Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.30/

Ședința publică din data de 06 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Valentin Iancu

JUDECĂTOR 3: Lucia Dragomir

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpat - domiciliat în comuna, județul C, împotriva sentinței penale nr.392 din data de 14 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.120 din data de 03 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.209 Cod penal.

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:

- inculpatul intimat - în stare de arest și asistat de avocat din oficiu - în substituirea apărătorului din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale de substituire depusă la dosar.

Se constată lipsa:

- recurentului inculpat pentru care răspunde avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.1933/2008 emisă de Baroul de Avocați

- intimat parte civilă;

- intimat parte responsabilă civilmente;

- intimat autoritate tutelară Primăria comunei Bărăganu, jud.C-ța;

- intimat reprezentant legal - Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de disp.art.38513Cod procedură penală.

Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate ca nefiind legale și temeinice și rejudecând să se dispună redozarea pedepsei aplicată de instanța de fond.

Apreciază că pedeapsa aplicată este prea mare în raport de circumstanțele personale ale inculpatului în sensul că nu a mai comis fapte penale, fiind la primul conflict cu legea penală.

Avocat, apărător din oficiu al inculpatului intimat, având cuvântul, solicită ca în cazul admiterii recursului declarat de inculpatul, instanța să facă aplicarea art.3857Cod procedură penală, privind efectul extensiv al recursului și asupra acestuia și cu aplicarea disp.art.189 Cod procedură penală.

Procurorul,având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că pedeapsa aplicată de instanța de fond este just individualizată, în raport de gradul de pericol social al faptei și modalitatea de săvârșire a acesteia în sensul că a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate și a sustras suma de 3.520.000 ROL.

Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală 392/P/14.11.2007 pronunțată în dosarul penal nr-, Judecătoria Mangalia, în baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit."a, g și i" Cod penal cu aplicarea art. 99 și următ. Cod penal a condamnat pe inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 13.04.1990 în mun. C, domiciliat în localitatea, com. Bărăganu, jud. C, studii 2 clase, fără ocupație și loc de muncă, la o pedeapsă de 1(un) an și 7( șapte) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 71 alin.1 și 2 Cod penal, i s- interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II- a și de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal.

În baza art. 85 alin.1 Cod penal, i s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului - prin sentința penală nr. 396 din 14.08.2006 pronunțată de Judecătoria Mangalia, definitivă prin decizia penală nr. 537 din 13.11.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța.

În baza art. 85 alin.1 Cod penal, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare aplicată inculpatului - prin sentința penală nr. 396 din 14.08.2006 pronunțată de Judecătoria Mangalia și repune în individualitatea lor pedepsele de3 luni închisoare- aplicată pentru săvârșirea la data de 14/15.12.2004 infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1- 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. c Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal,de 2 luni închisoare- aplicată pentru săvârșirea la data de 17.12.2004 a infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. c Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal,de o lună închisoare- aplicată pentru săvârșirea la data de 17.12.2004 infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1- 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. c Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal și pedeapsa de2 luni închisoare- aplicată pentru săvârșirea în luna noiembrie 2004 infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1- 209 alin. 1 lit. Cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit."c" Cod penal și art. 76 lit."d" Cod penal.

În baza art. 36 alin.1 Cod penal raportat la 34 lit. b Cod penal și art. 33 lit. "a" Cod penal a contopit pedeapsa aplicată inculpatului - prin prezenta sentință cu pedepsele aplicate aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 396 din 14.08.2006 pronunțată de Judecătoria Mangalia urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) și 7(șapte) luni închisoare.

În baza art. 71 alin.1 și 2 Cod penal a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și de art. 64 alin. 1 lit."b" Cod penal.

În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin.1- 209 alin. 1 lit."a, g și i" Cod penal cu aplicarea art. 75 lit."c" Cod penal și art. 74 alin.1 lit."a" Cod penal cu referire la art. 76 lit."c" Cod penal a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 17.03.1974 în com. M, jud. V, domiciliat în comuna, jud. C, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.

În baza art. 71 alin.1 și 2 Cod penal i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a și de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal.

În baza art.81 alin.1 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta sentință pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal i-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale a închisorii.

În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 și următoarele cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, domiciliat în comuna, jud.

În baza art. 998 Cod civil raportat la art. 1003 Cod civil și la art. 1000 alin. 2 Cod civil au fost obligați în solidar pe inculpații - și iar pe inculpatul - în solidar și cu partea responsabilă civilmente, domiciliată în localitatea, com. Bărăganu, jud. C, la plata către partea civilă a sumei de 3520 RON reprezentând despăgubiri pentru daunele materiale.

În baza art. 998 Cod civil raportat la art. 1169 Cod civil s-au respins ca nefondate celelalte pretenții civile formulate de partea civilă.

În baza art. 191 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate în cauză.

În baza art. 191 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul - în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către stat a sumei de 220 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate în cauză.

În baza art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul, av., în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul -, av., în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prim ainstanță a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 08.10.2006, ajutat de inculpatul, a pătruns prin escaladare în locuința părții vătămate, de unde a sustras suma de 3000 lei.

În seara zilei de 08.10.2006, asigurând paza locului, l-a ajutat pe inculpatul minor, despre care avea cunoștință că nu împlinise vârsta de 18 ani, să sustragă din locuința părții vătămate, în care a pătruns prin escaladarea ferestrei, suma de 3000 lei.

În actul de sesizare a instanței s-a arătat că au fost ridicate, cu prilejul cercetării la fața locului, un număr de 4 fragmente papilare de pe sticla ferestrei locuinței părții vătămate, iar în urma examinării acestora a rezultat că aparțin inculpatului.

Audiat fiind de către organele de cercetare penală, inculpatul minor a recunoscut faptul că în seara zilei de 08.10.2006 s-a deplasat împreună cu inculpatul, concubinul surorii sale, la locuința părții vătămate pentru a-l ajuta la îngrijirea animalelor.

Inculpatul minor a recunoscut faptul că după terminarea lucrului, potrivit înțelegerii prealabile, inculpatul i-a cerut părții vătămate suma de 50 lei iar când soția acestuia a intrat în casă pentru a-i aduce banii, a plecat în urma acesteia și a văzut prin geamul ferestrei locul în care ținea banii.

S-a mai arătat că în timp ce inculpatul discuta în curte cu partea vătămată inculpatul minor a intrat în casă prin escaladarea ferestrei și a sustras dintr-o cutie suma de 3000 lei, sumă pe care inculpații au împărțit-o și au cheltuit-o în interes propriu.

Cu privire la inculpatul minor s-a arătat că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală ci a fost condamnat, prin sentința penală nr. 396 din 14.08.2006 pronunțată de Judecătoria Mangalia, definitivă prin decizia penală nr. 537 din 13.11.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, la o pedeapsă de 3 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării.

Cu privire la inculpatul s-a arătat că nu posedă antecedente penale.

Situația de fapt reținută de prima instanță a fost probată cu următoarele mijloace de probă: sesizarea părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșă foto, declarație parte vătămată și de constituire parte civilă, anchetă socială, declarații de martori, adresă IPJ C - Serviciul criminalistic, declarații învinuiți, fișe cazier, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Prin decizia penală nr.120 din data de 03 martie 2008, pronunțată în dosarul penal cu nr.unic -, Tribunalul Constanța, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 17.03.1974 în com. M, jud. V, domiciliat în comuna, jud. C, necăsătorit, fără antecedente penale, împotriva sentinței penale 392/P/14.11.2007 pronunțată de Judecătoria Mangalia.

În baza art. 189 Cod procedură penală,

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, s-a virat din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați C, pentru avocat.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală,

A obligat pe apelantul inculpat la suma de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale nr.392 din 14 noiembrie 2007 a Judecătoriei Mangalia și a deciziei penale nr.120 din 03 martie 2008 a Tribunalului Constanța, a declarat recurs inculpatul, criticându-le ca nelegale și netemeinice.

În motivele de recurs se solicită casarea celor două hotărâri penale și rejudecând să se dispună redozarea pedepsi, în sensul reducerii cuantumului acesteia în raport de faptul că acesta este la primul conflict cu legea penală.

Verificând legalitatea și temeinicia celor două hotărâri penale, prin prisma criticilor aduse, din probele dosarului, se constată că, instanța de fond și de appel în mod corect au interpretat și aplicat criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal, în raport de natura faptei comise, de modalitatea de comitere, urmarea produsă dar și faptul că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală întrucât a mai săvârșit fapte penale de aceiași natură.

Pentru aceste considerente, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul ca nefondat.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, sumă ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

În baza art.38515punct 1 lit."b" Cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpat - domiciliat în comuna, județul C, împotriva sentinței penale nr.392 din data de 14 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr.120 din data de 03 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei - cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei - onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

Jud.fond -

Jud.apel;

Tehnored.Gref.-/ 2 ex.

Data: 12.05.2008

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Valentin Iancu, Lucia Dragomir

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Constanta