Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 280/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 280
Ședința publică de la 12 - 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Ancuța Gabriela Obreja Manolache
JUDECĂTOR 3: Tatiana
Grefier:
La ordine fiind pronunțarea recursului penal, având ca obiect " furt calificat" promovat de inculpatul recurent împotriva deciziei penale nr.515 din 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 mai 2009 ( cu participarea atunci, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a domnului procuror ), susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12 mai 2009, când,
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1477 din 09.05.2008 Judecătoria Iașia hotărât:
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e și alin. 2 lit. b Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, condamnă pe inculpatul, fiul lui - și, născut la 16.07.1967 în R, județul S, domiciliat în R,-, jud. S, CNP -, recidivist la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea în ziua de 15.05.2007 a unei infracțiuni de furt calificat în dauna părții vătămate, domiciliată în I, Bd. - cel nr. 70,. 250,. C,. 6,. 26 (. A).
În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e și alin. 2 lit. b Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, și art. 41 alin. 2 Cod penal, condamnă inculpatul, la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea în lunile noiembrie - decembrie 2007 unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată, în dauna părților vătămate Dobândă, domiciliată în I,-, - 7 Bis,. A,. 4,. 17, domiciliată în I,-, - 16,. 4,. 11 și, domiciliată în comuna, județul (. B).
Constată că infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e și g și alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 919/2005 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin sentința penală nr. 514/23.08.2005 a Curții de APEL IAȘI (. C) este concurentă cu infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare prin sentința penală nr. 432/07.04.2005 a Judecătoriei Rădăuți (. D).
În baza art. 85 Cod penal anulează suspendarea condiționată a pedepsei de un an închisoare dispusă prin sentința penală nr. 432/2005 a Judecătoriei Rădăuți.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal și art. 36 alin. 2 Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal, contopește pedepsele menționate la literele C și D, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare. (. E)
În baza art. 36 alin. 3 deduce din pedeapsa de la. E perioada executată de la 11.02.2004 la 19.09.2006, rămânând neexecutat un rest de 509 zile. (. F)
În baza art. 37 lit. a Cod penal și 39 alin. 2 Cod penal, contopește restul de 509 zile (. F) cu pedeapsa de la lit. A, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) închisoare. (. G)
În baza art. 37 lit. a Cod penal și art. 39 alin. 2 Cod penal, contopește restul de 509 zile (. F) cu pedeapsa de la lit. B, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare. (. H)
În baza art. 33 lit. a Cod penal și 34 lit. b Cod penal, contopește pedepsele rezultante de la literele G și H, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare.
În baza art. 88 Cod penal, deduce timpul reținerii și al arestării preventive de la 06.12.2008 la zi, iar în baza art. 350 Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului.
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de inculpat pentru liberare provizorie pe cauțiune.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat pentru liberare provizorie sub control judiciar.
În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II - a și lit. b Cod penal.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de partea vătămată și obligă inculpatul să-i plătească suma de 1000 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor furate și nerecuperate.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, admite in parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată Dobândă și obligă inculpatul să-i plătească suma de 1300 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor furate și nerecuperate.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de partea vătămată și obligă inculpatul să-i plătească suma de 500 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor furate și nerecuperate.
Respinge acțiunea civilă formulată de partea vătămată.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal, confiscă de la inculpat suma de 3000 RON reprezentând contravaloarea bunurilor furate de la partea vătămată și cu privire la care s-a renunțat la pretențiile formulate împotriva inculpatului.
În baza art. 189 și 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
1. În ziua de 15.05.2007, în jurul orelor 10.45, partea vătămată, medic stomatolog la Policlinica. din I, a ieșit din cabinetul său aflat la etajul 4 al imobilului, lăsând ușa deschisă.
În dreptul ușii cabinetului său, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatului care a salutat-o și căruia i-a reținut trăsăturile.
Profitând de faptul că partea vătămată a intrat într-un cabinet, unde a stat 4-5 minute, inculpatul a intrat în cabinetul acesteia de unde i-a luat din geantă un telefon mobil marca Samsung E 570 și un portofel cu 200 RON, cartea de identitate, permisul de conducere și mai multe carduri bancare, în valoare totală de 1.000 RON, după care a plecat în grabă.
Revenind în cabinet și observând lipsa bunurilor din geantă, partea vătămată s-a uitat pe geamul cu vedere spre intrarea în policlinică, ocazie cu care l-a observat pe inculpat punând ceva în geanta pe care o avea asupra sa, geantă pe care ulterior a acoperit-o cu geaca.
Cu ocazia prezentării pentru recunoaștere după fotografie, partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind persoana pe care a văzut-o în ziua de 15.05.2007, în fața biroului său, anterior sustragerii bunurilor.
Cu privire la aceste fapte, inculpatul a declarat că în ziua de 15.05.2007 nici măcar nu a fost la Spitalul.
2. În ziua de 04.12.2007, în jurul orelor 12,30, partea vătămată Dobândă, aflată la Spitalul. pentru a acorda îngrijiri tatălui său, l-a dus la toaletă pe acesta din urmă, lipsind astfel din cameră aproximativ 5 minute, cameră în care partea vătămată și-a lăsat poșeta agățată pe încuietoarea unui fișet metalic.
Deși celălalt pacient din salon i-a spus că rămâne în incinta, acesta a plecat.
La plecarea din salon, partea vătămată l-a observat pe inculpat care stătea pe hol în dreptul ușii salonului în care era cazat tatăl său.
Profitând de faptul că nu se afla nici o persoană în salon, inculpatul intrat și a luat poșeta părții vătămate în care se aflau: 180 Euro, 300 RON, un telefon mobil marca C 5 cu clăpiță, două cărți de identitate, documente medicale, o legitimație de veteran, o umbrelă, două ceasuri de mână și cheile de la apartament, toate în valoare de 1.500 RON.
Întrucât organele de Poliție fuseseră anterior sesizate în legătură cu alte furturi din Spitalul, acestea, în ziua de 06.12.2007 se aflau în incinta acestei unități medicale pentru cercetări.
Văzându-l pe inculpatul care a încercat să părăsească în grabă clădirea spitalului, la apariția unui gardian, polițiștii au luat măsura reținerii, legitimării și percheziționării inculpatului, asupra căruia s-a găsit telefonul mobil sustras de la partea vătămată și cartela de la același telefon.
Cu ocazia recunoașterii din grup a inculpatului, acesta nu a recunoscut fapta, el aflându-se la Spitalul. I întrucât a venit cu un profesor de la o școală, pe care nu-l cunoaște după nume, pentru a-și face niște analize.
3. La data de 07.11.2007, partea vătămată,în timp ce se afla de serviciu la Policlinica. I, a ieșit din cabinetul său, fără a-l încuia, pentru a merge la toaletă, moment în care l-a observat pe inculpat care încerca să-și ascundă fizionomia și când a revenit a constatat că din cabinet i-a dispărut poșeta în care avea 1.380 lei, o ștampilă și o parafă, cartea de identitate, un card, chitanțiere, o agendă, o pereche de ochelari și chei, pe care în lipsa sa inculpatul i le-a furat.
Partea vătămată l-a căutat pe bărbatul pe care îl observase, fiind singurul care ar fi putut să sustragă poșeta, întrucât pe hol nu se mai afla o altă persoană, dar nu l-a mai găsit, iar la data de 06.12.2007, cu ocazia efectuării prezentării pentru recunoașterea din grup, partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana pe care o observase lângă cabinetul său.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.000 lei.
4. La data de 29.11.2007 partea vătămată se afla internată la Spitalul. I, în același salon cu martora, imobilizată la pat.
În jurul orelor 13,00, partea vătămată a ieșit din camera în care a rămas martora, pentru a se deplasa în vederea efectuării de tratament. La plecarea din salon partea vătămată a observat pe hol pe inculpatul. În jurul orelor 13.30, inculpatul a deschis ușa de la saloanele în care se aflau martorele și, pentru a verifica dacă poate să sustragă bunuri în lipsa pacientelor, dar s-a retras de fiecare dată pe motiv că ar fi greșit salonul.
Inculpatul, în jurul orelor 12,00 fost observat pe hol și interpelat și de către martora în legătură cu prezența sa în acel loc, inculpatul afirmând că așteaptă o doctoriță.
Ulterior, inculpatul a intrat în salonul în care se afla doar martora, și după ce s-a prezentat ca fiind fiul părții vătămate, inculpatul i-a luat acesteia din urmă geanta de sub pernă, în care se aflau două telefoane mobile, suma de 180 RON, o pereche de ochelari, buletinul de identitate, o carte de rugăciuni și dulciuri.
Partea vătămată și martorele arătate mai sus l-au recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care s-a aflat pe hol, a deschis ușile de la saloanele în care se aflau martorele arătate mai sus și respectiv a luat geanta părții vătămate.
La data de 06.12.2007 la Casa de "" a fost găsit un telefon mobil al părții vătămate, care a fost amanetat de inculpat.
Împotriva sentinței penale indicate mai sus a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că situația de fapt reținută de instanța de fond nu este dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză. Inculpatul apelant a solicitat achitarea sa, în conformitate cu disp. art. 10 lit. c Cod procedură penală, având în vedere faptul că a dovedit că nu se afla în localitate la data săvârșirii faptei de la pct. 4 din rechizitoriu.
Prin decizia penală nr. 515/04.12.2008, Tribunalul Iașia respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1477 din 09.05.2008 pronunțate de Judecătoria Iași.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că probele administrate în cauză dovedesc cu certitudine săvârșirea faptelor de către inculpat. Acesta a fost recunoscut de părțile vătămate, precum și de martora, ca fiind singura persoana ce se afla în apropierea saloanelor de unde au fost sustrase bunurile. - mult, în cazul martorei, aceasta a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana ce a sustras poșeta părții vătămate, spunând că este fiul părții vătămate. Probele indirecte administrate în cauză, în ceea ce privește fapta comisă în dauna părților vătămate și, din care rezultă că inculpatul a fost singura persoană de pe hol, deci singura care ar fi putut sustrage bunurile, coroborat cu modul de operare, care este specific inculpatului, așa cum rezultă din antecedența sa penală, conduc la concluzia că inculpatul este autorul furturilor. Martora audiată în apel, martoră propusă de inculpat, a precizat că pe data de 14 mai 2007, s-a deplasat împreună cu inculpatul la C, însă nu s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea vreunei fapte pe această dată. Fapta de la pct. 1 din rechizitoriu s-a reținut că a fost comisă pe data de 15 mai 2007, inculpatul fiind identificat de către partea vătămată că ar fi fost prezent în Policlinică. Martora audiată în apel nu a precizat decât că pe 14 mai 2007 s-a deplasat cu inculpatul la C, însă inculpatul avea posibilitatea să revină în I până a doua zi.
Așa cum s-a reținut de prima instanță, vinovăția inculpatului a fost dovedită cu mijloacele de probă directe și indirecte administrate în cauză, avându-se în vedere, la individualizarea pedepselor atât atitudinea inculpatului, cât și antecedența sa penală. S-a dovedit că inculpatul prezintă o perseverență infracțională demonstrată de faptul că, după liberarea sa condiționată, a săvârșit faptele deduse judecății, în aceeași manieră ca cele anterioare.
Împotriva deciziei penale nr. 515/04.12.2008 pronunțate de Tribunalul Iașia declarat recurs inculpatul, arătând că la data de 15.05.2007, când se reține că ar fi săvârșit o infracțiune de furt calificat, se afla în C, astfel că nu putea să fie în același timp și în - mult, acuzarea probează această infracțiune cu un singur martor asistent la recunoașterea din grup, martor aflat în subordinea părții vătămate, încălcându-se astfel disp. art. 92 alin. 1 și 2 Cod procedură penală.
În motivare recursului inculpatul a mai arătat că nici celelalte fapte reținute în sarcina sa nu sunt probate, că modul identic de operare și intervalul de timp relativ scurt în care se susține că au fost săvârșite faptele demonstrează existența unei rezoluții infracționale unice care caracterizează, sub aspect subiectiv infracțiunea în formă continuată, impunându-se reținerea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal.
De asemenea, inculpatul a arătat că sunt incidente în cauză disp. art. 40 Cod penal, întrucât infracțiunea dedusă judecății, fiind săvârșită în timpul executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 919/2005 a Judecătoriei Iași, se află în stare de pluralitate intermediară cu aceasta, împrejurare ce impune contopirea pedepsei aplicate pentru noua infracțiune cu pedeapsa anterioară, iar nu cu restul rămas neexecutat.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță administrat legal și a apreciat temeinic toate probele necesare aflării adevărului cu privire la fapte și la persoana inculpatului, stabilind corect situația de fapt și vinovăția acestui inculpat în săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat.
Instanțele de fond au dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, referitoare la aprecierea probelor, atunci când au stabilit că în 15.05.2007 inculpatul a sustras, dintr-un cabinet medical al Policlinicii CFR I, geanta părții vătămate, în care se aflau bani, un telefon mobil, cartea de identitate și alte acte, iar în perioada 07.11.2007-04.12.2007 inculpatul a sustras, din saloanele Spitalului CFR și dintr-un cabinet medical al Policlinicii CFR I, poșetele părților vătămate Dobândă, și, în care se aflau bani, telefoane mobile și actele de identitate ale părților vătămate.
În mod judicios și- întemeiat prima instanță soluția pe declarațiile părților vătămate, declarații care coroborate cu procesele-verbale de recunoaștere a inculpatului de către părțile vătămate și martorele, precum și cu procesul-verbal de percheziție corporală a inculpatului din 06.12.2007, contractul de împrumut garantat cu amanet nr. 1725/30.11.2007 încheiat de inculpat cu "" dovedesc fără dubiu vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două infracțiuni de furt calificat.
martorei, propusă de inculpat, nu a probat lipsa de temeinicie acestor probe de vinovăție. prin care inculpatul încercat să înlăture probele privind vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii de furt calificat din data de 15.05.2007 nu este credibilă pentru faptul că a fost propusă în apărare abia în faza procesuală a apelului, la aproape un an după prima sa audiere în cursul urmăririi penale cu privire la această infracțiune. Dacă, într-adevăr, în ziua de 15.05.2007 inculpatul ar fi însoțit-o pe sora sa, în municipiul C, ar fi propus-o ca martor chiar din timpul urmăririi penale, fie atunci când a fost audiat la data de 20.12.2007, fie cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, ori în timpul judecății în primă instanță.
Prin urmare, această împrejurare coroborată cu faptul că martora este sora inculpatului formează convingerea instanței de recurs că mărturia acesteia este nesinceră, astfel că în mod corect a fost înlăturată de instanța de apel.
În ceea ce privește critica referitoare la recunoașterea inculpatului din grup de către partea vătămată în prezența doar a unui martor asistent, iar nu a doi martori, astfel cum cer dispozițiile procesual penale, Curtea reține că acest motiv de recurs nu se încadrează între cauzele de nulitate absolută, expres și limitativ prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, dar nici nu constituie o nulitate relativă, conform art. 197 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, întrucât inculpatul nu a dovedit că i s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului și nu a invocat această nulitate în cursul efectuării actului.
Așa fiind, în mod temeinic hotărât prima instanță condamnarea inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat.
Potrivit art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru existența infracțiunii continuate este necesar ca actele de executare să fie săvârșite la intervale de timp nici prea scurte, nici prea lungi. Timpul îndelungat, de aproape 6 luni scurs între furtul din 15.05.2007 și primul act de executare din 07.11.2007 ce intră în conținutul celei de a doua infracțiuni de furt calificat de săvârșirea căreia este acuzat inculpatul dovedește că acesta nu a avut de la început reprezentarea concretă și de ansamblu a activității infracționale desfășurate până la data de 04.12.2007. Ca atare, în perioada 07.11.2007-04.12.2007 inculpatul a acționat pe baza unei hotărâri distincte, situație care face ca fapta din 15.05.2007 să se afle în concurs real cu fapta săvârșită de inculpat în formă continuată în perioada 07.11.2007-04.12.2007.
În ceea ce privește incidența în cauză a disp. art. 40 Cod penal, Curtea reține că pentru a i se aplica inculpatului tratamentul sancționator prevăzut de aceste dispoziții legale nu este suficient ca infracțiunile deduse judecății să fie săvârșite în timpul executării pedepsei anterioare, ci este necesară existența uneia dintre următoarele ipoteze: pedeapsa anterioară să fie închisoarea de 6 luni sau mai mică ori amenda, condamnarea anterioară să fie pronunțată pentru o infracțiune săvârșită din culpă, pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracțiune să fie amenda sau închisoarea mai mică de un an ori noua infracțiune să fie săvârșită din culpă. În speță, condamnarea anterioară a inculpatului este la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, iar infracțiunile deduse judecății sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 15 ani și sunt săvârșite cu intenție, astfel că nu se poate reține că inculpatul a săvârșit infracțiunile deduse judecății în forma pluralității intermediare.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 189 și 192 al. 2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 16 iulie 1967, aflat în Penitenciarul Iași împotriva Deciziei penale nr.516 din 04.12.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Deduce la zi durata arestului preventiv de la 04.12.2008.
Obligă inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare către stat în care suma de 200 lei către Baroul Iași reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 - 2009.
Președinte, - | Judecător, - - - - | Judecător, - |
Grefier,
Red./Tehnored.:
2 ex./11.06.2009
Jud. apel:
Jud. fond:
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Ancuța Gabriela Obreja Manolache, Tatiana