Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 301/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 301/2008
Ședința publică din 29 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Mircea Bădilă
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- Procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva deciziei penale nr. 70/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului și majorarea pedepsei aplicate.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor atacate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului, apreciind că pedeapsa ce i-a fost aplicată este suficient de mare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.731/5.12.2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr- s-a dispus în baza art.208 al.1 - 209 al.1 lit. g, i Cp. cu aplicarea art.37 lit.a Cp. condamnarea inculpatului loan la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea a 5 infracțiuni de furt calificat.
În baza art.61 al.1 teza a II-a Cp. s-a revocat liberarea condiționată a restului de 846 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1351/24.06.2003 a Judecătoriei Aiud.
În baza art.61 al.1 teza a III-a Cp. s-a contopit fiecare din pedepsele aplicate cu restul de pedeapsă de 864 zile, iar în baza art.33 lit. a, 34 lit. b Cp. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită la 4 ani.
S-au aplicat dispozițiile art.71, 64 lit. a-c Cod penal.
În baza art.350 s C.P.P.-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cp. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv începând din 24.09.2007 și până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art.14, 346 al.1 cu C.P.P. aplicarea art.998-999.civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei către partea civilă Asociația "Sf." Sibiu cu titlu de despăgubiri materiale.
S-a constatat că partea vătămată Ortodoxă Cetate III, Ortodoxă Calea, ortodoxă III și Ortodoxă IV nu s-au constituit părți civile în cauză.
n baza art.118 al.1 lit.e Cp. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 85 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în perioada iulie-septembrie 2007 inculpatul a săvârșit 5 fapte de furt calificat, prin efracție și pe timp de noapte, din Catedrala Ortodoxă Sibiu, Ortodoxă "Sf. loan " Sibiu, "Sf. " Sibiu, Ortodoxă de pe str. - și Ortodoxă.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor în cursul urmăririi penale, iar ulterior în cursul cercetării judecătorești a avut o atitudine oscilantă, întrucât cu ocazia luării declarației de judecător a recunoscut faptele, pentru ca ulterior să nege săvârșirea faptelor comise în nopțile de 11/12.08.2007 și 15/16.09.2007.
Instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat în cauză rezultă pe de o parte că toate faptele prezintă același mod de operare, iar la locul faptelor fie s-au prelevat urme papilare aparținând inculpatului, fie articolele de îmbrăcăminte (mănuși, vestă reflectorizantă) aparținând inculpatului, concluzionând că săvârșirea faptelor de către inculpat este dovedită.
Soluționând latura civilă, instanța de fond a reținut că în cauză s-a constituit parte civilă numai Asociația "Sf. " Sibiu, care a indicat cuantumul cert al prejudiciului. Restul părților vătămate nu au solicitat despăgubiri, fie pentru că nu au putut identifica cu certitudine prejudiciul, fie bunurile sustrase au fost abandonate, fie nu s-au sustras bunuri.
Ca atare, pentru faptele săvârșite în nopțile de 7/8.07.2007 și 11/12.07.2007 pentru care inculpatul a recunoscut că a sustras sumele de 15-20 lei respectiv 60-70 lei, instanța constatând că nu există nici o altă probă care să confirme un alt prejudiciu, a dispus confiscarea sumelor recunoscute de inculpat.
Împotriva sentinței a formulate apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, criticând sentința sub două aspecte, respectiv greșita individualizare a pedepselor aplicate și sub aspect civil omisiunea instanței de fond de a nu dispune recuperarea tuturor sumelor.
În motivarea apelului Parchetul a învederat că pedeapsa aplicată inculpatului este netemeinică față de împrejurarea că inculpatul este recidivist, faptele fiind săvârșite pe durata liberării condiționate, că anterior inculpatul a suferit mai multe condamnări pentru săvârșirea mai
multor infracțiuni de furt, de atitudinea nesinceră a inculpatului și de
faptul că prejudiciul nu a fost acoperit în totalitate.
Prin decizia penală nr. 70/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- s-a respins ca nefondat recursul parchetului și al inculpatului, s-a computat timpul reținerii și arestării preventive la zi, iar în temeiul art. 192 alin. 2 Cod penal a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
Analizând sentința atacată în raport de primul motiv de apel, Tribunalul a constatat că instanța de fond a făcut o justă individualizare pedepsei aplicate, cu respectarea criteriilor legale prev. de art.52 și 72 Cod penal.
In acest sens instanța a avut în vedere atât antecedentele penale ale inculpatului cât și modul de săvârșire a faptelor, iar la stabilirea cuantumului pedepsei instanța având în vedere valoarea mică a prejudiciului.
Tribunalul a constatat așadar că pedeapsa aplicată inculpatului a fost în mod temeinic individualizată, cuantumul acesteia și executarea acesteia în regim privativ de libertate fiind suficiente pentru atingerea scopului pedepsei prevăzut de legiuitor.
Analizând în continuare al doilea motiv de apel prin care Parchetul învederează că deși inculpatul a produs un prejudiciu de 1.200 lei părții vătămate Catedrala Sibiu, 500 lei părții vătămate Ortodoxă Calea, 1200 lei părții vătămate Ortodoxă de pe str.- și 100 lei părții vătămate Ortodoxă, instanța nu a dispus confiscarea acestor sume, Tribunalul a constatat că în cauză nu s-a dovedit cu certitudine cuantumul sumelor însușite de inculpat, singura probă în acest sens fiind declarația inculpatului, astfel că în mod corect instanța de fond a dispus confiscarea sumelor recunoscute de inculpat.
În ce privește restul bunurilor, inculpatul arată că le-a abandonat în curtea bisericii, astfel că în cauză nu se impunea măsura confiscării întrucât nu și le-a însușit.
Față de considerentele de fapt expuse, Tribunalul a constatat că instanța de fond a soluționat în mod corect latura civilă a cauzei, așa încât s-a impus respingerea ca nefondat a apelului formulat de Parchet.
În cauză a formulat apel și inculpatul, solicitând redozarea pedepsei, apel ce se privește nefondat.
Tribunalul a analizat modalitatea de individualizare a pedepsei, și
reținut că pedeapsa aplicată a fost în mod just individualizată.
Față de aceste considerente și potrivit dispozițiilor art.379 pct.1 lit. b au fost respinse ca nefondate ambele apeluri și, potrivit art.350 a C.P.P. fost menținută starea de arest a inculpatului și potrivit art.88 Cp. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv.
În baza art.192 al.2 a C.P.P. fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În motivarea recursului parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspect penal și civil, privind greșita individualizare judiciară a pedepsei și greșita soluționare a laturii civile, deoarece instanțele nu au calificat sumele de 1200 lei (Catedrala Ortodoxă), 500 lei ( Ortodoxă din Calea ), 1200 lei ( Ortodoxă IV) și nu s-a dispus repararea prejudiciului Bisericii Ortodoxe din.
Criticile formulate se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859alin.1 pct. 14 Cod procedură penală.
Din perspectiva cazului de casare de mai sus, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza probelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, din următoarele considerente:
Instanțele au administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, făcând o justă încadrare juridică a faptelor și o judicioasă individualizare judiciară a acestora.
Prima instanță a stabilit pedepse în limitele prevăzute de lege și ținând cont de revocarea liberării condiționate a aplicat inculpatului un spor de pedeapsă de 1 an închisoare, care este rezonabil, ținând seama de concursul de infracțiuni și recidiva post condamnatorie în care au fost săvârșite faptele, neimpunându-se majorarea pedepselor.
Referitor la al doilea motiv de recurs, instanța îl apreciază ca nefondat, deoarece Catedrala, Ortodoxă Cetate III Sibiu, Ortodoxă III, Ortodoxă Calea Sibiu, Ortodoxă IV nu s-au constituit părți civile sau au renunțat la această calitate (fila 23 dosar fond), iar la termenul de judecată din 24.10.2007, prin reprezentant, a precizat că bunurile sustrase din Ortodoxă - erau ale Asociației Sf..
În mod corect prima instanță a introdus în cauză Asociația Sf. și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1000 lei către aceasta.
Deoarece nu s-a putut dovedi cuantumul sumelor existente în cutia milei, după ce a constatat că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile (Catedrala, Ortodoxă Calea, Ortodoxă ) nu s-a făcut aplicarea art. 188 lit. e Cod penal deoarece sumele de bani nu au putut fi cuantificate.
Instanța a făcut aplicarea art. 118 lit. e Cod penal pentru suma de 85 lei, calculată, cu aproximare, pe baza declarațiilor inculpatului.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondat recursul parchetului și al inculpatului.
Potrivit art. 38516alin. 2 Cod procedură penală, instanța va computa din durata pedepsei timpul reținerii și arestării preventive de la 24 septembrie 2007 la 29 mai 2008.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva deciziei penale nr. 70/2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și arestării preventive de la 24 septembrie 2007 la 29 mai 2008.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.
3 ex./10.06.2008
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu, Leontin Coraș, Mircea Bădilă