Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 369/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 369/

Ședința publică de la 20 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate

JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă

JUDECĂTOR 3: Mița

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursului penal promovat de inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de dispozițiile art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, împotriva deciziei penale nr.252/05.05.2008 a Tribunalului Galați.

La apelul nominal a răspuns personal, în stare de arest, recurentul inculpat, fiind asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat G, în baza delegației emisă de Baroul Galați, pe care o depune la dosar. Au lipsit intimații-părți vătămate Fanaca,Grădinița nr. 38 "" și grădinița nr. 41 "".

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că acesta este primul termen de judecată,recurentul inculpat este arestat în prezenta cauză.

Întrebat fiind, recurentul inculpat arată că își menține recursul promovat și depune la dosar, prin apărător, un memoriu.

procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat G arată că prin sentința penală nr. 2261/19.12.2007 Judecătoria Galația condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. dispozițiile art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal. Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, iar Tribunalul Galați, prin decizia penală nr.252/5.05.2008 i-a admis apelul dar numai cu privire la pedeapsa accesorie fiind înlăturate dispozițiile art.64 lit.c Cod penal.

Împotriva acestei decizii inculpatul a promovat recurs motivat de faptul că pedeapsa aplicată, în cuantum de 5 ani este prea aspră, raportat la atitudinea sa, în sensul că nu s-a sustras urmăririi penale și cercetării judecătorești, nu a opus rezistență.

Solicită admiterea recursului, reținerea circumstanțelor prev. de dispozițiile art.74 lit.c Cod penal și ca efect al acestora, reducerea pedepsei aplicate.

Reprezentantul Ministerului Public arată că pedeapsa aplicată, peste minimul prevăzut de lege, este justificată, raportat la forma continuată în care a fost comisă fapta, ceea ce reprezintă o agravantă; deasemeni inculpatul comis fapta aflându-se în stare de recidivă. Apreciază că în mod corect a fost individualizat cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat.

Recurentul-inculpat, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2261/19.12.2007 a Judecătoriei Galați, in baza disp. art. 334 Cod pr.penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice faptei reținute in sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2.pen și art. 37 lit. a pen in infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a,g,i pen cu aplic. art. 41 al. 2.pen și art. 37 lit. b pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 5(cinci)ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzuta de art.208 al.1-209 al.1 lit.a,g,i Pen.cu apl.art.41 al.2 pen.si art.37 lit.pen.(fapta din perioada 22/23.03.2006-27/28.05.2006).

În baza art.71 al.1 si 2.Pen s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b,c Pen.

În baza art. 88.pen s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la data de 30.05.2006 la zi.

În baza art. 350 Cod pr.penală a fost menținută starea de arest a inculpatului.

S-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsa de 4(patru)ani închisoare pentru savirsirea infracțiunii de furt calificat prevăzuta de art.208 al.1-209 al.1 lit.a,g,i Pen.cu aplic. art.41 al.2 Pen si art.37 lit.a Pen.(fapta din perioada 22/23.03.2006-27/28.05.2006).

În baza art.83 Pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii de 3 ani aplicata prin sentința penala nr.1477/16.06.2005 a Judecătoriei Galați, definitivă prin neapelare la data de 06.07.2005, pronunțată în dosarul nr. 2659/P/2004, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a,i pen cu aplic. art. 75 lit. c pen, pedeapsa pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicata prin prezenta hotărâre,urmând ca inculpatul sa execute in total 7(sapte)ani închisoare.

În baza art.71 al.1 si 2.Pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b,c Pen.

În baza art. 88.pen s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la data de 28.05.2006 la zi.

În baza art. 350 Cod pr.penală a fost menținută starea de arest a inculpatului.

S-a dispus condamnarea inculpatei la o pedeapsa de 4(patru)ani închisoare pentru savirsirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzuta de art.26 pen. rap.la art.208 al.1-209 al.1 lit.a,g,i Pen.cu aplic.art.41 al.2 Pen.si art.37 lit.b Pen ( faptă din datele de 23/24.05.2006 - 27/28.05.2006).

În baza art. 71 al. 1 și 2.pen s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a,b,c pen.

În baza art. 14 Cod pr.penală rap. la art. 998.civil au fost obligați inculpații și, in solidar, la plata următoarelor despăgubiri materiale către părțile vătămate/părți civile:

- 6062 lei RON către partea vătămată/parte civilă Fanaca;

- 2970 lei RON către partea vătămată/parte civilă ;

- 3000 lei RON către partea vătămată/parte civilă .

Instanța a luat act că partea vătămată/parte civilă și partea vătămată/parte civilă Grădinița nr. 38 - nu s-au constituit părți civile in cauză.

În baza art. 14 Cod pr.penală rap. la art. 998.civil au fost obligați inculpații, și, in solidar, la plata sumei de 1500 lei RON despăgubiri materiale către partea vătămată/parte civilă Grădinița nr.41-.

În baza art. 118 lit. e penal s-a dispus confiscarea de la inculpații și sumei de 50 lei, fiecare, cu care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. e penal s-a dispus confiscarea de la inculpații, și sumei de 50 lei, fiecare, cu care partea vătămată - martorul cumpărător de bună credință nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 al. 1 Cod pr.penală s-a dispus obligarea inculpaților și la plata sumei de 675 lei RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat din care, conform art. 189 Cod pr.penală, onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 370 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e avocați

În baza art. 191 al. 1 Cod pr.penală s-a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 350 lei RON cheltuieli judiciare către stat din care, conform art. 189 Cod pr.penală, onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 150 lei, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e avocați

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

1.În noaptea de 22/23.03.2006, în jurul orelor 1.30-1.45, inculpații și folosind fiecare câte un levier,au forțat sistemele de închidere ale garajului aparținând părții vătămate Fanaca,au pătruns în garaj iar din interior au sustras o bicicletă ce era suspendată pe unul din pereți și bicicletă pentru copii ce era în subsolul garajului.

După ce au depozitat bicicletele pe un teren viran A în apropriere, inculpații s-au întors la garaj de unde au sustras: un radio MP 3 al autoturismului marca Volskwagen cu nr. - parcat în interior, un radiocasetofon marca Philips, un televizor tip sport, două bormașini, un flex, un polizor, două stații de amplificare auto, un redresor, un aparat de măsură, o pompă, un levier și un set de clești pentru bornele bateriei auto.

Bunurile au fost împărțite de inculpați și ulterior înstrăinate către persoane necunoscute astfel încât nu au mai putut fi recuperate.

Partea vătămată Fanaca apreciat valoarea bunurilor sustrase la suma de 6062 lei cu care s-a constituit parte civilă în cauză.

2.În noaptea de 28/29.03.2006 inculpații și au hotărât să sustragă bunuri din garajele situate în spatele Școlii generale nr. 17.

Inculpații au pătruns prin forțarea ușilor de acces în garajul părții vătămate de unde au sustras un radiocasetofon marca Philips, un cântar, un redresor, un șlefuitor de parchet, un cric hidraulic, o trusă de scule și radiocasetofonul marca montat pe autoturismul marca Volskwagen Golf nr.-.

Partea vătămată a apreciat valoarea bunurilor sustrase la suma de 2970 lei cu care s-a constituit parte civilă în cauză.

3.În cursul aceleiași nopți folosind același mod de operare, inculpații și au sustras două motoare electrice, două aparate de sudură, un redresor și un motor de mașină de spălat din garajul aparținând părții vătămate.

Partea vătămată a apreciat valoarea bunurilor sustrase la suma de 3000 lei cu care s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

4.În aceeași noapte, folosind același mod de operare, inculpații și n au pătruns în garajul părții vătămate, au forțat portbagajul autoturismului marca 1300 cu nr. - și au sustras din interior un cric hidraulic.

Partea vătămată a apreciat valoarea prejudiciului la suma de 100 lei dar nu s-a constituit parte civilă în cauză.

5.În noaptea de 23/24.05.2006 inculpații și împreună cu inculpata au hotărât să sustragă bunuri din Grădiniția nr. 38 "" și în timp ce inculpata asigura paza, ceilalți doi inculpați au pătruns în curte prin escaladarea gardului. Inculpatul a descuiat lacătul ce asigura grilajul metalic cu o cheie potrivită, după care a forțat ușa de acces cu o bară metalică.

Din interior inculpații au sustras două radiocasetofoane mărcile și și un videocasetofon marca Philips.

În cursul aceleiași zile inculpații au vândut cele trei aparate martorei pentru suma de 150 lei iar banii i-au împărțit.

În cursul urmăririi penale bunurile au fost recuperate și predate părții vătămate, astfel încât partea vătămată Grădiniția nr. 38 "" nu s-a constituit parte civilă cu suma de 800 lei reprezentând valoarea bunurilor sustrase.

6.În noaptea de 27/28.05.2006 cei trei inculpați s-au deplasat la Grădinița nr. 41 "" din cartierul 19, cu intenția de a sustrage bunuri.

În timp ce inculpata asigura paza, cei doi inculpați au pătruns în interior prin escaladarea gardului, au deschis lacătul cu o cheie potrivită și forțând ușa de acces din interior au sustras două radiocasetofoane din care unul marca, un aparat video, suma de 310 lei și o legătură, de chei.

Imediat după săvârșirea infracțiunii inculpații au împărțit în mod egal banii.

În dimineața zilei următoare inculpatul a vândut în zona Pieței centrale un radiocasetofon pentru suma de 40 lei.

Pentru a nu fi depistați inculpații au plecat spre piață separat.

Pe drum inculpatul a fost prins, asupra sa găsindu-se radiocasetofonul și aparatul video care au fost restituite părții vătămate.

Partea vătămată a apreciat valoarea prejudiciului la suma de 1500 lei cu care

s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie.

S-a susținut că se impune redozarea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 lit. c Cod penal.

Prin decizia penală nr. 252/A/5.05.2008 a Tribunalului Galațis -a admis apelul inculpatului, s-a desființat în parte sentința apelată și în rejudecare s-a modificat pedeapsa accesorie în sensul înlăturării dispoziției de interzicere a dreptului prevăzut de art.64 lit.c Cod penal.

Pentru a decide astfel Tribunalul a reținut următoarele:

Pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fond a fost individualizată in mod corespunzător in conformitate cu criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, neimpunându-se reducerea pedepsei aplicată acestui inculpat prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal, întrucât inculpatul are numeroase condamnări pentru fapte de același gen, este in stare de recidivă postexecutorie, iar prezenta infracțiune este in formă continuată. Sunt elemente care denotă o periculozitate sporită a faptei și a inculpatului.

Prima instanță a manifestat suficientă clemență, pedeapsa aplicată fiind spre minimul special prevăzut de lege,o eventuală reducere a acestei pedepse nu ar mai fi in măsură să asigure atingerea scopului educativ-preventiv al sancțiunii.

Cu toate acestea, hotărârea primei instanțe este netemeinică întrucât față de natura infracțiunii și de persoana inculpatului nu se impunea interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c Cod penal în ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul criticându-le pentru netemeinicie.

S-a susținut că, raportat la conduita adoptată ulterior săvârșirii infracțiunii, în sensul că nu s-a sustras urmăririi penale și recunoscut comiterea faptei, pedeapsa aplicată este prea aspră.

S- solicitat redozarea pedepsei prin reșinerea circumstanței atenuante prevăzută de art.74 lit.c Cod penal.

Recursul nu este fondat urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta:

Atitudinea inculpatului după comiterea faptei, așa cum cer dispozițiile art.74 lit.c Cod penal nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă judiciară numai prin ea însăși, ca împrejurare singulară, câtă vreme nu se coroborează cu alte împrejurări de natură să contureze buna conduită a inculpatului.

Mai mult, activitatea infracțională anterioară denotă un apetit al inculpatului pentru săvârșirea de fapte penale de același gen cu cele deduse judecății, astfel încât nu pot fi reținute circumstanțe atenuante care să ducă la stabilirea unei pedepse sub limita specială prevăzută de lege.

Se constată așadar că pedeapsa stabilită de prima instanță și menținută de instanța de apel a fost corect individualizată cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art.72 Cod penal,și, față de dispozițiile art.52 Cod penal referitoare la scopul pedepsei, Curtea apreciază că pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare efectivă este de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea scopului prevenției generale pe care îl are sancțiunea penală.

Pentru toate aceste considerente și pentru că nici din verificarea din oficiu a hotărârilor recurate nu s-au constatat temeiuri de nelegalitate sau netemeinicie, recursul de față va fi respins ca nefondat, în baza art.38515pct. 1 lit.b Cod procedură penală.

În baza art.383 Cod procedură penală în referire la art.350 Cod procedură penală se va menține starea de arest a inculpatului și se va computa din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 30.05.2006 la zi.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 20.07.1972 în G, domiciliat în G,-, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, CNP -) împotriva deciziei penale nr. 252/5.05.2008 a Tribunalului Galați (sentință penală nr. 2261/19.12.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosar nr-.)

Menține starea de arest a inculpatului.

din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 30.05.2006 la zi.

Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 20.06. 2008

Pt.Președinte, Judecător, Judecător,

--- - - - -

A în concediu de odihnă

Conform art.312 pr.pen,

Semnează

PREȘEDINTE,

Grefier,

Red.

Tehnored./2 ex/09.07.2008

Jud.apel--

Jud.fond-

Președinte:Marcian Marius Istrate
Judecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 369/2008. Curtea de Apel Galati