Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 338/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 295/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.338
Ședința publică de la 5 MARTIE 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Piciarcă Dumitrița
JUDECĂTOR: - -
JUDECĂTOR 2: Ciobanu Corina
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 25 din data de 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu - avocat - cu delegație depusă la dosar, lipsă fiind intimata parte vătămată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul din oficiu având cuvântul, pentru recurentul inculpat, învederează instanței că, prin cererea de recurs promovată, acesta solicită schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, ci de tentativă la infracțiunea de furt. Sub acest aspect solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu a exercitat acte de violentă asupra părții vătămate, ci tocmai el a fost cel care a suferit anumite leziuni, partea vătămată declarând chiar că nu s-au exercitat acte de violentă din partea inculpatului, declarație ce se coroborează cu declarația martorului. Mai mult, arată că pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de furt a fost cercetat și în faza de urmărire penală.
situația de fapt, în opinia sa, apreciază că față de modul de derulare al evenimentelor nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de tâlhărie, respectiv nu este îndeplinită cea de a doua condiție, în sensul că nu s-a exercitat nici o presiune din partea inculpatului asupra părții vătămate, nici psihică și nici fizică, astfel încât, în condițiile în care nu se va admite cererea de schimbare a încadrării juridice, solicită a se dispune achitarea pentru infracțiunea de tentativă de tâlhărie.
În subsidiar, în condițiile in care se va dispune schimbarea încadrării juridice si se va constata că este vorba despre o infracțiune de tentativă de furt și nu de tentativă de tâlhărie, solicită reindividualizarea pedepsei, să se aibă în vedere circumstanțele reale în care a fost săvârșită fapta precum și cele personale ale inculpatului, dar și poziția acestuia de recunoaștere a faptelor.
Concluzionând, apărătorul recurentului inculpat precizează că fiind incident cazul de casare prev de art.385 ind.9 pct.18 din Cod pr.penală, apreciază că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt având drept consecință condamnarea inculpatului pentru o faptă ce nu a săvârșit-o, respectiv infracțiunea de tentativă de tâlhărie, iar în subsidiar în cazul în care se va admite cererea de schimbare de încadrare juridică, invoca cazul de casare prev de art.385 pct.14 cod pr penală, sens în care solicită redozarea pedepsei.
Reprezentatul Ministerului Public apreciază că cele două hotărâri sunt legale și temeinice, situația de fapt a fost în mod corect reținută, încadrarea juridică fiind în mod corect stabilită, întrucât,în cauză, inculpatul a săvârșit infracțiunea de tentativă de tâlhărie, prin aceea că a exercitat acte de violentă pentru a-și asigura scăparea, atât asupra părții vătămate cât și a martorului, iar ulterior, însă văzând că raportul de forțe nu-i este favorabil a încetat exercitarea acestor agresiuni, simulând chiar o stare de boală. Cu privire la solicitare de a se dispune achitarea inculpatului in ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, arată că infracțiunea este pe deplin dovedită și nu se impune achitarea. Totodată, apreciază că în cauză s-a făcut o justă individualizare a pedepsei, având în vedere natura și gravitatea faptelor, modalitatea de săvârșire - furt din locuințe si exercitarea de violențe pentru a-și asigura scăparea, precum și perseverența infracțională a inculpatului, care anterior a mai suferit condamnări pentru același gen de fapte - contra patrimoniului, dar și împrejurarea că acesta nu a respectat anumite obligații dispune prin hotărâri judecătorești, respectiv de a nu se afla în anumite localități. Solicită a se dispune respingerea, ca nefondat a recursului declarat de inculpat, cu deducerea timpului executat în prevenție, până la zi.
Având cuvântul, recurentul inculpat solicită clemența instanței.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.703/12.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B,în baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii de furt calificat, reținute în rechizitoriul nr.8268/P/2008 din 29.07.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B, în sarcina inculpatului, din art. 20 Cod penal raportat la art.208 alin.1-209 alin. 1, lit. i Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1, lit. b Cod penal, în art. 20 Cod penal raportat la art.211 alin. 1 și alin. 21lit. c Cod penal, cu aplic. art. 37 alin.1, lit.a Cod penal.
1.În baza art.20 Cod penal raportat la art.211 alin.1 și alin.21lit c Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a Cod penal, pentru infracțiunea de tentativă de tâlhărie, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 61 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate a inculpatului pentru restul de 365 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.3296/2007 a Judecătoriei Craiova, pe care în baza art. 61 alin.1 teza finală Cod penal, l-a contopit cu pedeapsa arătata mai sus, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
2.În baza art.271 alin.4 Cod penal, pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, a mai fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 1 (o) lună închisoare.
În baza art.61 Cod penal, a fost revocată liberarea condiționată a inculpatului pentru restul de 365 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.3296/2007 a Judecătoriei Craiova, pe care in baza art. 61 alin.1 teza finală Cod penal, l-a contopit cu pedeapsa arătată mai sus, inculpatul având de executat pedeapsa de 365 zile închisoare.
În baza art.33, alin.1, lit.a și art.34 alin.1, lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite în sarcina inculpatului și s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 și art.64, alin.1, lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.350, al.1 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive, de la 06.07.2008, la zi.
În baza art. 116 Cod penal, s-a luat față de inculpat măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în Municipiul B, pe o durată de 3 ani.
S-a luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă în procesul penal.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 8268/P/2008 din data de 29.07.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, zis "", pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de furt calificat și nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 271 alin. 4 Cod penal, constând în aceea că pe data de 06.07.2008, în jurul orei 2000, inculpatul, față de care fusese aplicată măsura de siguranța a interzicerii de a se afla in municipiul B pe o durata de 4 ani, prin sentința penală nr.1091/29.06.2004 a Judecătoriei Sectorului 3 B, a intrat pe un geam deschis în locuința părții vătămate, situată în B,-, sector 2, cu intenția de a sustrage bunuri, unde a fost prins în flagrant de către partea vătămată și martorul.
În urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat în cauză, prima instanță a reținut în fapt, că deși conform sentinței penale nr. 1091/29.06.2004 a Judecătoriei Sectorului 3 B, inculpatului îi era interzisă prezența în municipiul B pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, acesta, încălcând măsura de siguranță s-a deplasat în B, unde pe data de 06 07 2008, în jurul orei 2000, prin escaladarea unei ferestre a pătruns în locuința, situată în B,-, sector 2, cu intenția de a sustrage bunuri.
La scurt timp după intrarea inculpatului în imobilul sus-menționat, timp în care acesta a căutat bunuri ușor valorificabile, răvășind lucrurile aflate în locuință, așa cum reiese și din fotografiile din planșele foto anexate procesului verbal de cercetare la fața locului, inculpatul a fost surprins, înainte de a apuca practic să sustragă ceva, de partea vătămată și martorul.
La încercarea celor doi de a-l imobiliza, inculpatul a reacționat inițial în mod violent, încercând să-și asigure scăparea prin agresarea acestora. Astfel, inculpatul a încercat să-i lovească pe partea vătămată și pe martorul cu picioarele, reușind să îl lovească doar pe acesta din urmă în zona genunchiului. . că nu-și poate asigura scăparea în această modalitate, inculpatul s-a așezat pe podea pretinzând că îi este rău, moment după care a fost imobilizat de partea vătămată și de martorul ocular, fiind apoi predat organelor de poliție chemate de partea vătămată.
Astfel, ajungând la fața locului organele de poliție au depistat în locuința părții vătămate pe inculpat, cu ocazia cercetării locului faptei constatându-se că unele lucruri din imobil erau răvășite. De asemenea, au fost ridicate 10 urme papilare, două dintre acestea, prelevate de pe interiorul ferestrei de la sufragerie, conținând suficiente elemente în vederea identificării dactiloscopice. În cauză a fost efectuată în faza de urmărire penală o constatare tehnico-științifică dactiloscopică, prin raportul nr.29147/18 07 2008 întocmit de - Serviciul Criminalistic, stabilindu-se că urmele papilare nr.1 și nr.2 menționate anterior, au fost lăsate de degetele mijlociu și inelar de la mâna a inculpatului.
Sub aspect probatoriu, instanța de fond a reținut că fiind audiată partea vătămată, acesta a învederat că pe data de 06 07 2008 plecat de la domiciliu în jurul orei 1800pentru a face cumpărături, iar în jurul orei 2000când s-a întors în locuință însoțit de prietenul său, l-a găsit pe inculpat în interior, ascuns după șifonierul din sufragerie, lucrurile din casă fiind răvășite, aceste susțineri ale părții vătămate fiind confirmate de martorul, care în faza de cercetare judecătorească a învederat că în realitate, imobilizarea inculpatului nu a fost pașnică, acesta a încercat să își asigure scăparea prin întrebuințare de violențe. Martorul a mai precizat - în mod suplimentar - că, deși a încunoștiințat încă de la început organele de cercetare penală cu privire la aceste împrejurări, ele nu au fost consemnate. Afirmațiile martorului au fost confirmate prin declarația formulată în faza de cercetare judecătorească de partea vătămată.
De asemenea, s-a mai reținut că în faza de urmărire penală, în cadrul efectuării unor recunoașteri de pe planșe fotografice, atât partea vătămata cât și martorul, în prezența martorului asistent, au indicat fotografia inculpatului ca aparținând persoanei pe care cei doi au găsit-o în locuința părții vătămate în seara zilei de 06.07.2008.
Fiind audiat, inculpatul a avut în principiu o atitudine constant sinceră, recunoscând faptul că a pătruns în locuința părții vătămate cu intenția de a sustrage bunuri, însă a negat agresarea acesteia din urmă și a martorului ocular, cu intenția de a-și asigura scăparea. În raport cu declarațiile părții vătămate și ale martorului ocular, reținând că afirmațiile inculpatului referitoare la neexercitarea actelor de violență la momentul la care a fost surprins nu sunt susținute probator prin nicio altă piesă a dosarului, aflându-se în contradicție cu toate celelalte mijloace de probă administrate pentru lămurirea acestei chestiuni și având în vedere disp. art. 69 Cod de procedură penală care prevăd că susținerile inculpatului pot servi la aflarea adevărului doar în măsura în care pot fi coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, instanța de fond le-a înlăturat, ca fiind nesincere.
A concluzionat instanța de fond că, situația de fapt anterior descrisă rezultă cu claritate din materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în aceea de cercetare judecătorească, respectiv din plângerea si declarațiile părții vătămate, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe foto, declarațiile martorilor și, raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr.-/18.07.2008,întocmită de Biroul Criminalistic din cadrul, procesele verbale de recunoaștere de pe planșe foto, întocmite de către organele de poliție pe data de 06.07.2008, planșele pe care au fost atașate fotografiile efectuate de către organele de poliție cu prilejul recunoașterii inculpatului de pe planșe foto de către partea vătămată și martorul, copia sentinței penale nr.1091/2004a Judecătoriei Sectorului 3 B, care se coroborează cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.
În raport cu situația de fapt expusă mai sus, Judecătoria Sectorului 2 B - ca instanță de fond - a apreciat că faptele inculpatului, care pe data de 06.07.2008, în jurul orei 20, deși cunoștea că prin sentința penală 1091/29.06.2004 a Judecătoriei Sectorului 3 B fusese luată față de persoana sa, măsura de siguranța a interzicerii de a se afla în municipiul B pe o durata de 4 ani, a intrat pe un geam deschis în locuința părții vătămate, situată în B,-, sector 2, cu intenția de a sustrage bunuri, după care, fiind surprins în flagrant de partea vătămată și martorul ocular, a întrebuințat violențe față de aceștia pentru a-și asigura scăparea, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de tâlhărie, prevăzute de art.20 Cod penal rap. la art. 211 alin. 1 și alin.21lit. c Cod penal cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a Cod penal, respectiv ale infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 alin.4 Cod penal.
Drept urmare, în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii de tentativă la furt calificat, reținute în rechizitoriul nr.8268/P/2008din 29.07.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B în sarcina inculpatului,dinart. 20 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin.1 lit. i Cod penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal, în art. 20 Cod penal rap. la art. 211 alin. 1 și alin. 21lit. c Cod penal, cu aplic. art. 37 alin.1 lit. a Cod penal.
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că în speță, fapta de tentativă de furt dintr-o locuință comisă de inculpat a fost urmată de întrebuințarea de violențe, ceea ce realizează elementul material al infracțiunii de tentativă la tâlhărie și atrage recalificarea faptei în sensul celor de mai sus. Pe de altă parte, din examinarea fișei de cazier judiciar a inculpatului, instanța a mai reținut că singurele pedepse aplicate inculpatului și care puteau fi considerate ca executate anterior comiterii infracțiunii deduse judecății vizează infracțiuni care datează din perioada minorității, astfel că nu sunt apte să atragă reținerea stării de recidivă mare postexecutorie, astfel cum s-a menționat în încadrarea juridică dată infracțiunii prin rechizitoriu. Drept urmare, constatând că toate celelalte pedepse aplicate inculpatului, au fost contopite prin sentința penală nr.3296/2007 a Judecătoriei Craiova, prin care acestuia i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, din executarea căreia a fost liberat condiționat pe data de 21.01.2008, anterior comiterii infracțiunilor deduse judecății, prima instanță a reținut comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie săvârșită de inculpat în stare de recidivă mare postcondamnatorie, al cărei prim termen îl constituie pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.3296/2007 a Judecătoriei Craiova, executată în parte în perioada 25.01.2004 - 21.01.2008, la această din urmă dată inculpatul fiind liberat condiționat, rămânând un rest neexecutat de pedeapsă de 365 zile închisoare, a cărui durată nu se împlinise la data comiterii infracțiunilor deduse judecății.
Referitor la latura subiectivă, instanța a reținut intenția directă - ca formă a vinovăției cu care au fost săvârșite faptele - rezultând în mod evident din chiar modalitatea de comitere a infracțiunilor și din declarațiile inculpatului, acesta prevăzând și urmărind indubitabil rezultatul faptelor sale.
Constatând că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, că acestea constituie infracțiuni în sensul art. 17 rap. la art. 144 Cod penal și că au fost săvârșite de către inculpat cu vinovăție sub forma intenției directe, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului, iar la alegerea uneia din pedepsele prevăzute alternativ în cuprinsul art. 271 alin. 4 Cod penal, precum și la individualizarea pedepselor, a avut în vedere, conform disp. art.72 Cod penal, pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere (într-o locuință, prin întrebuințarea de violențe), cât și de importanța valorilor sociale încălcate. De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și datele personale ale inculpatului, sub acest ultim aspect urmând a se reține că acesta este recidivist, având în antecedente numeroase condamnări pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului, încă din timpul minorității, nu are un loc de muncă sau o altă sursă licită și permanentă de venituri și a avut în mod constant pe parcursul procesului penal o atitudine sinceră.
Având în vedere criteriile de individualizare expuse mai sus, prima instanță a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea, într-un cuantum corespunzător realizării scopului preventiv - educativ și sancționator al pedepsei.
S-a făcut aplicarea art. 61 din Codul penal, privind restul de pedeapsă de 365 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. - a Judecătoriei Craiova, rest ce a fost contopit cu fiecare din pedepsele stabilite; constatând că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au fost comise înainte ca acesta să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța de fond a dispus contopirea acestora și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei închisorii ce a fost aplicată, instanța fondului a apreciat că în speță scopul pedepsei nu poate fi atins fără privarea de libertate (față de gradul de periculozitate socială deosebit de ridicat al faptelor pentru care acesta a fost condamnat, dat atât de natura complexă a infracțiunii, cât și de modul și mijloacele de săvârșire - într-o locuință, prin violență - precum și de persoana inculpatului, care, neavând loc de muncă și nici o altă sursă licită de venituri, a înțeles să recurgă la comiterea de infracțiuni în scopul obținerii de resurse financiare).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal (respectiv la data de 17 noiembrie 2008) a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând redozarea pedepsei sub minimul special, avându-se în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, precum și circumstanțele sale personale rezultând din atitudinea sinceră de recunoaștere și regret al săvârșirii faptei.
Prin decizia penală nr.25 A din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția acestuia de la 06 iulie 2007 la zi, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, potrivit disp.art.371 al.2 Cod procedură penală, Tribunalul a apreciat apelul ca fiind nefondat, considerând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în condițiile în care aceasta a constatat în mod corect, pe baza probatoriului administrat, că inculpatul a săvârșit două infracțiuni, una prev. de art. 20 rap la art. 211 alin.1 și alin. 2/1 lit c Cod penal cu aplic art. 37 lit a Cod penal și cealaltă prev. de art. 271 alin. 4 Cod penal. Totodată, Tribunalul a constatat ca fiind corect stabilită de către instanța de fond situația de fapt reținută în sarcina inculpatului.
De asemenea, s-a reținut că la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere prevederile art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea de operare, constând în folosirea violenței de către inculpat asupra martorului ocular, cu intenția de a-și asigura scăparea, precum și persoana inculpatului care este fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, el mai fiind anterior condamnat de Judecătoria Craiova la o pedeapsă de 5 ani închisoare, prin sentința penală nr. 3296/2007.
În acest context, cuantumul de pedeapsă aplicat de instanța de fond a fost apreciat de Tribunal ca fiind corespunzător realizării scopului preventiv și educativ al pedepsei.
Împotriva acestei decizii,a declarat recurs în termenul legal(respectiv la data de 20 ianuarie 2009)inculpatulcare, prin intermediul apărătorului din oficiu, cu prilejul dezbaterilor orale asupra recursului, desfășurate în ședința publică din data de 05 martie 2009, invocat în primul rând incidența cazului de casare prev. de art.3859alin.1 pct.17 din Codul d e procedură penală, privitor la greșita încadrare juridică dată de către instanțele inferioare faptei reținute în sarcina sa, motivat de împrejurarea că nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate, ci dimpotrivă tocmai el a fost cel care a suferit anumite leziuni, partea vătămată recunoscând faptul că asupra sa nu s-au exercitat agresiuni, aspect confirmat și de martorul ocular, astfel încât consideră că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie, ci a infracțiunii de tentativă de furt calificat, faptă pentru care de altfel a fost cercetat și în faza urmăririi penale.
Pentru ipoteza în care instanța de ultim control judiciar nu ar accepta incidența cazului de casare privitor la greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina recurentului inculpat, apărătorul acestuia a învederat că față de modul de derulare al evenimentelor, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de tâlhărie, în sensul că nu este dovedită latura obiectivă a celei de-a doua activități ce face parte din conținutul acestei infracțiuni complexe, respectiv exercitarea de presiuni fizice sau psihice din partea inculpatului asupra părții vătămate, astfel că întemeindu-se pe cazul de casare prev. de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, a solicitat a se dispune pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de tentativă de tâlhărie prev. de art.20 Cod penal raportat la art.211 alin.1 și alin.21lit c Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a Cod penal, considerând că instanțele inferioare au comis sub acest aspect o gravă eroare de fapt, având drept consecință condamnarea inculpatului pentru o faptă pe care nu a comis-.
În sfârșit, apărătorul recurentului inculpat a invocat și incidența cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, solicitând ca în considerarea circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei, dar și a circumstanțelor personale ce pledează în favoarea acestuia, rezultând din atitudinea procesuală sinceră de recunoaștere și regret al săvârșirii faptei, să se reducă durata acestei pedepse sub cuantumul stabilit de instanța de fond și menținut neschimbat de instanța de apel.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, cu luarea în considerare a tuturor cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Cu privire la incidența cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.17 din Codul d e procedură penală, text de lege potrivit căruia "Hotărârile sunt supuse casării. când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică", contrar susținerilor recurentului inculpat, Curtea constată că în raport cu împrejurările concrete, modalitatea și mijloacele de săvârșire a faptei deduse judecății, astfel cum au fost în mod obiectiv determinate de către instanțele inferioare, pe baza analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza judecății, activitatea infracțională desfășurată de inculpatul a primit o încadrarea juridică corespunzătoare, aceasta realizând într-adevăr conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă de tâlhărie prev. de art. 20 Cod penal raportat la art.211 alin.1 și alin.21lit c Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a Cod penal,
De fapt, ceea ce contestă recurentul inculpat în prezentul recurs, nu este exclusiv încadrarea juridică a infracțiunii reținută în sarcina sa, în sensul că acesteia i s-ar fi dat o încadrare juridică incorectă față de situația de fapt stabilită, ci însăși modalitatea de stabilire a conținutului activităților infracționale ce-i sunt imputate de către instanța de fond și respectiv cea de apel, susținând că în realitate el nu a exercitat nici un fel de acte de violență asupra părții vătămate, ci dimpotrivă el a fost acela care a suferit anumite leziuni.
Sub acest aspect, Curtea observă că instanța de fond în mod justificat, prevalându-se de argumente pertinente și apelând din plin la dispozițiile prevăzute de lege în materia evaluării probelor, a înlăturat ca fiind necorespunzătoare adevărului susținerile inculpatului privitoare la neexercitarea nici unui act de violență în momentul în care a fost surprins în locuința părții vătămate, în scopul de a-și asigura scăparea, pe motiv că aceste afirmații nu se coroborează cu fapte sau împrejurări care să rezulte din ansamblul probelor existente în cauză și a acordat în schimb credibilitate susținerilor părții vătămate și ale martorului ocular, care au precizat în mod concordant și plauzibil, că imobilizarea inculpatului nu a fost pașnică, ci acesta a ripostat violent în scopul de a nu fi imobilizat, lovindu-l cu picioarele pe martorul în zona genunchilor și încercând în același mod să-l agreseze și pe partea vătămată, după care văzând că nu are vreo șansă de scăpare a recurs la simularea unei stări maladive, pe fondul căreia i-a rugat pe cei care-l prinseseră să-l lase să plece,
Drept urmare, de vreme ce fapta recurentului inculpat, așa cum a fost descrisă de instanțele care potrivit legii au sarcina evaluării probelor, rezidă în aceea că la data de 06.07.2008, acesta a intrat pe un geam deschis în locuința părții vătămate, situată în B,-, sector 2, cu intenția de a sustrage bunuri și, fiind surprins în flagrant de partea vătămată și de martorul ocular a reacționat în mod instinctiv, întrebuințând violențe față de aceștia, din dorința de a-și asigura scăparea, Curtea constată că acesteia i s-a dat o încadrare juridică corectă, prin reținerea infracțiunii de tentativă de tâlhărie, prevăzută de art.20 Cod penal rap. la art. 211 alin. 1 și alin.21lit. c Cod penal, latura obiectivă a acestei infracțiuni complexe realizându-se prin pătrunderea inculpatului în locuința părții vătămate cu intenția de a sustrage bunuri, urmată de reacția violentă a acestuia în momentul în care a fost surprins în flagrant de către partea vătămată și de martorul ocular, constând în lovirea cu picioarele (cu sau fără rezultat din pricina gesturilor firești de autoapărare venite din partea victimelor agresiunii) a celor ce încercau să-l imobilizeze, în scopul de a-și asigura scăparea.
Împrejurarea că în cursul urmăririi penale încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului a fost aceea de tentativă de furt calificat, conform art. 20 Cod penal raportat la art.208 alin.1-209 alin. 1, lit. i Cod penal, având în vedere precizările făcute de partea vătămată și de martorul cu prilejul audierii lor în faza cercetării judecătorești, nu poate avea decât o singură explicație, și anume, maniera superficială în care în respectiva fază procesuală au fost consemnate de către organele de cercetare penală aspectele relatate de aceste două persoane care l-au surprins în flagrant pe inculpat, neputând constitui nicidecum un argument pertinent care să pledeze în favoarea reținerii încadrării juridice a faptei în infracțiunea mai blândă de tentativă de furt calificat.
În esență aceleași considerente justifică și concluzia că în cauză nu este incident nici cazul de casare prev. de art.3859alin.1 pct.18 din Codul d e procedură penală, Curtea constatând că, în cauză, a fost pronunțată în mod legal și temeinic o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal rap. la art. 211 alin. 1 și alin.21lit. c Cod penal, întrucât din ansamblul probelor administrate - corect interpretate și evaluate de către instanța de fond - rezultă cu certitudine că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie.
Astfel, prin raportare la condițiile prevăzute de lege pentru incidența acestui caz de casare, Curtea constată că în cauză nu există o contradicție evidentă, esențială și neechivocă între situația de fapt ce rezultă din probatoriul cauzei și cea reținută prin hotărârea de condamnare, pentru a fi operant cazul de casare în discuție, ci dimpotrivă situația de fapt reținută de instanțele inferioare și care constituie fundamentul pronunțării soluției de condamnare a inculpatului pentru această faptă dedusă judecății, în conformitate cu prevederile art. 345 alin. 2 din Codul d e procedură penală, are o reflectare deplină în ansamblul probelor certe de vinovăție existente în cauză.
În ceea ce privește cazul de casare prev. de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că și acest motiv de recurs este nefondat, întrucât instanța de fond și respectiv cea de apel au apreciat în mod just, ba chiar poate cu prea multă clemență, asupra întinderii pedepsei aplicată recurentului inculpat, la stabilirea duratei acesteia și a modalității sale de executare, dându-se eficiență deplină tuturor criteriilor generale de individualizare judiciară prevăzute în art.72 din Codul penal.
În concret, pedeapsa respectivă, situată la limita minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunea de tentativă de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului (sancționată potrivit normelor de încriminare cu pedeapsa închisorii de la 3 ani și 6 luni la 10 ani), este proporțională cu gravitatea propriu-zisă a faptei săvârșite și reflectă în mod corespunzător atât împrejurările reale de comitere a acesteia, cât și, mai ales, perseverența infracțională a autorului său.
Astfel, fapta inculpatului de a pătrunde în faptul serii în locuința părții vătămate, prin escaladarea unei ferestre deschise, cu intenția de a sustrage bunuri pe care să și le însușească pe nedrept, iar apoi, în condițiile în care a fost surprins chiar în locuință de către partea vătămată și de martorul, de a încerca să-și asigure scăparea prin întrebuințarea de acte de violență îndreptate împotriva acestora, activitate infracțională desfășurată de inculpat în contextul în care avea cunoștință de faptul că printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, îi fusese aplicată interdicția de a se afla în municipiul B pe o perioadă de 4 ani, relevă un grad de periculozitate socială a inculpatului suficient de ridicat pentru a justifica aplicarea unei pedepse privative de libertate într-un cuantum moderat, gravitatea faptelor sale înregistrând un nivel sporit, date fiind împrejurările, modalitatea și mijloacele de comitere a acestora, precum și natura complexă a valorilor sociale încălcate printr-o atare conduită reprobabilă.
Totodată, nu poate fi ignorat nici faptul că inculpatul se remarcă printr-o prodigioasă antecedență penală, concretizată în numeroase condamnări definitive anterioare, pronunțate începând cu anul 1998 pentru infracțiuni contra patrimoniului (furt calificat) și violare de domiciliu, multe dintre acestea fiind aplicate pentru fapte comise în minorat, conform fișei de cazier judiciar (filele 50-51 ), ultima pedeapsă executată de inculpat fiind o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare stabilită în condițiile art.36 Cod penal prin contopirea mai multor pedepse privative de libertate aplicate pentru infracțiuni concurente, din executarea căreia a fost liberat condiționat cu un rest neexecutat de 365 zile închisoare. Această perseverență de care a dat dovadă inculpatul pe calea infracțională, precum și reluarea de către acesta a activității infracționale după numai câteva luni de la liberarea sa condiționată (survenită în luna ianuarie 2008), dovedesc într-adevăr lipsa oricăror efecte educative ale pedepselor precedente și poate chiar ar fi fost de natură să justifice, desigur într-un alt context procesual, aplicarea pentru noua infracțiune, a unei pedepse mai drastice, tocmai în scopul de a asigura îndreptarea socială a inculpatului, astfel că sub nici un motiv nu ar putea fi acceptată o eventuală diminuarea a cuantumului pedepsei.
În raport cu împrejurările anterior menționate, Curtea constată că atitudinea procesuală sinceră pe care a manifestat-o în mod constant inculpatul nu poate fi valorificată drept un argument care să justifice coborârea cuantumului pedepsei sub limita minimului special prevăzut de lege pentru fapta săvârșită, întrucât atitudinea respectivă nu a făcut altceva decât să confirme evidența probelor certe de vinovăție care îl încriminează dincolo de orice îndoială drept autor al faptei deduse judecății.
În plus, conduita procesuală a inculpatului nu poate fi evaluată decât în concurs cu existența celorlalte cauze legale de agravare a răspunderii penale (rezultând din starea de recidivă postcondamnatorie și concursul de infracțiuni), astfel cum în mod corect au procedat și instanțele inferioare.
În sfârșit, din punctul de vedere al profilului socio-moral al inculpatului, Curtea constată că acesta deși în vârstă de aproape 27 de ani, nu are o familie organizată, este aproape neșcolarizat (a absolvit 2 clase primare), nu are ocupație și nici loc de muncă, asemenea referințe personale îndoielnice trădând o veritabilă predispoziție din partea sa pentru comiterea de fapte antisociale în scopul de a-și asigura disponibilitățile financiare necesare subzistenței și fiind de natură să afecteze în mod serios perspectivele sale de dobândire a unei atitudini corecte față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive legale de casare a hotărârilor pronunțate în cauză, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
În temeiul art.38517alin.4 rap. la art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală, se va deduce din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive, începând cu data de 06 iulie 2008 și până la zi.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.25/A din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Menține arestarea preventivă a recurentului inculpat.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, perioada reținerii și arestării preventive de la 6.07.2008 la zi.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Mustață Stan
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2/30 03 2009
Red.--II.
Red.-Jud.Sect.2
Președinte:Piciarcă DumitrițaJudecători:Piciarcă Dumitrița, Ciobanu Corina, Mustață Stan
