Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 320/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.320/
Ședința publică din data de 13 Mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu JUDECĂTOR
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul-inculpat, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.g și i Cod penal, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva Deciziei penale nr.187/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat G, în stare de deținere, personal și asistat de avocat -, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr.2187 emisă de Baroul Galați la data de 06.05.2009.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că primul termen de judecată a fost acordat, conform programului de repartizare aleatorie informatizată, la data de 12 iunie 2009, prezentul termen fiind unul intermediar, acordat pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a recurentului-inculpat, după care;
Întrebat fiind, recurentul-inculpat precizează că menține recursul formulat și este de acord ca asistența juridică să ii fie asigurată de apărătorul desemnat din oficiu.
Curtea aduce la cunoștința recurentului-inculpat împrejurarea că primul termen a fost acordat la data de 12.06.2009, prezentul termen fiind unul intermediar.
Inculpatul-recurent G, personal, susține că motivul de recurs vizează cuantumul pedepsei pe care îl critică ca fiind prea mare, solicitând reducerea acestuia. Solicită judecarea cauzei la acest termen.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit dispozițiilorart.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.
Avocat - expune dispozitivul Deciziei penale nr.187/09.04.2009 a Tribunalului Galați, ce face obiectul prezentului recurs, și precizează că pedeapsa deosebit de mare aplicată inculpatului este o consecință a faptului că, potrivit art.61 alin.1 Cod penal a fost revocată liberarea condiționată a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 1147 zile, din pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare, care i-a fost aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 616/20.03.2007 a Judecătoriei Galați.
Având în vedere că inculpatul a fost liberat condiționat instanța nu mai putea ține seama de prevederile dispozițiile art.74 lit.c Cod penal, invocate de inculpat în apel, în sensul că nu a fost reținută circumstanța atenuantă a sincerității de care acesta a dat dovadă pe tot cursul desfășurării procesului penal precum și a faptului că s-a străduit să recupereze în întregime prejudiciul cauzat părții vătămate.
Solicită să fie reapreciat cuantumul pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, având în vedere vârsta acestuia, prejudiciul recuperat.
Totodată, solicită plata onorariului pentru asistența asigurată din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să fie respinsă calea de atac promovată de inculpatul G, apreciind că pedeapsa ce a fost aplicată de instanța de judecată a fost corect individualizată, ținând cont de modalitatea în care inculpatul a acționat în prezenta cauză dar și circumstanțele sale personale, raportat la antecedentele penale pe care acesta le prezintă.
Arată că pedeapsa de 6 ani închisoare este rezultatul contopirii cu un rest de 1147 zile închisoare rămas neexecutat dintr-o condamnare anterioară a inculpatului.
Consideră că, în aceste condiții, calea de atac nu este justificată.
Recurentul-inculpat G, personal, având ultimul cuvânt, potrivit dispozițiilor art.38513alin.3 Cod procedură penală, solicită reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere că a restituit părții vătămate prejudiciul cauzat.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin sentința penală nr.144/23.01.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- s-a dispus condamnarea inculpatului G la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal (faptă săvârșită la data de 09/10.12.2007).
În baza art. 61 alin. 1 tezele II și III Cod penal, a fost revocată liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 1147 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 616/20.03.2007 a Judecătoriei Galați, rest de pedeapsă care a fost contopit cu pedeapsa de 5 ani închisoare (aplicată prin prezenta) și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, care a fost sporită la 6 ani închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.
Potrivit art. 350 Cod de procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la 11.12.2007, până la zi.
S-a constatat că partea vătămată - nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât și-a recuperat prejudiciul.
În temeiul art. 189 și art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.7601/P/2007 din 27.12.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul G, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, reținându-se că, în noaptea de 09/10.12.2007, după ce a spart un geam de la balconul apartamentului părții vătămate -, a pătruns în interior de unde a sustras mai multe bunuri în valoare totală de aproximativ 15.000 lei.
Inițial, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr-, fiind pronunțată sentința penală nr. 996/03.06.2008, prin care inculpatul Gaf ost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal. S-a revocat beneficiul liberării condiționate cu privire la restul de 1147 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 616/20.03.2007 a Judecătoriei Galați. S-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. b și c Cod penal. S-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 11.12.2007 la zi. S-a constatat că partea vătămată - nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât i-a fost acoperit integral prejudiciul, prin restituire. S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul
Prin decizia penală nr. 369/02.09.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și s-a desființat în parte sentința penală nr. 996/03.06.2008 a Judecătoriei Galați. În rejudecare, s-a majorat de la 4 ani închisoare, la 6 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului În baza art. 61 Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare, cu restul de pedeapsă de 1147 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 616/2007 a Judecătoriei Galați, stabilindu-se o pedeapsă finală de 7 ani închisoare. A fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal. S-a menținut starea de arest a inculpatului, deducându-se din pedeapsă perioada executată de la 11.12.2007 până la zi. Prin aceeași decizie s-a luat act de retragerea apelului formulat de inculpat.
Împotriva deciziei pronunțate în apel, a declarat recurs inculpatul G, iar prin decizia penală nr. 623/R/04.11.2008 a Curții de Apel Galațis -a admis recursul și s-a dispus casarea atât a deciziei penale nr. 369/02.09.2008 a Tribunalului Galați, cât și a sentinței penale nr. 996/03.06.2008 a Judecătoriei Galați, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. S-au menținut actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 03.06.2008. A fost menținută starea de arest a inculpatului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu a fost audiat nemijlocit de către instanțele de fond și apel, această neregularitate neputând fi acoperită direct în recursul declarat de inculpat.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr- și s-a procedat la audierea inculpatului, care a depus un memoriu.
Pe baza probatoriului administrat (plângerea și declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, procesul-verbal de reconstituire, dovada de predare-primire a bunurilor, declarația martorei, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului), prima instanță a reținut că existența faptei, săvârșirea ei de către inculpat și vinovăția acestuia sunt pe deplin dovedite.
Prima instanță a reținut în drept că fapta inculpatului G, de a sustrage pe timp de noapte (09/10.12.2007), prin efracție, bunuri în valoare totală de 16.740 lei din apartamentul părții vătămate -, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, atitudinea procesuală a inculpatului, dar și împrejurările care caracterizează persoana acestuia.
Astfel, s-a ținut cont că inculpatul a fost condamnat anterior de mai multe ori pentru fapte săvârșite împotriva patrimoniului, unele dintre acestea fiind săvârșite prin folosirea de violențe. Ultima condamnare i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 616/20.03.2007 a Judecătoriei Galați, prin care s-a stabilit ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare. Inculpatul s-a liberat condiționat din executarea acestei pedepse la data de 02.10.2007, rămânând din această pedeapsă un rest neexecutat de 1147 zile închisoare. În raport cu această împrejurare, s-a constatat că fapta dedusă judecății în cauza de față a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.
S-a apreciat de către instanța de fond că, față de multitudinea condamnărilor suferite de inculpat, care a săvârșit fapta dedusă judecății la doar două luni de la liberarea sa condiționată dintr-o condamnare anterioară, o pedeapsă orientată spre minimul special (cum a solicitat inculpatul) nu este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal.
În ceea ce privește modalitatea de executare pedepsei, instanța de fond a apreciat că, față de gravitatea faptei săvârșite, dar și față de persistența deosebită dovedită de inculpat în reiterarea comportamentului infracțional, scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea efectivă de libertate, sens în care i-a interzis, în baza art. 71 alin. 2 Cod penal, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul G, care a criticat-o pe motive de netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei, apreciind pedeapsa stabilită ca fiind exagerat de mare.
La termenul de judecată din 06.04.2009, apărătorul inculpatului a solicitat să se rețină în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prev de art. 74 lit c Cod penal având în vedere sinceritatea inculpatului, dar și că prejudiciul cauzat este relativ redus.
Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
În baza unei analize temeinice a probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, prima instanță a reținut o corectă situație de fapt, dând faptei reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a realizat și o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului cu respectarea criteriilor prev de art. 72 Cod penal, ținând cont de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de legea specială, de gradul de pericol social concret al infracțiunii, de împrejurările în care aceasta a fost comisă (pătrunderea prin efracție, pe timp de noapte, în apartamentul părții vătămate, pe care o cunoștea de mai mult timp, din interiorul căruia a sustras diverse bunuri - lenjerii de pat, un laptop, bijuterii din aur, patru perechi de încălțăminte sport, un aparat foto "", un aparat foto digital, patru ceasuri - în valoare totală de aproximativ 16.740 lei), de urmarea produsă, precum și de conduita procesuală și persoana inculpatului care este recidivist.
În legătură cu acest ultim criteriu tribunalul reține că inculpatul a fost condamnat în repetate rânduri pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului, ultima oară fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 616/2007 a Judecătoriei Galați, în baza căreia a fost arestat la data de 23.05.2001 și liberat condiționat la 02.10.2007, rămânându-i neexecutat un rest de pedeapsă de 1147 zile închisoare.
Față de perseverența infracțională deosebită de care a dat dovadă inculpatul pentru comiterea aceluiași gen de fapte penale, tribunalul a considerat că pedeapsa aplicată de instanța de fond, de 5 ani închisoare, este proporțională pentru realizarea scopului prevăzut de art.52 Cod penal (prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni) și a apreciat că nu se impune reducerea acesteia și cu atât mai puțin reținerea unor circumstanțe atenuante.
De asemenea, având în vedere starea de recidivă a inculpatului, dar și împrejurarea că fapta ce formează obiectul prezentului dosar a fost comisă la scurt timp după liberarea condiționată a acestuia din executarea ultimei pedepse, s-a apreciat că sporul de pedeapsă aplicat (după rezolvarea antecedentelor penale) a fost corespunzător individualizat.
Față de aceste considerente, Tribunalul Galați, prin decizia penală nr.187/A/09.04.2009, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul G, care apreciază hotărârile recurate ca fiind netemeinice sub aspectul pedepselor aplicate, solicitând redozarea acestora având în vedere faptul că a fost sincer, a recunoscut fapta comisă și a înapoiat părții vătămate o mare parte din bunurile sustrase.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea reține următoarele:
În mod judicios instanțele, pe baza analizei probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, ale părții vătămate, procesul verbal de cercetare la locul faptei, coroborate cu declarația de recunoaștere a inculpatului, au constatat săvârșirea faptei cu vinovăție de către acesta dând încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.
De asemenea, instanțele au efectuat o judicioasă individualizare a pedepselor aplicate, cu respectarea criteriilor de individualizare prev. de art.72 Cod penal și au avut în vedere atât gradul de pericol social al faptei comise de inculpat, persoana acestuia, care nu este la primul impact cu legea penală, precum și faptul că a fost sincer și a recunoscut fapta comisă, aplicând o pedeapsă pentru fapta dedusă judecății orientată spre minimul special prevăzut de lege.
În acest sens, Curtea constată următoarele:
a) inculpatul a săvârșit o faptă cu un pericol social ridicat deoarece a pătruns prin efracție în apartamentul părții vătămate de unde a sustras mai multe bunuri de valoare în sumă totală de 15.000 lei;
b) inculpatul nu este la primul impact cu legea penală, având mai multe condamnări la activ pentru infracțiuni contra patrimoniului, unele dintre acestea fiind săvârșite prin folosirea de violență, ceea ce demonstrează perseverența infracțională a inculpatului în condițiile în care se liberase condiționat din executarea unei pedepse privative de 9 ani și 6 luni închisoare. Acest lucru demonstrează faptul că perioada de detenție de aproximativ 6 ani închisoare nu a fost eficientă pentru reeducarea condamnatului, care a comis o nouă faptă penală.
c) conduita sinceră a inculpatului coroborată cu faptul că o bună parte din bunurile sustrase a fost recuperată a fost circumstanța atenuantă ce a determinat instanța de judecată să îi aplice o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, respectiv 5 ani închisoare pentru fapta dedusă judecății, majorarea pedepsei datorându-se antecedentelor penale ale inculpatului, respectiv revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 1147 zile închisoare.
În concluzie, hotărârile fiind legale și temeinice, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G deoarece nu se impune redozarea pedepselor aplicate.
Deoarece inculpatul a fost judecat în stare de arest preventiv, se va menține starea de arest a acestuia și se va deduce din pedeapsă perioada executată cu începere de la 11.12.2007 la zi.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G (fiul lui și, născut la data de 10.05.1969 în G, CNP:-, domiciliat în G,-, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță ) împotriva Deciziei penale nr.187/09.04.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, - Sentința penală nr.144/23.01.2009 a Judecătoriei Galați, pronunțată în dosarul nr-.
Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la 11.12.2007 la zi.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, către Baroul Galați va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. / 15.05.2009
Tehnored. -/2 ex./25.05.2009
Fond: /Apel:,
Președinte:Liviu HerghelegiuJudecători:Liviu Herghelegiu, Maria Tacea, Petruș Dumitru