Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 410/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 410/2008

Ședința publică de la 21 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Maria Călian

JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica

JUDECĂTOR 3: Stanca Ioana Marcu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de INCULPATUL împotriva deciziei penale nr. 92/A/19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din 19 august 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Constată că prin sentința penală nr. 33/2008 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosar nr- s-a dispus condamnarea inculpatului, la:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 4 Cod penal, art. 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, b, c, art. 76 lit. c Cod penal, art. 37 lit. b Cod penal;

- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal, art. 37 lit. b Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 158/2005 a Judecătoriei Blaj și s-a dispus executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca în final inculpatul să execute 4 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a făcut aplicarea art. 191 al. 1 Cod procedură penală.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut ca stare de fapt din coroborarea întregului material probator existent la dosarul cauzei că inculpatul a sustras dintr-un loc public, pe timp de noapte și cu chei adevărate, autoturismul părții vătămate în scopul folosirii pe nedrept, autoturism pe care l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În drept s-a reținut că faptele inculpatului astfel cum au fost descrise și dovedite cu mijloacele de probă administrate în cauză întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 208 alin. 1, 4, 209 al. 1 lit. e, g, i Cod penal, art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002.

În baza acestor texte de lege s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.

La individualizarea și proporționalizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere dispoz. art. 72 Cod penal, art. 37 lit. b Cod penal.

Procedându-se la aplicarea pedepselor accesorii au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

S-a dedus din durata condamnării perioada arestării preventive.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj aducându-i critici pentru nelegalitate.

În expunerea motivelor de apel se relevă în esență ca aspecte critice neaplicarea dispoz. art. 37 lit. a Cod penal la încadrarea juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului precum și greșita aplicare a dispoz. art. 88 Cod penal.

Prin decizia penală nr. 92/A/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Penală a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj, a fost desființată sentința penală atacată sub aspectul neaplicării disp. art. 37 lit. a la Cod Penal încadrarea juridică a infracțiunilor ce au fost reținute în sarcina inculpatului, s-au înlăturat disp. art. 37 lit. b și Cod Penal cele ale art. 88.Cod Penal, au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate; cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 lei a fost avansat din fondurile Ministerului d e Justiție.

În motivarea a cestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:

Din analiza actelor și pieselor dosarului respectiv fișa de cazier judiciar a inculpatului existentă la dosarul cauzei (fila 31) rezidă că prin sentința penală nr. 158/2005 a Judecătoriei Blaj rămasă definitivă prin decizia nr. 118/2005 a Curții de Apel Alba Iuliai -a fost aplicată inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În conformitate cu dispoz. art. 37 lit. a Cod penal, există recidivă când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării pedepsei sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an.

Întrucât infracțiunea dedusă judecății a fost comisă de inculpat la data de 20.11.2006, în cursul termenului de încercare al pedepsei sus-amintite, în speță erau incidente dispoz. art. 37 lit. a Cod penal și nu dispoz. art. 37 lit. b Cod penal cum în mod greșit a reținut prima instanță.

Întrucât nici un act existent la dosarul cauzei nu confirma faptul că inculpatul a fost reținut sau arestat preventiv pentru a fi incidente astfel dispoz. art. 88 Cod penal, în mod greșit prima instanță a reținut aplicabilitatea acestora.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen și nemotivat inculpatul.

Oral, prin apărătorul desemnat din oficiu inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și rejudecând cauza, a se pronunța o hotărâre de achitare în temeiul art. 10 lit. b/1 și C.P.P. aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

În subsidiar a solicitat admiterea recursului, iar prin prisma dispozițiilor legale instanța să dispună în consecință.

Curtea de Apel examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursul inculpatului este inadmisibil și ca atare va fi respins, din următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 385/1 al. 4.C.P.P. nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute la art. 362.C.P.P. ( în speță inculpatul ) nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.

Examinând actele existente la dosarul cauzei se constată că inculpatul recurent nu a declarat apel împotriva sentinței penale 33/2008. Este adevărat că în art. 385/1 al. 4.C.P.P. se arată că inculpatul poate declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu a folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare dar, în speță, nu a fost modificată această soluție, ci doar au fost înlăturate disp. art. 37 lit. b în Cod Penal ce-l privește pe inculpat și au fost aplicate disp. art. 37 lit. a Cod Penal, care erau de fapt incidente în cauză. La fel, au fost înlăturate disp. art. 88.Cod Penal, care nu erau incidente în cauză.

În concluzie, inculpatului recurent nu-i pot fi aplicate dispozițiile legale arătate mai sus iar recursul acestuia va fi respins ca inadmisibil.

Conform art. 192 al. 2.C.P.P. inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 92/A/19.05./2008 pronunțate de Tribunalul Alba - Secția penală.

Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 21.08.2008.

Președinte, Judecător, Judecător

- - - - - - - -

Grefier,

- -

Red. DG

Tehnored. VV 2 ex/18.09.2008

,

Președinte:Oana Maria Călian
Judecători:Oana Maria Călian, Dana Ghițoaica, Stanca Ioana Marcu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 410/2008. Curtea de Apel Alba Iulia