Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 328/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 328/R/2009

Ședința publică din 2 iulie 2009

PREȘEDINTE: Rus Claudia JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela

JUDECĂTOR 3: Popovici Corina

Judecător: - -

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent NO, fiul lui și, născut la 2.10.1989, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr.54/A din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, decizie care desființează în parte sentința penală nr.634/P din 22.05.2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art.208 alin.1 - 209 alin.1, lit.a, e, g, i, alin.2 lit.b cu aplicarea art.99 alin.2, 3, art.41 alin.2, art.42 Cod penal toate cu aplicarea art.33 lit.a și art.34 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de avocat din oficiu A, în baza delegației nr.2258 din 28.04.2009, emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor și partea responsabilă civilmente intimată.

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului recurent avocat A solicită admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârii instanței de apel și a instanței de fond, în sensul aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea faptei.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, pedeapsa fiind just individualizată, fapta fiind săvârșită în participație penală.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.634/2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului - minor la data faptei, din 5 infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 Cod penal, în infracțiunea de furt calificat în forma continuată, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit.a, e, g și i și alin.2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal și art. 41 alin. 2, 42 Cod penal.

În baza art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e, g și i și alin.2 lit.b Cod penal, cu aplicarea art.99 alin. 3 Cod penal, art. 109 Cod penal și art.41 alin.2, 42 Cod penal, a fost condamnat inculpatul - minor la data faptei, la 1 an și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe perioada executării.

În baza art.208 alin. 1 - 209 alin.1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 alin. 3 Cod penal și art. 109 Cod penal, a fost condamnat inculpatul - minor la data faptei, la 1 an și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art.71 și art.64 lit.a teza II și lit. b Cod penal pe perioada executării.

În baza art. 88 Cod penal, s-a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate privind pe inculpatul, timpul reținerii și arestului preventiv din data de 06.12.2005 la 21.07.2006.

În baza art.14 Cod procedură raportat la art.998 și urm. Cod civil, au fost obligați inculpații în solidar cu părțile responsabile civilmente, respectiv, cât și, la despăgubiri civile pentru infracțiunile săvârșite în minorat în favoarea părților civile: SC Com SRL, în sumă de 7.000 RON;, în sumă de 500 RON;, în sumă de 1.000 RON;, în sumă de 20 RON; ,. în,-,. 24, jud. B, în sumă de 2.000 EURO.

Toate sumele vor fi actualizate prin aplicare indicelui de inflație la data plății efective.

S-a constatat că părțile civile, nu-și mai mențin constituirea de parte civilă ca urmare a recuperării în natură a bunurilor furate, respectiv ca urmare a faptului că nu au suferit pagube materiale.

În baza art.191 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații în solidar cu părțile responsabile civilmente la câte 1.000 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

1. In seara zilei de 05.12.2005, inculpații minori, în baza unei înțelegeri prealabile, au sustras prin efracție bunuri din autoturismul părții vătămate parcat într-un loc public. Bunurile au fost abandonate în timp ce inculpații încercau să se sustragă urmării organelor de poliție, fiind restituite părții vătămate.

2. În data de 03.12.2004, pe timpul zilei, inculpatul minor a pătruns în Cabinetul avocațial în care se desfășurau activitățile curente, de unde a sustras un laptop proprietatea SC Com SRL O, pe care l- vândut cu suma de 200 EURO martorului.

3. În seara zilei de 08.12.2004, împreună cu învinuitul, inculpatul minor a sustras bicicleta părții vătămate, situată într-un loc public.

4. În seara zilei de 22.12.2004, împreună cu învinuitul, inculpatul minor a sustras poșeta părții vătămate, ce conținea buletin de identitate, chei și suma de 70 lei.

5. În noaptea de 27/28.07.2005, inculpatul minor a pătruns prin efracție în sediul SC Internațional SRL de unde a sustras o unitate centrală de calculator, monitor, tastatură și mouse.

6-10. În noaptea de 31.07.-01.08.2005, împreună cu învinuitul, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul minor a încercat să pătrundă prin efracție si să sustragă bunuri din autoturismele parcate în locuri publice ale părților vătămate, și, însă nu a reușit, abandonând ideea infracțională. După acest moment împreună, au pătruns prin efracție în autoturismele părților vătămate și, parcate în locuri publice, de unde au sustras bunuri.

11. În data de 23.05.2005, însoțit de învinuiții și, inculpatul minor i-a cerut părții vătămate telefonul mobil al acestuia pentru a efectua un apel și după ce l-a primit a fugit cu el.

12. În noaptea de 03/04.12.2005, împreună cu o persoană neidentificată, inculpatul minor a sustras din torpedoul unui autoturism taxi cu care călătoreau, aparținând părții vătămate, un portmoneul cu bani și carduri bancare. După ce și-a însușit sumele găsite inculpatul a abandonat portmoneul sustras pe acoperișul casei martorului.

Părțile vătămate s-au constituit părți civile în cauză cu contravaloarea bunurilor sustrase, după cum urmează: SC Com SRL, reprezentată de, cu suma de 7.000 RON;, cu suma de 500 RON;, cu suma de 1.000 RON;, cu suma de 20 RON;, cu suma de 2.000 EURO, iar părțile civile, nu și-au mai menținut constituirea de parte civilă ca urmare a recuperării în natură a bunurilor furate, respectiv ca urmare a faptului că nu au suferit pagube materiale.

Audiați, inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor.

Inculpatul minor a arătat că își menține declarațiile formulate în dosarul de urmărire penală și că recunoaște că în seara de 05.12.2005, împreună cu inculpatul minor, forțând cu un foarfece mașinii au sustras din autoturismul părții vătămate câteva sacoșe cu bunuri, fiind alergați și prinși de organele de poliție care au găsit bunurile sustrase asupra lor.

Inculpatul minor a arată că își menține declarațiile formulate la dosarul de urmărire penală pe care le-a dat de bună voie în prezența apărătorului și unde susține că a declarat numai adevărul. Inculpatul recunoaște săvârșirea faptelor de la punctele 2, 4, 9, 10 din rechizitoriu, iar cu privire la fapta nr.3 arată că a primit bicicleta furată de la numitul și că el doar a vrut să o restituie la partea vătămată, parte care i s-a plâns că bicicleta i-a fost furată. A arătat că a recunoscut săvârșirea faptei de la punctul 7 din rechizitoriu întrucât ar fi fost forțat de partea vătămată la acest lucru. Inculpatul nu aduce argumente în apărare pentru ca instanța să poată aprecia dacă apărarea se susține, respectiv dacă poate fi primită. Cu privire la fapta 2 recunoscut că a sustras un laptop și că ar dori să despăgubească partea vătămată.

Inculpații regretă săvârșirea faptelor.

Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpații minori au antecedente penale din perioada minoratului.

Prin ordonanțele din 05.12.2005 inculpații au fost reținuți.

Prin încheierea nr.62/M/06.12.2005 în dosar nr. 10168/2005 inculpații au fost arestați preventiv.

În privința inculpatului minor măsura arestului preventiv a fost prelungită și ulterior menținută până la data de 21.07.2006.

În privința inculpatului minor măsura arestului preventiv nu a fost prelungită, din dosarul de urmărire penală și din actul de sesizare nerezultând data punerii în libertate.

Prin Încheierea Judecătoriei Oradea din 13.12.2005 în dosar nr. 10396/2005 s-a respins propunerea arestului preventiv privind inculpatul minor, fără să fie comunicată situația inculpatului după acest moment, în condițiile în care prin adresa de înaintare a dosarului la Judecătoria Oradea se înaintează în dublu exemplar rechizitoriul pentru a fi comunicat inculpatului aflat în stare de detenție.

Rezultă așadar, că la data înregistrării dosarului la Judecătoria Oradea - 19.12.2005, doar inculpatul se află în stare de arest preventiv.

Însă, din fișa de cazier judiciar de la fila 142 dosar instanță, s-a evidențiat că prin încheierea nr. 65/M/2005 dosar 10168/2005 inculpatul a fost arestat preventiv la 06.12.2005, fiind pus în libertate la data de 15.01.2006.

Apare evidentă eroarea cu privire la numărul încheierii de arestare, cât și confuzia privind data eliberării care, potrivit fișei de cazier, este ulterioară trimiterii în judecată, devreme ce prin încheierea din 20.12.2005 dată la înregistrarea dosarului la instanță în dosar nr. 10617/2005 - dosar din care s-a disjuns prezenta cauză - s-a dispus în baza art.300 ind. 1 Cod procedură penală, menținerea arestului preventiv doar în privința inculpatului fără a se face vorbire despre măsura preventivă în cazul celuilalt inculpat.

Întrucât, în ciuda demersurilor efectuate de instanță ( caziere judiciare recente ), aceste confuzii nu au fost lămurite pe parcursului urmării penale, instanța a dedus durata arestului preventiv doar privind pe inculpatul.

În ce-l privește pe inculpatul acesta a fost arestat pentru săvârșirea faptelor în perioada 03.12.2004 - 05.12.2005.

Instanța a constatat că pentru faptele 5 și 11 din rechizitoriu - pentru care a fost începută urmărirea penală și care au fost avute în vedere și cu ocazia luării măsurii arestării, fapte săvârșite la datele de 27/28.07.2005 și 23.05.2005, nu există rapoarte de expertiză medico-legală psihiatrică privind minorul, în condițiile în care faptele au fost săvârșite înainte de împlinirea vârstei de 16 ani ( minorul a împlinit 16 ani la 02.10.2005 ).

Potrivit art.117 alin.1 teza 2 Cod procedură penală raportat la art. 48 teza ultimă Cod penal, văzând și prev. art.99 alin. 2 Cod penal, expertiza medico-legală psihiatrică este obligatorie în ce-l privește pe minorul care a săvârșit faptele înaintea împlinirii vârstei de 16 ani, în scopul stabilirii dacă a săvârșit faptele cu discernământ.

La termenul de judecată din 25.05.2006, verificând regularitatea actului de sesizare a instanței, s-au pus în discuție constatările de mai sus, dispunându-se efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice obligatorii pentru cele două fapte săvârșite înaintea împlinirii vârstei de 16 ani de către inculpatul minor, cu reținerea dosarului pe rolul instanței, avându-se în vedere natura cauzei și celeritatea soluționării acesteia.

În ciuda tuturor demersurilor efectuate, inclusiv prin dispunerea conducerii cu mandat de aducere a inculpatului la Serviciul de Medicină Legală B, inculpatul nu a putut fi prezentat în vederea efectuării expertizei, cauza fiind amânată 8 termene de judecată în acest scop.

În lipsa expertizei medico-legale psihiatrice, instanța a considerat că este împiedicată să soluționeze pe fond prezenta cauză privind cele două fapte, neputând fi dispusă nici o eventuală achitare, nici o eventuală condamnare a inculpatului minor.

Prin urmare, cauza a fost disjunsă prin sentința penală nr.800/2007 din 17.05.2007 pentru cele două fapte și trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în vederea reluării urmăririi penale și refacerii urmăririi penale în cauză, în ce privește infracțiunile de furt calificat prev. de art.208 alin.1 - 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, respectiv art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 alin.2. penal și 33 Cod penal.

Revenind la cauza de față, la termenul de judecată din 24.04.2008 s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului minor prin actul de sesizare din infracțiunile concurente de furt calificat într-o infracțiune continuată de furt calificat, fiind respinsă cererea apărătorului inculpaților privind amânarea cauzei pentru a se pronunța cu privire la schimbarea încadrării.

Potrivit art. 333 Cod procedură penală, inculpatul are dreptul să ceară amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea.

În cauza de față însă nu s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice într-o altă infracțiune.

Prin urmare, nu se aduce nici o vătămare intereselor legale ale inculpatului fiind vorba de aceeași infracțiune de furt calificat, fiind vorba doar de încadrarea juridică reținută de parchet - cu reținerea concursului, respectiv de punerea în discuție a reținerii formei continuate.

Pe parcursul procesului penal inculpatul și-a întemeiat apărarea raportat la întreaga stare de fapt și la toate actele materiale cu privire la care se referă schimbarea pusă în discuție, prin urmare, amânarea cauzei pentru ca inculpatul să-și pregătească apărarea din acest motiv, respectiv pentru a se pronunța cu privire la această schimbare de încadrare, ar conduce la amânarea nejustificată a cauzei și la crearea sentimentului de tergiversare a acesteia.

Față de aceste considerente instanța a respins cererea avocatului inculpaților de amânare a cauzei.

Pe fond însă apărătorul inculpaților a formulat concluzii atât pentru situația reținerii concursului de infracțiuni, cât și pentru situația în care încadrarea juridică va fi schimbată cu reținerea infracțiunii continuate, instanța amânând pronunțarea pentru depunerea concluziilor scrise.

În ciuda amânării repetate a pronunțării inculpații, prin apărător ales, nu au înțeles să formuleze concluzii scrise.

La termenul de judecată din 14.07.2006 și din 17.01.2008, cu acceptul părților, au fost audiați martori sub rezerva reaudierii acestora. La termenul de judecată din 24.04.2008 parchetul și inculpații au declarat că nu formulează cereri sau excepții cu privire la acest aspect, deoarece la data audierii, procedura de citare a fost îndeplinită cu părțile cu privire la care au fost audiați martorii. Totodată părțile nu au invocat cereri sau excepții cu privire la celelalte măsuri dispuse pe parcursul cercetării judecătorești.

În ce privește martorii cu privire la care s-a probat în dosarul instanței că nu pot fi prezentați pentru a fi audiați, s-a procedat în conformitate cu art.327 alin. 3 Cod procedură penală, instanța urmând a ține seama de acestea la judecarea cauzei.

În cauză au fost efectuate evaluări de bunuri și întocmite dovezi de ridicare-restituire.

Faptele săvârșite de inculpatul minor, astfel cum au fost descrise și probate la dosar, de a sustrage bunuri și acte de identitate de la părțile vătămate, din autoturismele sau imobilele acestora, prin efracție, în timpul nopții, în locuri publice, cu sprijinul inculpatului ori a învinuiților, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în forma continuată, în condițiile participației penale, prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e, g și i și alin.2 lit.b Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3 Cod penal, art. 109 Cod penal și art.41 alin.2, 42 Cod penal.

Fapta săvârșită de inculpatul minor, astfel cum a fost descrisă și probată la dosar, de a sustrage bunuri de la partea vătămată, din autoturismul acestuia, prin efracție, în timpul nopții, în locuri publice, cu sprijinul inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, în condițiile participației penale, prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 alin. 3 Cod penal și art. 109 Cod penal.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere atitudinea acestora, de recunoaștere a faptelor, cu rezerva apărărilor întemeiate pe aprecierile subiective ale fiecăruia, gradul de pericol social al faptelor, valoarea prejudiciului cauzat părților vătămate și faptul că acesta s-a recuperat parțial în natură, dar și faptul că aceștia au antecedente penale din perioada minoratului, instanța apreciind că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse cu executare în penitenciar, limitele pedepselor fiind redus la Față de considerentele prezentei s-a apreciat că nu pot fi reținute circumstanțele atenuante în favoarea inculpaților.

Instanța a ținut seama pe latura civilă de poziția părților civile care au formulat și menținut constituirea ca parte civilă, respectiv de poziția părților civile care nu și-au mai menținut constituirea de parte civilă ca urmare a recuperării în natură a bunurilor furate, respectiv ca urmare a faptului că nu au suferit pagube materiale, urmând a-i obliga în solidar pe inculpați cu părțile responsabile civilmente.

În baza art. 334 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului - minor la data faptei, din 5 infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 Cod penal, în infracțiunea de furt calificat în forma continuată, prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e, g și i și alin.2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art.99 alin. 3 Cod penal și art.41 alin. 2, 42 Cod penal.

În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e, g și i și alin.2 lit.b Cod penal, cu aplicarea art.99 alin. 3 Cod penal, art. 109 Cod penal și art.41 alin.2, 42 Cod penal, a condamnat pe inculpatul - minor la data faptei, la 1 an și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art.71 și art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal pe perioada executării.

În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 alin. 3 Cod penal și art. 109 Cod penal, a condamnat pe inculpatul - minor la data faptei, la 1 an și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art.71 și art. 64 lit.a teza II și lit.b Cod penal pe perioada executării.

În baza art. 88 Cod penal, a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate privind pe inculpatul, timpul reținerii și arestului preventiv din data de 06.12.2005 la 21.07.2006.

În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art.998 și urm. Cod civil, a obligat pe inculpați în solidar cu părțile responsabile civilmente, respectiv, cât și, la despăgubiri civile pentru infracțiunile săvârșite în minorat în favoarea părților civile: SC Com SRL, reprezentată de, în sumă de 7.000 RON;, în sumă de 500 RON;, în sumă de 1.000 RON;, în sumă de 20 RO, toate sumele vor fi actualizate prin aplicarea indicelui de inflație la data plății efective și, în sumă de 2.000 EURO.

A constatat că părțile civile, nu și-au mai menținut constituirea de parte civilă ca urmare a recuperării în natură a bunurilor furate, respectiv ca urmare a faptului că nu au suferit pagube materiale.

În baza art. 191 Cod procedură penală, a obligat inculpații în solidar cu părțile responsabile civilmente la câte 1.000 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații și, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii apelante, iar în rejudecarea cauzei, inculpatul, solicită a se reține prevederile articolului 74 litera a și c cod penal cu articolul 76 litera d și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special. Arată că, hotărârea primei instanțe este nelegală, având în vedere că în motivare se face referire la circumstanțele judiciare facultative, respectiv că nu are antecedente penale, că a recunoscut fapta pe care o regretă, însă la individualizarea pedepsei nu au fost reținute aceste circumstanțe. Consideră că prevederile articolului 74 litera a și c pot fi reținute, cu aplicarea art.99 aliniatul 2 Cod penal și în consecință este posibila diminuarea pedepsei sub minimul special.

Inculpatul - solicită ca în urma reaprecierii probelor să se procedeze la reducerea pedepsei. Solicită a se avea în vedere persoana sa, respectiv că a fost minor la data săvârșirii infracțiunii, fiind la prima tangență cu legea penală, a se lua în considerare dezvoltarea sa psihică la data comiterii infracțiunii. Consideră că, se pot reține circumstanțe atenuante, având în vedere că prejudiciul a fost recuperat parțial și a recunoscut comiterea faptelor.

Prin decizia penală nr.54/A din 2 martie 2009 pronunțată în dosarul nr-, au fost admise apelurile penale declarate de inculpații și în sensul că a fost reformată dispoziția de aplicare a pedepsei accesorii inculpaților în sensul că interzice inculpaților drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei, însă cu începere de la împlinirea vârstei majoratului de către inculpați, menținând restul dispozițiunilor sentinței apelate.

Din fondurile Ministerului Justiției se va vira în favoarea Baroului B suma de 100 RON reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat conform delegației nr.4089/18.08.2008.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.371 Cod procedură penală, tribunalul a reținut că apelurile declarate în cauză sunt nefondate, însa din alte considerente, urmând a fi admise ca atare, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală.

Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt, probele administrate în cauză, ce constau în declarația de parte vătămată, procese-verbale de cercetare la fața locului, procese-verbale de reconstituire, depoziții de martori asistenți și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului și ale inculpatului, audiat doar în fața primei instanțe, demonstrând cu certitudine că:

1. În seara zilei de 05.12.2005, inculpații minori, în baza unei înțelegeri prealabile, au sustras prin efracție bunuri din autoturismul părții vătămate parcat într-un loc public. Bunurile au fost abandonate în timp ce inculpații încercau să se sustragă urmăririi organelor de poliție, fiind restituite părții vătămate.

2. În data de 03.12.2004, pe timpul zilei, inculpatul minor a pătruns în cabinetul avocațial în care se desfășurau activitățile curente, de unde a sustras un laptop proprietatea SC Com SRL O, pe care l- vândut cu suma de 200 EURO martorului.

3. În seara zilei de 08.12.2004, împreună cu învinuitul, inculpatul minor a sustras bicicleta părții vătămate, situată într-un loc public.

4. În seara zilei de 22.12.2004, împreună cu învinuitul, inculpatul minor a sustras poșeta părții vătămate, ce conținea buletin de identitate, chei și suma de 70 lei.

5. În noaptea de 27/28.07.2005, inculpatul minor a pătruns prin efracție în sediul SC Internațional SRL de unde a sustras o unitate centrală de calculator, monitor, tastatură și mouse.

6-10. În noaptea de 31.07.-01.08.2005, împreună cu învinuitul, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpatul minor a încercat să pătrundă prin efracție și să sustragă bunuri din autoturismele parcate în locuri publice ale părților vătămate, și, însă nu a reușit, abandonând ideea infracțională. După acest moment împreună, au pătruns prin efracție în autoturismele părților vătămate și, parcate în locuri publice, de unde au sustras bunuri.

11. În data de 23.05.2005, însoțit de învinuiții și, inculpatul minor i-a cerut părții vătămate telefonul mobil al acestuia pentru a efectua un apel și după ce l-a primit a fugit cu el.

12. În noaptea de 03/04.12.2005, împreună cu o persoană neidentificată, inculpatul minor a sustras din torpedoul unui autoturism taxi cu care călătoreau, aparținând părții vătămate, un portmoneul cu bani și carduri bancare. După ce și-a însușit sumele găsite inculpatul a abandonat portmoneul sustras pe acoperișul casei martorului.

Sub aspect probator, menționăm că deși la baza probării faptelor stă cu rol însemnat declarația de recunoaștere a inculpaților, în mod special raportat la dovedirea împrejurării privind persoana autorilor faptelor, aceasta îndeplinește condiția coroborării impusă de articolul 69 Cod procedură, respectiv se coroborează nu numai cu procesele-verbale de recunoaștere și depozițiile martorilor asistenți, care derivă din această recunoaștere a inculpaților, ci se coroborează și cu declarațiile părților vătămate, fiind relevate aspecte identice asupra bunurilor sustrase.

Deși ambii inculpați în faza de urmărire penală au recunoscut săvârșirea acestor fapte iar cu ocazia reconstituirilor au indicat locul și modul de acțiune, atitudine manifestată și în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, iar inculpatul și în fața instanței de apel, s-a apreciat că solicitarea acestora de reducere a pedepsei aplicate este nefondată. Pedeapsa aplicată de instanța de fond este corect individualizată, fiind valorificate corect prevederile art.72 Cod penal, aceasta având în vedere elementele pozitive la care inculpații au făcut trimitere în această cerere, respectiv atitudinea de sinceritate și cooperare cu organul judiciar. Instanța de fond în mod just a avut în vedere și celelalte criterii stabilite de lege în această materie, respectiv circumstanțele reale ale comiterii faptei, pe timp de noapte și prin efracție, prejudiciul mare nerecuperat integral, numărul mare de infracțiuni, cât și perseverența infracțională a inculpaților care în antecedența lor penală însumează condamnări pentru fapte de același gen.

Față de aceste elemente, s-a apreciat că sunt corect proporționalizate pedepsele aplicate, nefiind obligată instanța de fond să rețină cu titlu de circumstanțe atenuante judiciare împrejurările privind sinceritatea inculpaților și vârsta acestora la data comiterii faptelor, acestea fiind valorificate just în sensul adoptării unei pedepse mai blânde. Instanța de fond a reținut corect multitudinea de acte infracționale și trecutul infracțional al inculpaților care, deși sunt persoane tinere au mai multe condamnări din minorat, a acordat în mod just valoare preponderenței acestor elemente în cadrul individualizării pedepselor aplicate.

Având în vedere însă, decizia nr.51/4.06.2007 ÎCCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii instanța de apel va reforma dispoziția instanței de fond de aplicare pedepsei accesorii inculpaților în sensul că, a interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64.lit.a teza a II - și lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei, însă cu începere de la împlinirea vârstei majoratului de către inculpați.

A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.

Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus a se vira în favoarea Baroului B suma de 100 RON reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat conform delegației nr.4089/18.08.2008.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând, prin intermediul apărătorului său, admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârii instanței de apel și a instanței de fond, în sensul aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, arătând că nu are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea faptei.

Curtea, examinând hotărârea atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.385/9 alin.3 Cod procedură penală combinat cu art.385/6 alin.1 și 385/7 alin.1 Cod procedură penală, apreciază că recursul inculpatului este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.

Starea de fapt a fost bine reținută de instanța de fond și cea de apel, just argumentată și conform cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat fiind legală.

Astfel, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. și ped. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod penal și alin.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal, art.109 și 41 alin.2 Cod penal. În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut faptul că inculpatul, împreună cu alte persoane, pe timp de zi și de noapte au comis un nr. de 12 acte materiale, furturi din locuri publice sau din autoturisme, pentru care i s-a aplicat o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

De precizat că inculpatul a recunoscut comiterea acestor infracțiuni, iar sub acest aspect probator, corect s-a reținut de instanța de apel că aceste declarații de recunoaștere a inculpatului s-au coroborat cu procesul-verbal de reconstituire și depozițiile martorilor asistenți, precum și cu declarațiile părților vătămate.

În ceea ce privește recursul inculpatului, Curtea apreciază că acesta este nefondat, considerând că în cauză s-a făcut o justă aplicare a dispozițiilor ar.72 Cod penal.

Astfel, potrivit ar.72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului, precum și de împrejurarea care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea constată că, operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei astfel cum a fost realizată de prima instanță și menținută de instanța de apel, corespunde gravității faptelor săvârșite de inculpat, gravitate care se evidențiază și prin examinarea tuturor datelor particulare ale cauzei, inclusiv a împrejurărilor care au precedat săvârșirea faptei și în raport de toate criteriile prev. de art.72 Cod penal, urmărind a se asigura realizarea scopului preventiv, educativ al pedepsei prev. de ar.52 Cod penal.

În acest context, deși inculpatul a recunoscut comiterea faptelor și a cooperat cu organele judiciare ( aspect de altfel avut în vedere de instanța de fond ), avându-se în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite de inculpat, numărul mare al actelor materiale ( 12 ), prejudiciul mare nerecuperat integral, perseverența infracțională a inculpatului ca în antecedența penală, însumează condamnări pentru fapte de același gen, Curtea nu consideră a fi oportună o reducere a pedepsei cu atât mai mul cu cât instanța de fond la dozarea pedepsei a avut în vedere și faptul că inculpatul era minor la data săvârșirii faptelor, a fost sincer și a cooperat cu organele judiciare.

Față de cele ce preced, Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.54/A din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe ca o va menține în întregime.

Va obliga pe recurent în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu A conform delegației nr.3258/28.04.2009 va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.54/A din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat A, conform delegației nr.2258/28.07.2009, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Constată inculpatul este arestat în altă cauză.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

n concediu de odihnă în concediu de odihnă

semnează președintele semnează președintele

completului jud. completului jud.

redactat decizie - jud. - -

în concept - 10.07.2009

judecători apel -;

judecător fond -

tehnoredactat decizie - - -

3 ex./13.07.2009

Președinte:Rus Claudia
Judecători:Rus Claudia, Condrovici Adela, Popovici Corina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 328/2009. Curtea de Apel Oradea