Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 413/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 413/

Ședința publică de la 15 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Ion Avram judecător

JUDECĂTOR 2: Mița Mârza

JUDECĂTOR 3: Marcian Marius

Grefier -

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de

procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 104 din 24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.

La apelul nominal a răspuns pentru recurentul- inculpat, lipsă, avocat - apărător desemnat din oficiu în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul - parte vătămată.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Avocat, având cuvântul, arată că recurentul- inculpat nu și-a motivat recursul dar apreciază că motivul de recurs este cel prev. de art. 3859pct. 14 Cod pr.penală în sensul reindividualizării pedepsei.

Solicită ca instanța să aibă în vedere modul de comitere a faptei și urmările acesteia, faptul că prejudiciul a fost restituit, vârsta inculpatului, nivelul scăzut de pregătire a acestuia și faptul că a regretat fapta comisă.

Solicită admiterea recursului și redozarea pedepsei stabilită pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului. Cu onorariu pentru asistență juridică din oficiu.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei, s-au reținut disp.art. 75 lit. c Cod penal și s-a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege. S-a reținut de asemenea și starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului și s-au aplicat prevederile art. 83 Cod penal.

Solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr. 10/19.02.2009 pronunțată de Judecătoria Făurei, în dosarul nr-, s-a hotărât: în temeiul art. 208 al.1 - 209 al.1 lit. "a" pen. cu aplicarea art. 75 lit. "c" pen. art. 37 lit. "a" pen. art. 76 lit. "c" pen. și art. 80.pen. - condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 83.pen. s-a revocat pentru inculpatul suspendarea condiționată a executării dispusă prin sentința penală nr. 178/09.08.2007 a Judecătoriei Făurei pentru pedeapsa de 9 luni închisoare și s-a dispus să o execute alături de pedeapsa ce i s-a aplicat prin sentința atacată, astfel că s-a dispus a executa în total pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art. 71.pen. s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. "a" teza a II-a, lit. "b" și "c" pen.

S-a constatat acoperit prin restituire prejudiciul în valoare de 1500 lei creat părții vătămate.

În baza art. 189-191.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 lei din care 500 lei cheltuieli judiciare 200 lei onorariu pentru asigurare apărător din oficiu.

S-a încuviințat ca plata onorariului de 200 lei pentru asigurare apărător din oficiu (av. A) inculpatul să se facă din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt că în ziua de 31.08.2008 partea vătămată a sesizat organele de poliție despre faptul că în aceeași zi i-a fost sustras un aflat pe islazul comunei.

În urma sesizării, organele de poliție au efectuat cercetări și au identificat calul sustras în seara zilei, la locuința martorei din comuna -Albă, județ B, unde a fost adus de către inculpatul.

Din cercetări a rezultat că inculpatul a sustras calul, părții vătămate de pe izlazul comunei, însoțit fiind de către numitul, în timp ce se întorceau spre domiciliul lor din comuna, la data de 31.08.2008, după care au înhămat astfel calul sustras la căruța inculpatului și au plecat, în comuna Albă, din județul

Prejudiciul cauzat părții vătămate este de 1500 Ron și a fost recuperat prin restituirea calului sustras.

Situația de fapt reținută mai sus de instanța de judecată este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarația părții vătămate, proces verbal de constatare, declarațiile martorilor, și coroborate cu declarațiile inculpatului care recunoaște comiterea faptei.

Împotriva sentinței astfel pronunțată a declarat apel în termen legal inculpatul, criticând-o, prin avocatul desemnat din oficiu, pentru netemeinicie, întrucât pedeapsa aplicată este prea mare în raport cu circumstanțele personale ale inculpatului, solicitând reducerea acesteia.

Prin decizia penală nr. 104/24.04.2009 a Tribunalului Brăilaa fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul și s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Examinând cauza prin prisma motivului de apel invocat, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 al.2 Cod penal, tribunalul a constatat că apelul inculpatului, este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta:

Astfel, la individualizarea pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată apelantului inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1 - 209 alin. 1 lit. "a" pen. cu aplicarea art. 75 lit. "c" și art. 37 lit. "a" pen. art. 74 lit. "c" - 76 lit. "c" și art. 80.pen. au fost avute în vedere atât datele referitoare la faptă (gradul de pericol social concret, modalitatea și împrejurările comiterii, urmările cauzate), cât și aspectele privind persoana inculpatului, respectiv faptul că acesta se află în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. "a" pen. atitudinea manifestată în fața organelor judiciare și vârsta acestuia.

Procedându-se în acest mod, a rezultat că s-a dat eficiență, de către instanța de fond, criteriilor statornicite de prevederile art. 72 din Codul penal, pedeapsa astfel individualizată fiind aptă să realizeze scopul prevenției generale, cât și al celei speciale conform art. 52 Cod penal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. "b" pr.pen. tribunalul a constatat că apelul inculpatului este nefondat și a fost respins ca atare menținându-se hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală.

În termen legal împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs inculpatul solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu, reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Recursul declarat inculpat este fondat și urmează a fi admis însă pentru alt motiv decât cel invocat de inculpat.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivului de recurs dar și sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 385 indice 9 al. 3 Cod pr. penală care se pot lua în considerare și din oficiu, Curtea reține că în cauză situația de fapt a fost corect stabilită, pe baza probatoriilor adminJ. atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, iar fapta comisă de inculpat a fost încadrată corespunzător din punct de vedere juridic.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului Curtea constată că hotărârile recurate sunt corecte dat fiind că au fost respectate pe deplin criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal și dispozițiile ce reglementează aplicarea pedepsei în cazul recidivei postcondamnatorii.

Din acest punct de vedere se constată că inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală iar fapta comisă are o gravitate destul de ridicată, ținând seama de natura și valoarea bunului sustras, de valoarea acestuia și de locul de săvârșire a infracțiunii, aspecte ce determină Curtea să aprecieze că în cauză nu se impune reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond.

De altfel se constată că inculpatul a beneficiat deja de clemența instanțelor, în cauză fiind reținute în favoarea sa circumstanțe atenuante, care au avut ca efect reducerea pedepsei aplicate cu mult sub minimul special de 3 ani închisoare prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, astfel că o nouă reducere a pedepsei aplicate, de 6 luni închisoare, ar lipsi sancțiunea de posibilitatea atingerii scopului preventiv-educativ.

Deși motivul de recurs invocat de inculpat apare ca fiind nefondat recursul acestuia urmează totuși a fi admis întrucât, din oficiu, Curtea constată că în mod greșit s-a dispus față de inculpat aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. Cod penal, respectiv a "dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii".

Cum în cauză inculpatul nu s-a folosit de vreo profesie sau de vreo funcție deținută pentru a comite infracțiunea de furt calificat se constată că aplicarea față de acesta a pedepsei accesorii mai sus arătate este nejustificată astfel că recursul declarat de inculpat va fi admis cu consecința modificării hotărârii instanței de fond în sensul înlăturării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal.

Față de cele mai sus arătate, în baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod pr. penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 al. 3 Cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 2.06.1988 în B, CNP - -) domiciliat în com.vișani, jud.B, împotriva deciziei penale nr. 104 din 24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila ( sentința penală nr. 10 din 19.03.2009 pronunțată de Judecătoria Făurei ) și în consecință:

Casează în parte, pe latură penală, decizia penală nr. 104/24.04.2009 a Tribunalului Brăila și sentința penală nr. 10/19.02.2009 a Judecătoriei Făurei și în rejudecare:

Înlătură din dispozitivul hotărârilor recurate dispozițiile art. 64 lit. "c" Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

În baza art. 192 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi virată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2009.

PT. JUDECĂTOR JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

conf.art.312 pr.pen.

PREȘEDINTELE CURȚII

DE APEL GALAȚI,

Dr.

Grefier,

Red. -30.06.2009

Tehnored. - 1.07.2009

2 ex

Fond:

Apel: -

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram, Mița Mârza, Marcian Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 413/2009. Curtea de Apel Galati