Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 314/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.314/2009
Sedința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian JUDECĂTOR 2: Maria Elena Covaciu
- - - -judecător
- - - judecător
- grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
- procuror
Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Organizare Internă al Instanțelor Judecătorești.
Pe rol se află soluționarea recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 55/25.02.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul recurent depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și a se menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
Învederează în susținere că instanța de apel, nu a ținut seama de împrejurările ce constituie circumstanțe agravante.
Mai precizează că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu și postexecutoriu, iar pagubele au fost recuperate datorită diligențelor depuse de organele de poliție.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând a se dispune reducerea cuantumului pedepsei aplicate acestuia, sub minimul special prevăzut de lege, urmare reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art.74 Cod penal. Arată că inculpatul a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului, a recunoscut fapta, iar prejudiciul este recuperat și a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice emoții.
Referitor la recursul parchetului solicită a fi respins acesta ca nefondat.
Reprezentantul parchetului cu privire la recursul inculpatului solicită a fi respins acesta ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită reducerea cuantumului pedepsei.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Constată că prin sentința penală nr.601/30.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sibius -a dispus, în baza art.334 proc.pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g, i pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen. și art.37 lit.a pen. în trei infracțiuni de furt calificat prevăzute de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g, i pen. cu aplic, art.37 lit.a,b pen. cu aplic.art.33 lit.a pen.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g, i pen. cu aplic, art.37 lit.a,b pen. a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 10.09.1959 în, jud.V, domiciliat în D, str. - lor, -.14, deținut în Penitenciarul Aiud, CNP -, cetățean român, posesor al CI. seria - nr.-, studii 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar satisfăcut, recidivist, la 3 pedepse de câte 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
In baza art.61 alin.1 pen. a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 9 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.90/2003 a Tribunalului Hunedoara și a fost contopit restul neexecutat de 1172 de zile cu fiecare din pedepsele de 6 ani închisoare aplicate prin prezenta sentință, aplicând inculpatului trei pedepse a câte 6 ani închisoare, sporite la 7 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a pen. art.34 alin.1 lit.b pen. s-a dispus contopirea celor 3 pedepse de 7 ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare sporită la 8 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.71 pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a ll-a, b pen.
S-a constatat că prin sentința penală nr.90/2003 a Tribunalului Hunedoaras -a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art.64 lit.a, b pen. pe o perioadă de 5 ani.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a constatat că părțile vătămate și au renunțat la pretenții.
S-a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile.
În baza art. 14, art.346 alin.1 proc.pen. art.998-999.civil a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă.
În baza art.118 pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 7000 lei și echivalentul în lei al sumei de 4000 euro.
În baza art.191 alin.1 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei reprezintă onorariul pentru avocatul din oficiu.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că:
1. în noaptea de 2/3.08.2007 inculpatul s-a deplasat pe-, unde a pătruns prin escaladare în locuința părții vătămate, care se afla plecată în străinătate. Imobilul se afla în administrarea numitei. Din respectivul imobil inculpatul a sustras un storcător electric, umidificator cameră, foehn, aparat pentru feliat, mixer, telefon fix, mașină de găurit, telecomandă TV, două ondulatoare păr, set tacâmuri, bijuterii și alte bunuri.
2. în noaptea de 12/13.08.2007 inculpatul s-a deplasat pe-, unde a pătruns prin escaladare în locuința părții vătămate loan. Din respectivul imobil inculpatul a sustras o unitate centrală de calculator, cameră foto digitală, cafea, bijuterii din, produse alimentare, telefon portabil, cosmetice și alte bunuri.
3. în noaptea de 4/5.12.2007, inculpatul s-a deplasat pe-, unde pătruns prin escaladare în locuința închiriată de partea vătămată, cetățean, care se afla plecat în străinătate. Din respectivul imobil, inculpatul a sustras un laptop, mouse optic, camera web, ceasuri, camera foto digitală, franci elvețieni, sistem audio, telefon și alte bunuri.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locuința inculpatului și a concubinei acestuia, martora au fost găsite și restituite bunuri sustrase în valoare de 3.000 lei părții vătămate, toate bunurile sustrase din locuința părților vătămate ș, precum și bunuri în valoare de 200 euro din cele aparținând părții vătămate.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat apel inculpatul, apel pe care nu l-a motivat în scris, însă l-a susținut oral, solicitând desființarea sentinței numai sub aspectul individualizării pedepsei.
În motivarea apelului, inculpatul a solicitat ca în procedura individualizării pedepsei aplicate să se reducă pedeapsa aplicată de instanța de fond sub minimul special, reținând că inculpatul a săvârșit infracțiunea sub o puternică emoție, determinată de o stare materială precară, că are doi copii minori în întreținere și că este bolnB.
Inculpatul apelant a solicitat aplicarea dispozițiilor art.73 lit. b Cp. precum și reținerea circumstanțelor atenuante privind conduita sinceră a inculpatului și cooperarea cu organele judiciare.
Prin decizia penală nr.55/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr- s-a admis apelul formulat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 10.09.1959 în, jud.V, domiciliat în D, str. - lor, -.14, jud. H, deținut în Penitenciarul Aiud, -, cetățean român, posesor al CI. seria - nr.-, studii 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar satisfăcut, recidivist, împotriva sentinței penale nr.601/30.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul -, pe care a desființat-o în parte numai sub aspectul laturii penale și în consecință:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare în 3 pedepse componente de 7 ani închisoare.
S-au redus pedepsele aplicate inculpatului de la 6 ani la 5 ani închisoare pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de furt calificat.
S-a menținut revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 9 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.90/2003 a Tribunalului Hunedoara și s-a contopit restul neexecutat de 1172 zile cu fiecare din pedepsele de 5 ani închisoare aplicate prin prezenta decizie, aplicându-se inculpatului 3 pedepse a câte 5 ani, sporite la 6 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a rap. la art.34 al.1 lit.b Cp. s-au contopit cele 3 pedepse de 6 ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită la 6 ani și 6 luni închisoare.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat s-a stabilit a rămâne în sarcina acestuia.
În motivare instanța de apel reținut că apelul este fondat sub aspectul stării de fapt și a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, constatându-se că instanța de fond a efectuat o corectă evaluare a materialului probator administrat în cauză.
Analizându-se în continuare cererea apelantului de a se reține art.73 lit.b Cp. instanța de apel a reținut că textul invocat nu are aplicabilitatea în prezenta cauză întrucât starea de sănătate a inculpatului ori a membrilor familiei sale, lipsa veniturilor nu pot fi calificate juridic ca circumstanță atenuantă a provocării.
În conformitate cu art.73 lit.b Cp. constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinate de o provocare din partea o persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei, sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Ori, în prezenta cauză nu s-a dovedit nici una din ipotezele reglementate de text, ca atare scuza provocării nu a avut aplicabilitatea în prezenta cauză.
Tribunalul a mai constatat că inculpatul a avut o conduită cooperantă în fața organelor judiciare, a recunoscut și a descris modul de săvârșirea faptelor. De asemenea, s-a reținut în continuare că prejudiciul produs este relativ mic, și că în raport cu circumstanțele săvârșirii faptelor, aplicarea pedepsei de 7 ani închisoare este mult prea severă. Ca atare, Tribunalul a apreciat că pedepsele aplicate nu au fost judicios individualizate, astfel că față de criteriile generale de individualizare prev. de art.52, 72 Cp. de circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut și a regretat faptele, a colaborat cu organele judiciare, se justifică reducea pedepsele aplicate de la 6 ani la 5 ani închisoare.
Întrucât inculpatul a ignorat beneficiul liberării condiționate, săvârșind într-un timp relativ scurt de la data liberării condiționate, noi fapte penale, Tribunalul a apreciat că se impune sancțiunea revocării liberării condiționate.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul .
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiua declarat recurs criticând hotărârea pentru netemeinicie, considerând că pedepsele au fost reduse în mod nejustificat de instanța de apel, care nu a ținut cont de pericolul social concret al faptei.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, reținerea circumstanței atenuante provocării prev. de art.73 lit. b Cod procedură penală, întrucât a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice emoții, și aplicarea art.74 lit.a Cod penal întrucât a avut o atitudine civilizată în societate, lit. întrucât ajutat la recuperarea prejudiciului și lit.c, având o atitudine sinceră și colaborând cu organele judiciare.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a procedat la o corectă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, durata de 6 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție reflectând dispozițiile art.72 Cod penal și fiind în măsură să asigure atingerea scopului pedepsei prev. art.72 Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat în concurs real, pentru fiecare faptă instanța stabilind o pedeapsă de 5 ani închisoare, întrucât faptele au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a Cod penal.
Constatăm că instanța dat eficiență dispozițiile art.61 Cod penal, iar în urma contopirii cu restul neexecutat a procedat la o primă sporire a pedepselor cu câte 1 an fiecare.
În final, în aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a raportat la art.34 al.1 lit. Cod penal, aplicat inculpatului pedeapsa de 6 ani închisoare pe care a sporit- la 6 ani și 6 luni închisoare.
Deci, contrar celor susținute în recursul parchetului, sporirea pedepselor a avut loc în două etape, totalizând 1 an și 6 luni închisoare și nu doar 6 luni, așa cum se susține în motivele de recurs.
Considerăm că instanța a avut în vedere persoana condamnatului care a suferit un număr de 30 de condamnări anterioare, ținând seama de acest aspect la acest aspect la stabilirea sancțiunii.
În procesul de individualizare a pedepsei instanța se raportează în principal la fapta dedusă judecății, celelalte împrejurări printre care antecedentele penale ale inculpatului, chiar foarte numeroase, pot reprezenta doar un criteriu în proporționalizarea pedepsei.
Ar fi excesiv ca această împrejurare să primească o mai mare eficiență, deoarece s-ar crea impresia aplicării sancțiunii pentru antecedentele penale ale inculpatului și nu pentru faptele pentru care este în prezent judecat.
Nu se impune nici reducerea pedepsei ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art.73 lit.b Cod penal sau art.74 Cod penal, nefiind îndeplinite condițiile de aplicabilitate ale acestora.
Așa cum corect motivat instanța de apel starea precară de sănătate membrilor familiei inculpatului sau lipsa veniturilor nu pot fi calificate ca provocare în sensul dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal.
Susținerile recurentului privind comportarea bună în societate sunt infirmate de numărul mare al antecedentelor penale (30 de condamnări), astfel că nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit. Cod penal.
Nu sunt incidente nici dispozițiile art.74 lit.b și c Cod penal, întrucât simpla declarație de regret sau cooperarea cu organele judiciare nu determină de plano reținerea acestora ca circumstanțe atenuante, atunci când persistența infracțională a inculpatului este evidentă.
În consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondate recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 55/25.02.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosarul nr-.
Va obliga recurentul să plătească suma de 280 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu, se înaintează din fondurile în contul Baroului de Avocați
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 55/25.02.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul să plătească suma de 280 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu, se înaintează din fondurile în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex/20.05.2009
-;
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Maria Elena Covaciu