Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 380/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 380/2008

Ședința publică din 10 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu

JUDECĂTOR 3: Sanda Trif

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

Procuror -

Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Ordine Internă a Instanțelor Judecătorești

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr.67/A din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpata in stare de arest asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat -, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpată, avocat -, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în rejudecare solicită să se aibă în vedere redozarea pedepsei, în sensul îndreptării acesteia spre minimul special, reținându-se circumstanțele atenuante, faptul că inculpata are doi copii minori, că a regretat comiterea faptei, că prejudiciul a fost recuperat.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că a fost reținută în cauză starea de recidivă. Mai arată că inculpata nu a declarat apel în cauză.

Inculpata, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 645/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr- în baza art.208, 209 alin. 1 lit e Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp.p, art.74 lit.c, art.76 lit.c Cod penal a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Au fost interzise inculpatului drepturile prev de art.64 lit. a teza II, b Cod penal.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate SC SRL, SC SA, SC Dupla SRL a fost integral recuperat.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 189,191 alin. 1.pen.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut ca stare de fapt din coroborarea întregului material probator existent la dosarul cauzei, că în perioada 21.10.2005 - 27.01.2006 în realizarea aceleiași rezoluții infracționale din locuri publice, inculpata a comis mai multe acte infracționale de sustrageri de bunuri

În drept s-a reținut că fapta inculpatei astfel cum a fost descrisă și dovedită i cu mijloacele de probă administrate în cauză întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev deart.208 al. 1, 209 al. 1 lit e. cu aplicarea art.41 al. 2 Cp.

În baza acestui text de lege s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii.

Procedându-se la aplicarea pedepselor accesorii au fost interzise inculpatei drepturile prev de art.64 Ht.a teza II, b Cod penal.

Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei s-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost integral recuperat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal statuat de art.363 Cp.p. Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia aducându-i critici pentru nelegalitate.

În expunerea motivelor de apel se relevă în esență ca aspect critici neaplicarea dispoz. art. 37 lit.b Cod penal la încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatei.

Prin decizia penală nr. nr.67/A din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia împotriva sentinței penale nr.645/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr- și în consecință:

S-a desființat sentința penală atacată sub aspectul neaplicării dispozițiilor art.37 lit. b Cod penal la încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatei și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.37 lit. b Cod penal la încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.

În baza art.189 Cod pr penală suma de 100 lei reprezentând onorarul apărătorului desemnat din oficiu a fost virată în contul A, din fondurile Ministerului d e Justiție.

În baza art.192 al. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut de către instanța de apel că, în adevăr, prima instanță a omis să facă aplicarea disp. art. 37 lit. b) Cod penal, având în vedere că primului act material din conținutul infracțiunii deduse judecații a fost comis la data de 21.11.2005, dată la care nu era împlinit termenul de reabilitare pentru pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 5/2003 a Judecătoriei Arad, astfel că în cauză se impune desființarea sentinței penale atacate sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen, nemotivat în scris inculpata.

Prin motivelor de recurs, susținute oral, inculpata personal și prin apărătorul legal, a criticat hotărârea pronunțată în cauză pentru netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în rejudecare să se procedeze la o redozare a pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse orientate spre minimul special, reținându-se circumstanțele atenuante, faptul că inculpata are doi copii minori, că a regretat comiterea faptei, că prejudiciul a fost recuperat.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate de inculpată, care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385/9 pct.14 din Codul d e procedură penală, precum și din oficiu, conf. art. 385/9 alin. 3) din același cod, Curtea de apel constată că recursul declarat de inculpată este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Curtea de apel, verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată, constată că instanțele de judecată au reținut o corectă situație de fapt, precum și vinovăția inculpatei, în raport de infracțiunea săvârșită, confirmată de probele administrate cauzei.

În ce privește individualizarea pedepsei, Curtea apreciază că și sub acest aspect instanțele de judecată au pronunțat o soluție legală și temeinică.

Astfel, examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de casare invocat, Curtea constată că instanțele de judecată au aplicat inculpatei o pedeapsă sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, corect individualizată în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, având în vedere elementele ce circumstanțiază favorabil persoana inculpatei, respectiv, atitudinea procesuală sinceră, constând în recunoașterea săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina sa și în colaborarea cu organele judiciare în vederea aflării adevărului.

Împrejurarea că recurenta inculpată are doi copii minori în întreținere iar părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, elemente pozitive dintre criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 din Codul penal, nu justifică reducerea și mai mult a pedepsei, căci ar însemna ca pedeapsa aplicată să nu mai corespundă scopului prev. de art. 52 din Codul penal, respectiv, de prevenție generală și specială.

Curtea amintește că inculpatei i s-a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea în condițiile recidivei mari postexecutorii( art. 37 lit. b Cod penal) infracțiunii de furt calificat în formă continuată, infracțiune care conform textului incriminator se sancționează cu pedeapsa de la 3 ani la 15 ani închisoare, pedeapsă ce poate fi sporită conf. disp. art. 34 Cod penal, sau, după caz, art. 40/1 alin. 1 Cod penal ( art. 41 alin.2 Cod penal).

Curtea reține că în cauză nu se identifică temeiuri noi care să conducă la o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia, situație în care acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod pr. se p. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata, cu obligarea acesteia la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, conf. art. 192 alin. 2 Cod pr.

p.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă în sumă de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr.67/A din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția penală.

Obligă pe numita recurentă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentă în sumă de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.07.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Concediu odihnă -Concediu odihnă -

Semnează vicepreședintele Curții Semnează vicepreședintele Curții

Judecător Judecător

Grefier,

- -

Red.

Dact.

2 ex./28.07.2008

Jud. apel,

Jud. fond

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Maria Covaciu, Sanda Trif

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 380/2008. Curtea de Apel Alba Iulia