea sentinței penale cu nr. 687/28.11.2007 a Judecătoriei Hârlău, în latură penală, doar în sensul înlăturării dispozițiilor art. 61 Cod penal, aplicării dispozițiilor art. 39 al. 2 Cod penal și a deducerii perioadei detenției de după reîncarcerare.
În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 Cod procedură penală, hotărârile au fost recurate de inculpatul și criticate sub aspectul temeiniciei acestora.
Inculpatul reiterează criticile din apel și solicită ca în raport de circumstanțele reale și personale să-i fie redusă pedeapsa aplicată.
C, examinând actele și lucrările dosarului și hotărârile recurate, în raport de motivul de recurs invocat, ce vizează cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 14 Cod procedură penală, constată următoarele:
Instanța de fond a procedat la administrarea unui probatoriu complet, ce a fost just apreciat, potrivit art. 63 Cod procedură penală.
Coroborând plângerea și declarațiile părții vătămate, procesele-verbale de conducere în teren și cele de confruntare, declarațiile martorilor și, rezultă cu certitudine că în noaptea de 04/05.09.2006 inculpatul împreună cu coinculpații și aflându-se pe drumul public și profitând de starea de ebrietate a părții vătămate, i-au sustras acesteia sume de 340 lei.
Inculpatul a fost sincer și cooperant pe parcursul procesului penal.
În ce privește tratamentul sancționator aplicat, instanțele au respectat criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal și au ținut seama atât de cauzele ce agravează răspunderea penală, cât și de cele care o atenuează.
Tocmai pentru că s-a avut în vedere proporția procesuală corectă a inculpatului-recurent, faptul că prejudiciul are o valoare modică, s-a aplicat acestuia o pedeapsă în limita minimului special prevăzut de textul incriminator în condițiile în care inculpatul este recidivist, având două condamnări pentru același gen de infracțiuni.
Așa fiind, critica adusă de inculpat hotărârilor este vădit neîntemeiată.
Constatând că nu este incident nici vreunul din cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în care va fi inclus și onorariul avocatului din oficiu, sumă avansată din fondurile speciale ale
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 15 din 17.10.2008 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu va fi suportat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 Mai 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași: -,
30.05.2008
2 ex.-
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2008
Președinte,
- -()
Grefier,
- -
14 Mai 2008
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Aurel Dublea, Maria Cenușă