Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.209 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.278

Ședința publică de la 08 aprilie 2008

PREȘEDINTE G - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă

- - JUDECĂTOR 2: Ștefan Făurar

- - JUDECĂTOR 3: Constantin Mereanu

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.259 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, în stare de deținere, asistat de avocat, ce pe avocat, apărător ales.

A lipsit intimatul parte vătămată.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi, s-a acordat cuvântul.

Apărătorul inculpatului susține recursul declarat numai sub aspectul motivului de casare vizând greșita individualizare a pedepsei aplicate, apreciată ca fiind prea severă în raport de criteriile prev.de art.72 rap.la art.52 cod penal.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, apreciind că în cauză s-a făcut o judicioasă stabilire a pedepsei.

Recurentul inculpat susține recursul, în sensul celor dezvoltate oral de apărătorul său.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr.409 din 26 octombrie 2007, Judecătoria Caracal, în dosarul nr-, în baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.g și i Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, a condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 12 martie 1981, în C, domiciliat în comuna,-, județul D, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru fapta săvârșită în noaptea de 13/14 iunie 2006, în dauna părții vătămate.

A fost înlăturată revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1175/2007, a Judecătoriei Craiova și rămasă definitivă prin decizia penală nr.620/2007, a Tribunalului Dolj.

S-a constatat împlinit termenul de încercare privind grațierea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.411/2003, a Judecătoriei Craiova, pentru art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a și g Cod penal.

În baza art.864Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.411/2003, a Judecătoriei Craiova.

În total, inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, cu aplic.art.71 Cod penal și art.64 lit.a și b Cod penal.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 19 iulie 2007, la zi.

S-a anulat mandatul de executare nr.1585/2007 emis de Judecătoria Craiova și s-a dispus emiterea unui nou mandat.

A fost obligat inculpatul să-i restituie părții vătămate 2 butelii de aragaz sau contravaloarea acestora de 200 lei.

A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul, avea domiciliul în Comuna, Județul D, iar în cursul anului 2006, a locuit în municipiul C, împrejurări în care l-a cunoscut pe partea vătămată, acesta din urmă având domiciliul în Comuna, sat, Județul

La începutul lunii iunie 2006, partea vătămată, la cererea inculpatului, a acceptat să-l conducă pe acesta la domiciliul său, unde rămas peste noapte.

Cu această ocazie, inculpatul a observat că partea vătămată avea în interiorul unei bucătării, separată de corpul principal al clădirii, două butelii de aragaz.

După aproximativ 7-8 zile, mai precis în noaptea de 13/14 iunie 2006, inculpatul, s-a deplasat la domiciliul părții vătămate, a pătruns în curtea locuinței acestuia, iar după ce a smuls lacătul cu care era asigurată ușa de acces la bucătărie, din interior, a sustras cele două butelii pe care le-a transportat la E 70 ( C - C), ascunzându-le printre buruieni.

În dimineața zilei următoare, inculpatul a apelat la serviciile taximetristului pentru a-l transporta până în Comuna - O, iar în momentul în care inculpatul s-a îndreptat spre autoturism cu buteliile respective, taximetristul a realizat că acestea sunt sustrase, refuzând să mai facă transportul.

Cele două butelii au fost valorificate de către inculpat prin vânzarea către persoane necunoscute.

Situația de fapt reținută de prima instanță, existența faptei, dar și vinovăția inculpatului au fost demonstrate de un probatoriu constând în declarațiile de recunoaștere făcute de inculpat, acestea coroborate cu declarațiile părții vătămate, cât și ale martorului.

În drept, s-a stabilit că activitatea infracțională a inculpatului, consumată în împrejurările mai sus arătate, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat prev.de art.208,209 alin.1 lit.g și cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile înscrise în art.72 cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, decurs din urmările produse și din modalitatea de operare adoptată de inculpat, pe de o parte, dar și unele elemente ce privesc persoana acestuia, sincer în raport cu învinuirea adusă, însă recidivist potrivit art.37 lit.a cod penal.

Prima instanță a mai stabilit că inculpatul a fost condamnat anterior prin sentința penală 411/2003 a Judecătoriei Craiova, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării, iar pentru că a săvârșit infracțiunea judecată în cauza de față în interiorul termenului de încercare, prima instanță a făcut în cauză aplicația art.864cod penal.

A mai constatat instanța că inculpatul este arestat preventiv într-o altă cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, invocând netemeinicia soluției, sub aspectul că pedeapsa ce i-a fost aplicată pentru infracțiunea prev.de art.208,209 alin.1 lit.g,i cod penal, este prea severă.

Prin decizia penală nr.259 din 11 decembrie 2007, Tribunalul O l t, a respins, ca nefondat, apelul declarat, apreciind că pedeapsa este judicios stabilită de către prima instanță.

În recursul declarat, inculpatul, prin apărător, a criticat hotărârile anterioare numai prin prisma cazului de casare prev.de art.3859pct.14 cod procedură penală, în raport de care s-a apreciat că pedeapsa principală aplicată este prea aspră, impunându-se reducerea acesteia.

Recursul declarat este nefondat.

Observând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut în cauză o situație de fapt exactă, sens în care s-a valorificat un probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat, în raport cu care activitatea infracțională a inculpatului a primit o justă încadrare legală, acesta săvârșind infracțiunea de furt calificat prev.de art.208,209 alin.1 lit.g,i cod penal.

Pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare, va fi privită ca judicios individualizată în raport de criteriile înscrise în art.72 cod penal, la stabilirea acesteia, avându-se în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social concret, decurs din urmările produse și din modul de operare adoptat, iar, pe de altă parte, unele elemente ce privesc persoana inculpatului, sincer în raport cu învinuirile aduse, însă aflat în stare de recidivă postcondamnatorie, prev.de art.37 lit.a cod penal.

Așadar, pentru că la examinarea de ansamblu a cauzei, nu s-au desprins alte motive de casare, urmează ca în baza art.38515pct.1 lit.b cod procedură penală, recursul declarat să fie respins, ca nefondat.

Potrivit art.192 cod procedură penală, recurentul urmează a fi obligat la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.259 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 8 aprilie 2008.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.GV

MC.

PS/05.05.2008

8 aprilie 2008

- Emis mandat la instanța de fond;

- Administrația Finanțelor Publice nr.1 C va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 180 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă, Ștefan Făurar, Constantin Mereanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 278/2008. Curtea de Apel Craiova