Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 348/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 348 Dosar nr-

Ședința publică de la 27 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Constantin Epure

JUDECĂTOR 2: Elena Barbu

JUDECĂTOR 3: Simona Franguloiu

GREFIER - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,

- procuror în cadrul Parchetului

de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpații și G împotriva deciziei penale nr 73 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr -.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții inculpați și G, ambii in stare de arest, asistați de apărătorul desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind intimata parte civila SC SA

Procedura îndeplinită.

Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu inculpații.

Avocat învederează instanței că inculpații doresc să își retragă recursul.

Întrebat fiind, recurentul inculpat declară că înțelege să își retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 73 pronunțată de Tribunalul Brașov.

Întrebat fiind, recurentul inculpat G declară că înțelege să își retragă recursul formulat împotriva aceleiași decizii.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de manifestarea de voință a recurentilor inculpați.

Apărătorul desemnat din oficiu, avocat, solicită a se lua act de declarația inculpaților de retragere a recursului.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act că își retrage recursul declarat.

Recurentul inculpat G, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act că își retrage recursul.

CURTEA

Constată că prin sentința penală nr 193/3 decembrie 2008, Judecătoria Zărnești, în baza art 208 alin 1, 209 alin 1 lit a, i Cod penal cu aplicarea art 37 lit a Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul, fiul lui G si, născut la 15.08.1983 in de, jud M, la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă descrisă la punctul 2 din rechizitoriu.

În baza art 86/4 Cod penal, a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penala nr 193/2003 a Judecătoriei Zărnești.

În baza art. 83 alin 1 Cod penal a cumulat aritmetic pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penala nr 193/ 2003 a Judecătoriei Zărnești cu pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită în cauză, urmând ca in final inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

În temeiul art 71 Cod penal a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prev de art 64 lit a teza a și lit b Cod penal.

În baza art 88 Cod penal a dedus din pedeapsa perioada arestului preventiv din perioada 14.01.2007 - 15.01.2007 și 07.02.2007 - 12.02.2007.

În temeiul art 191 alin 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in cuantum de 2000 lei.

În baza art 208 alin 1, 209 alin 1 lit a, i Cod penal cu aplicarea art 33 lit a Cod penal l-a condamnat pe inculpatul G, fiul lui G și, născut la 20.02.1987 in B, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă descrisă la punctul 1 din rechizitoriu.

În baza art 208 alin 1, 209 alin 1 lit a, i Cod penal, cu aplicarea art 33 lit a Cod penal a condamnat același inculpat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă descrisă la punctul 1 din rechizitoriu.

În baza art 33 lit a și 34 lit b Cod penal a contopit pedepsele în cauză și a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În temeiul art 71 Cod penal a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev de art 64 lit a teza a și lit b Cod penal.

În baza art 88 Cod penal a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv din perioada 14.01.2007 - 15.01.2007 și 07.02.2007 - 12.02.2007.

În temeiul art 191 alin 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in cuantum de 2000 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații, în termenul prevăzut de lege, inculpatul criticând sentința pentru netemeinicie si solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special, prin reținerea de circumstanțe atenuante in favoarea sa, iar inculpatul Gas olicitat achitarea pentru fapta de la punctul 1 din rechizitoriu, in temeiul art 11 pct 2 lit a raportat la art 10 lit d Cod procedura penala, arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.

Prin decizia penală nr 73 din 17 martie 2009, Tribunalul Brașova admis apelurile declarate de inculpații si G împotriva sentinței penale nr 193/03.12.2008 a Judecătoriei Zărnești, ce a fost desființată sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor principale aplicate inculpaților,

Rejudecând in aceste limite:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă principală aplicată inculpatului in pedepsele componente de 5 ani închisoare si, respectiv, 3 ani închisoare.

S-a dispus reducerea pedepsei aplicată in cauză de la 5 ani închisoare la 3 ani si 6 luni închisoare.

S-a menținut dispoziția de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate prin sentința penala nr 193/2003 a Judecătoriei si, în baza art 86/4 alin 1 Cod penal raportat la art 83/1 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 ani si 6 luni închisoare.

A dispus descontopirea pedepsei rezultantă principală aplicată inculpatului G in 2 pedepse de câte 5 ani închisoare.

A dispus reducerea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare din cele două fapte de la câte 5 ani închisoare la câte 3 ani si 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a si 34 lit b Cod penal a dispus contopirea celor două pedepse de mai sus si a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 6 luni închisoare.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art 189 Cod procedură penală, s-a dispus ca onorariile avocaților din oficiu de câte 200 lei să fie incluse in cheltuielile judiciare.

În baza art 192 alin 3 Cod procedură penală, s-a dispus ca cheltuielile judiciare din apel să rămână în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații și G, iar în ședința publică din data de 27 mai 2009, personal, au precizat că înțeleg să își retragă acest recurs.

Așa fiind, în baza art. 385/4 alin.2 raportat la art. 369 Cod procedură penală, urmează a se lua act de manifestarea de voință a inculpaților în sensul că își retrag recursul declarat în cauză.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin.2 Cod procedură penală, urmează a se dispune obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Îa act de retragerea recursului declarat de inculpații și G împotriva deciziei penale nr 73/17 martie 2009 a Tribunalului Brașov.

Onorariile pentru apărătorii din oficiu în sumă de câte 300 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se includ în cheltuielile judiciare.

Obligă inculpații să plătească statului sumele de câtr 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. SF/ 01.06.2009

Dact MB/01.06.2009

- 4 exemplare -

Jud fond - C

Jud apel - +

Președinte:Constantin Epure
Judecători:Constantin Epure, Elena Barbu, Simona Franguloiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 348/2009. Curtea de Apel Brasov