Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 279/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.05.2008

PREȘEDINTE: Ion Avram

JUDECĂTOR 2: Mița Mârza

JUDECĂTOR 3: Marcian Marius

GREFIER-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursului promovat de inculpatul ,trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208 Cod penal,împotriva deciziei penale nr. 57/27.02.2008 a Tribunalului Vrancea.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurentul-inculpat lipsă, apărătorul ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 4 dosar emisă deCabinetul individual de Avocat" ",lipsă fiind intimata-parte civilă SC SRL

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a fost acordat termen de judecată pentru lipsa de procedură de la termenul anterior cu intimatul-parte civilă.

S-a depus la dosar de către intimata-parte civilă SC SRL cerere prin care solicită respingerea recursului promovat de inculpatul.

procesuali precizează că nu au alte cereri de formulat.

Avocat arată că inculpatul a promovat această cale de atac întrucât atât la instanța de fond cât și la instanța de apel nu au fost avute în vedere toate elementele care să concluzioneze corect că fapta reținută în sarcina inculpatului ar fi fost comisă de acesta.

Probele din dosar nu conturează vinovăția inculpatului.

Astfel, s-a stabilit că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa pe baza unei singure declarații, a martorei, fostă prietenă a inculpatului, care,după terminarea relației cu acesta, a afirmat că inculpatul ar fi sustras. Afirmațiile inculpatului sunt constante.

Martorul arată că inculpatul avea o condiție materială deosebită fiind ajutat de părinții săi, spre deosebire de prietena acestuia,martora care avea chiar și probleme juridice la o societate unde a lucrat.

Arată același martor că a fost de față când martora l-a amenințat pe inculpat că îi va face rău.

Deasemeni martorul infirmă cele susținute de martora.

, care ar fi cumpărat sistemul Cinema sustras de inculpat, a arătat că în urmă cu 2 ani a cumpărat de la inculpat un marca "" și nicidecum sistemul menționat mai sus.

Deși în fața instanței de apel, inculpatul a formulat cerere pentru angajarea unui apărător ales, această cerere a apărut la dosar după pronunțarea deciziei, situație în care apărarea inculpatului a avut de suferit.

În principal solicită admiterea recursului, casarea sentinței și:

1.retrimiterea cauzei în apel pentru ca inculpatul să beneficieze de o apărare corectă.

2.achitarea inculpatului,

3.aplicarea dispozițiilor art.181Cod penal în sensul aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Reprezentantul Ministerului Publi c solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind hotărârile pronunțate la fond și în apel legale și temeinice așa încât nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere și faptul că cererea de amânare a cauzei a fost depusă după pronunțare.

Situația de fapt a fost corect stabilită, vinovăția inculpatului a fost dovedită cu declarațiile martorilor și și raportat la atitudinea inculpatului care s-a sustras din momentul începerii urmăririi penale, nu se impune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Apărătorul ales al inculpatului arată că cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare a fost depusă cu o zi înainte dar a apărut ulterior.

CURTEA

Asupra recursului penal de față.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 391 din 3 decembrie 2007 Judecătoriei Adjud, inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 al.1 pen. cu aplicarea art. 74 lit.a pen. și art. 76 lit.d pen. dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 81, 82 și 83.pen.

S-a aplicat apoi s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii.

S-a reținut că într-una din zilele lunii noiembrie 2006, când a fost de serviciu la magazinul ce aparține de SC " " SRL B din A, a sustras din magazinul acesteia un sistem Cinema marca LG în valoare de 1.049, 99 lei.

Situația de fapt a fost stabilită pe baza declarațiilor martorilor, și, fapta nefiind recunoscută de inculpat.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul care a susținut că nu s-a făcut dovada că el ar fi comis fapta, iar vinovăția sa a fost stabilită numai pe baza depoziției martorilor. Prin apărător a solicitat achitarea.

Prin decizia penală nr.57/27.02.2008 a Tribunalului Vranceas -a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, acesta fiind obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea apelului.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că vinovăția inculpatului a fost stabilită coroborându-se toate probele adminJ. respectiv depoziția persoanelor care în mod direct sau indirect au luat cunoștință de fapta acestuia. Martorii și-au menținut constant declarațiile prin care au arătat că au aflat de la inculpat cum a sustras lucrul respectiv, apoi cum l-a transportat la domiciliu.

Apărarea inculpatului din faza de urmărire penală că nu recunoaște sustragerea bunului deoarece s-a descoperit lipsa după plecarea sa, nu poate fi însușită de instanță față de dovezile clare că inculpatul a sustras bunul.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs fără să îl motiveze așa cum prevăd dispozițiile art.38510alin.1 și 2 Cod procedură penală

Așa fiind, instanța de recurs va examina cauza în condițiile art.38510alin.21Cod procedură penală și va analiza numai cazurile de casare care potrivit dispozițiilor art.3859alin.3 Cod procedură penală se iau în considerare din oficiu.

Prin urmare, examinând în aceste limite cauza, Curtea constată că decizia penală atacată este nelegală, recursul urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 și 4 Cod procedură penală dreptul de apărare este garantat, orice parte având dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal și, când asistența juridică este obligatorie conform art.171 alin.4 Cod procedură penală, dacă învinuitul sau inculpatul nu și-a ales apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Potrivitart.6 paragr.3 lit.b din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice acuzat are dreptul să dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, garantându-se astfel oricărui acuzat posibilitatea de a se apăra de acuzațiile ce se i se aduc în trei modalități, ele constituind tot atâtea drepturi ale acestuia: acuzatul poate să se apere singur, poate să fie asistat de un apărător la alegerea sa și, în anumite condiții poate fi asistat în mod gratuit de un apărător numit din oficiu, atunci când interesele unei bune administrări a justiției impun prezența unui apărător ( cauza Pakelli împotriva Germaniei-hotărârea din 25.04.1983).

Dreptul de acces la un avocat ales poate fi restricționat pentru scopuri legitime, instanța fiind cea care trebuie să decidă dacă interesele justiției impun ca acuzatul să fie apărat sau nu de avocatul ales de el (cauza Criossant contra Germaniei-hotărârea din 25.09.1992, cauza Brennan împotriva Regatului Unit-hotărârea din 16.10.2001).

În cauza de față, inculpatul a solicitat la data de 26.02.2008, prin cerere scrisă ( fila 11 din dosar nr-), amânarea judecării apelului motivat de faptul că dorea să-și angajeze avocat, precizând totodată că dosarul avea termen la data de 27.02.2008.

Deși inculpatul și-a exercitat în termen legal dreptul său de a fi asistat de un apărător ales,drept recunoscut și garantat de art.24 din Constituție, de art.6 din Codul d e procedură penală si de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Tribunalul Vrancea a procedat la judecarea apelului, încălcând astfel dreptul inculpatului la o apărare efectivă.

Nu-i poate fi imputabilă inculpatului împrejurarea că deși a depus cererea la grefa instanței la data de 26.02.2008, aceasta a fost atașată la dosarul cauzei la data de 27.02.2008 după ce completul de judecată s-a pronunțat.

Cum asistența juridică era obligatorie cererea de amânare a judecății apelului în vederea angajării unui apărător era admisibilă, instanța neputând desemna un apărător din oficiu pentru inculpatul lipsă la judecată, cu atât mai mult cu cât la data de 27.02.2008 era primul termen de judecată iar soluționarea cauzei într-un termen rezonabil nu ar fi avut de suferit.

Prevederile art.197 alin.2 Cod procedură penală sancționează cu nulitate absolută încălcarea dispozițiilor relative la asistarea inculpatului de către apărător, când este obligatorie potrivit legii. Aceste prevederi se referă la asistarea efectivă a inculpatului, ceea ce presupunea în cauza de față, ca apărătorul ales să pună concluzii, să-și îndeplinească obligațiile ce derivau din contractul de angajament, satisfăcând astfel cerințele unei apărări efective.

Cum inculpatului i s-a restricționat accesul la un avocat ales, fără să se fi justificat vreun scop legitim, Curtea constată că această împrejurare echivalează cu lipsa apărării,fapt ce atrage nulitatea absolută a hotărârii atacate în condițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală, fiind incident cazul de casare prevăzut în art.3859alin.1 pct. 6 Cod procedură penală.

Pentru toate aceste considerente recursul de față va fi admis conform dispozițiilor art.38515pct. 2 lit. C Cod procedură penală, decizia penală atacată urmând a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Vrancea.

Cu ocazia rejudecării cauzei instanța de trimitere va rezolva și celelalte aspecte invocate de apărare în concluziile orale privind modul de soluționare a fondului cauzei.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 24.11.1984 în A, județ V, cu același domiciliu,str.- nr. 9, județ V,CNP -.

Casează decizia penală nr.57/27.02.2008 a Tribunalului Vrancea (sentință fond nr. 391/23.12.2007 a Judecătoriei Adjud ) și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 16.05.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored./2 ex/4.06.2008

Jud.apel--

Jud. fond-.

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram, Mița Mârza, Marcian Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Galati