Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 323/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 323/R/2009

Ședința publică din 19 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Delia Purice

JUDECĂTORI: Iuliana Moldovan, Delia Purice, Maria Boer Președinte Secția Penală

- -

GREFIER: - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Baia Mare, împotriva deciziei penale nr. 105/A din data de 31 martie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 pen. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e și g pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat R din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea pune în discuție excepția tardivității recursului declarat de inculpat, întrucât decizia Tribunalului Cluja fost pronunțată la data de 31 martie 2009. Dreptul de recurs al inculpatului curgea de la comunicare, hotărârea fiindu-i comunicată la data de 1 aprilie 2009, cererea de recurs fiind formulată la data de 16 aprilie 2009, iar la data de 27 aprilie 2009 a fost înregistrat dosarul.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită să fie întrebat inculpatul dacă a existat vreun motiv pentru care nu a declarat recurs în termen.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul susține că nu a știut că trebuia să formuleze recurs, nu a fost nici bolnav, cu consecința internării sale în spital.

Apărătorul din oficiu al inculpatului lasă la aprecierea instanței.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca tardiv introdus. Comunicarea hotărârii s-a făcut la data de 1 aprilie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 16 aprilie 2009, cu încălcarea prevederilor legale.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 167 din data de 02 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar nr-, în temeiul articolului 208, aliniatul 1, articolului 209 alin. 1 lit. a, e, și g din Codul penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 29.09.1975 în, jud. C, cetățenie română, fără studii, fără ocupație, recidivist, cu domiciliul în comuna, nr. 5, judo C, CNP -, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 24/2008 a Judecătoriei Zalău inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, infracțiune concurentă cu fapta sancționată prin prezenta sentință penală.

În temeiulart.33 lit. a raportat laart.34 lit. b din Codul penal a fost contopită pedeapsa de 4 ani închisoare pronunțată prin prezenta sentință cu pedeapsa de 3 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 24/2008 a Judecătoriei Zalău, alegând pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor și dispune executarea ei în regim privativ de libertate.

În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64, literele a și b din Codul penal.

În temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul d e procedură penală s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestului preventiv, și anume de la data de 22.06.2008 până la rămânerea definitivă a sentintei.

În temeiul articolului 350 alin. 1 instanta de fond a menținut starea privativă de libertate a inculpatului.

În temeiul articolului 208, aliniatul 1, articolului 209 alin. 1 lit. a, e, și g din Codul penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 04.10.1989 în, jud. S, cetățenie română, studii 4 clase, fără ocupație, cu antecedente penale, cu domiciliul în comuna, nr. 169, judo S, CNP -, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64, literele a și b din Codul penal.

Instanța de fond a constatat că inculpatul este arestat preventiv în altă cauză. În temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul d e procedură penală s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestului preventiv, și anume perioada 22.06.2008 - 15.09.2008 și de la 30.10.2008 până la rămânerea definitivă a sentintei.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul d e procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului (în total 800 lei), din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

În data de 20 iunie 2008 inculpatul i-a propus inculpatului să se deplaseze împreună din localitate a în comuna, satul de, județul C pentru a sustrage cai, propunere care a fost acceptată. Cei doi s-au deplasat cu un autoturism de ocazie până în municipiul C-N, apoi cu trenul până în localitate a, iar în jurul orelor 18,00 au plecat pe în direcția localității de. Ajunși în localitatea, județul C, inculpații au intrat în magazinul alimentar " de aur", de unde au cumpărat pâine, cârnați și cafea de la martorul. Inculpații l-au rugat pe acesta să-i îndrume pentru a ajunge în localitatea, județul S, însă după oferirea explicațiilor de rigoare, și s-au deplasat în cealaltă direcție, spre localitate a de.

Inculpații s-au oprit la intrare în localitatea sus menționată, ascunzându-se într-un lan de și așteptând lăsarea întunericului. În jurul orelor 23,00, ei s-au apropiat de locuința părții vătămate, cu intenția de a sustrage cei doi cai priponiți pe domeniul public. După ce s-au asigurat că nu sunt văzuți de nici o persoană, inculpații au desfăcut lanțurile cu care erau priponite cele două cabaline și au pornit călare spre localitatea, județul În timpul acțiunii de sustragere, și-a pierdut la locul faptei fesul din material sintetic.

După comiterea furtului, dorind să ajungă în localitatea J pentru valorificarea cailor în târgul de animale, cei doi au trecut prin localitatea, județul S, unde s-au rătăcit. În timpul efectuării rondului de noapte, paznicul obștesc G i-a depistat pe inculpați și a sesizat șeful de post din localitate. Acesta le-a cerut inculpaților acte de proveniență și de identificare ale animalelor, moment în care cei doi au recunoscut că nu dețin așa ceva. Dat fiind faptul că inculpații nu au reușit să convingă lucrătorul de poliție că au obținut în mod legal cabalinele, au fost conduși la postul de poliție din localitatea. Acolo, în urma verificărilor telefonice efectuate de șeful de post s-a aflat că au fost sustrași doi cai de pe raza comunei, moment în care inculpații au recunoscut că ei sunt autorii.

Cele două cabaline au fost restituite părții vătămate, situație în care nu s-a mai constituit parte civilă.

Pe parcursul urmăririi penale cei doi inculpați au recunoscut comiterea faptei, atitudine menținută și pe parcursul judecății.

În drept, fapta inculpatului de a-și însuși fără drept cele două cabaline ale părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de arte 208 alin. 1 și arte 209 alin. 1 lit. a, e și g din Codul penal, astfel că instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța de fond, conform arte 72 Cod penal, a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul în care fapta a fost comisă (de două

persoane împreună, pe timp de noapte), cât și de valoarea bunurilor sustrase, precum și datele privind persoana inculpatului. În acest sens, instanța de fond a constatat că fapta dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă post-executorie față de o altă pedeapsă privativă de libertate, aplicată inculpatului tot pentru o infracțiune contra patrimoniului, aspect ce probează perseverența acestuia în comiterea faptelor de acest gen.

Astfel, din fișa de cazier judiciar a rezultat că prin sentința penală nr. 741/19.12.2001 a Judecătoriei Zalău, definitivă prin decizia penală nr. 40/06.03.2002 a Tribunalului Sălaj, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de 08.06.2004, cu un rest neexecutat de 425 zile închisoare. Respectiva pedeapsă poate fi considerată executată la data de 08.08.2005.

În plus, pentru o faptă concurentă cu cea care face obiectul prezentului dosar (săvârșită la data de 19/20.08.2007 împreună cu ), prin sentința penală nr. 24/25.01.2008 a Judecătoriei Zalău, rămasă definitivă la data de 03.07.2008 prin decizia penală nr. 42/28.05.2008 a Tribunalului Sălaj, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare.

În baza acestor criterii, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 4 ani închisoare este aptă să răspundă scopurilor prevăzute de arte 52 din Codul penal.

În temeiul arte 33 lit. a raportat la arte 34 lit. b din Codul penal a fost contopită pedeapsa de 4 ani închisoare pronunțată prin prezenta sentință cu pedeapsa de 3 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 24/2008 a Judecătoriei Zalău, alegând pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor și dispune executarea ei în regim privativ de libertate.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia că se impune complinirea funcției de eliminare, specifică pedepsei privative de libertate principale, și prin îndepărtarea inculpatului, de la activitățile care presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică ori exercițiul autorității, astfel că a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a și b din Codul penal.

În temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul d e procedură penală s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestului preventiv, și anume de la data de 22.06.2008 până la rămânerea definitivă a sentintei.

În temeiul articolului 350 alin. 1 instanta de fond a menținut starea privativă de libertate a inculpatului.

În ceea ce privește prejudiciul creat patrimoniului părții vătămate prin infracțiune, instanța de fond a constatat că acesta afostintegral acoperit prin restituirea bunurilor sustrase, luând totodată act că aceasta nu s-a constituit parte civilă.

Potrivit art. 191 alin. 1 din Codul d e procedură penală, inculpatul afostobligat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, avocat.

Fapta inculpatului de a-și însuși fără drept cele două cabaline ale părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii defurtcalificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, e și g din Codul penal, astfel că instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii defurtcalificat.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța de fond, conform art. 72 Cod penal, a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul în care fapta afostcomisă (de două

persoane împreună, pe timp de noapte), cât și de valoarea bunurilor sustrase, precum și datele privind persoana inculpatului. În acest sens, instanța de fond a constatat că inculpatul este cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni defurtcomise în cursul anului 2007-2008 pe raza comunei, județul S și a 20 de spargeri pe raza municipiului Z, județul

Astfel, din fișa de cazier judiciar a rezultat că s-a pus în mișcare acțiune a penală la data de 01.08.2008 în dosarul nr. 597 /P /2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, art. 209 din Codul penal, de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 din Codul penal și de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 din Codul penal, totul cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 75 lit. c și art. 33 lit. a din Codul penal.

În plus, la data de 30.10.2008 a fost arestat în altă cauză pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie.

În baza acestor criterii, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 4 ani închisoare este aptă să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia că se impune complinirea funcției de eliminare, specifică pedepsei privative de libertate principale, și prin îndepărtarea inculpatului, de la activitățile care presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică ori exercițiul autorității, astfel că a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a și b din Codul penal.

În temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul d e procedură penală a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestului preventiv din prezenta cauză, și anume perioada 22.06.2008 - 15.09.2008. S-a constatat că este arestat în altă cauza.

În ceea ce privește prejudiciul creat patrimoniului părții vătămate prin infracțiune, instanța de fond a constatat că acesta a fost integral acoperit prin restituirea bunurilor sustrase, luând totodată act că aceasta nu s-a constituit parte civilă.

Potrivit art. 191 alin. 1 din Codul d e procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, avocat.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței civile apelate și judecând, să se dispună reducerea pedepsei aplicate.

În motivare s-a arătat în esență că pedeapsa aplicată este prea mare.

Analizând apelul formulat pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:

Pe baza probatoriului administrat pe parcursul cercetării judecătorești în primă instanță, constând în declarațiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, procesul verbal de reconstituire, declarațiile inculpaților, aceasta a reținut o corectă stare de fapt și de drept.

Astfel, la data de 20.06.2008 inculpatul apelant și inculpatul s-au deplasat din localitatea în localitatea de,., jud.C, cu intenția de a sustrage cai pe care ulterior să-i vândă În târgul de animale. Odată ajunși pe raza localității de inculpații sau ascuns într-un lan de până la lăsarea întunericului iar ulterior, în jurul orelor 23,00, s-au deplasat în apropierea locuinței părții vătămate, au desfăcut lanțurile cu care erau legați doi cai și au pornit călare spre localitatea.

În drum spre localitatea J s-au rătăcit iar pe raza localității au fost opriți de șeful de post din localitate și conduși la postul de poliție.

Pe parcursul procesului penal, inculpații au recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina lor, care în drept întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.I, art.209 a1.1 lit.a, e, g pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a constatat că prima instanță a aplicat în mod corect acestuia o pedeapsă stabilită în raport de criteriile prev. de art. 72 pen. Deși prin motivele de apel inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, tribunalul a apreciat că nu se impune acest lucru având în vedere că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului este îndreptată înspre minimul special și că fapta comisă are un ridicat grad de pericol social. De asemenea, în ceea ce privește persoana inculpatului tribunalul a constatat că acesta a mai comis anterior infracțiuni, prin Sentința penală nr.24/2008 a Judecătoriei Zalău, definitivă la data de 3.07.2008, dispunânduse condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare, faptă concurentă cu cea din prezenta cauză.

Față de cele de mai sus, constatând că sentința penală este legală și temeinică, în temeiul art.379 pct.I lit.b pr.pen. tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat.

În temeiul art.88 pen. tribunalul a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestului preventiv.

În temeiul art.350 al.l pr.pen. tribunalul a menținut starea de arest preventivă a inculpatului având în vedere că temeiurile de arest preventiv nu s-au modificat.

Împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul, recurs care este tardiv pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 363 proc.pen. termenul de recurs este de 10 zile și acesta curge de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare și de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru părțile lipsă.

Din copia deciziei penale nr. 105 din data de 31 martie 2009 a Tribunalului Cluj rezultă că inculpatului care nu a fost prezent la pronunțarea hotărârii i s-a comunicat copia dispozitivului acesteia la data de 1 aprilie 2009, conform scriptului de la fila 16 dosar.

Cu toate acestea inculpatul recurent a promovat recurs la data de 21 aprilie 2009, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 363 alin. 3 proc.pen. fără a dovedi o cauză temeinică de împiedicare a înaintării căii ordinare de atac în termen.

Așa fiind, recursul se va respinge ca tardiv în baza art. 38515pct. 1 lit. a proc.pen.

În baza art. 88 pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv din data de 22 iunie 2008 și până la zi.

Văzând disp. art. 192 alin.2 proc.pen. inculpatul va plăti statului 300 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezentând onorar apărător oficiu pentru avocat R din cadrul Baroului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul, detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr.105/A din 31 martie 2009 a Tribunalului Cluj.

Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 22 iunie 2008 și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 3 00 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 19 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER

- - - -, - - - -

red. /

21.05.2009/4.ex

jud. apel,

jud. fond

Președinte:Iuliana Moldovan
Judecători:Iuliana Moldovan, Delia Purice, Maria Boer

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 323/2009. Curtea de Apel Cluj