Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 302/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.302/R/2009

Ședința publică din 13 mai 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Vasile Goja JUDECĂTOR 2: Claudia Ilieș Ana Covrig

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin:

, procuror șef secție judiciară

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata, împotriva deciziei penale nr.73/A din 23 martie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect infracțiunile de lovire sau alte violențe, prev.de art.180 alin.1 pen. violare de domiciliu, prev.de art.192 alin.1 pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen. și furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen. art.42 pen. totul cu aplic.art.33 lit.a pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatei, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpata și partea civilă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatei solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, să se dispună în baza art.111 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.pen. achitarea inculpatei de sub învinuirea comiterii infracțiunilor care i se rețin în sarcină, având în vedere că lipsește latura obiectivă și subiectivă a tuturor celor trei infracțiuni pentru care a fost condamnată. Arată că în mod nefondat s-au înlăturat declarațiile martorilor și, apreciindu-se că acestea au fost nesincere. Ambii martori au asistat pe cele două inculpate în acea zi, unul în calitate de șofer, altul ca rudă. Din probe nu rezultă că inculpata pe care o asistă se face vinovată de cele trei infracțiuni pentru care a fost condamnată. Împrejurarea că inculpatele s-au aflat la locul comiterii faptei poate fi pusă sub semnul îndoielii, deoarece nicio parte vătămată nu a afirmat cu certitudine că inculpata este autoarea celor trei infracțiuni. Din dosar rezultă că adevărata autoare a celor trei infracțiuni este martora care nu a putut fi audiată la instanța de apel, fiind plecată din țară. Pentru toate aceste motive, se impune achitarea inculpatei, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Cu onorar avocațial din.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpată ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Din probele administrate în cauză rezultă vinovăția inculpatei, există declarații de martori care confirmă vinovăția inculpatelor și ca atare, nu se poate dispune achitarea lor. În ce privește pedeapsa aplicată, aceasta a fost just dozată, având în vedere că inculpata a fost condamnată anterior pentru infracțiuni similare. Solicită în baza art.192 alin.2 pr.pen. obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

CURTEA

Prin Sentința penală nr. 201/07.05.2008 a Judecătoriei D e j, în baza art. 180 al.1 Cod penal, raportat la art.63, alin.3), teza a I-a Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.2) Cod penal, în condițiile art.76 lit.e) teza a II-a, a fost condamnată inculpata, la plata sumei de 280 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, parte vătămată fiind, cu domiciliul în comuna -, sat nr. 18, județul

În baza art.192 alin.l) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2), art.42 Cod penal, respectiv art.74 alin.2) Cod penal, în condițiile art.76 lit.e) teza a II-a Cod penal, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, părți vătămate fiind și, ultimul domiciliat în comuna -, sat nr.36, județul

În baza art.208 alin.l), art.209 alin.l), lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2), art.42 Cod penal, respectiv art.74 alin.2) Cod penal, în condițiile art.76 lit.e) Cod penal, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, părți vătămate fiind și .

În baza art.33 lit.a), art.34 lit.e) Cod penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.83 Cod penal s-a revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr.755 din 19.10.2004, pronunțată de Judecătoria Dej în dosar nr. 1540/2004, și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Inculpata execută pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit.a) - c) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.180, alin.l) Cod penal, raportat la art.63, alin.3), teza a I-a Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.2) Cod penal, în condițiile art.76 lit.e) teza a II-a, a fost condamnată inculpata, la plata sumei de 280 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, parte vătămată fiind, cu domiciliul în comuna -, sat nr.18, județul

În baza art.192 alin.l) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2), art.42 Cod penal, respectiv art.74 alin.2) Cod penal, în condițiile art.76 lit.e) teza a II-a Cod penal, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, părți vătămate fiind și, ultimul domiciliat în comuna -, sat nr.36, județul

În baza art.208 alin.l), art.209 alin.l), lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2), art.42 Cod penal, respectiv art.74 alin.2) Cod penal, în condițiile art.76 lit.e) Cod penal, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, părți vătămate fiind și.

În baza art.33 lit.a), art.34 lit.e) Cod penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr.755 din 19.10.2004, pronunțată de Judecătoria Dej în dosar nr. 1540/2004, și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

Inculpata execută pedeapsa rezultantă de 2(doi) ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit.a) - c) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.14 și art.346 din Codul d e procedură penală raportat la art.998 și urm. cod civil au fost obligate în solidar inculpatele la plata sumei de 300 lei către partea civilă .

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a pronunța sentința de mai sus s-a reținut că inculpatele sunt cunoscute ca persoane nculpatele sunt cunoscute ca persoane care, în zilele de sărbători legale se deplasează pe raza unor localități rurale și sub diferite pretexte pătrund în locuințele diverselor persoane, profitând de faptul că de cele mai multe ori localnicii sunt plecați la biserică, de unde sustrag bunuri și bani.

La fel au procedat inculpatele și în dimineața zilei de 01.04.2007 când s-au deplasat cu autoturismul marca 13010, de culoare albastră, condus de martorul, pe raza comunei - județul C, până la intrarea în satul, unde au coborât pe motiv că doresc să cumpere de la cetățeni piei de animale.

1. Sub acest pretext, în jurul orei 10:00, inculpatele au pătruns fără drept și fără consimțământul părții vătămate în locuința acesteia din satul nr.36 și profitând de lipsa acesteia din imobil, precum și de modul rudimentar în care era asigurată ușa de acces în locuință, au sustras din interior articole de îmbrăcăminte și cca. 100 de ouă, fiind însă observate de martorul, vecin cu partea vătămată, care la data de 23.04.2007, în prezența martorului asistent, le-a recunoscut după fotografii.

2.Continuându-și activitatea infracțională, inculpatele s-au deplasat cu același mijloc de transport în satul de pe raza aceleiași comune și au pătruns din nou fără drept și fără aprobarea părții vătămate în locuința acesteia de la nr.18, încercând să sustragă bani și bunuri.

Prezența lor a fost sesizată de partea vătămată și soția acesteia, inculpatele încercând să se justifice prin apelarea la mila părții vătămate. Aceasta le-a solicitat să părăsească imobilul, însă a fost refuzat, iar când a insistat inculpatele au agresat-o, aplicându-i lovituri cu palmele și pumnii.

Și de această dată inculpatele au fost recunoscute din fotografii, în prezența martorilor asistenți, de către soția părții vătămate, martorul, precum și de martorul.

S-a mai arătat prin actul de sesizare că inculpatele au refuzat inițial să dea declarații cu privire la învinuirea adusă, iar ulterior au dispărut de la domiciliu, vinovăția lor fiind însă demonstrată nu numai de întreg materialul probator administrat în cauză, dar și de modul specific de săvârșire a faptelor, cele două fiind trimise în judecată pentru o faptă identică chiar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria D e j, prin rechizitoriul nr.497/P/2004.

Pretențiile civile formulate în cauză de partea vătămată au constat în plata sumei de 300 lei c/valoarea bunurilor sustrase, în timp ce partea vătămată a înțeles să nu se constituie parte civilă.

Din analiza materialului probatoriu administrat în ambele faze procesuale, instanța de fond a constatat că situația de fapt imputată inculpatelor a fost corect stabilită prin rechizitoriu, iar încadrarea juridică dată faptelor săvârșite este conformă cu textele de lege invocate.

Cu ocazia audierii lor, inculpatele nu au recunoscut învinuirile aduse, faptele săvârșite fiind însă dovedite cu probele administrate în cauză, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate coroborate cu declarațiile martorilor, Linul, procesele-verbale de cercetare a locului faptelor și planșele fotografice, procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere după fotografii și planșele fotografice, copiile fișelor de cazier judiciar, a unor referate de terminare a urmăririi penale, rechizitorii sau hotărâri de condamnare a inculpatelor pentru fapte identice.

În drept, fapta inculpatelor și care, la data de 01.04.2007, i-au aplicat părții vătămate lovituri cu palmele și pumnii, întrunește obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe în forma prevăzută de art. 180 alin.l) Cod penal, pentru care răspund penal, și fiind condamnate.

Fapta acelorași inculpate, de a pătrunde la data amintită, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe timp de zi, fără drept și fără consimțământul părților vătămate și în locuințele acestora, situate pe raza comunei -, în satul nr.36 și respectiv satul nr.18, județul C, întrunește, obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art.192 alin.l) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2), art. 42 Cod penal, pentru care răspund penal, și fiind condamnate.

De asemenea, fapta inculpatelor de a sustrage sau de a încerca să sustragă bani și bunuri din locuințele celor două părți vătămate, cauzând un prejudiciu de 300 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.l), art.209 alin.l) lit.a) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2), art.42 Cod penal, pentru care răspund penal, fiind condamnate. Faptul că unele dintre elementele componente ale activității infracționale au rămas în fază de tentativă nu duce la existența concursului de infracțiuni din moment ce prin săvârșirea infracțiunii, în sensul prevederilor art.41 alin.2) din Codul penal, se înțelege, conform art. 144 din același cod, atât infracțiunea consumată, cât și tentativa.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce le-a fost aplicată, conform art.52 Cod penal, prin prisma criteriilor generale prev. de art. 72 Cod penal, în condițiile concursului de infracțiuni, potrivit art.33 lit.a) Cod penal, instanța de fond a ținut seama de natura și gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, urmarea produsă - prejudiciul fiind nerecuperat, persoana și conduita inculpatelor, ce posedă antecedente penale, suferind și alte condamnări pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului și care nu au înțeles să-și recunoască vinovăția în cursul procesului, situație în care, văzând și limitele speciale de pedeapsă din textele de lege incriminatoare, instanța de fond a dispus aplicarea unor pedepse dozate în mod corespunzător. Deoarece faptele săvârșite în concret prezintă un grad de pericol social mai redus decât îl exprimă minimul special al pedepsei, cel puțin în cazul infracțiunii de furt calificat, prin raportare la valoarea economică scăzută a bunurilor sustrase, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatelor circumstanțe atenuante judiciare, conform art.74 alin.2 Cod penal, cu consecința stabilirii unor pedepse cu amenda, în cazul infracțiunii de lovire, respectiv cu închisoarea, în cazul infracțiunilor de violare de domiciliu și de furt calificat, sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, în condițiile art.76 Cod penal.

Întrucât, prin sentința penală a Judecătoriei Dej nr.755 din 19.10.2004, definitivă la 02.11.2004, inculpatele au fost condamnate la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare fiecare, a căror executare a fost suspendată condiționat, potrivit art.81 și urm. din Codul penal, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, iar faptele din prezenta cauză au fost comise în perioada termenului de încercare amintit, devin aplicabile dispozițiile art.83 din Codul penal, în temeiul cărora instanța de fond a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate pentru pedeapsa de 6 luni mai sus-menționată, care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatele să executate în întregime pedeapsa prin privare de libertate.

În temeiul art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatelor drepturile prevăzute de art.64 lit.a)-c) Cod penal, pe durata executării pedepsei.

Cât privește latura civilă a cauzei, văzând dispozițiile art.14 și art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998 și urm. Cod civil, instanța de fond a dispus admiterea pretențiilor formulate sub acest aspect în cauză, inculpatele au fost obligate în solidar la plata sumei de 300 lei în favoarea părții, cu titlu de despăgubiri materiale, ca o consecință a faptei ilicite de furt, săvârșită culpabil în dauna acesteia.

Împotriva sentinței au declarat apel inculpatele și solicitând desființarea sentinței și în rejudecare să fie achitate pentru infracțiunile care au fost judecate și condamnate, susținând că nu ele ar fi autoarele infracțiunilor și că faptele respective au fost comise de și că în faza de urmărire penală nu au fost audiate.

Prin decizia penalănr.73 din 23 martie 2009 a Tribunalului Cluj, s-au admis apelurile penale declarate de inculpatele și, desființându-se în parte hotărârea atacată, în temeiul art.379 pct.2 lit.a, rap. la art.382 al.2 pr.pen. cu privire la pedepsele accesorii si rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 71.pen. s-au interzis inculpatelor și, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a art.64 lit.b pen în loc de 64 lit. a-c pen. cum greșit s-a dispus.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

În temeiul art.189 pr.pen, s-a stabilit în favoarea C suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, ce s-a achitat din fondurile -av..

În temeiul art.192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că probele de la dosar confirmă pe deplin starea de fapt reținută de instanța fondului, iar vinovăția inculpatelor nu poate fi pusă la îndoială.

Afirmația inculpatelor că nu ar fi fost audiate în faza de urmărire penală nu este imputabilă organelor de urmărire penală care așa cum rezultă din citațiile de la 29-32, 83-86 din dos. de urm.pen. acestea au fost legal citate de mai multe ori, însă nu s-au prezentat pentru a fi audiate.

Inculpatele au avut o atitudine nesinceră atât la instanța de fond cât și în apel, acestea au fost recunoscute de către martorul, în prezența martorului asistent S, ca autoarele furtului după fotografiile prezentate, aspecte consemnate în procesele verbale întocmite în acest sens, în faza de urmărire penală.

Audiată în apel partea vătămată, o identifică pe, aflată în boxă, arestată fiind în altă cauză, ca autoarea infracțiunii și tot ea ar fi cea care s-a întins peste cea mai slabă și l-a lovit.

Prezente fiind ambele inculpate la data audierii părții vătămate, se constată de către instanța de apel că este mai solidă, iar este mai slabă, situație care corespunde descrierii părții vătămate.

Și martorul a fost audiat în apel și cu toate că arată că își menține declarațiile date anterior, comparând toate declarațiile se constată că nici acesta nu este sincer. Acest martor a condus autoturismul inc., iar în declarațiile anterioare arată că la intrarea în satul a oprit autoturismul iar inculpata s-a deplasat pe jos în sat împreună cu și după circa o J de oră i s-a cerut să meargă după că s-ar fi certat cu niște, solicitarea fiind făcută de către, (52 verso dos.urm.pen.), iar la termenul din 23.03.2009, audiat fiind în apel, martorul declară că ar fi condus autoturismul până în centrul satului și le-a așteptat pe și în mașină cca. o J de oră, după care împreună cu acestea s-au deplasat la marginea satului unde aștepta celălalt șofer, după care cele două autoturisme s-au îndreptat spre

S-a apreciat că prin declarația de la data de 23.03.2009, din apel, martorul încearcă să declare în așa fel încât inculpata să pară nevinovată.

Și martora, fiind rudenie cu inculpatele, încearcă să le vină în ajutor afirmând că văzându-o pe bătută de un, împreună cu s-au dus până la poarta acelui, însă nu au intrat în curte, cu toate că prin depoziția ei arată că se afla în mașină când era bătută de acea persoană, și când a văzut-o pe, l-a împins pe acel și a fugit spre și împreună s-au urcat în mașina în care aștepta.

Cum ambele inculpate se află în situația revocării suspendării executării pedepselor, se încearcă comutarea răspunderii penale spre o persoană care are o situație juridică avantajoasă față de cele două inculpate, persoanele din cele două autoturisme fiind rudenii.

Împotriva hotărârii a declarat recurs inculpata, prin avocat din oficiu solicitând casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, să se dispună în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.pen. achitarea de sub învinuirea comiterii infracțiunilor care i se rețin în sarcină, având în vedere că lipsește latura obiectivă și subiectivă a tuturor celor trei infracțiuni pentru care a fost condamnată. Arată că în mod nefondat s-au înlăturat declarațiile martorilor și, apreciindu-se că acestea au fost nesincere. Ambii martori le-au însoțit pe cele două inculpate în acea zi, unul în calitate de șofer, altul ca rudă. Din dosar rezultă că adevărata autoare a celor trei infracțiuni este martora care nu a putut fi audiată la instanța de apel, fiind plecată din țară.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, cele două instanțe inferioare au stabilit starea de fapt în mod corespunzător, precum și vinovăția inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.180 alin.1 pen. art.192 alin.1 pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen. și prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a pen. În mod just s-au stabilit și pedepsele încadrate în limitele prevăzute de lege și individualizate corect prin raportare la dispozițiile privind reținerea unor circumstanțe atenuante, respectiv art.74 și art.76 pen.

Faptele inculpatei, care împreună cu coinculpata, la data de 1 aprilie 2007 aplicat lovituri părții vătămate și de a pătrunde în mod repetat, pe timp de zi, fără drept, în locuințele părților vătămate și, precum și de a sustrage bunuri din aceleași locuințe au fost probate prin declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, care a văzut pe cele două inculpate intrând în locuința vecinului său, Linul și celelalte probe indicate de instanța de fond, care nu au putut fi combătute prin declarațiile martorilor propuși de inculpate.

În consecință, hotărârile atacate sunt temeinice și legale, iar recursul declarat de inculpată este nefondat și urmează să fie respins în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen.

Văzând și disp.art.192 alin.2 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata,.în J- jud.S, împotriva deciziei penale nr. 73/A din 23 martie 2009 a Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 300 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpată să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

RED.CI/MB

29.05.09/3 EX.

Președinte:Vasile Goja
Judecători:Vasile Goja, Claudia Ilieș Ana Covrig

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 302/2009. Curtea de Apel Cluj