Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 303/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA Nr. 303 R Dosar nr-

Ședința publică de la 07 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Barbu

JUDECĂTOR 2: Constantin Epure

JUDECĂTOR 3: Simona Franguloiu

GREFIER - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,

- procuror în cadrul Parchetului

de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna si inculpații si împotriva deciziei penale nr. 12 din 5 februarie 2009 a Tribunalului Covasna pronunțată în dosarul nr -.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care;

Dezbaterile în fond în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din 29 aprilie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 7 mai 2009.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin decizia penală nr. 12/5 februarie 2009 Tribunalului Covasnas -a dispus:

Înlăturarea din cuprinsul încheierii din 13 octombrie 2008 a dispozițiilor referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor de " violare de domiciliu" reținute în sarcina inculpaților, din infracțiunea prev. de art. 192 al.2 penal cu aplic.art.37 lit.a penal în infracțiunea prev. de art.192 al.1 penal cu aplic. art.37 lit.a penal pentru inculpatul și din infracțiunea prev. de art.26 penal rap.la art.192 al.2 penal în infracțiunea prev. de art.26 penal rap.la art.192 al.1 penal pentru inculpatul menținând în această privință încadrarea juridică a faptelor astfel cum a fost reținută în rechizitoriu și anume:

-infracțiunea prev. de art.192 al.2 penal cu aplic. art.37 lit.a penal pentru inculpatul și infracțiunea prev. de art. 26.penal rap.la art.192 al.2 penal pentru inculpatul.

Au fost menținute dispozițiile încheierii susmenționate referitoare la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.26 penal rap.la art.208 al.1, 209 al.1 lit.a și al.2 lit.b penal în infracțiunea prev. de art.26 penal rap.la art.208,al.1, 209 al.1 lit.a penal pentru inculpatul.

În baza art.192 al.2 penal cu aplic. art.37 lit.a penal ( prin înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 al.1 lit.c penal) a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, al.2 lit.b penal cu aplic. art.37 lit. a penal, ( prin înlăturarea circumstanțelor atenuante) a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.a, 34 al.1 lit.b penal a aplict inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art.83 penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin pen. nr.225/2007 a Judecătoriei Sf. G și dispune executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, inculpatul executând în final 5 ani și 8 luni închisoare.

În baza art.71 penal inculpatul a pierdut drepturile prev. de art.64 al.1 lit.a teza II,b penal de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea pedepsei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din data de 25.05.2008 și a arestării preventive a inculpatului din data de 25.05.2008 până la data de 26.05.2008 și de la data de 28.05.2008 la zi.

În baza art.26 penal rap.la art.192 al.2 penal ( prin înlăturarea circumstanțelor atenuante) a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 26.penal rap. La art.208 al.1, 209 al.1 lit.a penal a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art.33 lit. a, 34 al.1 lit.b penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art.83 penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.225/2007 a judecătoriei Sf. G și dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, în final inculpatul executând 4 ani închisoare.

În baza art.71 penal inculpatul a pierdut drepturile prev. de art.64 al.1 lit.a teza II,b penal de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea pedepsei.

A dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din data de 25.05.2008 și a arestării preventive a inculpatului din data de 25.05.2008 până la data de 26.05.2008 și de la data de 28.05.2008 la zi.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Au fost de asemenea, respinse apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr. 237 din17 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sf.

A menținut starea de arest preventiv a inculpaților și.

Au fost obligați inculpații să plătească să plătească fiecare către stat câte 310 lei cheltuieli judiciare în apel, din care sumele de 300 lei ( pentru fiecare din cei doi avocați din oficiu) vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că:

Prin sentința penală nr. 237/17 octombrie 2008, Judecătoria Sf. G, în baza art. 192 al. 1.pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. și art. 74 al. 1 lit. c, al. 2.pen., art. 76 al. 1 lit. e pen. a condamnat pe inculpatul, fiul lui, născut la data de 27.08.1987 in mun. Sf. G jud. C, domiciliat in mun. Sf. G- jud. C, in prezent deținut in Penitenciarul Codlea jud. B, cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație și loc de munca, necăsătorit, fără copii minori, recidivist, CNP -, la pedeapsa de 5 luni ( cinci luni ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

In baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, al. 2 lit. b pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. și art. 74 al. 1 lit. c, al. 2.pen. art. 76 al. 1 lit. c pen.a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni ( doi ani și șase luni ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

In baza art. 33 lit. a, art. 34 al. 1 lit. b pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni ( doi ani și șase luni ) închisoare.

In baza art. 83.pen. a fost revocată suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 225/28.09.2007 a Judecătoriei Sf. G ( definitiva la data de 10.10.2007 ) și dispune executarea in întregime a pedepsei, alături de pedeapsa stabilita prin prezenta hotărâre, inculpatul executând in final pedeapsa de 4 ani și 10 luni ( patru ani și zece luni ) închisoare.

In baza art. 71.pen. inculpatul pierde drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II, b pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

A fost dedusă din pedeapsa aplicata durata reținerii de 24 de ore din data de 25.05.2008 și a arestării preventive a inculpatului din data de 25.05.2008 până la data de 26.05.2008 și de la data de 28.05.2008 la zi și menține starea de arest a inculpatului.

In baza art. 26.pen. rap. la art. 192 al. 1.pen. cu aplic. art. 74 al. 1 lit. c, al. 2.pen. art. 76 al. 1 lit. e pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 20.01.1989 in mun. Sf. G jud. C, cetățean român, domiciliat in mun. Sf. G- jud. C, in prezent deținut in Penitenciarul Codlea jud. B, studii 8 clase, fara ocupație și loc de munca, fara copii minori, cu antecedente penale,posesor al CI seria - nr. - CNP -, la pedeapsa de 4 luni ( patru luni ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu in forma complicității.

In baza art. 26.pen. rap. la art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a pen. cu aplic. art. 74 al.1 lit. c, al.2 pen. art. 76 al. 1 lit. c pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni ( un an și șase luni ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat in forma complicității.

In baza art. 33 lit. a, art. 34 al. 1 lit. b pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni ( un an și șase luni ) închisoare.

In baza art. 83.pen. a fost revocată suspendarea condiționata a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 225/28.09.2007 a Judecătoriei Sf. G ( definitiva la data de 10.10.2007 ) și dispune executarea in întregime a pedepsei, alături de pedeapsa stabilita prin prezenta hotărâre, in final inculpatul executând pedeapsa de 2 ani și 6 luni ( doi ani și șase luni ) închisoare.

In baza art. 71.pen. inculpatul pierde drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II, b pen. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

A fost dedusă din pedeapsa aplicata durata reținerii de 24 de ore din data de 25.05.2008 și a arestării preventive din data de 25.05.2008 până la data de 26.05.2008 și de la data de 28.05.2008 la zi și menține starea de arest a inculpatului.

S-a constatat că părțile vătămate și, ambii domiciliați in mun. Sf. G str. 1 - 2.. 15. D. 3 jud. C și-au recuperat integral prejudiciul produs și nu s-au constituit parți civile in cauza.

In baza art. 191 al. 2.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 760 lei și pe inculpatul la plata către stat a sumei de 860 lei,cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu ale inculpaților in faza de urmărire penala și in faza de judecata va fi avansata Baroului C din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 24.05.2008, pe timp de zi, cei doi inculpați au plecat de la domiciliul inculpatului cu scopul de a căuta lemne prin containerele de gunoi ale blocurilor din mun. Sf. G, situate in apropierea râului, cei doi neavând resurse financiare.

Ajungând la un bloc situat pe strada 1 - 2. din mun. Sf. G, observând ca ușa de acces in casa scării era deschisa, cei doi inculpați au hotărât sa pătrundă in acel bloc, in eventualitatea ca vor găsi calorifere.

Astfel, cei doi inculpați au pătruns in scara blocului, au urcat la etajul I și observând ca ușa apartamentului parților vătămate și era parțial deschisa, inculpații au hotărât sa pătrundă in acel apartament cu scopul de a sustrage bunuri.

In timp ce inculpatul a rămas in fața ușii apartamentului respectiv, asigurând paza locului, coinculpatul a intrat in locuința pe ușa neîncuiata, sustrăgând de pe un fotoliu din sufrageria locuinței o poșeta din piele neagra, aparținând parții vătămate.

Ulterior inculpatul a părăsit apartamentul, prezența acestuia fiind sesizata de partea vatamata care și-a anunțat soțul - partea vătămata, acesta din urma plecând in urmărirea inculpaților.

In timp ce părăseau blocul, inculpatul i-a dat geanta sustrasa coinculpatului, acesta verificând conținutul genții, după care, urmăriți fiind de partea vătămata, cei doi inculpați au abandonat poșeta sustrasa și au fugit la domiciliul lor.

Ulterior, inculpații au fost recunoscuți de martorul ( martor care i-a observat pe cei doi inculpați fugind cu geanta sustrasa) dintr-un grup de fotografii, recunoscând săvârșirea faptei după depistarea acestora de către organele de poliție, bunul sustras fiind recuperat de părțile vătămate.

Starea de fapt astfel reținuta rezulta din materialul probatoriu administrat in cauza, fiind de altfel recunoscuta, inițial, și de către inculpați.

Astfel, prin declarațiile date in fața organelor de poliție ( 37,44 dosar) cei doi inculpați recunosc săvârșirea faptelor, descriind modalitățile de comitere a faptelor, declarațiile acestora fiind date in prezența apărătorului din oficiu, dar și in prezența unui interpret autorizat.

Totodata, in fața procurorului, inculpatul a declarat faptul ca in timp ce acesta a pătruns in apartament și a sustras geanta, coinculpatul a rămas de paza in fața ușii apartamentului ( 35 dosar), aceleași aspecte fiind precizate și de inculpatul ( 42 dosar), și aceste declarații ale inculpaților fiind date in prezența apărătorului din oficiu și ale interpretului autorizat, astfel cum rezulta din înscrisurile aflate la filele menționate.

Totodată, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventiva formulata, inculpații au menționat și in fața judecătorului aceleași aspecte, declarațiile fiind date de asemenea in prezența apărătorului din oficiu și al interpretului autorizat ( 3,4 dosar nr-, 11-13 dosar nr-).

In fața instanței de judecata inculpații s-au prevalat inițial de prevederile art. 70 al.2 pr.pen. nedorind sa dea o declarație in fața instanței, ulterior, prin declarațiile date la termenul din data de 01.09.2008 ( 98,99 dosar) inculpații au revenit asupra declarațiilor date până in acel moment in cauza, precizând ca fapta a fost săvârșita de inculpatul singur, fără participarea coinculpatului, inculpații învederând ca in cursul urmăririi penale declarația a fost data in lipsa apărătorului și a interpretului ( ), in timp ce coinculpatul a învederat ca a declarat in fața organelor de poliție in sensul ca ar fi participat și inculpatul la comiterea faptelor întrucât a crezut ca astfel li se va da drumul de către polițiști.

Declarațiile date de inculpați in fața instanței nu sunt susținute de probele administrate in cauza, astfel cum s-a menționat anterior atât declarațiile date de aceștia in fața organelor de poliție, cat și cele date in fața procurorului fiind semnate de apărătorul din oficiu și de interpret, astfel cum rezulta din înscrisurile menționate.

Martorul precizează și faptul ca, încercând sa vina in ajutorul parții vătămate, a plecat și el in urmărirea celor doi inculpați, deplasându-se pe un alt drum ( considerat de martor mai scurt), insa cei doi inculpați au reușit sa scape, iar partea vătămata și-a recuperat geanta abandonata de inculpați.

Depoziția martorului este susținuta și de cea a martorului ( 49 dosar).

Din întreg materialul probatoriu administrat in cauza, respectiv proces verbal de cercetare la fața locului ( 10-18), declarațiile parților vătămate( 26-31), depozițiile martorilor, procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere ( 51-72), precum și declarațiile inculpaților, prin care aceștia recunosc inițial comiterea faptelor, descriind modalitatea de comitere, instanța constata ca inculpații se fac vinovați de săvârșirea cu intenție a infracțiunilor reținute.

In drept, faptele inculpatului care la data de 24 mai 2008, in jurul orelor 16,00 pătruns singur in locuința parților vătămate, pe ușa neîncuiata, in timp ce coinculpatul a rămas in fața ușii apartamentului, asigurând paza locului, inculpatul sustrăgând din sufrageria parților vătămate o poșeta din piele neagra aparținând parții vătămate, in care se aflau doua carduri bancare, un telefon mobil, suma de 110 lei, precum și cartea de identitate a acesteia ( astfel cum rezulta din declarațiile celor doua parți vătămate) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu și furt calificat, prevăzute de art. 192 al.1 pen. și art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a, al. 2 lit. b pen. cu aplic. art. 33 lit. a pen., art. 37 lit. a pen. și art. 83.pen. ( inculpatul săvârșind faptele atât in cursul termenului de încercare, cat și in stare de recidiva postcondamnatorie, fiind condamnat anterior prin sentința penala nr. 225/28.09.2007 a Judecătoriei Sf. G), neputându-se reține săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu in forma agravata, având in vedere faptul ca doar unul din cei doi inculpați, respectiv a pătruns efectiv in locuința, in timp ce coinculpatul a rămas in fața ușii apartamentului, fapta fiind săvârșita pe timp de zi.

In drept, faptele coinculpatului care la data de 24 mai 2008 orele 16,00 asigurat paza locului in timp ce inculpatul - cu care se înțelesese anterior in sensul sustragerii de bunuri din locuința, a pătruns in locuința și a sustras geanta parții vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu in forma complicității și furt calificat in forma complicității, prevăzute de art. 26.pen. rap. la art. 192 al.1 pen. și art. 26.pen. rap. la art. 208 al.1, 209 al. 1 lit. a pen. cu aplic. art. 33 lit. a pen. și art. 83.pen. ( inculpatul săvârșind fapta in cursul termenului de încercare stabilit prin sentința penala nr. 225/2007 a Judecătoriei Sf. G ), neputându-se reține pentru acest inculpat și circumstanța prevăzuta de art. 209 al. 2 lit. b pen. întrucât inculpații s-au înțeles anterior sa sustragă bunuri, fără a preciza ca este vorba de poșete sau altfel astfel de obiecte in care in mod obișnuit se afla și actele de identitate sau care servesc la dovedirea stării civile pentru legitimare sau identificare, ori circumstanțele reale ale faptei nu se pot răsfrânge asupra celorlalți participanți decât in măsura in care acestea sunt cunoscute participanților, ceea ce nu este cazul in situația de fața, inculpatul hotărând sa sustragă geanta - și nu un alt bun, abia in momentul in care s-a aflat in sufrageria parților vătămate și a observat poșeta pe un fotoliu, aspect necunoscut de coinculpatul.

Instanța a dispus in acest sens schimbarea încadrării juridice a faptelor, prin încheierea de ședința din data de 13.10.2008, reținând aceasta încadrare juridica in sarcina inculpaților, părțile vătămate învederând ca doresc tragerea la răspundere penala a inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, in noua încadrare juridica.

Pentru comiterea infracțiunilor menționate, inculpații urmează a răspunde penal, instanța având in vedere la individualizarea judiciara a pedepselor prevederile art. 72.pen.

Astfel, instanța are in vedere împrejurările și modalitățile de comitere a faptelor ( pe timp de zi, cei doi inculpați plecând inițial sa caute lemne prin containerele blocurilor, abia ulterior, observând deschisa ușa de la intrarea in casa scării blocului respectiv, cei doi au hotărât sa sustragă bunuri din locuința, faptele nefiind astfel premeditate, inculpații acționând in mod spontan ), gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite, urmarea produsa, concretizata in valoarea prejudiciului produs - 2800 lei, faptul ca acest prejudiciu a fost recuperat in întregime in natura de părțile vătămate, acestea neconstituindu-se de altfel parți civile in cauza, precum și contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea faptelor.

Instanța are in vedere și faptul ca inculpații sunt persoane tinere, in vârsta de doar 19 și respectiv 20 de ani la data săvârșirii faptelor, au avut o atitudine sincera pe parcursul procesului penal, recunoscând - astfel cum rezulta din declarațiile date in cursul urmăririi penale, faptele săvârșite, descriind modalitatea de comitere a acestora, ceea ce poate constitui o circumstanța atenuanta in favoarea inculpaților, in sensul art. 74 al.1 lit. c pen.,au săvârșit faptele pe fondul lipsurilor materiale și financiare, care desigur nu reprezintă o justificare a comiterii de infracțiuni, insa poate constitui circumstanța atenuanta in favoarea acestora, in sensul prevederilor art. 74 al. 2.pen., condițiile de trai ale celor doi inculpați, aceștia fiind dependenți de sistemul de asistența sociala, inculpatul având un comportament adecvat la școala,având bune rezultate școlare, fiind de altfel și premiant, a abandonat insa cursurile școlare pe fondul lipsurilor materiale, dorește insa ca v pe viitor sa obțină o calificare in meseria de zidar, astfel cum rezulta din referatul de evaluare efectuat in cauza.

Totodată, din cuprinsul referatului de evaluare efectuat pentru inculpatul rezulta faptul ca acesta provine dintr-o familie săracă, trăind din ajutorul social, precum și din prestarea ocazionala a diferitelor munci, inculpatul abandonând școala pe fondul acestor lipsuri materiale, preferând sa lucreze in munci sezoniere pentru a-și ajuta familia, chiar daca nu se afla la prima abatere de acest fel, inculpatul a dat dovada de sinceritate, recunoscând săvârșirea faptei săvârșite.

Fața de considerentele reținute, instanța a reținut in favoarea inculpaților circumstanțe atenuante - in sensul celor menționate anterior, dând eficiența efectului acestor circumstanțe atenuante, conform prevederilor art. 76.pen.

In ceea ce privește latura civila, instanța a constatat ca părțile vătămate și, ambii domiciliați in mun. Sf. G str. 1 - 2.. 15. D. 3 jud. C și-au recuperat integral prejudiciul produs și nu s-au constituit parți civile in cauza, astfel cum rezulta din declarațiile date de aceștia pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. G criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptelor precum și al greșitei individualizări a pedepselor aplicate celor doi inculpați.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că sentința apelată este nelegală deoarece, în mod greșit, prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice pentru ambii inculpați din infracțiunile prev. de art. 192 al.2 și Cod Penal, respectiv, prev. de art.26 rap. la art. 192 al.2 în Cod Penal infracțiunile prev. de art. 192 al.1 și Cod Penal, respectiv, prev. de art.26 rap.la art.192 al.1

Astfel, se subliniază că cei doi inculpați au avut o înțelegere prealabilă cu privire la sustragerea de bunuri și sume de bani din locuințe prin urmare, în speță, infracțiunea de violare de domiciliu a fost comisă de două persoane împreună, neavând nici o relevanță dacă toate persoanele au pătruns efectiv în locuință, fiind suficientă împrejurarea că cei doi inculpați au acționat simultan pentru săvârșirea acestei fapte.

De asemenea, se arată că, în mod greșit, s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul - în sensul înlăturării dispozițiilor art.209 al.2 lit.b cu Cod Penal toate că, din probele administrate, reiese că între cei doi inculpați a existat o înțelegere prealabilă de a sustrage din locuințe bani sau alte bunuri de mici dimensiuni, complicele acceptând că pot fi sustrase și acte de identitate chiar dacă nu a urmărit acest lucru.

Cu privire la temeinicia sentinței apelate se arată că, în raport cu modalitatea de operare, cu împrejurarea că faptele au fost săvârșite cu premeditate precum și la persoana inculpaților, infracțiunile comise prezintă un grad de pericol social ridicat și nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea celor doi inculpați.

Împotriva aceleiași sentințe au declarat apel și inculpații și criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor.

În motivarea apelurilor, inculpații arată că, în raport cu circumstanțele reale și personale existente în speță, pedepsele aplicate sunt mult prea mari și se impune reducerea acestora.

Din examinarea sentinței atacate prin prisma motivelor invocate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. G precum și în apelurile declarate de cei doi inculpați dar și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit art.371 al.2 p Cod Penal, Tribunalul reține următoarele:

Faptele comise de inculpați, împrejurările săvârșirii acestora precum și vinovăția celor doi inculpați au fost corect reținute de instanța de fond.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor se reține că, prin încheierea din 13.10.2008, prima instanță, în baza art.334 C.P.P. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaților și respectiv, din infracțiunile prev. de art. 192 al.2 și Cod Penal, respectiv, prev. de art.26 rap.la art.192 al.2 în Cod Penal infracțiunile prev. de art.192 al.1 Cod Penal( pentru inculpatul ) și, respectiv, prev. de art.26 rap.la art.192 al.1 Cod Penal( pentru inculpatul ) și, în plus, pentru inculpatul, a fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art.209 al.1 lit.b

Cod Penal

Referitor la infracțiunea prev. de art.192 al.2 Cod Penal, pentru existența acestei agravante se cere, pe de o parte, ca infracțiunea să fie săvârșită de două sau mai multe persoane și, pe de altă parte, ca făptuitorii să fi comis fapta " împreună".

Cu privire la prima condiție, este de remarcat că, în conformitate cu dispozițiile art. 144.Cod Penal, prin sintagma " săvârșirea unei infracțiuni" se înțelege atât participarea la comiterea acesteia în calitate de autor cât și în cea de instigator saucomplice.

În legătură cu cea de-a doua condiție, având în vedere că circumstanța prev. de art. 192 al.2 este Cod Penal una reală - care, potrivit art.28 al.2 Cod Penal,se răsfrânge asupra participanților în măsura în care aceștia au cunoscut-o sau prevăzut-o -, se constată că această agravantă există atât în cazul săvârșirii faptei de două sau mai multe persoane în calitate de coautori cât și în cazul în care autor este o singură persoană însă la activitatea acesteia participă și complici care,prin acțiuni simultane, ajută sau ușurează activitatea autorului ("complici concomitenți").

În speță, în urma unei înțelegeri prealabile de a sustrage bunuri din locuințe - ceea ce presupune, în mod necesar, pătrunderea fără drept într-o locuință - cei doi inculpați și-au împărțit sarcinile, inculpatul fiind cel care a pătruns în apartament și a sustras bunurile menționate iar inculpatul fiind cel care a rămas în fața apartamentului pentru a asigura paza (atât în legătură cu infracțiunea de furt cât și cu cea de violare de domiciliu), prin urmare aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 al.2 Cod Penal( inculpatul ) și, respectiv, prev. de art.26 rap. la art.192 al.3 Cod Penal( inculpatul ), impunându-se astfel desființarea încheierii din 13 octombrie 2008 sub acest aspect.

De altfel, în acest context, este de neconceput ca, în sarcina celor doi inculpați, să fie reținută agravanta prev. de art.209 al.1 lit.a și Cod Penal să nu se rețină și cea prev. de art. 192 al.2 cu Cod Penal toate că, așa cum am arătat, infracțiunea de furt de bunuri dintr-o locuință presupune, în mod necesar, pătrunderea fără drept ( de către unii dintre participanți) în respectiva locuință.

Referitor la aplicabilitatea dispozițiilor art.209 al.2 lit.b față Cod Penal de inculpatul, prin prisma dispozițiilor art. 28 al.2 Cod Penal, Tribunalul constată că, în mod corect, prima instanță a înlăturat aplicarea acestei agravante cu caracter real, de vreme ce inculpatul nu putea cunoaște și nici prevedea împrejurarea că celălalt inculpat va sustrage și acte ce servesc la identificarea unei persoane.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, Tribunalul reține că inculpații sunt persoane tinere, au avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal precum și faptul că prejudiciul ( de o valoare modică) a fost integral recuperat.

Pe de altă parte însă, trebuie ținut seama de împrejurările în care au fost săvârșite faptele și de modalitatea de comitere a acestora precum și de împrejurarea că ambii inculpați au antecedente penale ( inculpatul este recidivist), fiind condamnați tot pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului, aspecte ce denotă un grad ridicat de pericol social al faptelor și nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 al.1 lit.c Cod Penal, impunându-se desființarea sentinței atacate și în această privință.

În consecință, în raport cu toate considerentele expuse și reținând vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.37 lit.a Cod Penal,( inc. ) și, respectiv, prev. de art. 26 rap. La art. 192 al.2 Cod Penal, ( inc. ), tribunalul va dispune condamnarea celor doi inculpați la câte o pedeapsă cu închisoare îndreptată spre minimul special (prin înlăturarea circumstanțelor atenuante) - 3 ani și 4 luni închisoare pentru inc. și, respectiv, 3 ani închisoare pentru inc. - la individualizarea pedepselor avându-se în vedere și gradul de contribuție al fiecărui inculpat la săvârșirea infracțiunii precum și faptul că inculpatul este recidivist.

De asemenea, ținând seama de aceleași criterii de individualizare arătate mai sus, Tribunalul va dispune condamnarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art. 37 lit.a Cod Penal( pentru inc. ) și cea prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a Cod Penal( pentru inc. ) la câte o pedeapsă cu închisoare îndreptată spre minimul special ( cu înlăturarea circumstanțelor atenuante).

În fine, dat fiind faptul că infracțiunile au fost comise în concurs real, în baza art.33 lit.a, 34 al.1 lit.b Cod Penal, va aplica fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea.

De asemenea, se constată că, prin nr.225/2007 a Judecătoriei Sf. G inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare cu aplicarea art.81 Cod Penal, iar inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81.Cod Penal și că ambii inculpați au comis prezentele fapte în termenul de încercare al suspendării condiționate, motiv pentru care instanța, în baza art.83 Cod Penal, va revoca, pentru fiecare inculpat în parte, suspendarea condiționată a pedepsei la care acesta a fost condamnat prin nr.225/2007 și va dispune executarea în întregime a respectivei pedepse alături de pedeapsa rezultantă aplicată, prin prezenta hotărâre, fiecărui inculpat.

În baza art. 71.Cod Penal, fiecare inculpat va pierde drepturile prev. de art. 64 al.1, lit.a teza II și b

Cod Penal

Potrivit art. 88 Cod penal, din durata pedepsei pronunțată pentru fiecare inculpat va fi scăzută perioada reținerii și arestării preventive.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpații și.

Ministerul Publica criticat soluția instanței în ce privește greșita încadrare juridică a infracțiunii de furt calificat pentru inculpatul, în sensul omiterii reținerii și a agravantei prevăzută de art. 209 alin. 2 lit. B Cod penal, arătând, în esență, că din moment ce aceștia au sustras din locuința părții vătămate poșeta, au avut reprezentarea că în poșetă se pot găsi acte de identitate, chiar dacă intenția lor a fost aceea de a sustrage bani, inculpatul a preluat poșeta de la inculpatul, a văzut în interior portmoneul, dar nu a apucat să numere banii deoarece a apărut proprietarul.

Inculpații au solicitat reducerea pedepselor aplicate, arătând că au avut o atitudine cooperantă, prejudiciul este mic și a fost recuperat în natură,sunt tineri și au comis fapta datorită lipsurilor materiale.

Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs, potrivit art. 385/10 Cod procedură penală se constată că acestea sunt nefondate.

Instanțele de fond și apel au reținut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză și au încadrat juridic legal faptele comise de cei doi inculpați.

În ce privește motivele invocate de Ministerul Public, instanța are a observa că așa cum corect a constatat Tribunalul Covasna, nu se poate reține această agravantă pentru inculpatul, deoarece agravanta se referă la sustragerea de acte de identitate ori care servesc la dovedirea stării civile și este o agravantă reală. Este adevărat că agravanta reală se răsfrânge asupra tuturor participanților, dar numai în măsura în care au cunoscut-o, or, în speță, poșeta a fost sustrasă de inculpatul, iar inculpatul nu putea cunoaște și nici prevedea că primul inculpat va sustrage o poșetă cu acte ce servesc la identificarea unei persoane, cu atât mai mult cu cât acesta a rămas în fața ușii apartamentului părților vătămate, în interior a intrat doar inculpatul care i-a dat poșeta inculpatului după ce a ieșit.

Nu este de neglijat că intenția acestora a fost de a sustrage bunuri mici sau bani, inculpatul nu putea prevedea ce anume va sustrage celălalt inculpat.

Așa fiind, se constată că motivul de recurs invocat de Ministerul Public este lipsit de suport juridic și impune respingerea căii de atac promovate.

Cu privire la recursurile declarate de inculpați, se constată că și acestea sunt lipsite de fundament.

Astfel, aceștia au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și furt calificat prevăzute de art. 192 alin. 2 și art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, g,cu aplicarea art. 37 lit. A Cod penal pentru inculpatul în forma complicității; ca stare de fapt, în esență, se constată că inculpatul a pătruns în locuința părților vătămate, în timp ce inculpatul aștepta în fața ușii, asigurând paza, din locuință primul inculpat sustrăgând poșeta părții vătămate, ce conținea carduri bancare, un telefon mobil, cartea de identitate, a ieșit și a dat poșeta inculpatului, au fost urmăriți se soțul părții vătămate, au abandonat poșeta însă au fost prinși.

În speță nu se poate proceda la reducerea pedepselor, deoarece inculpații au dat dovadă de un pericol social sporit, prin pătrunderea unuia în locuință, în timp ce celălalt asigura paza, faptele de furt din locuințe implicând un pericol social crescut, dar și o periculozitate mai mare a făptuitorilor care înfrâng norma și chiar ignoră că proprietarii s-ar putea afla în locuință.

Nu este de neglijat că inculpații au dat dovadă de perseverență, au comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, înăuntrul termenului de încercare stabilit după condamnarea pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, astfel că recidiva este specială.

Chiar dacă bunul sustras a fost recuperat în natură, aceasta nu s-a datorat diligenței inculpaților, ci faptului că au fost prinși imediat astfel că nu se poate susține că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

De altfel, instanța de apel a înlăturat circumstanțe ușurătoare, pedepsele aplicate fiind situate la limita minimului special prevăzut de lege pentru faptele comise, astfel că nu se poate proceda la o reducere a pedepselor aplicate, cuantumul ridicat fiind consecința revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepselor anterior aplicate, inculpații cunoscând această consecință, pe care și-au asumat-o în momentul în care au comis noua infracțiune.

Pe cale de consecință, se constată că recursurile sunt lipsite de fundament și potrivit art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, se va proceda la respingerea acestora, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpații și împotriva deciziei penale nr. 12/5 februarie 2009 Tribunalului Covasna, pe care o menține.

Deduce perioada arestării preventive a inculpaților și de la data de 25.05.2008 la zi și menține, în continuare, starea de arest a acestora.

Onorariul pentru interpret, în sumă de 12o lei se va suporta din fondurile

Onorariile pentru apărătorii din oficiu, în sume de câte 300 lei, se suportă din fondurile MJ și se includ în cheltuielile judiciare.

Obligă inculpații să plătească statului sumele de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul acestora rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. 5.06.2009

Dact.12.06.2009

2 ex.

Jud apel,

Jud fond

Președinte:Elena Barbu
Judecători:Elena Barbu, Constantin Epure, Simona Franguloiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 303/2009. Curtea de Apel Brasov