Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 40/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR- (3019/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.40

Ședința publică din 08 ianuarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ursulescu Elena

JUDECĂTOR 2: Petre Popescu

JUDECĂTOR 3: Florică Duță

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror .

Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.553/13 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Sector 2 B și a deciziei penale nr.652/A/26 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, invocă cazul de casare prevăzut de art.3859și C.P.P. solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, considerând că pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare este prea aspră. Inculpatul consideră că este vorba de infracțiunea de furt de folosință, lua mașinile pentru a se plimba cu ele și se afla sub influența stupefiantelor. Acesta a realizat gravitatea faptelor și le regretă.

Solicită a se face aplicarea art.861

Cod Penal

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat. Solicită a se observa că inculpatul în mai puțin de trei săptămâni a sustras 6 autoturisme din care a sustras o serie de bunuri. În plus, inculpatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare false și, de asemenea, a prezentat organelor de poliție un permis și o carte de identitate pe numele unei alte persoane. Față de faptele comise, de modalitatea concretă de săvârșire, apreciază că inculpatul prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică deosebit de ridicat, acesta fiind sancționat administrativ pentru o faptă de același gen. Apărarea inculpatului în sensul că a comis aceste fapte pe fondul consumului de stupefiante, consideră că nu poate fi luată în calcul ca un element circumstanțial atenuant, ci unul agravant. De asemenea, apreciază că instanțele în mod corect au dat eficiență criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 și Cod Penal scopului pedepsei aplicate, aceasta fiind orientată spre minimul special al infracțiunii de furt calificat.

Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, regretă fapta și precizează că a comis infracțiunea pe fondul consumului de droguri.

CURTEA

Asupra recursului penal de față în baza lucrărilor și a materialului din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 553/13.10.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B în dosarul nr- s-a dispus în temeiul art. 208 alin 1 și 4 - art. 209 alin. 1 lit. e, g și i, alin. 2 lit. b cu Cod Penal aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, condamnarea inculpatului, - fiul lui și -, născut la 15.06.1986 în B, CNP --,la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În temeiul art. 293 alin. 1.Cod Penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.

În temeiul art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

În temeiul art. 85 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep. a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare.

În temeiul art. 33 lit. a pen rap.la art. 34 lit. b pen. a contopit cele patru pedepse cu închisoarea stabilite pentru infracțiunile deduse judecății, și îi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 71.Cod Penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 88.Cod Penal, a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 28.08.2009 la zi.

În temeiul art. 350 alin. 1.p Cod Penal a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A luat act că părțile civile - și au renunțat la acțiunile civile promovate în cauză.

A respins acțiunile civile promovate de către părțile civile, și, ca nefondate.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e a Cod Penal confiscat de la inculpat suma de 40 lei, obținută din vânzarea radio - CD-ului proprietatea părții vătămate.

În baza art. 118 alin. 1 lit. b a Cod Penal confiscat de la inculpat mănunchiul de chei auto cuprinzând 4 chei tip, inscripționate, seriile 953, 225, 277 și o altă cheie tip contact, indisponibilizate de la inculpat conform procesului - verbal din 28.08.2009, încheiat de către lucrătorii DGPMB - (fila 271 dup.).

În temeiul art. 191 alin. 1.C.P.P. a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 189.C.P.P. a dispus decontarea din fondurile Ministerului d e Justiție a onorariului în cuantum de câte 200 lei, cuvenit apărătorului din oficiu.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

In perioada 07.08.2009-28.08.2009, in baza aceeași rezoluții infracționale, la intervale relative scurte de timp, inculpatul, a sustras mai multe autoturisme marca, din parcări a diferite supermarket-uri de pe raza sectorului 2 B, autoturisme pe care le abandona ulterior, de regula in parcări a diferite supermarket-uri, dupa ce in prealabil, sustragea din autoturisme diverse bunuri ce erau valorificate, obținând resurse finaciare in vederea procurării de droguri.

Pe parcursul cercetării judecătorești, în ședința publică din 06.10.2009 a fost audiat inculpatul, declarațiile acestuia prin care a recunoscut deplin comiterea faptelor fiind consemnată și atașată la fila 26 dosar.

Față de poziția procesuală a inculpatului, de recunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa, apreciind că nu se mai impune reaudierea în cauză a martorului audiat în cursul urmăririi penale, respectiv martorul, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 329 alin. 3.C.P.P. cu privire la declarațiile date de către acesta pe parcursul urmăririi penale.

Ca urmare a dispoziției instanței, în vederea verificării încadrării juridice a faptei și a antecedentelor penale ale inculpatului, la dosar a fost a fost atașată fișa de cazier judiciar privind pe inculpat.

În drept, fapta inculpatului care, in baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, in perioada 07.08.2009-28.08.2009, a sustras din parcările mai multor centre comerciale, un număr de 6 autoturisme marca, pe care le folosea și le conducea pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin 1 și 4 - art. 209 alin. 1 lit. e, g și i, alin. 2 lit. b cu Cod Penal aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal si ale celei de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fara a poseda permis de conducere, de asemenea comisă în formă continuată, prev si ped. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal

Fapta inculpatului de a pune in circulație, in data de 13.08.2009 pe drumurile publice autovehiculul 1310, de culoare gri cu seria nr. -, având aplicate numere de înmatriculare false B-17-, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 85 alin. 2 OUG 195/2002 republicata cu modificările ulterioare.

De asemenea, fapta inculpatului care in data de 13.08.2008, cu ocazia unui control in trafic, a prezentat lucrătorilor de politie, un permis de conducere si o carte de identitate pe numele altei persoane, respectiv, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin.l Cp.

La reținerea unității legale de infracțiune, și anume forma continuată a infracțiunii de furt și a celei de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, instanța a avut în vedere faptul că în speță sunt întrunite cumulativ condițiile de existență a infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ - condiție ce este îndeplinită întrucât toate faptele au fost comise de către același inculpat, pluralitatea de acte de executare săvârșite la intervale scurte de timp, unitatea de rezoluție infracțională, precum și faptul că actele de executare întrunesc fiecare dintre ele conținutul constitutiv al acelorași infracțiuni.

La individualizarea pedepselor ce a fost a-i fi aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod Penal, scopurile pedepsei prevăzute de art. 52.Cod Penal, reținând în acest sens gradul ridicat de pericol social concret al faptelor săvârșite, nr. ridicat de acte materiale, modalitatea de comitere a acestora - în loc public, pe timp de noapte, prin folosirea de chei potrivite, atitudinea sinceră manifestată pe parcursul procesului penal, dar și conduita inculpatului avută înainte de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, caracterizată prin sancționarea sa cu amendă administrativă pentru săvârșirea unei fapte de același gen.

În raport de numărul ridicat de acte materiale ce intră în componența infracțiunilor continuate comise de către inculpat și de antecedentele acestuia, instanța a apreciat ca nefiind oportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia și nici a unor împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante, chiar dacă inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptei.

Instanța nu a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.c pen. având în vedere că infracțiunile nu au fost săvârșite de către inculpat folosindu-se de o funcție pe care o ocupa, de o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfășura și nici exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.d și e întrucât Cod Penal săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului nu relevă un comportament care să vatăme interesul superior al copilului și care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator (cauza Sabou și Pârcălab vs. România), contravenind altfel art.8 al.1 din CEDO.

În temeiul art. 88.Cod Penal, a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 28.08.2009 la zi.

În temeiul art. 350 alin. 1.p Cod Penal, constatând că subzistă temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

Sub aspectul laturii civile, a lua act că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă în cauză, iar că părțile civile - și au renunțat la acțiunile civile promovate în cauză.

Având în vedere că nu au făcut dovada prejudiciilor suferite, la dosar nefiind depuse dovezi în acest sens, a respins acțiunile civile promovate de către părțile civile, și, ca nefondate.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod Penal, întrucât provine din comiterea de infracțiuni, a confisca de la inculpat suma de 40 lei, obținută din vânzarea radio - CD-ului proprietatea părții vătămate.

Întrucât au fost folosite la comiterea infracțiunilor deduse judecății, în baza art. 118 alin. 1 lit. b a Cod Penal confiscat de la inculpat mănunchiul de chei auto cuprinzând 4 chei tip, inscripționate, seriile 953, 225, 277 și o altă cheie tip contact, indisponibilizate de la inculpat conform procesului - verbal din 28.08.2009, încheiat de către lucrătorii DGPMB - (fila 271 dup.).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a criticat-o sub aspectul netemeiniciei, arătând ca in mod greșit instanța de fond nu a dat relevanta circumstanțelor atenuante, constând in recunoașterea faptelor, motiv pentru care solicita admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate si aplicarea unei pedepse sub minimul special prevazut de lege, iar sub aspectul modalității de executare a pedepsei solicita aplicarea disp.art.86/1

Cod Penal

Examinând legalitatea si temeinicia sentinței penale apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul-inculpat, cat si din oficiu sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin.2 C.P.P. tribunalul a apreciat ca apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța de fond a reținut corect situația de fapt așa cum a reieșit din interpretarea coroborata a mijloacelor de proba administrate in cele doua faze ale procesului penal, precum si vinovăția inculpatului, constând in aceea ca,in baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, in perioada 07.08.2009 - 28.08.2009, a sustras din parcările mai multor centre comerciale un număr de 6 autoturisme marca pe care le folosea si le conducea pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat in forma continuata prev. si ped. de art.208 alin.1 si 4 - 209 alin.1 lit. e, si i Cod Penal, si alin.2 lit. b Cod Penal, cu aplic art. 41 alin.2 Cod Penal si a celei de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere in forma continuata,fapta prev. si ped. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 41 alin.2

Cod Penal

S-a reținut ca in data de 07.08.2009, in jurul orelor 20.30, folosindu-se de chei potrivite, inculpatul a sustras autoturismul marca 1310, culoare gri metalizat, cu nr de înmatriculare -, proprietatea părții vătămate, din parcarea -, sector 2, condus autoturismul pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere si a sustras din interiorul autovehiculul mai multe bunuri, și anume 4 boxe, înscrisuri, o agenda, huse scaune, presuri de rezerva, trusa scule, trusa medicala, triunghi reflectorizant, mocheta portbagaj, cablu trădare, cablu curent. După comiterea faptei, inculpatul a înlocuit numerele originale de înmatriculare cu altele, respectiv nr. B-17-, provenite de la autoturismul marca 13/0, de culoare alb, cu seria -, și a circulat cu acesta până în momentul depistării sale în trafic, în zona, de către un echipaj al. S-a procedat de către lucrătorii de poliție la legitimarea inculpatului, ocazie cu care acesta s-a prezentat sub o identitate falsă, prezentând o carte de identitate, (seria 1F, nr. -.) si un permis de conducere (seria -) pe numele, iar în timp ce agenții efectuau cuvenitele verificări, inculpatul a părăsit zona.

Procesul verbal de depistare a inculpatului întocmit de lucrătorii DGPMB--Serviciul 1, la data de 13.08.2009 confirma ca inculpatul conducea un autoturism marca 1310, de culoare gri, cu numărul de înmatriculare B-17-, iar cu ocazia solicitării de către organul de politie de a prezenta documentele autoturismului,acesta a prezentat o carte de identitate si un permis de conducere pe numele, condiții in care echipajul de politie procedat la verificarea in evidenta a autoturismului, ocazie cu care s- constatat ca numărul de înmatriculare B-17- corespundea cu unui autoturism de culoare A si nu de culoare gri.

S-a trecut la verificarea seriei de șasiu a 1310 de culoare gri, rezultand ca autoturismul cu care a fost surprins inculpatul in trafic in zona Piata a fost reclamat ca sustras la data de 07.0.2009 din parcarea de la - Sector 2.

Verificandu-se autoturismul de la care provin plăcuțele de înmatriculare cu nr.B-17- a rezultat ca aparțin autoturismului marca 1310 de culoare,autoturism care nu figurează in baza de date ca fiind sustras.

Din raportul de constatare tehnico-științific întocmit de DGPMB -Serviciul Criminalistic rezulta ca urmele digitale (numărul 1 si 2) si urma papilara ridicate de pe interiorul geamului portierei stânga fata (urma nr.2) au fost create de degetul mare de la mana dreapta (urma nr.1), de degetul mijlociu de la mana (urma nr.2) si de palma de la mana stânga -regiunea hipotenara a inculpatului.

In urma verificărilor efectuate a rezultat ca in data de 19.07.2009, a reclamat furtul autoturismului marca 1310 break, culoare alb cu nr. de inmatriculare B-72- (serie -), de pe raza sectorului 3 B, ocazie cu care persoana vătămata a precizat ca in autoturism avea mai multe documente si acte printre care permis de conducere si carte de identitate pe numele sau (carte de identitate si permis de conducere pe care inculpatul le-a prezentat spre a se legitima in data de 13.08.2009). de conducere si cartea de identitate pe numele au fost predate acestuia pe baza de proces-verbal in data de 18.08.2009.

Autoturismul sustras părții vătămate a fost restituit acesteia pe baza de proces-verbal, fara plăcutele de înmatriculare - si fara mai multe bunuri, respectiv 4 boxe, înscrisuri, o agenda, huse scaune, presuri de rezerva, trusa scule, trusa medicala, triunghi reflectorizant, mocheta portbagaj, cablu tractare, cablu curent.

De asemenea, la data de 10.08.2009, in jurul orelor 1210, inculpatul, folosindu-se de chei potrivite, a sustras autoturismul marca 1310, culoare alb, cu nr. de înmatriculare B-15-, proprietatea părții vătămate, din parcarea -, a condus autoturismul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere si a sustras din interiorul autovehiculul mai multe bunuri, respectiv produse alimentare, apoi l-a abandonat in parcarea -.

Potrivit procesului verbal de conducere în teren a inculpatului, în data de 28.08.2009, in prezenta apărătorului din oficiu si a martorului, a condus organele de cercetare penale, in parcarea din -, sector 2, unde a abandonat autoturismul marca 1310 culoare alb, cu nr. de înmatriculare B-15-.

Autoturismul marca 1310 de culoare alb, cu nr. de înmatriculare B-15- a recuperat și fost restituit pe baza de proces-verbal către partea vătămata in data de 28.08.2009, prezentând butucul stânga fata al portierei si contactul deteriorate.

La data de 12.08.2009, inculpatul, folosindu-se de chei potrivite, a sustras autoturismul marca 1310, culoare alb, cu nr. de înmatriculare B-37-, proprietatea părții vătămate, din parcarea -, a condus autoturismul pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere, iar apoi l-a abandonat pe str. C din sectorul 2.

Potrivit procesului verbal de conducere în teren a inculpatului, în data de 28.08.2009, in prezenta apărătorului din oficiu si a martorului, a condus organele de cercetare penale, pe str. C din sector 2, unde s-a găsit autoturismul marca 1310 culoare alb, cu nr. de înmatriculare B-37-, abandonat de inculpat.

Cu ocazia cercetării la fata locului a autoturismului marca 1310 culoare alb, cu nr. de înmatriculare B-37-, din interiorul acestuia s-au prelevat mai multe urme papilare, iar potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică nr. -/15.09.2009, întocmit de către experții - Serviciul Criminaliști, rezultă ca urma digitala ridicata de pe interiorul geamului portiere stânga fata a fost creat de degetul arătător de la mana stânga a lui.

Autoturismul marca 1310 de culoare alb, cu nr. de înmatriculare B-37-, prezentând la data recuperării cele doua roti stânga pe pana, portierei stânga fata si contactul prezentând urme de distrugere, a fost restituit pe baza de proces-verbal către partea vătămata in data de 28.08.2009.

La data de 15.08.2009, inculpatul, folosindu-se de chei potrivite, sustras autoturismul marca 1310, Break, culoare gri, cu nr. de înmatriculare B-30-, proprietatea părții vătămate, din parcarea -, a condus autoturismul pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere, a sustras din interiorul autovehiculul mai multe bunuri, printre care produse alimentare, rezerva, trusa scule) după care l-a abandonat pe str. - din sectorul 2.

Cu ocazia efectuării conducerii în teren a inculpatului, în data de 28.08.2009, in prezenta apărătorului din oficiu si a martorului, a condus organele de cercetare penale, pe str. - din sector 2, unde s-a găsit autoturismul marca 1310, Break, culoare gri, cu nr. de înmatriculare B-30-, abandonat de inculpat.

Cu ocazia cercetării autoturismului marca 1310, Break, culoare gri, cu nr. de înmatriculare B-30-, din interior s-au prelevat mai multe urme papilare, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr.- din 10.09.2009 - Serviciul Criminalistic, s-a concluzionat că urma palmara ridicata de pe oglinda retrovizoare interioara a autoturismului a fost creată de palma de la mana stânga, regiunea digito-palmara, a inculpatului.

Autoturismul marca 1310, break, culoare gri, cu nr. de înmatriculare B-30-, a fost restituit părții vătămate prezentând avarii, respectiv proiector dreapta rupt si de rezerva lipsa.

La data de 19.08.2009, inculpatul, folosindu -se de chei potrivite, a sustras autoturismul marca 1310, culoare alb, cu nr. de înmatriculare -, proprietatea părții vătămate G, din parcarea -, a condus autoturismul pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere, iar înainte de a-l abandona in parcarea din -, sector 2, sustras din interiorul autovehiculul mai multe bunuri, printre care casetofon-CD marca Sony, detector anti- marca, trusa scule, vesta reflectorizanta, compressor auto, talon auto, RCA, rovinieta, autorizație geamuri fumurii, certificate de naștere pe numele.

Potrivit procesului verbal de conducere în teren, în data de 28.08.2009, inculpatul, in prezenta apărătorului din oficiu si a martorului, a condus organele de cercetare penale, in parcarea din - din sectorul 2, unde s-a găsit autoturismul marca 1310, culoare alb, cu seria de -, aparținându-i părții vătămate.

Cu ocazia cercetării autoturismului în cauza, din interiorul acestuia s-au prelevat urme papilare, iar potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifica nr.-/15.09.2009, întocmit de către experții - Serviciu) Criminalistic, urma digitala ridicata de pe geamul interior portiere stânga fata a fost creat de degetul mijlociu de la mana stânga a lui.

Autoturismul marca 1310 în cauză, a fost restituit pe baza de proces-verbal către partea vătămata in data de 28.08.2009, prezentând mai multe lipsuri.

La data de 28.08.2009, inculpatul, folosind aceleași manopere infracționale - utilizarea de chei potrivite, a sustras autoturismul marca 1310, culoare gri, cu nr. de înmatriculare -, aparținându-i părții vătămate, din parcarea -, a sustras din interiorul autovehiculul un radio - CD, după care a condus autoturismul pe drumurile publice, fara a poseda permis de conducere, până in parcarea centrului comercial -, loc în care inculpatul a fost depistat și reținut de către lucrătorii de politie.

Instanța de fond a făcut o interpretare judicioasa a criteriilor generale prev. de art. 72.Cod Penal, respectiv cele legate de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările săvârșirii faptelor,de modul de concepere si executare al faptelor,dar si de comportamentul inculpatului înainte de săvârșirea faptelor deduse judecății, constând in aceea ca acesta a fost sancționat cu amenda administrativa pentru savarsirea unei fapte de același gen, de atitudinea sincera a inculpatului in raport de toate infracțiunile reținute in sarcina sa.

Instanța de fond acordat relevanta corespunzătoare numărului ridicat de acte materiale ce intra in componenta infracțiunilor continuate reținute in sarcina inculpatului,ceea ce a determinat- sa ridice cuantumul pedepsei peste limita minima prevăzută de lege pentru a se satisface scopul educativ, preventiv si de constrângere al pedepsei mai ales ca activitatea infracționala a inculpatului avea ca scop obținerea de bani in vederea procurării de droguri.

Ca atare, nu exista motive de reducere a pedepsei așa cum a solicitat inculpatul, motivarea sa in sensul ca a avut o atitudine sincera de recunoaștere a faptei, nefiind o obligație pentru instanța de judecata pentru a-i reține circumstanța atenuanta prev. de art. 74 alin.1 lit.c Cod Penal, motiv pentru care critica sa pe acest aspect va fi privita de tribunal ca nefondata si va respinge ca atare.

Față de cele de mai sus reținute, Tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat prin decizia penală nr. 652/26.11.2009 pronunțată în dosarul nr- și l-a obligat la cheltuieli judiciare statului.

A dedus prevenția la zi și a menținut starea de arest.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs, în termenul și condițiile legii, inculpatul solicitând admiterea lui și, pe fond, aplicarea unei pedepse redusă înspre minim și suspendată sub supraveghere întrucât în cauză este vorba de infracțiunea de furt de folosință pe care a recunoscut-o și regretat-

În drept, dispozițiile art. 3859pct. 14 Cod procedură penală.

Examinând hotărârile atacate sub aspectul criticilor invocate cât și din oficiu prin prisma dispozițiilor art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul de față nu este fondat și va fi respins.

Recurentul inculpat a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru comiterea a nu mai puțin de 4 infracțiuni săvârșite în perioada 7.08.2009 - 29.08.2009 când, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, a sustras mai multe autoturisme marca de pe raza unor supermaketuri din sectorul 2 al capitalei pe care le-a abandonat în parcări ale altor mari magazine, după ce în prealabil sustrăgea din ele diverse bunuri ce erau valorificate.

A motivat inculpatul că astfel obținea resurse financiare în vederea procurării de droguri.

S-a constatat că în perioada arătată a sustras nu mai puțin de 5 autoturisme pe care le-a abandonat ulterior în parcări ale unor supermarketuri din sectorul 2 B, împrejurare în care s-a reținut forma continuată a infracțiunii de furt calificat în concurs cu cea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și cu numere false de înmatriculare fapte descoperite cu ocazia unui control în trafic când inculpatul a prezentat lucrătorilor de poliție un permis de conducere și o carte de identitate pe numele altei persoane.

La reținerea unității legale de infracțiune, și anume forma continuată a infracțiunii de furt și a celei de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, instanța a avut în vedere faptul că în speță sunt întrunite cumulativ condițiile de existență a infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ - condiție ce este îndeplinită întrucât toate faptele au fost comise de către același inculpat, pluralitatea de acte de executare săvârșite la intervale scurte de timp, unitatea de rezoluție infracțională, precum și faptul că actele de executare întrunesc fiecare dintre ele conținutul constitutiv al acelorași infracțiuni.

Pentru fiecare din faptele comise, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii individualizată în acord cu criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal și scopurile prevăzute de art. 52 Cod penal, reținându-se în acest sens gradul ridicat de pericol social, numărul mare de acte materiale, modalitatea de comitere a acestora, în loc public, pe timp de zi, prin folosirea de chei potrivite, atitudinea sinceră manifestată pe parcursul procesului penal, dar și conduita inculpatului înainte de săvârșirea acestor fapte când a mai fost sancționat cu amendă administrativă pentru infracțiuni de aceeași natură.

El are de executat 5 ani de închisoare rezultat al contopirii pedepselor de 5 ani pentru furt calificat în forma continuată, 1 an pentru fals privind identitatea, 2 ani pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publică fără a poseda permis de conducere, 2 ani pentru punerea în circulație a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare, toate faptele fiind concurente.

Se constată că instanțele anterioare au acordat relevanța corespunzătoare numărului ridicat de acte materiale ce intră în componența infracțiunilor continuate reținute în sarcina inculpatului, fapt ce a determinat aplicarea unei pedepse peste limita minimă prevăzută de lege pentru a-i satisface scopul educativ, preventiv și de constrângere cu atât mai mult cu cât inculpatul nu era la prima încălcare a legii penale și urmărea obținerea unor venituri ilicite pentru a-și procura droguri provocând pagube proprietarilor de autoturisme.

Privită prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, critica inculpatului în prezentul recurs vizând o reducere a pedepsei și executarea ei în libertate într-un regim supravegheat, se privește nefondată.

El a comis mai multe infracțiuni, nu era la prima încălcare a legii penale deși anterior fusese sancționat cu amendă administrativă, și a motivat faptele prin aceea că era dependent de droguri și nu avea cum să și le procure, însă toate acestea se constituie în circumstanțe agravante care nu îi profită pentru o reducere a pedepsei și o executare fără privare de libertate.

Astfel dozată și individualizată pedeapsa va constitui pentru inculpat un avertisment serios pentru ca pe viitor să nu mai nesocotească normele de conviețuire socială, să se preocupe de asigurarea unui loc de muncă pentru obținerea de venituri licite.

Hotărârile pronunțate de instanțele ierarhic inferioare apar legale și temeinice iar recursul de față, vădit nefondat, va fi respins conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală

În baza art. 38517pct. 4 Cod procedură penală va fi dedusă prevenția inculpatului la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 553/13.10.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B și a deciziei penale nr. 652/26.11.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.

Deduce prevenția de la 28.08.2009, la zi.

Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

2 ex.-02.02.2010

Președinte:Ursulescu Elena
Judecători:Ursulescu Elena, Petre Popescu, Florică Duță

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 40/2010. Curtea de Apel Bucuresti