Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 315/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
60/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr. 315
Ședința publică din data de 19 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr. 685/A/14.XII.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, în baza delegației nr. -/15.01.2010 depusă la dosar (fila 5), lipsă fiind intimatele părți vătămate și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile, întrebate fiind de către instanță, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu precizează că recursul se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 3859punctul 14 Cod procedură penală, solicitând admiterea acestuia, casarea atât a hotărârii pronunțate în apel, cât și a sentinței penale pronunțate de către instanța de fond și, rejudecând cauza, să fie redus cuantumul pedepsei aplicată inculpatului, având în vedere atitudinea sa sinceră și faptul că prejudiciul cauzat a fost recuperat integral. Totodată, invocă greșita reținere a stării de recidivă, față de faptul că, la data comiterii infracțiunii, se împlinise termenul de reabilitare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținere a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Instanța de fond, așa cum a constatat și instanța de apel, a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod Penal, respectiv antecedența penală a inculpatului, care dovedește perseverența infracțională a acestuia, și a procedat la o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate.
În baza art. 192 Cod procedură penală solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul inculpat, personal, recunoaște, regretă fapta, consideră că a făcut o "mare prostie" și solicită instanței de recurs să-i admită recursul și să-i reducă pedeapsa.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 633/04.11.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g) și i) Cod penal, cu aplicarea art. 39 alin. 4 Cod penal raportat la art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal.
În temeiul art. 71 Cod penal raportat la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Conform art. 88 alin. 1 Cod penal, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la data de 19.04.2009 la zi.
Potrivit art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Conform art. 14, 24 și 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 999 Cod civil, s-a luat act că părțile vătămate escu și nu s-au constituit părți civile în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat integral prin restituire.
În baza art. 118 alin. 1 lit. b) Cod penal, s-a luat față de inculpat măsura de siguranță a confiscării speciale a unui cutter cu lungimea lamei de aproximativ 3 cm și de culoare gri și a unei perechi de mănuși din latex de culoare albă, aflate la camera de corpuri delicte și menționate în dovada seria H nr. -/29.04.2009.
Potrivit art. 191 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 189 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 193 Cod procedură penală, s-a luat act că părțile vătămate nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, în data de 19.04.2009, în jurul orelor 0100dimineața, inculpatul a pătruns, prin efracție, în locuința părții vătămate escu, din B,-,.2, sector 2, de unde a sustras un telefon mobil marca Nokia 6070, bijuterii și alte bunuri, iar din curtea imobilului a sustras mai multe articole de îmbrăcăminte aparținând părții vătămate.
Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, însoțit de planșă fotografică, procesul-verbal de percheziție corporală efectuată asupra inculpatului, însoțit de planșă fotografică, procesul-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe fotografice, plângerile și declarațiile părților vătămate și ale martorilor și, precum și declarațiile inculpatului, care a recunoscut parțial săvârșirea faptelor.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, instanța de fond a arătat că instrumentul folosit de inculpat la spargerea geamului imobilului în interiorul căruia a pătruns și a sustras mai multe bunuri - respectiv un cutter cu lungimea lamei de aproximativ 3 cm și de culoare gri - nu constituie "armă" în sensul prevederilor art. 151 alin. 1 Cod penal raportat la art. 2 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, acest obiect fiind avut în vedere ca reprezentând "armă" în sensul prevederilor art. 151 alin. 2 Cod penal, potrivit cărora sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac, aceasta fiind și opinia unanim admisă în teoria și practica judiciară penală. Raportând aceste texte legale în prezenta cauză, instanța de fond a reținut că respectivul cutter nu poate fi considerat ca un obiect asimilat unei arme, întrucât nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cele două condiții reglementate de alin. 2 al art. 151 Cod penal. Sub acest aspect, s-a arătat că, deși cutter-ul este a putea fi folosit ca armă, totuși nu a fost întrebuințat pentru atac, ci pentru a tăia un alt obiect care s-a interpus între inculpat și bunurile pe care le-a sustras. Mai mult decât atât, s-a menționat că dacă acest cutter ar fi fost folosit pentru atac - respectiv pentru a respinge o acțiune ofensivă sau defensivă a unei alte persoane - în cauză s-ar fi reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de tâlhărie, iar nu cea de furt calificat.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat că, în cauză, nu poate fi reținută circumstanța agravantă de la lit. b) a alin. 1 al art. 209 Cod penal referitoare la săvârșirea infracțiunii de furt de către o persoană având asupra sa o armă. Sub acest aspect, instanța a mai arătat și faptul că, în cauză, nu se impune schimbarea încadrării juridice, întrucât, pe de o parte, prin faptul înlăturării din încadrarea juridică a uneia dintre cele trei circumstanțe agravante - și anume lit. b) a alin. 1 al art. 209 Cod penal - nu se creează inculpatului o situație mai grea, iar, pe de altă parte, la stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, circumstanțele agravante reținute în sarcina sa nu se cumulează aritmetic, ci vor fi avute în vedere în ansamblul cauzei, neconducând la o mărire progresivă a pedepsei în raport de numărul agravantelor reținute. Mai mult decât atât, a arătat prima instanță că, întrucât nu există o definiție legală a noțiunii de încadrare juridică, în teoria și practica judiciară au fost exprimate opinii diferite cu privire la împrejurarea dacă în situația reținerii sau, dimpotrivă, a înlăturării unei circumstanțe, cu precădere agravante, se impune a fi schimbată încadrarea juridică inițială, mai ales când, în situația de față, infracțiunea rămâne furt calificat și în cazul nereținerii uneia dintre cele trei circumstanțe agravante care definesc infracțiunea de furt în forma sa calificată prevăzută de art. 209 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal, precum și criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, circumstanțele personale ale inculpatului și circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei - în timpul nopții și prin efracție. Astfel, pe de o parte, instanța de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat în modalitatea de comitere a acesteia - furt din locuință, împrejurare care denotă o periculozitate sporită a inculpatului atât prin îndrăzneala de care a dat dovadă, cât și prin starea de temere pe care a creat-o persoanelor aflate în locuință în acele momente - și valorile sociale care au fost vătămate - patrimoniul persoanei și relațiile sociale care se formează în jurul acestor valori, precum și faptul că, la momentul comiterii infracțiunii, inculpatul avea asupra sa un cutter cu lungimea lamei de aproximativ 3 cm și de culoare gri și o pereche de mănuși din latex de culoare albă, ceea ce denotă îndrăzneala de care a dat dovadă prin posibilitatea folosirii unor asemenea obiecte pentru reușita faptei și pentru înlăturarea urmelor lăsate. Pe de altă parte, s-a reținut și faptul că, inițial, inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală, ulterior manifestând o poziție oscilantă, recunoscând doar o parte din bunurile sustrase, astfel încât pronunțarea unei pedepse orientate spre minimul special este menită să asigure reintegrarea în societate a inculpatului în condiții optime. Pentru aceleași motive, instanța de fond a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 74 Cod penal referitoare la reținerea circumstanțelor atenuante, având în vedere și împrejurarea că inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie.
A mai menționat prima instanță că starea de beție pe care inculpatul a invocat-o în apărarea sa, ca motivație a modului în care a comis fapta, nu este de natură a-l exonera de răspunderea penală, nefiind așadar incidente dispozițiile art. 49 alin. 1 Cod penal și nici cele ale art. 49 alin. 2 Cod penal, deoarece starea de beție în care acesta s-a aflat nu a fost completă, având în vedere succesiunea acțiunilor pe care acesta le-a desfășurat - efracția și aruncarea unor bunuri peste gardul imobilului respectiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată de instanța de fond, față de împrejurarea că, la momentul săvârșirii faptei, era în stare de ebrietate, iar prejudiciul a fost integral recuperat.
Prin decizia penală nr. 685/A/14.12.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 633/04.11.2009 a Judecătoriei sectorului 2
În baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada prevenției de la 19.04.2009 la zi, iar, în temeiul art. 383 alin. 11Cod procedură penală raportat la art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.
Totodată, s-a dispus obligarea apelantului-inculpat la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a arătat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptelor comise de inculpat, din materialul probator administrat pe parcursul procesului penal (declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, și, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de percheziție corporală, procesul verbal de cercetare la fața locului și declarațiile inculpatului), rezultând fără echivoc vinovăția acestuia cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Totodată, Tribunalul a apreciat că instanța de fond a procedat la o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate, având în vedere gradul de pericol social al faptei, concretizat în modalitatea și împrejurările în care a fost comisă - în timpul nopții, prin efracție, într-o locuință - precum și persoana inculpatului, care este recidivist postexecutoriu.
În ceea ce privește faptul că prejudiciul a fost recuperat, aspect invocat de inculpat în motivarea apelului, Tribunalul a arătat că această împrejurare nu poate fi reținută ca o circumstanță atenuantă, având în vedere că nu s-a datorat stăruinței inculpatului, ci prinderii sale în flagrant. De asemenea, referitor la starea de beție pe care inculpatul a invocat-o în apărarea sa, Tribunalul a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 49 alin. 1 Cod penal și nici cele ale art. 49 alin. 2 Cod penal, deoarece starea de beție în care acesta s-a aflat nu a fost completă, având în vedere circumstanțele concrete de comitere a faptei și comportamentul său imediat după ce a fost prins. Sub același aspect, s-a mai arătat că starea de beție voluntară incompletă a inculpatului nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă, nefiind, astfel, justificată solicitarea apelantului de reducere a cuantumului pedepsei care, oricum, este orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, nemotivat în scris, așa cum prevăd dispozițiile art. 38510alin. 1 Cod procedură penală.
Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a criticat hotărârile atacate pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei rețineri a stării de recidivă postexecutorie și a greșitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată.
S-a arătat, astfel, că, la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății, termenul de reabilitare judecătorească cu privire la condamnarea anterioară era împlinit, așa încât nu sunt incidente prevederile art. 37 lit. b) Cod penal, și că pedeapsa stabilită de instanța de fond și menținută de Tribunal este prea mare în raport cu circumstanțele sale personale și circumstanțele reale ale comiterii faptei, solicitându-se de către recurent reindividualizarea pedepsei și aplicarea unei sancțiuni penale mai ușoare, având în vedere atitudinea sa procesuală sinceră, precum și faptul că prejudiciul a fost integral recuperat.
Deși, în drept, a fost invocat doar cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală, Curtea va analiza critica recurentului referitoare la greșita reținere în sarcina sa a stării de recidivă postexecutorie prin prisma dispozițiilor art. 3859alin. 1 pct. 17 Cod procedură penală, având în vedere, sub acest aspect, faptul că încadrarea juridică nu implică doar stabilirea textului de lege care prevede și sancționează fapta ce formează obiectul cauzei, ci și a tuturor dispozițiilor legale adiacente care îi determină statutul juridic, reținerea sau înlăturarea stării de recidivă având loc numai în urma aplicării prevederilor art. 334 Cod procedură penală. Încadrarea juridică nu se referă numai la corespondența dintre faptă și norma de încriminare, ci înseamnă stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale și a felului și limitelor pedepsei aplicabile pentru comiterea acelei fapte, operațiune care nu se poate realiza decât prin luarea în considerare a tuturor prevederilor legale care caracterizează fapta din punct de vedere juridic (forma de săvârșire, existența și forma participației, pluralitatea sau unitatea infracțională, stări de agravare sau de atenuare a pedepsei etc.).
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 pct. 14 și pct. 17 Cod procedură penală, cât și din oficiu, potrivit art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
În primul rând, din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului, Curtea constată că acesta a fost condamnat, prin sentința penală nr. 584/2001 a Tribunalului București, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 Cod penal, fiind arestat pe 07.08.2001 și liberat condiționat la data de 22.12.2003, în baza deciziei penale nr. 1768/22.12.2003 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, rămânând un rest de pedeapsă neexecutat de 228 de zile închisoare.
Potrivit art. 135 alin. 1 lit. a) Cod penal, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească, după trecerea unei perioade de 4 ani, la care se adaugă J din durata pedepsei pronunțate, termen care se calculează, conform art. 136 alin. 1 Cod penal, de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale.
În cauză, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 584/2001 a Tribunalului București, se consideră executată, potrivit art. 61 Cod penal, la data de 7.08.2004, dată de la care începe să curgă termenul de reabilitare judecătorească, de 5 ani și 6 luni, calculat conform art. 135 alin. 1 lit. a) Cod penal, care urma, astfel, să se împlinească pe data de 7.02.2010.
Având în vedere, însă, că infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat în prezenta cauză a fost săvârșită la data de 19.04.2009, deci anterior împlinirii termenului de reabilitare judecătorească, Curtea constată că, în mod corect, instanța de fond și cea de apel au reținut incidența dispozițiilor art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal, nefiind aplicabile prevederile art. 38 alin. 2 Cod penal, cu consecința schimbării încadrării juridice a faptei prin înlăturarea stării de recidivă mare postexecutorie.
Și sub aspectul proporționalizării pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, Curtea apreciază că s-a făcut o corectă individualizare, ținându-se seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal. Astfel, față de circumstanțele reale ale comiterii faptei (furt din locuință, comis în timpul nopții și prin efracție) și circumstanțele personale ale inculpatului, a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată, orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana inculpatului, este de menționat că acesta are un nivel redus de școlarizare (studii gimnaziale), nu are ocupație și un loc de muncă din care să obțină venituri licite și că nu se află la primul conflict cu legea penală, infracțiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză fiind comisă, astfel cum s-a arătat anterior, în stare de recidivă mare postexecutorie, în raport cu sentința penală nr. 584/2001 a Tribunalului București, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare tot pentru săvârșirea unei infracțiuni contra patrimoniului, împrejurare ce denotă perseverența sa infracțională și faptul că scopul pedepsei aplicate anterior, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins.
Totodată, contrar susținerilor recurentului, Curtea constată că acesta nu a adoptat o atitudine sinceră și cooperantă pe parcursul cercetărilor, ci, dimpotrivă, a manifestat un comportament procesual oscilant, recunoscând, nuanțat, comiterea faptei doar cu ocazia soluționării de către judecător a propunerii de arestare preventivă și refuzând să dea orice alte declarații în fața organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată, în cursul cercetării judecătorești și a soluționării căilor ordinare de atac promovate în cauză.
În ceea ce privește faptul că prejudiciul a fost integral recuperat, prin restituire în natură, motiv pentru care părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, Curtea arată că această împrejurare s-a datorat faptului că inculpatul a fost prins în flagrant de organele de poliție, iar nu stăruinței depuse de acesta, astfel încât nu pot fi reținute dispozițiile art. 74 lit. b) Cod penal.
În consecință, față de toate aceste considerente anterior expuse, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal, astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 Cod penal.
Constatând că nu sunt incidente, pentru motivele anterior arătate, cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 punctele 14 și 17 Cod procedură penală și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârile pronunțate de instanța de fond și de apel ca fiind legale și temeinice.
În temeiul art. 38517alin. 4 raportat la art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea va deduce prevenția inculpatului de la 19.04.2009 la zi.
Având în vedere că recurentul - inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr. 685/A/14.12.2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 38517alin. 4 raportat la art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, deduce reținerea și arestarea preventivă de la data de 19.04.2009 la zi.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul - inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red./Dact
Ex.2/5.03.2009
Red.--
Red. -Jud.sect.2
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena
