Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.36/

Ședința publică din data de 23 Ianuarie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate judecător

JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă PREȘEDINTE SECȚIE PENALĂ

JUDECĂTOR 3: Mița

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208-209 Cod penal, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva deciziei penale nr. 424/22.10.2008 a Tribunalului Galați (sentință fond nr. 675/15.04.2008 a Judecătoriei Galați ).

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, personal și asistat de avocat, în baza delegației nr. 5852/11.12.2008 emisă de Baroul Galați, depusă la fila 8 dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că acest termen a fost acordat la solicitarea recurentului-inculpat pentru a-și angaja apărător; măsura arestării preventive a inculpatului a fost menținută prin încheierea de la termenul din 15.12.2008, după care;

Întrebat fiind, recurentul-inculpat arată că nu și-a angajat avocat.

Potrivit disp.art.294 alin. ultim Cod procedură penală, Curtea acordă recurentului-inculpat posibilitatea de a lua legătura cu apărătorul său.

Ulterior, inculpatul, prin apărător, arată că nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul in stare de judecată și, potrivit disp.art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.

Recurentul-inculpat, prin avocat, arată că a formulat recurs împotriva Deciziei penale nr.424/22.10.2008 a Tribunalului Galați putând critica doar ceea ce s-a modificat prin această decizie, respectiv majorarea cuantumului pedepsei, având în vedere că inculpatul și-a retras apelul formulat.

Inculpatul reiterează motivele de nemulțumire invocate și la instanța de apel în sensul că pedeapsa i-a fost majorată, considerând că și pedeapsa inițial acordată, de 4 ani și 6 luni era foarte mare.

Solicită redozarea pedepsei avându-se în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, probatoriile adminJ.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpatul. Consideră că instanța de apel a majorat în mod corect pedeapsa aplicată de instanța de fond avand în vedere numărul mare al infracțiunilor comise, perioada destul de indelungată: 6.12.2006 - 7.02.2007, și valoarea mare a prejudiciilor cauzate, de peste 700.000.000 lei ROL.

De asemenea, instanța de fond a mai avut în vedere și consecvența infracțională a inculpatului, care este recidivist, tot pentru infracțiuni de furt, a comis furturile pe timp de noapte, impreună cu un alt inculpat, cei doi fiind cei care și-au confecționat uneltele folosite pentru spargeri.

Solicită, totodată, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, precizează că, condamnările anterioare au fost pentru infracțiuni de tâlhărie, și nu de furt. Învederează că nu a vrut să își retragă apelul deoarece a considerat ca fiind foarte mare pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, neținându-se cont de foarte multe probe care erau la dosar, fiind condamnat pentru faptele celuilalt inculpat. Însă a fost sfătuit să iși retragă apelul de avocatul său. Solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr. 675/2008 a Judecătoriei Galați în temeiul art. 334 Cod de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 37 lit. a Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 37 lit. a si b Cod penal.

Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art.37 lit. a si b Cod penal (faptă săvârșită in perioada 5/6.12.2006 - 28.02./01.03.2007).

Potrivit disp. art. 61 alin. 1 teza I Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru pedeapsa de 5 ani și 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 137/F/27.03.2002 a Tribunalului Galați, definitivă la 01.07.2002 prin nerecurare, pedeapsă din care au rămas neexecutate 666 zile închisoare.

Potrivit art. 61 alin. 1 teza III Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre cu restul de 666 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani si 7 luni închisoare aplicată prin sentința penala nr. 137/2002 a Tribunalului Galați, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare sporită la 4 (patru) ani si 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a și b Cod penal.

Potrivit art.350 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului și in baza art. 88 Cod penal s-a dedus perioada reținerii si a arestului preventiv de la data de 01.03.2007 la zi.

Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 37 lit. b Cod penal (faptă săvârșită in perioada 5/6.12.2006 - 28.02./01.03.2007).

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin sentința penala nr. 1381/25.05.2006 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 41/20.04.2007 a Curții de APEL GALAȚI in pedeapsa de 3 ani închisoarea, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g si i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal si art. 75 lit. c Cod penal și restul de 830 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani si 4 luni închisoare aplicată prin sentința penala nr. 37/2001 a Judecătoriei Galați.

Potrivit art. 36 alin. 2 Cod penal in ref. la art. 34 lit. a Cod penal si art. 34 lit. b Cod penal,s-a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicata prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1381/25.05.2006 a Judecătoriei Galați, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită la 4 (patru) ani si 6 (șase) luni închisoare.

S-a menținut revocarea liberării condiționate pentru pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare aplicata inculpatului prin sentința penală nr. 37/10.01.2001 a Judecătoriei Galați definitivă la 16.05.2001, pedeapsă din care au rămas neexecutate 830 zile închisoare.

Potrivit art. 61 alin. 1 teza III Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsei de 4 ani si 6 luni închisoare aplicată inculpatului cu restul de 830 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani si 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 37/2001 a Judecătoriei Galați, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 (patru)ani si 6 (șase) luni închisoare sporită la 4 (patru) ani si 8 (opt) luni închisoare.

În baza dispozițiilor art.71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a și b Cod penal.

S-a dispus anularea mandatului de executare nr. 2084/2006 emis in baza sentinței penale nr. 1381/25.05.2006 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 41/20.04.2007 a Curții de APEL GALAȚI si emiterea unui nou mandat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 1381/25.05.2006 a Judecătoriei Galați

În baza disp. art.118 lit. b Cod penal, s-au confiscat bunurile ridicate de la inculpați si depuse la Camera Corpuri Delicte din cadrul

În temeiul art.14 și 346 Cod de procedură penală, în referire la art. 998 și urm. Cod civil, inculpații si, au fost obligați în solidar, cu titlu de despăgubiri civile, la plata sumelor de 2.640 lei către partea civilă, 2.810 lei către partea civilă G, 5.857 lei către partea civilă, 1.350 lei către partea civilă & Co si 52.830 lei către partea civilă 95

S-au remis către părțile civile, in mod egal, sumele de 150 euro, stabilită in lei la momentul plăților și 200 lei, indisponibilizate pe parcursul procesului penal, cu consecința diminuării despăgubirilor datorate fiecăreia dintre acestea.

În temeiul art. 191 alin. 1 și 2 Cod penal, inculpații si au fost obligați la plata a câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut următoarele

În fapt, inculpații si, cunoscuți cu antecedente penale, întrucât nu aveau un loc de muncă stabil, pentru a face rost de bani, au hotărât să sustragă bunuri din diferite magazine prin forțarea sistemelor de închidere, în scopul valorificării acestora.

În perioada 05/06.12.2006 - 28.02/01.03.2007, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, folosind un clește tip gură de si mânuși tip chirurgical, inculpații au pătruns in magazinele aparținând a cinci părți vătămate de unde au sustras diferite bunuri (alimente, cosmetice, băuturi, obiecte de îmbrăcăminte).

Activitatea infracțională a inculpaților s-a desfășurat astfel:

În noaptea de 05/06.12.2006, inculpații, împreuna cu martora, prietena inculpatului, s-au deplasat in micro 21, in zona magazinelor si pe strada - din municipiul G, la o consignație ce aparținea părții vătămate

Inculpatul i-a cerut martorei sa rămână in apropiere, urmând sa-i anunțe prin telefonul mobil in situația in care s-ar fi apropiat cineva.

Inculpații si-au pus mânușile, au spart geamul din partea de jos a ușii de acces in interior, au îndepărtat gratiile cu ajutorul cleștelui si au pătruns in interiorul magazinului de unde au sustras mai multe bunuri (cafea, țigări, băuturi alcoolice, cântar electronic, brichete, produse alimentare) pe care le-au pus in doua sacose de rafie si pe care le-au transportat cu un taxi intr-un garaj.

Organele de poliție sesizate cu privire la faptă au efectuat o cercetare la fața locului și au făcut fotografii, procesul-verbal încheiat, însoțit de planșa fotografică fiind atașate la dosarul cauzei (filele 13-23 dosar urm. pen.).

Martora a condus lucrătorii de politie in teren si a indicat cu precizie modul de operare al celor doi inculpați.

În continuarea activității infracționale, în noaptea de 14/15.12.2006, inculpații si, împreuna cu martora s-au deplasat în cartierul micro 17 din municipiul

Ajunși in zona restaurantului Cina, au observat o consignație prevăzuta cu obloane metalice, aparținând părții vătămate

Potrivit celor stabilite de inculpatul, martora urma sa ii anunțe telefonic pe inculpați daca s-ar fi apropiat vreo persoana, timp in care aceștia, prin forțare si distrugerea sistemului de închidere au pătruns in consignație si au sustras mai multe bunuri (alimente, băuturi alcoolice, țigări, un radiator electric) pe care le-au încărcat in genți de rafie, transportându-le la un garaj aflat in apropiere.

În noaptea de 18/19.12.2006, procedând in același mod arătat mai sus, in prezenta martorei, inculpații au pătruns in magazinul aparținând părții vătămate L, situat in cartierul Tiglina I, de unde au sustras băuturi alcoolice, țigări, cafea, bunuri apreciate de către partea vătămata la valoarea de 5857 lei, suma cu care s-a constituit parte civila in procesul penal.

Inculpații au încărcat bunurile in doua genți de rafie si le-au transportat in garajul unde depozitaseră bunurile provenind din activitatea infracționala anterioara.

In noaptea de 4/5.02.2007, prin spargerea geamului si distrugerea sistemului de închidere a ușii de acces, inculpații au pătruns in magazinul aparținând părții vătămate 95, de unde au sustras articole de îmbrăcăminte (blugi, geci, bluze, pulovere) si suma de 230 lei.

În noapte de 28.02./01.03.2007, in baza aceleiași rezoluții infracționale, in prezenta martorei, prietena inculpatului, cei doi inculpați au pătruns in magazinul aparținând Acestia au tăiat lacătele care asigurau ușa de acces, au încărcat gentile cu bunuri (dulciuri, țigări, produse cosmetice), insa nu a reușit sa părăsească locul faptei decât inculpatul.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul .

Parchetul a criticat- ca nefondată în privința omisiunii deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului a duratei reținerii în data de 07.10.2004 și modului de soluționare a laturii civile a cauzei și ca netemeinică în privința pedepselor aplicate celor doi inculpați.

Inculpatul, prezent fiind la termenul de judecată din data de 07.10.2008, a declarat că înțelege să-și retragă apelul.

Prin decizia penală nr. 424/22.10.2008 a Tribunalului Galația fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, a fost desființată în parte sentința atacată și în rejudecare:

S-a majorat de la 4 ani închisoare la câte 5 ani închisoare pedepsele aplicate inculpaților și pentru faptele deduse judecății în prezenta cauză.

S-a majorat de la 4 ani și 6 luni închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare pedeapsa pe care inculpatul o avea de executat ca urmare a contopirii pedepsei de 5 ani închisoare cu restul rămas neexecutat, de 666 zile închisoare din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr 137/2002 Tribunalului Galați.

S-a majorat de la 4 ani și 6 luni închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului ca urmare a contopirii pedepsei de 5 ani închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1381/2006 a Judecătoriei Galați.

S-a majorat de la 4 ani și 8 luni închisoare la 5 ani și 8 luni închisoare pedeapsă pe care inculpatul o avea de executat ca urmare contopirii pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare cu restul rămas neexecutat de 830 zile închisoare, din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 37/2001 a Judecătoriei Galați.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din data de 7.10.2004, în conformitate cu disp. art. 36 al.3.penal

S-au modificat dispozițiile privitoare la latura civilă a cauzei în sensul obligării inculpaților la plata sumei de 5.857,75 lei către SC " " SRL G ( în loc de 5.857 lei ) și sumei de 52.380 lei către SC " 95 SRL G ( în loc de 52.830 lei).

S-a înlăturat din sentința penală apelată dispoziția de remitere către părțile civile, în mod egal a sumelor de 150 EURO, respectiv 200 lei, cu consecința diminuării despăgubirilor datorate fiecăreia dintre acestea.

S-a menținut măsura indisponibilizării sumelor de 150 EURO, depuși la. G, respectiv 200 lei, depuși la.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza disp.art. 383 al.2 pr.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestului preventiv de la 1.03.2007 la zi.

A fost menținută starea de arest a inculpatului.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.675/15.04.2008 a Judecătoriei Galați.

Cheltuielile judiciare privind pe inculpatul au rămas în sarcina statului.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului, urmează a fi avansată din fond în contul

În baza disp.art. 192 al.2.pr.pen. a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Verificând sentința penală apelată potrivit art. 371 al. 2 Cod pr. penală sub toate aspectele de fapt și de drept, s-a constatat că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și a reținut vinovăția celor doi inculpați pe baza unei juste aprecieri a probelor adminJ. în cauză, dând faptelor comise de aceștia o corectă încadrare juridică.

Cu toate acestea, s-a apreciat că instanța de fond nu a efectuat o justă operațiune de individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, dând dovadă de prea multă clemență în raport de criteriile de individualiza prevăzute de art. 72.penal.

În acest sens, au fost avute în vedere modalitatea concretă și împrejurările în care fapta fost comisă, respectiv de două persoane în baza unei înțelegeri prealabile, în timpul nopții și prin efracție.

S-au apreciat ca fiind relevante modul și mijloacele săvârșirii infracțiunii, inculpații acționând în mod repetat, timp de aproape două luni de zile, în sensul încălcării normelor juridice care ocrotesc relațiile patrimoniale. Astfel, gradul de pericol social ridicat este relevat și de împrejurările în care, pregătindu-și în prealabil activitatea infracțională, cei doi inculpați s-au deplasat, astfel cum rezultă din procesul-verbal de depistare, având asupra lor mănuși chirurgicale, rucsac, genți și clești tip " gură de ".

De asemenea, raportat la persoana și conduita inculpaților, pedepsele aplicate acestora au fost apreciate ca fiind greșit individualizate.

Astfel, cei doi inculpați au dovedit perseverență în încălcarea relațiilor sociale patrimoniale, inculpatul având la activ trei condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului iar inculpatul opt condamnări pentru același gen de infracțiuni.

În ceea ce privește atitudinea procesuală a inculpaților, s-a constatat că inculpatul nu recunoscut participația sa la săvârșirea primelor patru acte materiale deși mijloacele de probă adminJ. în cauză dovedesc pe deplin vinovăția acestuia. Referitor la ultimul act material inculpatul a încercat să-și minimalizeze contribuția, afirmând că se află sub influența băuturilor alcoolice și ar fi fost constrâns de o persoană cu numele de.

În ceea ce-l privește pe inculpatul, s-a constatat că acesta s-a sustras cercetărilor atât pe parcursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești.

S-a constatat că hotărârea instanței de fond este și nelegală având în vedere faptul că s-a omis a se deduce, din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din ziua de 07.10.2004, astfel cum rezultă din sentința penală nr.1381/2006 a Judecătoriei Galați.

Și în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, hotărârea instanței de fond a fost apreciată ca nelegală.

Astfel, deși SC "" SRL G s-a constituit parte civilă cu suma de 5.857,75 lei, în mod greșit instanța a dispus obligarea inculpaților la plata sumelor de 5.857 lei.

De asemenea, deși SC" 95" SRL G s- constituit parte civilă cu suma de 52.380 lei, în mod greșit instanța a dispus obligarea inculpaților la plata sumei de 52.830 lei.

În fine, în mod greșit s-a dispus remitea către părțile civile, în mod egal, a sumei de 150 EURO și 200 lei, indisponibilizați pe parcursul procesului penal, cu consecința diminuării despăgubirilor datorate fiecăreia dintre acestea.

Până la finalizarea procesului penal, instanța ar fi trebuit să dispună menținerea măsurii indisponibilizării acestor sume de bani, ulterior aceste sume urmând a servi la repararea pagubelor cauzate prin săvârșire infracțiunii de către inculpați.

Față de considerentele mai sus arătate, în conformitate cu disp. art. 379 al.1 pct. 2 lit. a pr.pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și va desființa parțial sentința penală apelată.

În rejudecare, au fost majorate pedepsele aplicate celor doi inculpați, astfel încât acestea să fie corespunzătoare gradului de pericol social al infracțiunii, scopul și criteriile înscrise în art. 52 și 72.penal.

Pedepsele astfel majorate au fost avute în vedere la efectuarea operațiunilor de soluționare a antecedentelor penale ale celor doi inculpați.

S-a dispus deducerea duratei reținerii din data de 07.10.2004, din pedeapsa pe care inculpatul o are de executat

Au fost modificate și dispozițiile privitoare la latura civilă a cauzei în sensul obligării inculpaților la plata sumei de 5.857,75 lei către SC " " SRL G (în loc de 5.857 lei ) și sumei de 52.380 lei către SC " 95 SRL G (în loc de 52.830 lei).

S-a înlăturat din sentința penală apelată dispoziția de remitere către părțile civile, în mod egal a sumelor de 150 EURO, respectiv 200 lei, cu consecința diminuării despăgubirilor datorate fiecăreia dintre acestea.

S-a menținut măsura indisponibilizării sumelor de 150 EURO, depuși la. G, respectiv 200 lei, depuși la.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza disp.art. 383 al.2 pr.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și aretului preventiv de la 1.03.2007 la zi și va fi menținută starea de arest inculpatului.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr 675/15.04.2008 a Judecătoriei Galați.

Cheltuielile judiciare privind pe inculpatul au rămas în sarcina statului.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului s-a dispus a fi avansată din fond Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați

În baza disp.art. 192 al.2.pr.pen. a fost obligat inculpatul-apelant la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În termen legal împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs inculpatul solicitând redozarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia.

Recursul declarat inculpat este nefondat și urmează a fi respins.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivului de recurs dar și sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 385 indice 9 al. 3 Cod pr. penală care se pot lua în considerare și din oficiu, Curtea reține că hotărârea pronunțată de instanța de apel este temeinică și legală și că nu se impune reformarea acesteia.

Cererea inculpatului de reducere a pedepsei aplicate nu poate fi primită favorabil sub acest aspect Curtea constatând că în mod corect au fost avute în vedere de instanța de prim control judiciar criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal.

Astfel inculpatul este recidivist, cu o bogată activitate infracțională anterioară, fiind condamnat definitiv prin trei sentințe penale tot pentru infracțiuni contra patrimoniului.

Fapta ce face obiectul prezentei cauze este extrem de gravă, aducând o atingere severă relațiilor sociale referitoare la protecția patrimoniului raportat la numărul părților vătămate, valoarea totală a prejudiciului ( 72.665 lei), forma continuată de săvârșire și modalitatea planificată și elaborată de operare, situație în care pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului apare ca fiind pe deplin justificată.

Și dispoziția de revocare a liberării condiționate din executarea pedepsei de 5 ani și 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 137/2002 a Tribunalului Galați este corectă de vreme ce inculpatul a comis o nouă infracțiune de o gravitate deosebită la un an și J de la ieșirea din locul de detenție, în interiorul restului rămas neexecutat de 666 zile, dând dovadă că nu a înțeles să își schimbe comportamentul antisocial.

Față de cele mai sus arătate Curtea reține că motivul de recurs invocat de inculpat este nefondat și cum nici din oficiu nu au fost evidențiate motive care să ducă la reformarea hotărârilor supuse controlului judiciar urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat conform art. 192 al. 2 Cod pr. penală.

Totodată va menține starea de arest a inculpatului și va deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 01.03.2007 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - (CNP:-, fiul lui G și, născut la data de 01.03.1977 în B, județul B, domiciliat în G,-, -.180, județ G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G), împotriva Deciziei penale nr.424/22.10.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr. 675/15.04.2008, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-).

Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la data de 01.03.2007 la zi - 23.01.2009.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul-recurent la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

-

Grefier,

Red. /29.01.2009

Tehnored. /2 ex./30.01.2009

Fond: /Apel:,

Președinte:Marcian Marius Istrate
Judecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Galati